Distrofia miotonica

Distrofia miotonica

Distrofia miotonica este o afectiune neuromusculara transmisa autozomal dominant cu o incidenta de circa 1 la 8.000 de nou-nascuti, caracterizata prin penetranta incompleta si expresivitate variabila.

Manifestari clinice. Simptomele apar de regula la adultul tanar, primul semn fiind cel mai adesea intarzierea capacitatii de relaxare a mainii dupa inclestarea pumnului. Acest semn este denumit miotonie si este prezent in majoritatea cazurilor simptomatice, fiind urmat de hipotonie si hipotrofie musculara progresive. Alte manifestari frecvente sunt tulburarile de conducere cardiaca, afectarea musculaturii netede, tulburarile mintale, hipersomnia, cataracta oculara si diabetul insulino-dependent. La barbati se adauga atrofia testiculara si calvitia frontala precoce. Exista si forme congenitale care se caracterizeaza prin severitate crescuta (hipotonie musculara, retard mintal major, displegie faciala, dificultati de nutritie si tulburari respiratorii) si mortalitate neonatala de pana la 25%.

Genetica. Gena DMPK (ce codifica o protein-kinaza) responsabila de boala este localizata pe cromozomul 19q13.2-q13.3. Distrofia miotonica este asociata cu expansiunea unui triplet CTG in regiunea 3' netranslata a genei. Numarul normal al acestor repetitii variaza intre 5 si 30; formele moderate de boala asociaza 50-80 de copii ale tripletului, in timp ce indivizii cu forme severe de boala au peste 2.000 de copii. Amplificarea repetitiei poate avea loc atat in meioza masculina, cat si in cea feminina. Cu toate acestea, expansiunile de ordinul a mii de repetitii, apar numai in gametogeneza feminina. Ca urmare, formele congenitale de boala sunt aproape intotdeauna transmise pe cale materna.