eSanatos - sanatatea ta e preocuparea noastra!
    Cauta in site
Nutritie Boli
                 Home | Creeaza cont nou | Login membri

Virusologie

NAVIGARE RAPIDA: » Pagaina principala » BOLI » virusologie

Interferoni

Trimite pe messenger Versiune pentru tiparire




INTERFERENTA
Multiplicarea unui rus inhiba adeseori replicarea unui al doilea rus care infecteaza aceiasi gazda. Acest fenomen a fost denumit interferenta si explicat in mai multe situatii:
- interferenta omologa sau autointerferenta care se produce in infectii cu inocule foarte concentrate si este urmarea generarii de particule interferent-defective (modulul 6);
- interferenta heterologa, intre rusuri diferite care infecteaza, de regula, succesiv aceiasi gazda. in cazul in care cele doua rusuri competitioneaza pentru aceleasi verigi ale ciclului replicativ (receptori, enzime etc.) interferenta este heterologa intrinseca. Daca multiplicarea primului rus (interferent) genereaza sinteza unor proteine solubile (interferoni) care inhiba replicarea rusului interferat fenomenul este numit interferenta extrinseca.


DEFINITIA INTERFERONULUI

Interferonul a fost descoperit de Isaacs si Lindenmann printr-un experiment de referinta in biologie. Inoculind pe ouale de gaina embrionate un rus gripal inactivat (termic sau cu ultraolete) se obtine inhibarea replicarii rusului gripal inoculat ulterior. Luind supernatantul celulelor inoculate cu rus gripal inactivat autorii au constatat ca acesta contine o glicoproteina capabila sa protejeze alte celule de orice infectie rala consecutiva. Descoperirea IFN a deschis drumul intelegerii comunicarii intercelulare prin pcplide sau glicoproteine si a pregatit terenul pentru descoperirea citokinelor, factorilor de crestere si a reglarii prin limfokine a raspunsului imun. IFN reprezinta o familie de glicoproteine cu efecte antirale, antitumorale si imunomodulato-rii. IFN este specific de specie (actiunea IFN uman este maxima pe celule umane) dar este nespecific fata de rus, respectiv, tratamentul cu interferon induce rezistenta celulelor fata de orice rus. Efectul IFN este manifest cand celulele sunt pretratate 18 - 24 ore inainte de inoculul ral. Pentru a atribui unui preparat calitatea de IFN el trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:


- actitate specifica de specie,

- actitate calitativ nespecifica in raport cu rusul inhibat dar cu intensitatea efectului antiral variabila in functie de rus.


- structura chimica glicopeptidica,

- actitate antirala mediata de derepresarea unor gene care sintetizeaza efectorii antirali,
- sinteza dependenta de functiile celulare de transcriere (inhibata de actinomicina D) si traducere (inhibata de cicloheximida),


- actiune dependenta de cuplarea unor receptori celulari pentru IFN si inhibata de anticorpi antiinterferon,
- actiune de scurta durata (ore) urmata de instalarea unei stari refractare la aplicarea unor doze ulterioare de interferon.


TIPURI DE INTERFERON

Dupa structura moleculara si antigenicitate se disting mai multe tipuri de IFN (elul 9.1.). IFN alfa si beta sunt proteine alcatuite din 166 aminoacizi codificati de o gena localizata pe cromozomul 9. Inductorii lor sunt rusurile, cateva bacterii sau moleculele ARN ds. IFN gama are numai 146 aminoacizi codificati de o gena localizata pe cromozomul 12. Acest tip este numit si IFN imun pentru ca este produs de limfocilele T ca raspuns la un stimul mitogen. Receptorii pentru IFN gama sunt distincti de tipul comun de receptori pentru IFN alfa si beta. Dupa interactiunea rFN-receptor. ligandul este intemalizat si, functie de celula, degradat sau nu. Cuplarea receptorilor induce transcrierea mai multor gene celulare anterior represate si sinteza de noi proteine celulare. Pentru actiunea antirala a IFN doua proteine prezinta un interes particular: o proteinkinaza care fosforileaza subunitatea alfa a factorului de initiere a sintezei proteice (elF 2) si 2V oligoadeinlat sintetaza, enzima cu actitate endoribonucleazica care degradeaza ARNm. Este bine silit ca inhibitia multiplicarii rale prin IFN surne la cel putin doua nivele: inhibarea traducerii si degradarea preferentiala a ARNm ral. IFN fac parte din reteaua citokinelor cu care actioneaza concertat in expresia diverselor efecte biologice. Cele mai importante actiuni biologice ale IFN sunt: /. actiunea antirala nespecifica, actiuni inhibitorii pe alti paraziti intracelulari,
2. inductia secretiei mai multor citokine: IU, TNF, factori de stimulare ai precursorilor granulocitari, inclusiv, actiunea de promovare a propriei actitati in urma administrarii unor doze mici cu cateva ore inaintea dozei terapeutice (efect de "priming"),
3. inhibarea cresterii celulelor normale si transformate,


4. influentarea diferentierii celulare,

5. cresterea expresiei antigcnclor CMH din clasa I si II,


6. cresterea actitatii celulelor NK,

7. cresterea proliferarii si diferentierii limfocitelor B si a sintezei IgG,


8. activarea macrofagelor,

9. sporirea numarului de receptori pentru alte citokine si pentru portiunea Fc a IgG (mai ales IFN gama).In particular, IFN gama moduleaza expresia receptorilor pentru TNF (lumor necrosis factor) pe celulele miclomonocitare umane. in cele mai multe cazuri acest efect este sinergie cu inhibitia diziunii celulelor tumorale. Efectul antitumoral al IFN gama a fost intens studiat concluzionandu-se ca in final se induce biosinteza oxidului de azot (NO) plecand de la arginina. NO este o molecula efectorie a citotoxicitatii antitumorale a macrofagelor activate .

RECEPTORII PENTRU IFN
Este unanim acceptat faptul ca actiunile IFN sunt consecinta legarii de receptori specifici prezenti pe suprafata celulelor tinta. Multiplicitatea genelor ce codifica diferitele tipuri si subtipuri de interferon este un exemplu al diversificarii liganziJor fara o diversificare a receptorilor. Se pare ca exista o origine comuna a sistemului receptorilor alfa/beta si gamma care poate fi ata cu evolutia intregii familii a receptorilor pentru citokine. Genele ce codifica proteinele receptorilor pentru citokine (atat clasa I, cat si clasa II) deriva dintr-un ancestor comun prin runde succesive de duplicare. Trei dintre genele ce codifica pentru proteine transmembranare ale receptorilor pentru IFN sunt situate pe cromozomul 21 alcatuind un adevarat "cluster", o singura gena (IFNGR alfa) fiind codificata pe cromozomul 6. Un receptor celular pentru citokine solubile ca interferonii este o unitate functionala care necesita legarea de un ligand si de un sistem celular capabil sa traduca semnalul activator. Genele pentru IFN nu sunt continuu exprimate. Inductorii de IFN (mai ales riborusurile, alte specii de ARN ds naturali sau sintetici, mitogeni, lectine etc.) au comun faptul ca determina transcrierea genelor pentru IFN generind speciile de ARNm care codifica diferitele tipuri de IFN.
Atasarea iiganzilor la receptori recruteaza tirozin kinaze din familia Janus kinazelor - Tyk 2 si Jak I pentru IFN alfa/ beta: respectiv Jak 1 si Jak 2 pentru IFN gama - ce fosforileaza proteine citoplasmatice STAT (signal transducer and aclivalors of transcriprion) a caror forma fosforilata migreaza in nucleu si activeaza genele inductibile ale intcrferonului. Complexul de transmitere a semnalului activator este extrem de rapid si diferitele sale componente sunt strans intricate.


Microinjcctia intracelulara de IFN nu determina efectele biologice scontate. Receptorii pentru IFN alfa/beta sunt codificati de o gena situata pe cromozomul 21, iar pentru IFN gama de o gena situata pe cromozomul 6. Celulele cu trisomie pentru cromozomul 21 sunt mai sensibile la IFN alfa/beta. Receptorii pentru IFN sunt prezenti pe toate celule organismului dar cu densitati diferite. Speciile de IFN recombinam recunosc aceiasi receptori ca si IFN naturali (elul 9.2.).

Legarea IFN de receptori se face si la 4 A°C dar endocitoza complexului IFN-receptor si initierea sintezei mesagerilor secundari care intern in aparitia efectelor biologice are loc numai la 37A°. Dupa legarea receptorilor rata de sinteza a unor noi situsuri de cuplare scade, apare reglarea negativa a receptorilor, ceea ce explica si ineficienta unor doze succesive.


UTILIZAREA IFN IN CLINICA‚

IFN reprezinta primele citokine sintetizate prin tehnologia ADN recombinam si aplicate cu succes la bolna. Efecte rcproductibilc spectaculoase s-au obtinut, mai ales, cu IFN alfa natural. Aceasta se explica prin sinteza unor subspecii in cazul preparatelor de IFN recombinam si a unui cockteil continand cele peste 20 subspecii in cazul IFN alfa natural, produs pe limfocite sau limfoblaste. Administrarea IFN se face fie local, fie sistemic (intramuscular). in prima alternativa, se citeaza succese in tratamentul unor afectiuni rale oculare (herpes, adenorusuri etc.) sau papilomatoase; in al doilea caz, administrarea s-a facut fie mizind pe efectul antiral (hepatita cronica cu VHB), fie pe cel antitumoral (leucemii, limfoame). Actiunea benefica a IFN nu este lipsita de efecte adverse sau de inconveniente (el 9.3). Prin supradozare se induce febra, anorexie, astenie etc. De asemenea, trebuie retinut ca IFN inhiba replicarea rala dar nu exclude gcnomul ral ceea ce poate promova infectia persistenta. In printa efectului antitumoral s-a constatat ca IFN (mai ales, IFN gama) exercita asupra celulelor canceroase o selectie care promoveaza proliferarea celulelor nediferentiate, cu grad mai inalt de malignitate.

Concluzii
Interferonii sunt proteine codificate de celula gazda in urma derepresarii unor gene sub actiunea inductorilor de interferon. Utilizarea terapeutica a IFN sau a inductorilor de IFN zeaza atat efectul antiral (mai pronuntata pentru tipurile alfa/beta) cat si actitatea antitumorala si imunomodulatoare (IFN gama). Disponibilitatea unor cantitati mari de IFN recombinam a largit spectrul aplicatiilor clinice.



Alte materiale medicale despre: Virusologie



Virusurile sunt paraziti intracclulari care nu se pol replica pe medii sintetice. Cultivaica lor este indispensabila studiilor detaliate de biologie v [...]
Istoric Infectivitatea deosebita a VHB se datoresle concentratiilor plasmatice excesive ale virusului (atat la bolnavi, cat si la purtatorii asimpiom [...]
ISTORIC Imaginea cainelui turbat a inspaimantat omul din cele mai vechi timpuri. Turbarea sau hidrofobia este considerata boala transmisibila cu cea [...]


Copyright © 2010 - 2019 : eSanatos.com - Reproducerea, chiar si partiala, a materialelor de pe acest site este interzisa!
Informatiile medicale au scop informativ si educational. Ele nu pot inlocui consultul medicului si nici diagnosticul stabilit in urma investigatiilor si analizelor medicale la un medic specialist.
Termeni si conditii -
Confidentialitatea datelor - Contact



Despre virusologie

    Advertisements


    Alte sectiuni
    Boli si tratamente
    Boli digestive
    Boli cardiovasculare
    Bolile infectioase
    Definitii boli
    Bolile cardiovasculare
    Bolile respiratorii
    Bolile digestive
    Handicapurile
    Bolile oaselor
    Bolile alergice
    Bolile venelor
    Drogurile
    Sistemul endocrin
    Gamapatiile monoclonale
    Bolile esofagului
    Bolile stomacului si duodenului
    Bolile intestinului subtire
    Boli de colon, rect, anus
    Bolile ficatului
    Bolile cailor biliare
    Bolile pancreasului
    Bolile splinei
    Bolile peretelui abdominal
    Bolile peritoreului
    Boli sexuale
    Hiperuricemiile
    Insomnia
    Boli endocrine
    Boli parazitare
    Virusologie
    Bolile psihice
    Boli stomatologice
    Boli cerebrale
    Boli genetice
    Boli alergice
    Bolile ochiului
    Bolile sangelui
    Boli perete abdominal
    Boli renale



    Ai o problema medicala?
    Daca vrei raspunsuri scrie intrebarea mai jos:

    Intrebarea in cateva cuvinte
    Intrebarea cu toate detaliile
    Unde se incadreaza problema medicala?
    Scrie codul din imaginea alaturata
    Scrie codul din imaginea alaturat



    Vezi toate intrebarile