eSanatos - sanatatea ta e preocuparea noastra!
    Cauta in site
NutritieBoli
                 Home | Creeaza cont nou | Login membri


Bolile alergice

NAVIGARE RAPIDA: » Pagaina principala » BOLI » bolile alergice

Imunoglobuline si anticorpi in alergii

Trimite pe WhatsApp Versiune pentru tiparire

Imunoglobuline si anticorpi in alergii
Patrunderea unui antigen in organism antreneaza doua tipuri majore de raspuns imun: a) producerea si liberarea in singe si alte umori, de anticorpi specifici (mecanismul umoral); b) producerea de limfocite sensibilizate, capabile sa reactioneze cu antigenul respectiv (mecanism celular).
Anticorpii sint glicoproteine formate in organismul uman si al vertebratelor ca raspuns la stimularea antigenica. proteine capabile sa reactioneze specific cu antigenul corespunzator. Date clasice au aratat ca proteinele cu proprietati de anticorpi se comporta, din punct de vedere fizico-chimic, identic cu y -globulinele plasmatice. Odata cu indidualizarea mai multor tipuri de globuline dotate cu proprietati de anticorpi, s-a introdus termenul de imunoglobuline, ca denumire generica a diverselor tipuri (clase) de globuline in care au fost identificati anticorpi. Desi termenul de imunoglobuline se foloseste in mod curent sinonim cu cel de anticorpi, echivalenta celor doi termeni nu este perfecta. Daca toti anticorpii apartin grupului de proteine numite imunoglobuline, in schimb nu pentru toate imunoglobulinele este dovedita capacitatea de a manifesta proprietati de anticorpi. In acceptiunea curenta, imunoglobulinele care reactioneaza cu un antigen dat se numesc anticorpi sau imunoglobuline specifice, in timp ce toate celelalte molecule de imunoglobuline din ser, care se comporta fizico-chimic si imu-nologic identic, dar nu reactioneaza cu antigenul in cauza, sint denumite imunoglobuline nespecifice. Astfel definite, se intelege ca, testate fata de un alt antigen, imunoglobulina specifica apare la rindul ei ca nespecifica, in timp ce o parte din moleculele de imunoglobuline, care in primul caz erau nespecifice, pot sa apara dotate cu proprietati de anticorpi. Relatia dintre anticorpi si imunoglobulinele nespecifice va reiesi mai clar cu prilejul prezentarii structurii chimice a imunoglobulinelor.


Capacitatea moleculelor de anticorpi de a reactiona in mod specific cu antigenul corespunzator se datoreste prezentei unor portiuni din structura lor and o conuratie complementara cu gruparea determinanta a antigenului respectiv. Aceste arii complementare, numite zone sau grupari combinative, reprezinta numai o mica portiune, aproximativ lA°/o din suprafata moleculei de anticorp, si imprima ceea ce se denumeste specificitatea anticorpilor .
Imunoglobulinele sint extrem de heterogene din punct de vedere functional, deoarece includ anticorpi cu mii de specificitati. He-terogenitatea anticorpilor nu este conditionata numai de multitudinea determinantilor antigenici ce stimuleaza producerea lor. Cercetari in care s-au utilizat antigene cu un singur fel de grupare determinanta au demonstrat ca, chiar in aceste conditii, zonele combinative ale anticorpilor nu sint uniforme, variind ca marime si capacitate de legare cu antigenul specific . Aceasta heterogenitate functionala a imunoglobulinelor este dublata de una structurala, edentiata de progresele realizate in ultimii ani in cunoasterea structurii lor chimice.


Structura chimica generala a imunoglobulinelor
Anticorpii sint globuline, proteine ce precipita in solutie de sulfat de amoniu saturata 30•33% Si care migreaza la electroforeza in cea mai mare parte, dar nu in exclusitate, in fractiunea "/-globulinica. La ultracentrifugare, cea mai mare parte din anticorpi au un coeficient de sedimentare de 7 S si greutate moleculara de aproximativ 150 000, dar o grupa de anticorpi, reprezentata de asa-numita maeroglobulina, are un coeficient de sedimentare de 19 S si greutate moleculara de aproximativ 900 000. Cam la atit se reduceau cunostintele despre natura chimica a anticorpilor pina in urma cu doua decenii. Progresele realizate in ultimii 20 de ani in acest domeniu reprezinta una din cele mai spectaculoase cuceriri stiintifice contemporane. In cele ce urmeaza vom expune foarte rezumativ datele esentiale prind structura chimica a anticorpilor, luind ca referinta articole de sinteza si carti recente (8) , in care cititorul interesat de mai multe detalii poate gasi informatiile necesare.
O serie de date prind structura imunoglobulinelor au fost obtinute din studiul fragmentelor rezultate din scindarea lor enzimatica partiala. Astfel, prin digestie cu papaina, molecula de imunoglobulina este descompusa in trei fragmente. Unul din ele este cristalizabil si numit de aceea Fc. El contine determinantul antigenic specific pentru clasa respectiva de imunoglobulina. Lipsit de capacitatea de a se combina cu antigenul, fragmentul Fc contine structurile raspunzatoare de fixarea anumitor clase de anticorpi de tesuturi si de fixarea complementului in urma reactiei cu antigenul specific. Celelalte doua fragmente, denumite Fab, sint identice si contin gruparea combinativa raspunzatoare de reactia cu antigenul specific. Deoarece fiecare din fragmentele Fab are numai cite o singura grupare combinativa, ele sint incapabile sa precipite antigenul specific.
Prin digerarea imunoglobulinei cu pepsina se formeaza doua fragmente. Unul din ele, desemnat F(ab')2, contine ambele grupari combina-tive, fiind capabil, in consecinta, sa precipite antigenul specific. Celalalt fragment este analog fragmentului Fc obtinut prin scindarea cu papaina, and insa in componenta sa citiva aminoacizi si o legatura disulfidica mai putin. Scindarea unei legaturi disulfidice din fragmentul F(ab')2 duce la formarea de fragmente univalente, Fab', care pastreaza capacitatea de a se combina cu antigenul specific, fara insa a-l precipita.
Efectul marcat exercitat de reactii sulfhidrilici asupra moleculelor de anticorpi si asupra fragmentelor rezultate din scindarea lor enzi-matica partiala a indicat prezenta legaturilor disulfidice intre lanturile peptidice din componenta lor. Tratind proteinele mielomatoase purificate cu asemenea agenti, ca de exemplu 2-mercaptoetanol, si separind pro-dusii rezultati din reactie prin filtrare prin gel, s-a silit ca imuno-globulinele au in componenta lor doua feluri de lanturi peptidice, unele constituite dintr-un numar de 214 resturi de aminoacizi, numite lanturi usoare sau lanturi L, iar altele constituite dintr-un numar de doua ori si ceva mai mare de resturi de aminoacizi, numite lanturi grele sau lanturi H. Pe baza acestor date s-a elaborat modelul structurii anticorpilor constind din doua lanturi peptidice grele si doua usoare, legate laolalta prin legaturi disulfidice intercatenare. Acest model structural al moleculei de imunoglobulina explica satisfacator formarea si comportarea diverselor fragmente obtinute prin proteoliza sau reducerea anticorpilor (. l-II). Examinati la microscopul electronic prin tehnici speciale, anticorpii IgG purificati prezinta o forma de Y, ale carui brate pot oscila pina la un unghi de 180A°, aceasta flexibilitate fiind realizata la nivelul regiunii sensibile la tratamentul cu papaina si pepsina, denumita si regiunea balamalei.
Diferentele in greutatea moleculara si comportarea electroforetica indicau ca anticorpii cu o specificitate data, produsi de indizii unei anumite specii, prezinta deosebiri structurale importante. Precizarea acestor deosebiri a putut fi realizata prin studiul proprietatilor anti-genice ale diverselor fractiuni de anticorpi, separate prin procedee variate, precum si ale fragmentelor rezultate din scindarea lor. Asemenea cercetari au fost favorizate intr-o masura considerabila de imprejurarea ca proteinele mielomatoase, ce se gasesc intr-o cantitate mare in singele bolnalor cu mielom, reprezinta o imunoglobulina cu structura omogena si identica cu a uneia din clasele de imunoglobuline din serul normal. Acest lucru a permis obtinerea unor cantitati de proteina omogena necesare pentru studiile imunologice si chimice. Cercetari cu antiseruri preparate fata de fractiuni de imunoglobuline separate din ser normal si fata de proteine mielomatoase au silit existenta la om a cinci tipuri majore de lanturi grele, fiecare din ele intrind in componenta moleculei unei anumite clase de imunoglobuline. Conform ultimei nomenclaturi adoptate, clasele de imunoglobuline umane sint desemnate.

Analiza aminoacizilor din molecula de IgG a aratat ca portiunea amino-terminala a celor patru lanturi peptidice prezinta variatii mari in printa naturii si secventei aminoacizilor, in timp ce portiunea carboxil-terminala are o structura relativ constanta. Termenii de regiune V si regiune C sint utilizati pentru desemnarea regiunii variabile si, respectiv, constante ale lanturilor peptidice imunoglobuiinice. Simbolurile Vl si CL desemneaza regiunea variabila si respectiv regiunea constanta din lanturile usoare, iar VH si Ch pe cele din lanturile grele. Regiunea V cuprinde aproximativ 110 resturi de aminoacizi si prezinta numeroase substituiri, atunci cind se a lanturi de la aceeasi specie animala si de aceeasi clasa de imunoglobuline. In interiorul regiunii V, citeva pozitii din lanturile peptidice manifesta o hipervariabilitate noila, constituind gruparea combinativa ce reactioneaza cu antigenul specific. Fiecare molecula de anticorp in forma sa monomerica are doua grupari combi-native identice, la formarea carora iau parte regiunile V din lanturile L si H adiacente. Heterogenitatea regiunii V sta deci la baza diversitatii specificitatii anticorpilor.
Regiunea C din lanturile peptidice si indeosebi cea din lanturile grele, care alcatuieste aproape in totalitate fragmentul Fc, este raspunzatoare de proprietatile biologice particulare manifestate de diversele clase de anticorpi, ca de exemplu fixarea complementului, trecerea prin placenta, teza turnoverului, capacitatea de a se fixa de membrana unor celule din organism. Componenta si secventa aminoacizilor in regiunea C determina diferente structurale caracteristice diverselor clase de imunoglobuline, cum sint: (a) lungimea lantului si numarul domeniilor; (b) numarul si localizarea legaturilor disulfidice intercatenare si intracatenare;
(c) numarul, pozitia si natura oligozaharidelor atasate de lanturile grele;
(d) gradul de polimerizare al moleculelor de imunoglobuline . Deosebiri antigenice si deci structurale ale lanturilor grele din IgG si IgA, deosebiri transmise genetic la toti indizii aceleiasi specii, au dus la delimitarea la om a patru subclase de IgG, desemnate IgGl, IgG2, IgG3 si IgG4 (lanturile grele respective fiind notate yx, 72, Y3 Si Y4). precum si a doua subclase de IgA, desemnate IgAl si IgA2 (lanturile grele corespunzatoare fiind notate ax si ou). Alte deosebiri structurale in regiunile C ale lanturilor L si H, reprezentind polimorfisme in sinul aceleiasi specii, stau la baza alotipiei. Subliniem faptul ca in timp ce subclasele de IgG si IgA sint sintetizate intr-o masura mai mare sau mai mica de toti indizii normali, diferentele in imunogenicitatea si structura chimica ce conditioneaza alotipia caracterizeaza anumite grupe din indizii unei specii date. La om, un sistem complex de markeri genetici, desemnat Gm, a fost localizat in regiunea C din lantul 7. El reprezinta o substituire de aminoacizi in una sau in mai multe pozitii din lant . Heterogenitatea imunoglobulinelor nu se opreste insa aici. Kunkel si co-lab. , Oudin si alti autori au demonstrat ca o populatie de anticorpi IgG de o singura specificitate, provenita de la un singur indid, poseda determinanti antigenici caracteristici pentru indidul respectiv. Acesti determinanti antigenici, raspunzatori de fenomenul numit idiotipie, se gasesc in regiunile variabile din lanturile H si L .
Un interes deosebit pentru localizarea portiunilor din molecula de anticorpi, raspunzatoare de diversele lor actitati biologice, il reprezinta silirea recenta a asa-numitelor domenii ale imunoglobulinelor. Acestea sint structuri relativ compacte si globulare din molecula imunoglobulinelor, ce iau nastere din buclele formate de lanturile peptidice datorita legaturilor disulfidice intracatenare (. 2-II). Conform ultimei nomenclaturi utilizate , lanturile usoare contin doua domenii, unul variabil, desemnat VL, si un altul constant, desemnat Cl. In lanturile grele de IgG si IgA au fost indidualizate patru domenii, unul variabil, desemnat VH, si trei constante, desemnate CHi, CH2, Ch3. Pentru lanturile grele din IgM si IgE au fost indidualizate cinci domenii, unul variabil si patru constante. Domeniul variabil din fiecare lant cuprinde primii 110•120 aminoacizi de la capatul amino-tenminal. in lumina celor aratate mai inainte, rezulta ca domeniile formate de regiunile variabile ale lanturilor peptidice, VL si VH, sint raspunzatoare de formarea gruparii eombinative ce leaga antigenul specific. Unele din proprietatile biologice ale anticorpilor au fost localizate, pe de alta parte, in domeniile constante ale lanturilor grele. Astfel, domeniul CH2 din IgG este raspunzator de activarea complementului, iar domeniul CHz, de aderarea de suprafata fagocitelor .

Proprietati fizico-chimice si biologice caracteristice diverselor clase de anticorpi
And in structura lor grupari reactive libere, in special grupari sulfhidrilice, o anumita proportie din moleculele de imunoglobuline se gasesc sub forma de polimeri. Tendinta de polimerizare variaza la diversele clase de imunoglobuline. Astfel, in timp ce IgG se gaseste aproape in exclusitate sub forma monomerica, IgM exista predominant sub forma de pentamer cu componenti minori cu un grad mai mare de polimerizare, dar cu un extrem de redus component monomeric. IgA contine de obicei cantitati variabile de mono-, di- si tetramer. Geneza acestor forme polimerice este atribuita structurii chimice a unui al treilea lant polipeptidic din molecula imunoglobulinelor din aceste clase, diferit de lanturile L si H si care se leaga covalent, printr-o punte disulfidica, de resturi de cistina din lanturile u si a. Acest lant este denumit lant J .
Dintre imunoglobulinele umane, clasa IgG este cea mai importanta cantitativ, gasindu-se in serul normal in concentratie de 8•17 mg/ml si reprezentind 75•80% din totalul acestora. Ele au o greutate moleculara de 150 000 si un coeficient de sedimentare la ultracentrifuga de 7 S. Gasindu-se aproape exclusiv sub forma monomerica, anticorpii din aceasta clasa sint bivalenti. Dupa cum s-a aratat, exista patru subclase de IgG, care prezinta, cum vom vedea, deosebiri in printa proprietatilor biologice.
Imunoglobulinele din clasa IgM au o greutate moleculara de aproximativ 900 000 si un coeficient de sedimentare de 19 S. In serul uman ele ating concentratii de 0,5•2 mg/ml, reprezentind 6•8/o din totalul imunoglobulinelor serice. Asa cum s-a amintit, IgM se gaseste aproape in totalitate sub forma de pentamer. Desi sub aceasta forma molecula de IgM poseda 10 grupari combinative, din considerente de ordin steric, ea se manifesta in reactiile cu antigenul specific ca cel mult penta-valenta.
Imunoglobulinele din clasa IgA se gasesc si ele in parte sub forma de dimeri si trimeri, ceea ce explica variatiile greutatii moleculare si ale coeficientului de sedimentare. Forma monomerica are o greutate moleculara de 160 000 si un coeficient de sedimentare de 7 S. Asa cum s-a aratat, exista doua subclase de IgA. In total, IgA ating in serul uman concentratii variind intre 1.4 si 4,2 mg/ml, reprezentind aproximativ 13A°/o din totalul imunoglobulinelor serice.
Imunoglobulinele din clasa IgD au greutatea moleculara de 185 000 si coeficientul de sedimentare de 7 S. In serul normal concentratia lor nu depaseste 0,4 mg/ml, reprezentind aproximativ 1% din totalul imunoglobulinelor serice. Ca si IgG, imunoglobulinele din clasa IgE se gasesc aproape exclusiv sub forma monomerica. Structura primara a celor patru domenii constante si secventa partiala a domeniului variabil din lantul greu al IgE umane au fost precizate recent de Bennich si colab. (8). Coeficientul de sedimentare al IgE este de 8 S. iar greutatea moleculara de aproximativ 200 000. in serul uman, IgE atinge concentratii de numai 17•-450 ng/ml*, ceea ce reprezinta mai putin de 1/10 000 din totalul imunoglobulinelor.
Progresele realizate in ultimii ani in cunoasterea structurii chimice a imunoglobulinelor au fost dublate de perfectionarea tehnicilor de separare a diverselor clase de anticorpi, ceea ce a facut posibila investigarea proprietatilor biologice ale diverselor clase de anticorpi. Desi corelarea datelor prind structura chimica a imunoglobulinelor cu proprietatile biologice ale diverselor clase de anticorpi este abia in stadiu initial, observatiile acumulate permit sa se desprinda concluzia ca unele din proprietatile biologice majore ale anticorpilor constituie apanajul unei clase unice de anticorpi, in timp ce alte actitati biologice sint manifestate, intr-o masura mai mare sau mai mica, de anticorpi din clase diferite. Cunoasterea, pe de o parte, a actitatilor biologice caracteristice unei anumite clase de anticorpi si. pe de alta parte, a proprietatilor biologice comune mai multor clase de anticorpi este indispensabila pentru intelegerea rolului jucat in hipersensibilitate de diversele clase de anticorpi si pentru interpretarea corecta a diferitelor teste de edentiere a anticorpilor. in cele ce urmeaza prezentam ativ principalele proprietati biologice ale anticorpilor, referindu-ne in mod special la acelea care au o contingenta mai mare cu fenomenele de hipersensibilitate.


Proprietatea clasica a anticorpilor, de a forma precipitate cu anti-genul specific, in cazul cind acesta este constituit dintr-o macromolecula solubila, este comuna tuturor claselor de anticorpi. intr-adevar, bivalenta anticorpilor constituie o conditie indispensabila pentru a produce acest efect. Or, dupa cum s-a aratat in paragraful precedent, exceptind anticorpii din clasa IgM ce sint pentavalenti, anticorpii din toate celelalte clase sint bivalenti, and doua grupari combinative identice. Afirmatia "clasica", dupa care reaginele

• anticorpi din clasa IgE

• ar fi incapabile sa precipite antigenul specific, se explica prin aceea ca acesti anticorpi se gasesc in serul indizilor atopici in concentratii extrem de mici, insuficiente pentru a da nastere unui precipitat detecil prin tehnicile curente. Pentru aceleasi motive, toti anticorpii, indiferent de clasa, sint capabili sa produca aglutinarea antigenului specific ce se prezinta sub forma corpusculara, ca de exemplu bacterii sau elemente urate sanguine. Fragmentele F(ab')2, ce contin portiunea din molecula de anticorpi in care sint situate ambele grupari combinative, manifesta aceeasi capacitate de a precipita sau de a aglutina antigenul specific, ca si molecula intacta de anticorp. Dimpotriva, fragmentele univalente, Fab si Fab', nu numai ca sint incapabile sa produca precipitarea sau aglutinarea antigenului specific, dar inhiba competitiv efectele produse de moleculele intacte de anticorpi sau de fragmentele bivalente, ocupind determinantii antigenici si facindu-i astfel indisponibili pentru legarea cu anticorpii sau fragmentele bivalente.
Activarea complementului (C) de catre complexele antigen-anticorp este o proprietate pe care o au numai anticorpii din clasele IgG si IgM. Anticorpii IgM sint mult mai acti in aceasta printa decit anticorpii IgG, iar anticorpii din diferitele subclase de IgG manifesta deosebiri importante din acest punct de vedere. Astfel, din doua fractiuni de anticorpi din clasa IgG, separate din serul cobailor imunizati, numai una, desemnata 7s 72. a manifestat capacitatea de a activa C (9) . La om, cele patru subclase de anticorpi IgG manifesta, in grade diferite, aceasta proprietate . Asa cum s-a mai amintit, capacitatea acestor clase de anticorpi de a activa C are un suport structural in regiunea constanta a lanturilor grele. in cazul IgG, structurile raspunzatoare de aceasta actitate au fost localizate in domeniul CH2- Faptul ca molecula de IgM are in constitutia sa de cinci ori mai multe lanturi grele decit IgG poate explica actitatea mult mai mare manifestata in aceasta printa de anticorpii din clasa IgM, in atie cu cei din clasa IgG. Deoarece moleculele de IgM si IgG activeaza C numai dupa ce au format complexe cu antigenul specific, rezulta ca structurile raspunzatoare de acest fenomen sint mascate in molecula normala de imunoglobulina, fiind exteriorizate in urma modificarilor de conformatie spatiala, consecutive formarii complexelor antigen-anticorp.
Complexele antigen-anticorp formate de anticorpii din clasa IgG poseda de asemenea proprietatea de a adera de suprajata fagocitelor, fenomen pus pe seama interactiunii dintre receptori speciali de pe membrana acestor celule cu o portiune a fragmentului Fc al IgG, localizata recent in domeniul CH3 . Anticorpii din celelalte clase de imunoglo-buline nu au aceasta proprietate, care joaca un rol important in indepartarea agentilor microbieni din organism. Receptori capabili sa se lege cu fragmentul Fc al IgG poseda si limfocitele B, de a caror membrana adera eritrocitele invelite cu anticorpi din clasa IgG, formind asa-nu-mitele rozete imune. Anticorpii din clasa IgG, si numai ei, au de asemenea capacitatea de a se fixa pe membrana multor celule, facindu-le susceptibile de a fi distruse de o categorie speciala de celule limfoide numite celule K. Structura din molecula de IgG raspunzatoare de "sensibilizarea" celulelor tinta la actiunea celulelor K se gaseste tot in regiunea constanta a lantului 7, probabil tot in domeniul CH3 .
Capacitatea de a trece prin placenta constituie apanajul anticorpilor din clasa IgG. Incapacitatea IgM de a strabate filtrul placentar ar putea fi pusa in legatura cu greutatea ei moleculara mult mai mare decit a IgG, dar aceasta explicatie nu ar putea fi valabila pentru celelalte clase de imunoglobuline, inclusiv IgE, ce au greutate moleculara foarte apropiata de cea a IgG. Faptul ca fragmentele F(ab')2, rezultate din scindarea IgG de catre pepsina. sint incapabile sa treaca prin placenta, desi au greutate moleculara mai mica decit molecula intacta de IgG, demonstreaza ca aceasta proprietate este realizata de structuri situate in fragmentul Fc .
IgA este singura dintre clasele de imunoglobuline care este excre-tata in concentratii mari in diferite secretii seromucoase, cum sint saliva, colostrul, lacrimile, secretiile din arborele respirator si din tractul digestiv, revenindu-i desigur un rol important in impiedicarea trecerii microbilor prin mucoasele ce n in contact cu mediul exterior. In aceste secretii IgA se gaseste in totalitate sub forma de dimer asociat cu un fragment peptidic, distinct de lanturile imunoglobulinice, numit piesa T (transport) sau component S (secretor), care leaga doua molecule raono-merice de IgA pentru a forma dimerul cu greutate moleculara de 370 000. Se considera ca anticorpii din clasa IgA sint sintetizati de plas-mocite situate in lamina propria din mucoasa si ca piesa T este sintetizata de celulele epiteliale locale .
Proprietatea biologica a anticorpilor, ce intereseaza in cea mai mare masura pe alergologi, este aceea de a produce hipersensibilitatea de tip anafilactic si atopic. Cercetarile clasice au delimitat doua categorii distincte de anticorpi capabili sa produca aceste tipuri de sensibilizare. O categorie este reprezentata de anticorpii raspunzatori de fenomenele de anafilaxie realizate in mod experimental la animale de laborator, in special la cobai si iepure. Experientele clasice de transfer pasiv au edentiat faptul ca, in aceste situatii, sensibilizarea tesuturilor necesita o perioada de latenta de citeva ore, ca durata sensibilizarii este de citeva zile, ca anticorpii implicati precipita cu antigenul specific si ca proprietatile lor anafilactizante nu sint afectate de incubarea serului imun timp de citeva ore la 56A°C. Date ulterioare (5) (7) (9) au localizat, la iepure si cobai, acesti anticorpi in anumite fractiuni din clasa IgG si au aratat ca ei sint rezistenti la tratamentul cu agenti sulfhidrilici, ca 2-mercaptoetanolul. In unele cazuri, anticorpii anafilactizanti produsi experimental se dovedesc capabili sa transfere hipersensibilitatea anafi-lactica la indizii altor specii. Exemplul clasic in aceasta printa il constituie capacitatea serului imun de iepure de a produce sensibilizare anafilactica la cobai. Este interesant de notat ca anticorpii de iepure raspunzatori de sensibilizarea pasiva a cobaiului fac parte dintr-o fractiune de IgG, desemnata Y2, diferita de fractiunea Yi, din care fac parte anticorpii raspunzatori de transferul hipersensibilitatii homologe (5) . Deoarece sensibilizarea anafilactica implica fixarea anticorpilor de membrana mastocitelor si leucocitelor bazofile, anticorpii raspunzatori de transferul acestui tip de sensibilizare la animalele din aceeasi specie au fost denumiti homocitotropi, in timp ce anticorpii capabili sa produca sensibilizarea de tip anafilactic la indizii din alta specie au fost denumiti heterocitotropi . Anticorpi capabili sa transfere hipersensibilitatea anafilactica la cobai au fost edentiati si la om, in serul unor indizi cu hipersensibilitate neatopica, bogat in anticorpi precipitanti. Ca si in cazul anticorpilor anafilactizanti produsi experimental la animale, acestia sint precipiili si termosili si fac parte din clasa IgG. Cercetari mai recente ale lui Terry au aratat ca anticorpii umani heterocitotropi se gasesc in subclasele IgGl, IgG3 si IgG4, dar lipsesc din subclasa IgG2.

O alta categorie de anticorpi caracterizati prin tendinta extrem de marcata de a se fixa pe membrana mastocitelor si leucocitelor bazofile o constituie anticorpii ce se gasesc in serul indizilor atopici, asa-numi-tele reagine sau anticorpi cutisensibilizanti. In mod clasic, acesti anticorpi erau considerati neprecipiili, dar cercetarile recente, ce au identificat reaginele ca facind parte din IgE, in care anticorpii sint

• ca si in clasa IgG

• bivalenti, arata ca, in concentratii adecvate, ei sint potential precipiili. Prezenta acestor anticorpi a fost demonstrata initial de Prusnitz si Kustner in 1921 , prin proprietatea serului indizilor atopici de a sensibiliza pielea de om normal prin injectarea intradermica, astfel incit injectarea alergenului in acelasi loc. dupa 24 sau 48 de ore, provoaca reactia de tip imediat, identica cu cea produsa la indidul atopic de injectarea intradermica a alergenului. Spre deosebire de anticorpii de tip anafilactic din clasa IgG, al caror efect de sensibilizare locala cutanata are o durata de numai 1•2 zile. sensibilizarea pielii produsa de reagine dureaza citeva saptamini , fapt ce demonstreaza tendinta mult mai accentuata a acestor anticorpi de a ramine fixati de celule si, in felul acesta de a fi meolizati mai lent decit anticorpii circulanti. Spre deosebire de anticorpii din clasa IgG, reaginele sint incapabile sa transfere hipersensibilitatea la cobai si s-a considerat multa vreme ca anticorpii reaginici sint capabili sa sensibilizeze numai tesuturile umane. Lucrari mai recente au demonstrat insa ca rea-ginele umane sint capabile sa produca sensibilizare cutanata " si generala la maimuta Macaca irus si Macaca rhesus, precum si sensibilizarea pasiva in tro a ileonului de la aceeasi specie de maimuta . Mai recent, s-a aratat ca reaginele umane sint capabile sa sensibilizeze mastocitele peritoneale de sobolan in tro, fapt ce arata existenta unor omologii structurale foarte strinse intre fragmentele Fc din IgE uman si imunoglobulinele corespunzatoare de la sobolan. Spre deosebire de anticorpii anafilactizanti din clasa IgG, reaginele nu trec prin placenta de la mama la fat si sint termolabile, pier-zindu-si capacitatea de a sensibiliza pielea dupa incalzire la 56A°C, timpul minim pentru inactivare variind in diferite seruri de la una la 10 ore. Anticorpii IgE sint de asemenea inactivati de tratamentul cu agenti reducatori de tipul 2-mercaptoetanolului si sint mult mai sensibili decit anticorpii IgG la diferite alte tratamente fizico-chimice, congelarea si decongelarea repetate, dializa, fractionarea cromatografica si acidifierea provocind pierderi importante ale actitatii cutisensibilizante a serurilor ce contin reagine .
Concentratia extrem de mica a reaginelor in serurile indizilor ato-pici, marea lor labilitate (ce provoaca pierderi insemnate in timpul procedeelor de separare si purificare), relatitatea evaluarii lor cantitative cu ajutorul testului Prausnitz-Kustner (P•K), precum si lipsa unor anti-gene pure pentru efectuarea acestui test sint citeva din motivele mai importante ce au ingreunat identificarea si studierea fractiunii imuno-globulinice respective. Descoperirea de catre Johansson si Bennich a unui caz de mielom uman. in care celula mielomatoasa sintetiza cantitati mari de lanturi grele de IgE, a facut posibila identificarea acestei clase de imunoglobuline, precum si identificarea reaginelor cu IgE. Date recente au demonstrat ca o parte din anticorpii homocitotropi ai mai multor specii animale apartin unei clase de imunoglobuline cu proprietati foarte asemanatoare celor ale IgE umane . Constatarea ca serul indizilor atopici contine o cantitate mai mare de IgE decit cei nealergici (6) sprijina ideea formulata mai de mult de Sherman , dupa care producerea acestui tip de anticorpi reprezinta expresia fenotipica esentiala a caracterului ereditar al hipersensibilitatii de tip atopic.



Alte materiale medicale despre: Bolile alergice




Discutia asupra specificitatii mai reduse a anticorpilor naturali, comparativ cu a celor aparuti in urma imunizarilor artificialie active, isi [...]
Proprietatea definitorie a anticorpilor este aceea de a interactiona si de a se combina cu antigenul specific. Aceasta proprietate are ca substrat com [...]
intre nivelul anticorpilor serici si rezistenta la infectia gripala umana sau experimentala a animalelor exista o relatie directa . [...]


Copyright © 2010 - 2022 : eSanatos.com - Reproducerea, chiar si partiala, a materialelor de pe acest site este interzisa!
Informatiile medicale au scop informativ si educational. Ele nu pot inlocui consultul medicului si nici diagnosticul stabilit in urma investigatiilor si analizelor medicale la un medic specialist.
Termeni si conditii -
Confidentialitatea datelor - Contact



Despre bolile alergice

    Alte sectiuni
    Boli si tratamente
    Boli digestive
    Boli cardiovasculare
    Bolile infectioase
    Definitii boli
    Bolile cardiovasculare
    Bolile respiratorii
    Bolile digestive
    Handicapurile
    Bolile oaselor
    Bolile alergice
    Bolile venelor
    Drogurile
    Sistemul endocrin
    Gamapatiile monoclonale
    Bolile esofagului
    Bolile stomacului si duodenului
    Bolile intestinului subtire
    Boli de colon, rect, anus
    Bolile ficatului
    Bolile cailor biliare
    Bolile pancreasului
    Bolile splinei
    Boli perete abdominal
    Bolile peritoreului
    Boli sexuale
    Hiperuricemiile
    Insomnia
    Boli endocrine
    Boli parazitare
    Virusologie
    Bolile psihice
    Boli stomatologice
    Boli cerebrale
    Boli genetice
    Boli alergice
    Bolile ochiului
    Bolile sangelui
    Boli perete abdominal
    Boli renale


    Ai o problema medicala?
    Daca vrei raspunsuri scrie intrebarea mai jos:

    Intrebarea in cateva cuvinte
    Intrebarea cu toate detaliile
    Unde se incadreaza problema medicala?
    Scrie codul din imaginea alaturata
    Scrie codul din imaginea alaturat



    Vezi toate intrebarile