Fiecare produs alimentar constituit, in special, din elemente de baza (proteine, grasimi, glucide) contribuie la sustinerea unor cheltuieli de energie, in primul rand ale meolismului bazai care, la bolnavul canceros este crescut fata de cel al unui organism sanatos.In speta, sustinerea acestei populatii de celule ale localizarilor neoplazice, respectiv al meolismului ei global, necesita un consum mai mare de materiale energetice si de constructie, avand in vedere ca neoplazia este in continua inmultire (diviziune).
Cunoastem trecerea printr-un proces biochimic endogen comun (de A rascruceA), de la un nutriment de baza la altul, pentru rezolvarea unei nei meolice de consum sau de stocare (de exemplu: formarea si stocarea sub forma de grasime in ca%ul unei aiimenlatii supercalorice, unde exista un surplus de material biologic

proteic, glucidic etc).In cazul glucidelor, glucoza din sange (in afara celei folosite) se depoziteaza sub forma de glicogen (glicogeneza), ori (surplusul) se transforma in acizi grasi ce se depun in celulele de inmagazinare (adipocite) sub forma de trigliceride sau (mai putin) si in alte celule din diferite organe.
La neie, glucoza, se transforma si in acizi aminati, restul eliminandu-se prin urina (glicozurie).
Dupa digestia polizaharidelor (amidon, glicogen, celuloza) si a dizaharidelor (maltoza, zaharoza si lactoza), cu ajutorul amilazei salivare si pancreatice, acestea ajung, prin hidroliza, la monozaharide (glucoza, fructoza, galactoza, manoza), compusi de baza cu sase carboni (hexoze), ce r fi rezorbite prin mucoasa intestinala, printr-o osmoza activa, cu o prealabila fosforilare.

Se pare ca este o viteza de absorbtie preferentiala intre hexoze, galactoza fiind prima, ca si izomerizarea fructozei in glucoza, forma in care aceasta este integrata.
Si in cadrul pentozelor, un grup de alte monozaharide, dar cu un numar de cinci carboni (xiloza, arabinoza etc), viteza de absorbtie intestinala este, la fel, preferentiala.
Amintim ca, in cazul dizaharidului lactoza, din lapte, desfacerea lui in glucoza si galactoza se face cu ajutorul unei enzime, lactaza, care se gaseste in celula intestinala, bogata la sugar si in copilaria omului si care, de multe ori, odata cu trecerea spre adolescenta si mai departe, se diminueaza, astfel incat digerarea laptelui in exces poate deveni o problema (uneori aceasta enzima poate lipsi genetic).
Trebuie mentionate, la fel, unele aspecte ale meolismului galactozei, cand ineficienta enzimatica (de origine genetica) a meolizarii sale (convertirea in glucoza), poate duce la ridicarea nivelului ei in sange cu consecinte dificil de tratat
Un aspect similar, tot de cauza genetica si tot cu o slaba frecventa este, uneori, si insuficienta meolizarii fructozei si, deci, intoleranta in consumul ei.
Pot participa glucidele la modificarea pro si contra unui risc in cancer ?
Ce influenta au glucidele (zaharurile, dulciurile), fata de preventia unui risc de aparitie si desfasurare a unui proces de cancerogenezasau chiar asaupra etapei de boala?
Desi in mod normal, in afara de glucoza, exista si alte tipuri de hexoze (monozaharide), ca fructoza, manoza si galactoza, acestea, ca atare, sunt la nivel normal neglijabil in sange (din alimentatie sau sub forma de trecere, ori de transformare in procesele biochimice existente in organism) pentru a le putea corela, eventual, cu un risc in cancer (in afara de anumite situatii speciale).
Glucoza, unitatea chimica fiziologica de baza a glucidelor, care se gaseste predominant (fata de celelalte hexoze) in sange, este depozitata in organism sub forma de glicogen (ficat, muschi etc.) si este, in mod normal utilizata, in special, pentru furnizarea energiei (ATP) atat de necesara meolismului celular normal sau la transformarea, la neie, in aminoacizi, ori acizi grasi.
Si celula canceroasa se foloseste din abundenta de aceasta glucoza sau de alte monozaharide (mai ales ca diviziunea celulara necesita un consuni mare de energie).

S-a dovedit experimental ca, intr-o carenta de glucoza, celulele maligne sunt obligate sa se diferentieze (celulele de atenocarcinom colic -HT29 - D4) (FANTINIJ. et a/., Rev. Fr. Lsb., 208,1990).
O alta dovada directa a meolismului glucozei, legat de celula canceroasa, este si perioada lunga de anaerobioza a acesteia, in care glucoza nu se arde complet in ciclul ei de oxidare, ajungand la formarea de acid lactic (enzima lactic-dehidrogenaza ce intervine in degradarea lui, nu inutil, fiind crescuta in sangele bolnavilor cu cancer).
La fel, faza anaeroba exista si in contractia musculara si se ajunge la acest prim produs al arderii glucozei, deci, la acid lactic, dar, apoi, in faza aeroba, se continua transformarea lui in CO2 si apa, ceea ce nu se intampla, in totalitate, la celula maligna.Intr-un experiment s-a administrat unui grup de persoane normale si unui grup de bolnavi de cancer, o cantitate de glucoza (75 gr) si s-a observat ca la persoanele normale, glucoza intrebuintata a ridicat nivelul termic al acestora, contrar purtatorilor de tumora [53].
Aceasta dovedeste ca, la purtatorul de cancer, glucoza a fost stocata partial cu grija in acizi grasi pentru neile de sustinere a altor activitati energetice (ale proliferarii) si ca sustinerea termogenezei este lasata pe un secundar.
Am aratat ca rata meolismului bazai este crescuta la bolnavii de cancer, ca si rezistenta la insulina (hormonul arderii tisulare a glucozei), aspect cauzat, se pare, de un posibil efect al factorului de necroza tumorala (TNF - alfa).
Epidemiologie s-a constatat ca in consumul predominant, pe termen lung, al alimentelor bogate in hidrati de carbon, respectiv, glucidele (cartofi, fainoase, zaharoase etc), acestea, au farizat riscul crescut al aparitiei unei neoplazii, mai ales al cancerului gastric datorat, se pare, diminuarii unei incitatii a hiperchlorhidriei si, implicit, scaderii factorului enzimatic (pepsina), cauza unei slabe prezente proteice (carnuri, branzeturi, oua etc).
Acest fapt poate duce la modificari morfo-functionale a mucoasei gastrice printr-o disfunctionalitate, teren de pregatire a unei preneoplazii sau mai farabil actiunii unor cancerigeni.
Uneori, anumite glucide cum este dizaharidul lactoza din lapte, cu respectivul monozaharid al ei

galactoza, prin prezenta acestuia in sange ridica ipoteza, uneori controversata, privind diminuarea riscului in cancerul sanului sau al ovarului.
Intretinerea unui aport crescut de glucide, mai ales "rafinate" (de absorbtie rapida), de cauza alimentara, in afara farizarii unor afectiuni ca diabetul, atcroscleroza, hipertensiunea si obezitatea, poate fi un factor cu potential global de risc crescut, indirect, in unele localizari de cancer (colon, stomac, pancreas etc).
De asemenea, ele pot sustine elutia activa a unui proces canceros, prin aport energetic crescut, printr-un consum supracaloric, (predominant glucidic) sau de malnutritie.
Este important de cunoscut si supravegheat starea de glicemie la femeile diabetice (insulino-dependente), in perioada de graviditate a fazei de organogeneza (pericol de malformatii) [132).
Numai o alimentatie echilibrata in care glucidele (hidratii de carbon), mai ales cei cu o absorbtie lenta, in care procentul lor din cantitatea calorica este normal (50

60 %), prezinta garantii, atat de preventie, cat si de participare la o terapie adjuvanta in cancer.
In prezent, nu putem sa concluzionam decat ca participarea glucidelor in cancerogeneza nu este ferm si fiabil evidentiata.
Se suspecteaza, insa, ca, in cadrul unei hiperalimentatii in care predomina prezenta hidratilor de carbon, mai ales a acelora cu structura simpla (cu absorbtie rapida), se poate ca, indirect, sa fie farizata sau potentializata aparitia unui risc in cancer a unor anumite localizari sau progresul elutiei lui, prin acest surplus energetic persistent.