eSanatos - sanatatea ta e preocuparea noastra!
    Cauta in site
NutritieBoli
                 Home | Creeaza cont nou | Login membri


Boli parazitare

NAVIGARE RAPIDA: » Pagina principala » BOLI » boli parazitare

Teniaza, cisticercoza, botriocefaloza


DATE GENERALE
La om, se gasesc in Iara la noi 3 specii de cestode mari, doua din ele apari inind genului Tavnia. Iile sinl Taenia soliuni si Taenia saginala. A Ireia specie este Diphijllobolhvium laluin (cunoscut inca si sub numele de bolrioccfal), apariinind genului Diphylloboliium.
Taenia soliuni se deosebeste de Taenia saginala prin urmatoarele caractere:
Scolexul de T. soliuni prezinta, ca organe prin care se fixeaza de peretele intestinal, 4 ntuze si 2 coroane de cirlige. La scolexul de T. saginala, nu exista deeit cele 4 ntuze, iar cirligele lipsesc (din iceasta cauza i se mai spune si T. inermis, adica neinarmata).
Segmentele de T. soliuni sint mai fine, mai transparente si mai mici, intreaga tenie masurind 23 metri. Segmentele de T. saginala siijt mai musculoase, mai opace si mai mari. intregul vierme masurind 40 metri.
Segmentele bafrine de T. soliuni sinl. de 3 ori mai lungi decit late. Segmentele balane de T. saginala f-int relativ mai lungi, ajungind a fi de 5 oii mai lungi decit late.
Segmentele balane se rup din lantul coloniei si se elimina la exterior. La T. soliuni, eliminarea se face. odata cu materiile fecale, iar bolnavul le poate gasi in vasul de noapte. La T.saginala, segmentele batrine, mai musculoase si mai viguroase, se elimina intre scaune. Bolnavul isi poale, da cu usurinta seama de existenta viermelui si cere eu insistenta tratamentul, din cauza incomoditatii pe care i-o produce acest mod de eliminare.
Ambele tenii au nevoie de o gazda intermediara, pentru larva care se gaseste in oua.ha'T. soliuni, aceasta gazda intermediara este porcul; pentru T. saginala este.boul.In musculatura acestor animale, larva

denumita c i s t i c e r c

ramine in asteptarea ocaziei ea portiunea de carne in caic, se gaseste adapostita sa fie ingerata de gazda definitiva, adica de om. Fiecare cisticerc poseda format in el scolexul teniei respecti. Cisticercul la T. soliuni poseda un scolex eu 4 ntuze si 2 coroane de cirlige, avind denumirea de Cislicercus cellulosac. Cisticercul la T. saginala poseda un scolex prevazut numai cu cele 4 ntuze, avind denumirea de Cistieercus bovis.
Diplujllobolhiium laluin sau botriocefalul se deosebeste de tenii, prin urmatoarele caractere: este mai lung (poate ajunge la 10 metri); toate segmentele lui sint mai late, decit lungi (asadar peretii despartitori intre segmente sint foarte apropiati); ouale de culoare bruna se aduna intr-un tub lung, incolacit de mai multe ori asupra lui insusi, alcatuind ca o rozeta usor vizibila, care fiind prezenta in fiecare segment formeaza ca o dunga mediana, foarte caracteristica in lungul viermelui. La botrio-cefal, ouale nu ramin mult timp inmagazinate in segmente, deoarece segmentele au un orificiu special "de ouare", prin care ouale se elimina in continutul intestinal, putind ti evidentiate cu usurinta la examenul coproparazitologic (segmentele foarte batrine, care si-au evacuat tot continutul de oua, se inchircesc, se ratatineaza si nu vor putea fi evidentiate in masa fecala cu care, se elimina).
Modul de evolutie al botriocefalului este deosebit. in truc il necesita 2 gazde intermediare succesi, ambele fiind animale de apa. Prima este un mic crusta ce u, denumit Ciclops strenuiis, a doua este un p e s-te (stiuca, mihaltul, bibanul), care ingereaza ciclopul si la care. se formeaza larva infestanta numita larva plerocercoida. Larva se gaseste in musculatura si viscolele pestelui. Omul se infesteaza mai ales din icrele de stiuca.
Mol patogen. Cestodele mari exercita un rol spoliator (hranindii-se cu sucurile intestinale, pe care lesustragegazdei), un rol mecanic iritat iv, prin miscarile neincetate pe care le fac, si un rol toxic prin toxinele, pe care Ic produc. Bolriocefalul exercita mai mult decit teniile un rol ancmianf, pulind merge pina la anemia pernicioasa.
Cisliccrcnza umana. Omu I poate intra in ciclul de evolutie a I T. snlium. VA poale gazdui cisticercii acestei tenii. De foarte multe ori, cisticercii se silesc la om in creier sau in ochi, provocind manifestari clinice foarte gra. ('.isliccrcoza umana se poate produce prin ingerarea de oua raspin-dile in natura, deci odala cu alimentele si prin miinile murdare. Se poate produce insa si ca o complicatie directa a teniazei, atunci cind ouale teniei gazduite in intestin ajung, cu ocazia unei regurgita tii sau a unei varsaturi, in stomac unde coaja oului se digera, iar embrionul pus in libertate strabate peretele tubului digestiv si este transportat, de curentul sanguin in diferite organe. Si T. saginata poate produce cisticercoza la om, dar cu totul exceptional.


TRATAMENTUL TENIAZEI Sl BOTRIOCEFALOZEI

Dupa cum s-a mentionat mai sus, tratamentul trebuie, in mod necesar, sa elimine cestodul in intregime, deci si cu scolexul. Pentru examinarea mai usoara a viermelui eliminat, se preconizeaza ca bolnavul sa defece dupa tratament intr-un vas de noapte, in care a fost introdusa o foaie de tifon indeajuns de marc pentru ca marginile ei sa fie rasfrinte peste marginile vasului de. noapte. Ridicind, dupa defecare, tifonul, se va putea separa cu usurinta viermele de materia fecala diareica. Aceasta va trece prin ochiurile tifonului, in timp ce, viermele ramme pe tifon. Nu intotdeauna, insa, aceasta metoda isi atinge scopul. De multe ori, scolexul se. prinde de, tifon, iar cind se, trage de vierme, scolexul se poate rupe si se poale, pierde. Procedeul de mai sus nici nu este necesar. Parazitul poate fi scos cu usurinta din mijlocul materiilor fecale prin decantari repetate, cu apa. Dupa mai multe decantari, ramine in vasul de noapte doar viermele, inconjurat de foarte putin material fecal mai greu, care nu a fost luat de apele de decantare si in care se poate observa cu usurinta si scolexul, care entual a fost eliminat desprins de, lantul de segmente.
Atunci cind medicamentul a fost numai rmifug si nu .rmicid si deci cestodul eliminat este, viu si capabil de contractii, este indicat ca pe fundul vasului de noapte sa se puna o patura de apa calduta in care, viermele se intinde si se elimina mai cu usurinta. Contactul direct cu peretii reci ai vasului poate provoca contractii violente ale parazitului si ruperea portiunii lui mai subtiri, cu scolexul, care poate ramine astfel
neeliminat.
O complicatie care, poate surni in cursul eliminarii viermelui este eliminarea lui numai partiala. Portiunea cu scolexul poate ramine astfel in intestin in timp ce portiunea distala cu segmentele mai batrine este iesita afara si ramasa "atirmita". in asemenea cazuri, tractiunea exercitata asupra partii iesite, poate duce la ruperea lantului de segmente si, inclusiv, la raminerea inauntru a portiunii cu scolexul. Ceea ce este de facut nu este tractiunea, ci administrarea unei clisme inalte cu o canula rectala introdusa pe linga viermele care alirna. Cu apa de, clisma este antrenat, de cele mai multe ori, si restul panglicii cu scolexul ei.
Daca scolexul nu a fost gasit, nu inseamna numaidecit ca tratamentul nu a reusit. Scolexul a putut fi pierdut in masa fecala. Pentru a preciza rezultatul tratamentului trebuie sa se astepte 3 luni. timp de care are nevoie viermele pentru a reincepe eliminarea de. noi segmente, care sa faca prezenta lui cunoscuta. Bolriocefalul reincepe sa elimine oua mai inainte de acest lung termen.

Niclosamida
Dintre medicamentele, utilizabile in tratamentul cesfodelor mari cel mai important este niclosamida (Yomesan, Niclosamid. Vermitin, Tre-demin, Raderm, Fenasal).


Din aceasta cauza, ar

fi bine tolerat, chiar in conditiile unor boli organice serioase coexistente. In 1968, Pi. Gonnert a aratat totusi ca niclosamida introdusa pe cale orala se poate elimina in cantitati relativ ridicate si prin urina, ceea ce inseamna ca cel putin in parte, se resoarbe. V. F. Gla-dkih si N. N. Lebede/va au cercetat experimental pe sobolanul alb cantitatea de resorbtie si au aratat ca, dvipa ingerarea a 2 g de niclosamida (Fenasal), peste 24 orc aceasta se evidentiaza in serul sanguin in cantitatea de 30,5 (ig/ml. Aceasta cantitate scade repede, asa incit dupa 72 de ore nu mai ramine in singe decit 3,8 fxg/ml. Autorii sovietici mentionati explica slaba toxicitate a produsului nu printr-o resorbtie extrem de redusa, cum se credea mai inainte, ci ca o consecinta a unei meta-bolizari rapide in meoliti netoxici sau prea putin toxici, care sint rapid eliminati prin urina. Ca o consecinta a acestor noi date, sintem nevoiti a lua in considerare integritatea functiilor hepatice, care joaca principalul rol in meolizare, precum si integritatea functiei renale, care asigura eliminarea rapida a meolitilor. Cu alte cuvinte, un ficat bolnav sau rinichi bolnavi pot constitui contraindicatii pentru niclosamida, de care trebuie sa se tina seama, mai ales atunci cind se ridica doza.
Doza, la a d u 1 t, este de 2 grame (4 comprimate), care pot fi admi-nislratc intr-o singura priza sau in 2 prize de cite 2 comprimate, la interval de 1 ora. Fiecare comprimat, inainte de a fi inghitit, trebuie, sa fie indelung si bine mestecat. Aceasta conditie este foarte importanta, pentru buna reusita a tratamentului.
La c o p i 1, doza se reduce astfel: pina la 1 an

1/2 comprimat (0,250 g); intre 1 si 2 ani

1 comprimat (0,500 g); intre 2 si 8 ani

2 comprimate (1 gram); peste 8 ani

aceeasi doza ca si la adult.
Noi a in depasit aceasta posologie, administrind in multe cazuri, intre 5 si 8 ani, 3 comprimate (1,5 g), fara a fi intimpinat vreun incident.
S. K. Lilvinov si A. A. Florova au incercat, la adulti, ridicarea dozei la dublu, adica 4g(8 comprimate), fara sa obtina rezultate mai bune. La aceeasi concluzie, au ajuns si alti autori. Doza de 2 grame, la adult, este deci suficienta.
Administrarea niclosamidei se face dimineata, pe stomacul gol, dupa o clisma evacuatoare. in dimineata precedenta, s-a administrat bolnavului un purgativ salin. Copin foarte mici, care nu pot inghiti comprimatele le vor. primi sfarimate si introduse in suspensie in apa.
La 2 1/2 ore dupa niclosamidj, bolnavul primeste un purgativ salin (sulfat de sodiu 40 g, la adult). Daca efectul acestui purgativ intirzie peste 3 ore, se administreaza o clisma evacuatoare. Rezultatele pe care le-am obtinut cu acest mod de administrare au fost foarte bune si

contrar asertiunilor mai multor autori, care au utilizat niclosamida

am obtinut in marea majoritate a cazurilor viermele in intregime (cu scolex). Autorii sovietici recomanda in plus administrarea, cu 10 minute inainte de niclosamida, a 75 ml dintr-o solutie 3% de bicarbonat de sodiu. Niclosamida este un medicament rmicid, nu rmifug. Deci viermele este omorit. Dar odata ucis el este supus proceselor de digestie ale organismului-gazda, de care nu se mai poate apara. Aceste procese actioneaza, de obicei, la inceput tocmai in regiunea gitului, care este subtire si tind sa separe scolexul de restul viermelui. Acest fapt poate duce la pierderea scolexului, care nu mai poate fi gasit in masa fecala, chiar atunci cind de fapt tratamentul a reusit. Din aceasta cauza, trebuie ca eliminarea viermelui sa aiba loc cit mai curind cu putinta, inainte de a se, fi realizat procesul de digera re a gilului. Pentru aceasta, se cere ea purgativul sa nu intirzie peste 2 1/2 ore dupa niclosamida, sa fie mai puternic (40 grame) si sa fie urmat de o clisma, daca erectul purgativului intirzie prea mult.
Fenomene.secundare. De. limite ori bolnavii se pling in cursul tratamentului de dureri abdominale. Ele. nu sint determinate direct de medicament, ci indirect de catre miscarile violente ale parazitului, sub influenta nocivitatii

pentru el

a medicamentului. Aceste dureri pot fi calmate prin comprese calde sau prin termolor pe abdomen si mentinerea bolnavului la pat.


Diclorofenul

Diclorofenul a fost introdus in 1946, de Craige si Kleckner in terapeutica antihclmintica terinara (Di-phentan-70, Teniathan). Are formula chimica: 2,2'-dihidroxi-5,5'-diclordifenil-mefan.In medicina umana, este prezentat in comprimate a 0,50 g (Dicloro-fen, Antifen, Plath-Lyse). Diclorofenul este rmicid. Are marele avantaj de a provoca un scaun imperios (uneori, chiar mai multe scaune diareice), la eiteva ore dupa administrare, prin care viermele omorit si in parte dezintegrat este eliminat, fara sa fi fost nevoie de un purgativ.
Parerile, asupra rezultatelor clinice nu sint in perfecta concordanta. M.Las-sanec si colab. care au administrat o doza de 0,50 g (1 compr.), pentru fiecare 8 kg de greutate corporala (doza maxima 5 g), administrata intr-o singura priza, dimineata pe stomacul gol, relateaza rezultate excelente. Din 104 bolnavi, 96 (95%) s-au vindecat.
R. D. Seaton obtine numai 64% vindecari, iar J. Schenider 68%. Schnei-der a propus o posologie diferita si a-nume un tratament de 3 zile consecuti,In care in primele 2 zile bolnavul primeste cite 6 g/zi (12 compr.), iar in a treia zi

3 g (6 compr.)
Aceasta posologie este adoptata si de producatorul unui preparat de diclorofen (Plath-Lyse), care recomanda la adult, 6 g/zi, in primele 2 zile, si in 3 g in a treia zi, iar la c o p i 1, recomanda urmatoarea schema: 2 compr. (1 g)/zi, timp de, 3 zile, intre 2 si 3 ani; 3 compr. (1,5 g/zi), timp de 2 zile, si 2 compr. (1 g), in ziua a 3-a, intre 3 si 5 ani; 4 compr. (2 g)/zi, in primele 2 zile, si 3 compr. (1,5 g), in a 3-a zi, intre 5 si 7 ani; 5 compr. (2,5 g)/zi, in primele 2 zile, si 3 compr. (1,5 g), in ziua a 3-a, intre 7 si 9 ani; 0 compr. (3 g)//.i, in primele 2 zile, si 4 compr. (2 g), in ziua a 3-a, intre 9 si 11 ani; 7 compr. (3,5 g)/zi, in primele 2 zile, si 4 compr. (2 g), in a 3-a zi, intre 11 si 13 ani; 8 compr. (4 g)/zi, in primele 2 zile, si 1 compr. (2 g). in ziua a 3-a, intre 13 si 15 ani.
Deoarece diclorofenul nu produce fenomene, secundare ingrijoratoare (uneori, colici abdominale), repetarea tratamentului se poate realiza cu usurinta. Daca diareca este prea puternica sau se produc si varsaturi, se recomanda antispasmodiec.In timpul tratamentului se evita bauturile alcoolice si cele alcaline.

Mepacrina
Utilizata cu succes iu combaterea paludismului, mepacrina (Mepacrin, Atebrin) poate fi utilizata si in combaterea cestodelor mari. Spre deosebire de paludisin, in combaterea cestodelor mari, mepacrina se utilizeaza o singura zi, dar intr-o doza mult mai ridicata, administrata pe stomacul gol. in aceste conditii, mepacrina pe calc orala este foarte greu tolerata, provocind, de cele mai multe ori, varsaturi violente. Aceste varsaturi pot fi evitate, daca se. utilizeaza comprimate enterice, sau daca se administreaza mepacrina prin sonda duodenala, introdusa in portiunea a IlI-a a duodenului.
Iata metoda de administrare a mepacrinei prin sonda Einliorn, asa cum am practicat-o, impreuna cu colaboratorii mei multi ani, la Spitalul 23 August:
Cu 1 zi inainte de introducerea mepacrinei, se administreaza (seara) purgativ (sulfat de sodiu 2 g/an de virsta, la copil; 30 g la adult).
Clisma evacuatoare, dimineata urmatoare.
Dupa efectul clismei, se da 0,050,10 g luminai (foarte importanti).
Peste 10 minute, se introduce sonda Einhorn pina in portiunea a IlI-a a duodenului si pe sonda se introduce mepacrina (pisata in prealabil si introdusa in 30 ml apa). La adult, se introduc 0,80 g (8 compr. a 0,10 g). La copil, doza este de 0,015 g/kilocorp, deci 0,300 g, la 6 ani -si 0,450 g la 10 ani. Se evita introducerea pe sonda a portiunii ramase nesolvitc in apa, ramasa la fund, constituita din excipientul comprima te lor.
La cel mult 10 minute (foarte important 1), dupa administrarea mepacrinei, se introduce purgativul pe aceeasi sonda, si anume sulfat de sodiu, intr-o doza mai ridicata 40 g la adult si 2,5 g/an de virsta, la copil. Sulfatul de sodiu se va solvi intr-un volum foarte restrins de apa, si anume: 4 ml apa pentru 1 g sulfat de sodiu (la adult 40 g sulfat de sodiu in 100 ml apa).
Dupa sulfatul de sodiu, se trec prin sonda inca 10 ml de apa simpla si apoi 2030 cm3 de aer, pentru a fi siguri ca tot continutul medicamentos introdus pe sonda a ajuns in duoden.
Gratie introducerii asa de repede, a purgativului, la cel mult 10 minute dupa mepacrina si mai ales, gratie concentrarii lui, eliminarea parazitului are loc foarte curind (de, cele mai multe ori iu jumatate de ora), asa incit intreaga operatie, inclusiv eliminarea parazitului, se poate executa in citcva ore, in semistationar. in tot acest timp, bolnavul trebuie supragheat foarte atent, pentru a observa imediat incidentele care se pot produce.
Fenomene secundare. Mepacrina, chiar introdusa pe cale duodenala, poate uneori produce greata si varsaturi. Acest fapt trebuie luat in considerare, mai ales atunci cind se trateaza o leniaza cu T.solium, pentru a nu se produce o eisticeiro/.a, ca o consecinta a varsaturilor. Greata intensa si varsaturile pot

prin miscari intestinale antiperistalfice

saaduca oua de tenie din intestin in stomac. Senzatia de greata trebuie combatuta prin administrarea a 1 2 linguri dinlr-o solutie de stovaina (Rp. St,o\aina0,20 g, Apa de menta 120 g) sau dind bolnavului sa muste dintr-o felie de lamiie, si sfatuindu-l sa respire adinc.
Un incident mult mai impresionant care poate surni (si survine adesea !) este instalarea unei stari de supraexcitare a bolnavului. Aceasta stare apare, in special, la femei si poate merge pina la o criza isteriforma. Alteori, bolnava manifesta o slabiciune extrema, care poate merge pina la precolaps. Fata bolnai devine extrem de palida, pulsul filiform, devine subdeliranta, exprimind vorbe fara sir. Asemenea crize apar cu putin inainte ca bolnava sa aiba scaun sau chiar in cursul scaunului. Totul reintra in normal, dupa scaunul prin care se produce eliminarea viermelui. Nu putem preciza cauza acestor crize. Ar putea fi incriminata actiunea brutala a purgativului salin, dat intr-o concentrare mare, pe o portiune intestinala redusa, asupra careia actioneaza cu bruschete, provocind reflexe viscero-viscerale. Asemenea reflexe ar putea fi provocate si de miscarile foarte, violente ale viermelui, sub influenta iritatiei pe care i-o produce atit mepacrina, cit si purgativul concentrat. Poate ca ambele cauze actioneaza sinergie pe un organism debilitat prin abtinerea bolnavului de la alimentatie in ajun, in derea unei mai bune reusite a tratamentului. Intervine desigur si emotivitatea, pe care o produce operatia tubajului, care este privit de bolna cu o deosebita teama. Ele nu pot fi puse insa in nici un caz pe socoteala resorbtiei mepacrinei, care. este cu atit mai putin posibila cu cit purgativul administrat asa de repede dupa mepacrina nu-i lasa acesteia timpul necesar de a se resorbi.

Aceste fenomene cu aparenta dramatica nu au avut in nici unul din cazurile noastre consecinte serioase. Ele impun insa o supraghere medicala foarte atenta, in tot timpul cit dureaza tubajul si dupa aceea, pina ce bolnavul a avut scaun. Dupa scaun, totul reintra in ordine. in imensa majoritate a cazurilor noastre, bolnavii au eliminat viermele cu scolex si an putut parasi foarte eurind semistationarul vindecati.
Metoda noastra descrisa mai sus este susceptibila de a fi perfectionata, pentru impiedicarea si combaterea aparitiei fenomenelor neurogetal he aratate mai sus. Aparitia, intre timp, in arsenalul terapeutic impotriva cestodelor, a niclosamidci m-a determinat sa renunt la cercetarile incepute in aceasta directie, pentru a folosi exclusiv noul medicament, care scutea de dificultatile inlimpinate. uneori in practicarea tubajului duodenal. Problema perfectionarii administrarii inepacrinei prin tubaj duodenal in cestodoze ramine inca deschisa.

Paromomicina
Paromomicina poate fi considerata ca un puternic cestodicid, care dezintegreaza viermele. Valoarea fenicida a acestui antibiotic a fost constatata intimplator de catre .1. P. Garin si colab., care au obtinut o T. saginata, in urma unui tratament cu sulfat de paromomicina, administrat unui bolnav cu amibiaza intestinala. Acesti autori au preconizat utilizarea in tratamentul teniazei a sulfatului de paromomicina, in doza de 4 g, la adult, si 1,503 g, la copil, dimineata pe stomacul gol.In 1968, Angiolo Ulilli comunica la Congresul de medicina tropicala de la Teheran rezultatele pe care. Ic-a obtinut cu paromomicina. El a tratat cu succes 208 cazuri de, teniaza cu T. saginata, 32 cazuri de teniaza cu T. solium si 8 cazuri de himenolepidoza cu Ilijmenolepis nana. Medicamentul a fost administrat in doza de 2030 mg/kilocorp/zi, intr-un ciclu de, 4 zile.
Ca fenomene secundare, s-au produs unele senzatii de arsuri gastrice, ameteli de scurta durata si fenomene enterice, interpretate de autor ca datorate dismicrobismului, dar desigur si endotoxinelor parazitare. Dezintegrarea T. solium si raspindirea consecutiva a unui numar considerabil de oncosfere ale acestui parazit in cavitatea intestinala poate pune problema pericolului unei cisticercoze cu C. cellulosae. Faptul insa ca in 32 de cazuri de teniaza eu T. solium, Ulilli nu noteaza nici o complicatie de acest gen s-ar fi putut datora unei actiuni noci directe, a antibioticului si asupra acestor oncosfere.In 1971-l973, II. 13. Tanowitz si M. Wiflner au extins tratamentul cestodozelor cu sulfatul de paromomicina si asupra botriocefalozei, utilizind aceeasi doza de 4 g (in 4 prize x 1 g), administrate dimineata in curs de 1 ora (la intervale de cite 15 min.), inainte de, micul dejun.

TRATAMENTUL CISTICERCOZEI UMANE
Cisticercoza umana este boala provocata omului de formele larvare de T. solium si, exceptional, de T. .saginata. Cisticercii, la om, se localizeaza foarte adesea in creier sau iu ochi, producind manifestari corespunzatoare localizarii lor. Atunci cind ei sint usor accesibili si putin numerosi, se poate incerca indepartarea lor pe cale chirurgicala. Citul sint numerosi si, mai ales, cind sint greu accesibili, trebuie incercate trata mente medica meni oase.
Nu toti autorii sint de acord cu posibilitatea unui tratament medical in cisticercoza. Personal, socotim ca acest tratament este posibil, ca el a dat deja rezultate incurajatoare, dar ca cercetarile trebuie continuate in aceasla directie, pentru a se descoperi medicamente mai eficace si pentru a se perfectiona posologia acelora incercate pina acum.
Medicamentele, in curs de experimentare, in tratamentul cisticercozei umane sint ciclofosfamida si dietilcarbamazina.


Ciclofosfamida

Ideea utilizarii ciclofosfamidei (Endoxan, Cytoxan), care este un cito-sfatic, in cisticercoza, se datoreste faptului ca se opune dezvoltarii formelor tinere si proliferante. Hinz (1964, 1967), Pelster (1969) au studiat experimental valoarea ciclofosfamidei in tratamentul cisticercozei sobolanului cu Cisticercus fasciolaris (larva de T. crassicolis). Cercetarile lor au dus la concluzia ca cisticcrcul trebuie atacat in cursul formarii lui, deoarece complet format este foarte rezistent. Dupa Hinz, ciclofosfamida aplicata in a 10-a zi dupa infestare s-a aratat a fi eficienta in 100% din cazuri. Eficienta ei scade cu cit tratamentul este aplicat mai tardiv.
Experimental, se poate aprecia (cu o mica aproximatie) virsta cisti-cercilor, dar in practica medicala curenta acest lucru este imposibil. De obicei, atunci cind cisticercoza a fost diagnosticata, timpul in care el ar fi fost vulnerabil este depasit. Pe de alta parte, trebuie sa se treaca la cercetari pe Cisticercus cellulosae, a carui sensibilitate la medicamente poate fi deosebita. in sfirsit, trebuie sa fie mai bine studiata posologia ciclofosfamidei, in aceasta noua utilizare. Cercetarile lui Hinz deschid totusi un drum nou, care nu trebuie sa fie parasit.


Dietilcarbamazina

Cercetarile asupra eficacitatii in cisticercoza a dielilcarbama'inei sint mult mai avansate si mai promitatoare. Primii care au incercat utilizarea ei in cisticercoza umana au fost Mazzotti si Trevino (1953) in 3 cazuri de cisticercoza subcutanata. Gallais, Ruzic si Darcourt (1955) trateaza cu dietilcarbamazina 2 cazuri de cisticercoza cerebrala, obtinind importante ameliorari clinice. H. Colomb, A. Pruvost si J. Giraud (1958), intr-un studiu consacrat cisticercozei cerebrale, arata dietilcarbamazina cu fiind singurul medicament dotat cu oarecare eficacitate. in cazurile tratate de acesti autori, s-a ajuns la o diminuare de volum a cistiecr-cilor subcutanati coexistenti si la o ameliorare a semnelor neurologice, determinate de cisticercii cerebrali. Crizele convulsi au diminuat ca frecnta si lichidul cefalorahidian s-a apropiat de normalizare. in cursul tratamentului, au aparut fenomene inflamatorii perinodulare de natura alergica, din cauza toxinelor parazitare pronite din alterarea cisticer-cilor respectivi sub influenta medicamentului. La fel, trebuie interpretate si cruptile cutanate care au aparut. Asemenea fenomene secundare pot fi combatute prin antihistaminice si cortizon.


Praziquantelul si albendazolul

Praziquantclul, medicament recent, s-a dodit foarte util in tratamentul cisticercilor produsi de T. saginata (C. bovis). Dupa M. Waller (Congresul de parazitologie

Varsovia, 1978), cu doze de T)0 mg/kilo-corp, praziquantelul a omorit 96% din cisticercii de la viteii tratati. Actiunea praziquantelului nu pare a se extinde si asupra cisticercilor produsi de T. soliutn (C. cellulosae), care intereseaza in medicina umana. IRicnrdo Martinez Maranon a aratat ca in vitro praziquantelul nu ataca proglotele de T. solinm si este probabil ca acelasi lucru sa se intimple si cu cisticercii acestei tenii, desi lipsesc date experimentale.
Comitetul de experti O.M.S. (raport tehnic 637/1979) arala ca praziquantelul, ca si albendazolul (un benzimidazol, la fel de eficace in cisticercoza bovina, in doza de 50 mg/kilocorp) nu au fost inca instigati in cisticercoza produsa de T. solium la om sau la poc.



Alte materiale medicale despre: Boli parazitare

DATE GENERALE Aceasta boala este provocata de prezenta in singe si organe a parazitului protozoar Toxoplasma gondii. Boala poate fi congenitala sau [...]
DATE GENERALE Numeroase specii de trematode, apartinind ordinului distomienilor, paraziteaza in intestinul subtire la om si la diverse animale. Toti [...]
Trichomonaza intestinala este determinata de prezenta in cavitatea intestinala a parazitului Tricliomonas hoininis (Tricliomonas inlestinalis). Habila [...]

Copyright © 2010 - 2024 : eSanatos.com - Reproducerea, chiar si partiala, a materialelor de pe acest site este interzisa!
Informatiile medicale au scop informativ si educational. Ele nu pot inlocui consultul medicului si nici diagnosticul stabilit in urma investigatiilor si analizelor medicale la un medic specialist.
Termeni si conditii -
Confidentialitatea datelor - Contact



Despre boli parazitare

    Alte sectiuni
    Boli si tratamente
    Boli digestive
    Boli cardiovasculare
    Bolile infectioase
    Definitii boli
    Bolile cardiovasculare
    Bolile respiratorii
    Bolile digestive
    Handicapurile
    Bolile oaselor
    Bolile alergice
    Bolile venelor
    Drogurile
    Sistemul endocrin
    Gamapatiile monoclonale
    Bolile esofagului
    Bolile stomacului si duodenului
    Bolile intestinului subtire
    Boli de colon, rect, anus
    Bolile ficatului
    Bolile cailor biliare
    Bolile pancreasului
    Bolile splinei
    Boli perete abdominal
    Bolile peritoreului
    Boli sexuale
    Hiperuricemiile
    Insomnia
    Boli endocrine
    Boli parazitare
    Virusologie
    Bolile psihice
    Boli stomatologice
    Boli cerebrale
    Boli genetice
    Boli alergice
    Bolile ochiului
    Bolile sangelui
    Boli perete abdominal
    Boli renale

    Ai o problema medicala?
    Daca vrei raspunsuri scrie intrebarea mai jos:

    Unde se incadreaza problema medicala?

    Scrie codul din imaginea alaturat

    Vezi toate intrebarile