Este important de subliniat, asa cum o face si Gheorghe Scripcaru inca din 1993, ca riscul se situeaza la limita dintre cunoasterea obisnuita si cea nebanuita, dintre siguranta si nesiguranta, dintre prudenta si imprudenta. Vom ilustra acest fapt cu doua cazuri in care xilina a determinat moartea bolnalui, dar total deosebite in ceea ce priveste importanta si necesitatea aplicarii ei in terapie. Concluziile subiective, indelung deliberate, sint tot atit de deosebite.

Caz nefericit:

a O gravida de 39 de ani, in a 39-a saptamina de sarcina, se prezinta la un Spital Orasenesc la sectia de Obstetrica cu suferinta fetala. Se opineaza pentru cezariana si deoarece femeia asese inca trei nasteri si opt chiuretaje unde se mai folosise xilina, se face rahianestezie cu xilina 4%, 2 ml. Bolnava face stop respirator pe masa, urmat de stop cardiac. Sub manevrele de resuscitare se extrage fatul, care este reanimat, iar uterul formeaza globul de siguranta. Se inchide operatia, dar femeia ramine in coma gradul IV post--anestezica, din care nu mai poate fi scoasa nici la sectia de Neurochirurgie, si decedeaza. Organul de urmarire penala pune intrebarea daca accidentul era previzibil, iar Comisia de Expertiza Medico-legala raspunde ca, in conditiile date, accidentul era imprevizibil, iar echipa a facut tot ce era posibil pentru salvarea vietii femeii si a fatului, care de altfel a supravietuit.

Culpa prin imprudenta :

a O hipertensiva de 38 de ani cu gastrita medicamentoasa, internata la o sectie de Boli Interne a unui Spital Orasenesc, acuza dureri violente determinate de o spondiloza cervicala. Medicul specialist o trateaza cu sedative, antihipertensive si balneo-fizioterapie. in plus, ii face repetate infiltratii cu xilina si hidrocortizon, dar dupa o infiltratie, bolnava intra in colaps, face bradicardie si stop cardiac, care nu poate fi resuscitat. Necropsia evidentiaza edem pulmonar acut pe soc anafilactic la xilina. Comisia de Expertiza Medico-legala apreciaza ca riscul accidentului era previzibil si ca era nevoie de testarea substantei administrate (acel lot), mai ales ca terapia era adjuvanta, si nu esentiala.In decursul timpului, afirmarea ca utile a multor descoperiri noi a insemnat tot atitea momente de asumare a unor riscuri. Uneori, riscurile depaseau cu mult notiunea de responsabilitate profesionala, morala sau juridica, reprezentind chiar pericole de moarte. Noile terapii - mai eficiente, deci mai utile - nu sint intotdeauna nevatamatoare, cerind asumarea unui risc, potentiala impuilitate pe dezideratul primum non nocere Progresul stiintific permite o mai clara diferentiere a erorii de greseala, folosind criterii cit mai exacte care sa-l indemne pe medic sa accepte riscurile in interesul bolnalui.