Stiti care e tara cu consumul cel mai mare de zahar, pe cap de locuitor? Nici eu nu mi-as fi inchipuit. Tara cu cel mai mare consum de zahar, pe cap de locuitor, este Brazilia, cu 51,9 kg pe an. Urmeaza Australia, cu 48,9 kg, urmata de Statele Unite. in Germania se consuma 34,2 kg pe an, pe cap de locuitor, ceea ce inseamna ca foarte multa lume consuma cantitati mai mari, caci atunci cand se vorbeste despre media pe cap de locuitor inseamna ca s-au inclus si nou-nascutii, copin mici, precum si varstnicii intre 80-90 de ani.
Majoritatea zaharului se consuma sub forma bauturilor si a dulciurilor de tot felul. Cine isi permite sa se indulceasca prea mult si prea des se expune la obezitate, la carii dentare si la dezechilibrul meolismului, cu consecinte multiple si sere.
Multi inca nu stiu ca bauturile dulci, indiferent de nume si de alcatuire, sunt adevarate bombe de zahar.
Se considera ca India este patria trestiei de zahar. Aici consumul de zahar e de 14 kg, pe cap de locuitor, iar in China se consuma 6,1 kg pe an, pe cap de locuitor.
Pentru a exclude posibilitatea unei intelegeri gresite, amintesc ca hidratii de carbon, sau glucidele, ar trebui sa constituie 70% din aportul de energie, deoarece combustibilul organismului uman este monozaharidul numit glucoza. Aprovizionarea celulelor cu combustibilul necesar se face prin intermediul sangelui care, in conditii de alimentatie normala, contine o cantitate relativ constanta de glucoza. Amidonul din alimente este desfacut in mod treptat in glucoza, care se absoarbe si ajunge la celule.

Zaharul care se foloseste pe mesele noastre este alcatuit dintr-0 molecula de glucoza si una de fructoza, in parti aproape egale. Zaharul se desface foarte rapid in cele doua componente si e absorbit aproape instantaneu, crescand glicemia, in functie de cantitatea consumata si de cantitatea de insulina secretata, care determina patrunderea glucozei in celulele musculare.
Cei care adora dulciurile trebuie sa stie ca celulele care au menirea sa distruga microbii nu-si pot efectua misiunea, daca in sange se gasesc concentratii mari de glucoza.
Cercetarile au aratat ca reducerea capacitatii de lupta antimicrobiana a leucocitelor, dupa consumul de dulciuri, nu este de scurta durata, ci persista in urmatoarele 5 ore. Daca ne gandim cat de des consuma unii dulciuri, atunci ne dam seama ca leucocitele lor nu functioneaza

normal aproape niciodata.

S-a mai observat insa un lucru imbucurator: postul de 36 de ore creste, intr-un mod semnificativ, capacitatea leucocitelor de a ucide microbii. Cand sunteti bolnav si n-ati pofta de mancare, folositi ocazia si postiti o zi-doua, mentinand consumul de apa si, in felul acesta, puteti ajuta la invingerea bolii respecti.
Numeroase statistici arata o legatura intre ingestia de zahar si cancerul colo-rectal, ovarian, uterin, de san, de prostata, de rinichi si de sistem nervos. Datele disponibile ofera un motiv in plus sa reducem consumul de zahar si de miere.
Zaharul e daunator tuturor, indiferent daca suferim sau nu de
diabet.
Dar indulcitoarele artificiale, folosite pentru continutul lor mic de calorii? Dupa unele cercetari, aceste indulcitoare artificiale cresc pofta de mancare, ceea ce, de obicei, nu e de dorit.
O alta problema este ca utilizarea lor mentine si creste dorinta dupa zahar. Asa se face ca, in tarile in care acestea se folosesc frecnt, cresc si cantitatile de zahar consumate.
Atitudinea cea mai buna este de a trece de la dulciurile naturale sau artificiale la consumul de alimente indulcite in mod natural. in loc de prajituri sau de bauturi dulci, de ce sa nu consumam fructe, renuntand astfel la traditionalul desert? Papilele gustati se adapteaza la orice varsta!
De cele mai multe ori, teama noastra de a face schimbarile necesare se datoreaza ignorantei, faptului ca nu stim din ce cauza e bine sa procedam intr-un fel sau altul. Cautati deci sa va informati din surse serioase si, daca se poate, cautati societatea celor care au facut deja primii pasi spre un stil de viata sanatos, pentru a cunoaste aspectele practice.
Nu de mult, Werner Waldhausl, redactorul revistei Diabetologia, scria ca, pe cea mai mare parte a globului, omenirea sufera de o intoxicatie cronica cu alimente. Si nu trebuie neaparat sa consumam grasimi animale pentru ca organismul nostru sa fie invadat de aceste molecule periculoase. Ficatul, care manuieste produsele de digestie, poate inunda sangele cu grasimi saturate, care exista deja in corp. Orice incurajeaza ficatul sa faca aceasta, adica sa elibereze in sange o cantitate mare de grasimi, poate fi la fel de nociv ca si consumul acestor grasimi. Cele mai recente cercetari arata ca zaharul dauneaza inimii la fel ca grasimile saturate. De asemenea, s-a constatat ca mesele prea frecnte pot fi cauza care transforma ficatul intr-o masina ce fabrica fara incetare grasimi.
Iata ce se intampla. De fiecare data cand mancam, in sange se elibereaza o cantitate de insulina. Acest hormon de importanta vitala, secretat de celulele beta ale pancreasului, incurajeaza tesuturile noastre, in special celulele musculare, sa infulece, sa apuce glucoza care, dupa mese, se scurge prin vasele de sange. Acest fapt e deosebit de necesar, deoarece cantitatile mari de glucoza din sange constituie un material primejdios. Glucoza se poate atasa de proteine, impiedicandu-le sa-si indeplineasca rolul, ceea ce poate duce la pierderea derii, la leziuni renale si la obstructii arteriale periferice, ce pot necesita amputatia.
Insa insulina are si un alt rol vital. Dupa mese, insulina opreste eliberarea de gi Asime din ficat, in sange. De ce dupa mese? Ca si glucoza, aceste grasimi sunt primejdioase, daca stau un timp prea indelungat in sange. Ele sunt eliberate ca trigliceride, cu escorta moleculara, ca lipoproteine cu densitate foarte mica (VLDL). insa, in sange, ele se altereaza biochimic, denind predispuse sa se depuna in peretii arteriali. Aceste grasimi sunt de nedorit in circuitul sanguin, mai ales imediat dupa mese, deoarece enzimele care le pot inlatura din circulatie sunt ocupate cu grasimile tocmai

consumate.

Mesele si gustarile frecnte, bogate in calorii, expun ficatul la insulina pentru perioade prea lungi, fara o pauza, care e atat de necesara. Prezenta insulinei un timp prea indelungat schimba un macaz meolic si ficatul nu mai poate opri secretia de trigliceride.
Mai mult, insulina stimuleaza ficatul sa trimita in circulatie chiar mai multe trigliceride, transportate cu lipoproteine cu densitate foarte joasa (VLDL). Iar excesul de trigliceride face celulele musculare rezistente la insulina, tulburand modalitatea care, in mod normal, le permite sa absoarba glucoza din sange. Ca urmare, e nevoie de mai multa insulina, pentru ca glucoza sa poata fi introdusa in celule. In cele din urma, celulele adipoase - bombardate cu calorii in plus, pentru a fi depozitate sub forma de trigliceride si glucoza - devin si ele rezistente la insulina. Iar celulele adipoase supraincarcate inunda sangele cu acizi grasi, care incep sa distruga celulele pancreatice secretoare de insulina.
Nilul de insulina scade, glucoza se acumuleaza in sange si intre mese si se pune diagnosticul de diabet de tip 2. Daca bolnavul nu-si schimba modul de alimentatie si nu scade in greutate, distrugerea celulelor secretoare de insulina continua cu pasi grabiti si, in cele din urma, pentru a mentine pacientul in viata, va fi nevoie de injectii zilnice cu insulina.
Dar aceasta perspectiva sumbra poate fi evitata. Folosind cat mai multi muschi prin activitate fizica, acestia vor utiliza combustibilul in plus.

Cercetari efectuate la Unirsitatea Loughborough, SUA, au aratat ca exercitiul fizic zilnic poate preni cre$terea dramatica a trigliceridelor sanguine, ce survine atunci cand voluntarii sanatosi sunt trecuti la un regim bogat in zahar.
Dar mai exista un alt aspect. in revista americana The Journal ofNutrition (2001, voi. 131, p. 2074), Victor A. Zammit, seful sectiei de biochimie celulara, de la Institutul de Cercetari Hannah din Ayr, Scotia, sustine ca noi mancam prea des. Doua mese pe zi ar fi mult mai bine decat gustarile neintrerupte. Trebuie sa fim atenti nu numai ce mancam, ci si cand mancam.
Unele alimente si bauturi pot aa un efect la fel de daunator ca si consumul de grasimi animale. Alcoolul, de exemplu, face ca ficatul sa elibereze in circulatie tocmai grasimile care favorizeaza ateroscleroza coronariana.
O surpriza mare pentru multi este ca dulciurile pot fi la fel de daunatoare ca grasimile si alcoolul. "Alimentele bogate in fructoza, care includ mai ales zaharul si mierea, pot fi la fel de daunatoare ca grasimile saturate", spune Zammit. Atat grasimile, cat si dulciurile duc la infarct, diabet si alte afectiuni degenerati.
Ultimii 10 ani au aratat ca organismul uman meolizeaza fructoza cu totul altfel decat glucoza simpla. ingrijorator e faptul ca fructoza este deviata, in mod selectiv, spre ficat si spre formarea de grasimi. Fructoza e meolizata in ficat, pentru a furniza una dintre caramizile trigliceridelor.Insa o dieta bogata in fructoza stimuleaza si direct ficatul, pentru a secreta trigliceridele, la fel de primejdioase cum este si bombardarea ficatului cu insulina. Fructoza poate mima, poate imita ceea ce face secretia frecnta de insulina, datorita meselor luate des.
Industria alimentara se mandreste cand poate aduce pe piata alimente lipsite de grasime. Dar ceea ce nu se mentioneaza este ca ele contin cantitati mari de zahar, care sunt, probabil, mai daunatoare decat grasimile. Bauturile dulci, consumate in cantitati industriale, sunt componenta cea mai ingrijoratoare a alimentatiei noastre.
Pana acum n-au fost cunoscute primejdiile legate de fructoza si, in ultimii 25 de ani, consumul a crescut enorm. Zaharul de bucatarie, ca si mierea, e alcatuit din fructoza si din glucoza, in parti aproape egale; o data cu orice aliment sau bautura care contine zahar sau miere, introducem in organism o doza mare de fructoza, ce are efecte noci.
Desigur, fiecare e ispitit sa creada ca va fi unul dintre cei care niciodata nu vor deni rezistenti la insulina. Dar cine poate fi sigur de acest lucru?
Pe de alta parte, daca ati o mostenire genetica nefavorabila, modul de alimentatie poate totusi sa va "ajute" foarte mult. Ganditi-va la indienii Pima, din sudul stalului Arizona. Aproape toti sunt dezavantajati de genotipul obezitatii. Cu inaintarea in varsta, aproape toti fac diabet de tip 2. Multi sunt rezistenti la insulina deja la etatea de 8 ani. Dar aceasta plaga n-a aparut decat dupa ce indienii Pima au adoptat alimentatia apuseana. Printre cei care au continuat dieta traditionala, diabetul se intalneste de trei ori mai rar. Genele nu determina, in mod neaparat, destinul.
Genele incarca arma, stilul de viata apasa pe tragaci.
Alimentatia poate juca un rol si in miopie, cel putin aceasta e convingerea biologului Loren Cordain, de la Unirsitatea de Stat Colorado, si a nutritionistei Jeannie Brand, de la Unirsitatea din Sidney.
Alimentele bogate in glucide rafinate - zahar, miere, dulciuri si paine alba - cresc mult nilul insulinemiei. Aceasta influenteaza dezvoltarea globului ocular, marindu-i lungimea intr-un mod anormal si producand, astfel, miopia.
Autorii amintiti sustin ca, in felul acesta, s-ar putea explica cresterea frecntei miopiei din ultimii 200 de ani, in tarile industriale.

Hidratii de carbon rafinati se absorb foarte repede, incat, intr-un timp scurt, organismul e invadat de o cantitate mare de glucoza. Raspunsul la cresterea brusca a glicemiei este o secretie exagerata de insulina. Hiperinsulinemia duce la scaderea proteinei 3, care fixeaza insulina. Aceasta poate tulbura procesele delicate care, in mod normal, regleaza alungirea globului ocular si dezvoltarea cristalinului. Si daca globul ocular creste prea mult, adica devine prea lung, atunci cristalinul nu se poate aplatiza suficient pentru a proiecta imaginea exact pe retina.
Datele epidemiologice sustin aceasta explicatie. La inceputul secolului XX, in randurile eschimosilor si ale locuitorilor insulelor din Pacific, miopia se intalnea cu o frecnta mai mica de 1 %; acum ea se constata la 50%. O alta statistica arata ca in insulele in care s-a mentinut alimentatia traditionala si in care nu se consuma glucide rafinate, miopia la copii nu se intalneste decat in proportie de 2%.
In sfarsit, autorii isi sprijina convingerea si pe observatia ca probabilitatea dezvoltarii miopiei e mai mare la persoanele supraponderale si la cele cu diabet de tip 2, in ambele stari existand niluri crescute de insulina in sange.