eSanatos - sanatatea ta e preocuparea noastra!
    Cauta in site
NutritieBoli
                 Home | Creeaza cont nou | Login membri


Psihopatologie nosologica

NAVIGARE RAPIDA: » Pagina principala » GHID MEDICAL » psihiatrie » psihopatologie nosologica

Nevrozele


Istoric
Termenul de neoza apare in secolul al XVIII-lea in legatura cu studiile efectuate de Vieussens asupra creierului. El incepe sa fie folosit in mod curent de catre W. Cullen (1769) pentru a desemna "un ansamblu de tulburari ale sentimentului sau ale miscarii fara febra si fara o leziune decelabila a organelor interne, dar in raport cu o afectiune de ordin general a creierului".
Ph. Pinel (1819) introduce in grupa neozelor urmatoarele afectiuni: surditatea, cecitatea, diplopia, tetania, eclampsia, convulsiile, hidrocefalia si coreea. M. Romberg (1840) include in grupul neozelor si bolile nervilor periferici, ale maduvei spinarii si encefalului.
E. von Feuchtersleben (1845) propune termenul de psihoza pentru a desemna bolile psihice, pe cand termenul de neoza il rezerva bolilor neurologice ale sistemului nervos.
J.M. Charcot va descrie diferite entitati patologice ale sistemului nervos central de natura organica, dupa modelul anterior al PGP. Celelalte tulburari nervoase, cum ar fi isteria, Ie considera ca fiind boli dinamice sau functionale, lipsite de un substrat organic cerebral.In secolul al XlX-lea, in grupa neozelor sunt incluse bolile la care nu se poate decela o leziune organica cerebrala si care, din punct de vedere clinic, se manifesta prin tulburari de natura psihiatrica. Din acest motiv, H. Tuke (1892) va considera neozele ca fiind boli functionale.
Studiul si cunoasterea clinica a neozelor inregistreaza o dezvoltare considerabila intre anii 1860 si 1890 prin contributiile lui J.M. Charcot, A.A. Li6bau!t si J. Berheim. Ei au reusit sa reproduca simptome clinice de tip neotic induse cu ajutorul sugestiei hipnotice. Din acest moment, neozele sunt considerate a fi tulburari psihogene (J. Babinski, Gilles de la Tourette).
In secolul XX, cunostintele despre neoze se dezvolta in mod considerabil. E. von Kraft-Ebbing vorbeste despre psihoneoze, la fel ca si F. Raymond, subliniind prin aceasta etiopatogenia psihologica a neozelor. La randul sau, P. Janet subliniaza natura psihogena a neozelor, in opozitie cu cea de tip organogenetic, pe care o considera a fiI specifica psihozelor. O contributie importanta, adevarata "rasturnare revolutionara", a reprezentat-o teoria psihanalitica despre neoze. S. Freud, de pe pozitiile modelului de gandire psihanalitic, distinge doua grupe principale de tulburari psihice : a) neozele actuale (neurastenia, ipohondria, neoza de angoasa), in raport cu tulburarile recente ale vietii instinctuale;


b) psihoneozele sau neozele de aparare, care au la baza lor situatii conflictuale legate de dezvoltarea afectiva precoce, in special cea a sexualitatii infantile si in cadrul carora delimiteaza urmatoarele forme :
- psihoneozele structurate sau de transfer (isteria de conversiune, neoza obsesionala si neoza fobica), ale caror conflicte inconstiente sunt reactualizate gratie transferului indus in cursul curei psihanalitice ;
- psihoneozele narcisice, care corespund, dupa S. Freud, cu PMD;
- psihozele propriu-zise, reprezentate prin schizofrenie si paranoia.
Un moment important este reprezentat de contributiile lui K. Jaspers si K. Schneider, care aplica metoda fenomenologica in studiul clinico-psihialric al neozelor. O contributie importanta a fost adusa de conceptia antropologica si existentialista aplicata in psihiatrie la studiul neozelor, considerandu-le ca "situatii de esec" inscrise in contextul psihobiografic al individului (V.K. von Gebsattel, L. Binswangcr, A. Zutt, R. Kuhn).


Definitie si cadru psihopatologic

Neozele sunt afectiuni psihice fara o baza organica cerebrala, care nu altereaza personalitatea bolnavului si se insotesc de o constiinta sau de un sentiment penibil, legat de prezenta starii morbide. Ele sunt afectiuni psihice de origine psihogena, fiind inrudite din acest punct de vedere cu reactiile patologice, si au, ca si acestea, un caracter


reversibil (A. Porot).

Majoritatea specialistilor sunt de acord in a recunoaste faptul ca in "sfera starilor neotice" sunt cuprinse doua aspecte psihopatologice principale, si anume:
a) tulburarea neotica, concept descriptiv, dar la care nu este precizata etiopa-
togenia;
b) procesul neotic, concept care implica rolul cauzal al unui conflict inconstient in
aparitia tulburarilor. Din punct de vedere psihopatologic, tulburarile neotice sunt caracterizate prin


urmatoarele aspecte:

- tulburari mintale (psihice, somatice, comportamentale);


- absenta oricarei etiologii organice demonstrabile;

- sunt resimtite de individ ca fenomene nedorite sau inaccepile, straine acestuia si care nu fac parte din personalitatea sa;
- perturba moderat sau deloc experienta realitatii si nu altereaza in mod fundamental sentimentul de identitate.In ceea ce priveste clasificarea neozelor, exista mai multe puncte de vedere, legate tocmai de aspectele doctrinare psihiatrice, psihologice, psihanalitice, psihosomatice sau psihopatologice la care se face referinta. Le vom prezenta, in cele ce urmeaza, pe cele mai importante dintre acestea.
Clasificarea psihanalitica, asa cum a fost ea propusa de S. Freud, se axeaza, in special, pe manifestarile si organizarile neotice, dupa cum se poate vedea in elul urmator:
O clasificare mai detaliata, care doreste sa fie cat mai conforma cu loul ciinico-psihiatric al neozelor, ne este oferita de CIM (Clasificarea Internationala a Bolilor) si DSM (manualul american de diagnostic statistic al bolilor psihice), asa cum se poate vedea, ativ, mai jos:


Descrierea formelor de neoza

Cele prezentate mai sus ofera un lou de ansamblu al formelor clinice de neoza, asa cum sunt ele sistematizate in clasificarile nosologice. In ceea ce ne priveste retinem urmatoarele forme clinice, pe care le vom descrie in continuare: starile anxioase neotice, neoza de angoasa, neoza isterica, neoza fobica, neoza obsesiva, neoza ipohondriaca.

1. Starile anxioase neotice
Anxietatea este definita ca un sentiment penibil de asteptare, o teama fara obiect, frica de un pericol imprecis. Aceste caracteristici disting anxietatea de teama, care este o emotie analoga anxietatii, dar legata de un pericol obiectiv si real. Aceasta opozitie schematica face din teama un sentiment comprehensibil pentru celalalt, pe cand aprehensiunea anxietatii ii apare ilogica, irationala si disproportionata in raport cu riscurile mentionate de bolnav.
Trebuie facuta diferenta intre "anxietate" si "angoasa". Termenul "anxietate" desemneaza nelinistea, teama fara obiect precis, pe cand cel de angoasa desemneaza senzatiile fizice de constrictie si de opresiune care insotesc, intr-un grad variabil, sentimentul unui pericol imprecis (Brissaud).
Angoasa este o experienta comuna, strans legata de viata si conditia umana, trebuind, astfel, sa fie considerata un fenomen normal ce stimuleaza activitatile mintale ale unui individ. in sensul acesta, se vorbeste despre doua tipuri de angoasa: angoasa normala si angoasa patologica.
Termenul "stare anxioasa" desemneaza ansamblul de tulburari anxioase care survin la o personalitate normala sau la una neotica sau ca simptom asociat in cadrul diferitelor neoze simptomatice. Din aceasta perspectiva, trebuie diferentiate manifestarile anxioase psihotice de cele simptomatice din cursul evolutiei unei boli somatice.
Anxietatea este prezenta constant in cursul starilor neotice. Ea constituie esentialul simptomatologiei clinice, fiind in acest caz considerata "anxietate libera" sau "liber flotanta". Uneori, ea se poate converti in simptome somatice (ca in cazurile de isterie) sau in unele forme de reprezentari mintale (fobii, obsesii). In aceste cazuri, se vorbeste de o "anxietate legata".


2. Neoza de angoasa

Aceasta este o categorie nosologica si un concept clinic introdus de S. Freud. Sfera acesteia a fost completata cu "neozele de angoasa" si cu "neozele actuale" (F. Alexander, P. Marty, D. Klein).
Din punct de vedere clinic, neoza de angoasa realizeaza o stare anxioasa flotanta, izolata. Ea grupeaza manifestarile paroxistice de crize de angoasa (cardiovasculare, digestive, respiratorii, genito-urinare, neuromusculare si senzoriale), anxietatea cronica si alte tipuri de modificari comportamentale.


3. Neoza isterica

Descrisa inca din Antichitate de catre Hipocrat, ea are o perioada de maxima atentie si importanta clinica in secolul al XlX-Iea, prin studiile lui J.M. Charcot, fiind ulterior revizuita de elevii acestuia (J. Babinski si P. Janet). Psihanaliza va aduce noi si importante contributii in acest domeniu.
Un rol important in revizuirea si precizarea cadrului clinico-psihiatric si al semnificatiei psihopatologice a isteriei l-au avut ideile lui J. Babinski. Acesta defineste isteria sau pitiatismul ca fiind ansamblul de tulburari susceptibile de a fi reproduse prin sugestie si care, la randul lor, pot disparea tot sub influenta sugestiei sau a persuasiunii.
Din punct de vedere clinic, neoza isterica se caracterizeaza prin diferite tulburari somatice, tranzitorii sau de durata, filra un substrat organic cerebral sau somatic, tulburari cunoscute sub numele de "simptome de conversiune". La acestea se mai adauga tulburari psihice de un mare polimorfism si de un profil caracierial specific, cunoscut sub denumirea de "structura mintala a istericilor" (P. Janet).
P. Janet a insistat in mod deosebit asupra "structurii mintale a istericilor", conurand chiar, in sensul acesta, un veriil profil de personalitate psihopatologica specifica. Aceasta se caracterizeaza, dupa autorul citat, printr-o impresionabilitate extrema a inteligentei si sensibilitatii. La acestea se mai adauga tendinta la imitatie, sugestibilitatea si autosugestia acestei categorii de bolnavi. in ul moral, notam un caracter bizar, capricios, fantastic, de o mare mobilitate, sensibilitate vie si disproportionata in raport cu evenimentele traite de bolnav, duplicitate, mitomanie, acte de bravura alternand cu actiuni perverse etc. (Regis, Pitres). Totul, in sfera personalitatii istericilor, exprima mobilitate si contrast in ul ideilor, sentimentelor, afectelor, instinctelor si actelor (E. R6gis).
Majoritatea autorilor recunosc existenta unei structuri mintale caracteristice isteriei (Babinski, Janet, Regis, Colin, Gilbert-Ballet). inca din perioada adolescentei, tinerele isterice se remarca prin trasaturi particulare de personalitate. Ele au o mare vivacitate intelectuala, precocitate, impresionabilitate, tendinta catre cochetarie cautand sa atraga atentia celorlalti asupra lor, tendinta la reverie si mitomanie. Afectiv, sunt insile, imprevizibile, cu o mare tendinta la imitatie din cauza unei sugestibilitati excesive. Alte trasaturi sunt caracterul bizar, capricios, reactiile afective disproportionate in raport cu evenimentele vietii, cleptomanie, nevoia de a se da in spectacol in public, tendinta de a construi intrigi etc.
Structura mintala a istericilor se caracterizeaza prin urmatoarele trasaturi: ingustarea campului constiintei si aparitia unei personalitati secundare. Pentru majoritatea specialistilor este vorba de o exagerare a unor trasaturi psihice anterioare constituirii bolii, dar care trec neobservate clinic. Pitres le caracterizeaza ca avand "un caracter mobil, inclinat catre fantasme, romantic, influentat de impresiile de moment". Ele sunt insile si imprevizibile.
De regula, din punct de vedere psihopatologic, in cadrul manifestarilor clinico-psihiatrice ale neozei isterice se disting simptome somatice, simptome psihice intermitente cu caracter de crize paroxistice, tulburari durabile de caracter si comportament. Le vom dezvolta in continuare pe fiecare dintre acestea.
Simptomele somatice care apar in cursul neozei isterice intereseaza toate organele si sunt expresia unor dereglari neurovegetative de tipul conversiunii somatice, specifice isteriei. Se noteaza in toate cazurile absenta oricaror atingeri organice. Simptomul de conversiune isterica este reversibil, avand un caracter pur functional, nelezional. in cadrul simptomelor somatice, mentionam urmatoarele tipuri de tulburari:
- tulburari de motricitate si tonus muscular, de tipul clasic al "crizei pseudoconvulsive" sau "epileptoide" clasice, descrisa la emea sa de J.M. Charcot, cu un aspect clinic deosebit de zgomotos si spectacular. Se noteaza ca tulburari urmatoarele: tremuraluri sau miscari coreiforme, sughit, disfagie (bolus hyslericus), lipolimi, balbaiala, somnolenta diurna, tulburari astenice, astazie-abazie, contractari musculare segmentare, pseudo- paralizii, afonie, ticuri, tulburari de dinamica sexuala;
- tulburari senzitive, reprezentate prin : hipoestezii, anestezii, algii diverse, pseudo-surditale, acufene, tulburari de vedere;
- tulburari neurovegetative de tipul spasmelor dureroase, tulburari gastrointestinale, simptome cardiovasculare si respiratorii, tulburari ginecologice, trofice etc.
Simptomele psihice intermitente sau cu caracter de "crize paroxistice" care apar la bolnavii cu neoza isterica presupun pierderea cunostintei, catalepsie, hipersomii, stari onirice, crize pseudoconvulsive. in alta ordine de idei, notam mitomania, demons-trativitatea histrionica, evitarea sau accentuarea activitatii sexuale. in general, in acest grup de tulburari sunt mentionate cateva sindroamc psihice, considerate ca fiind "tulburari disociative". Ele se caracterizeaza prin debutul brusc si evolutia clinica tranzitorie, legate de un anumit regim de integrare functionala a constiintei identitatii si comportamentului motor al bolnavului respectiv. Acestea sunt urmatoarele :
- amnezia psihogena;


- fuga psihogena;

- personalitatea multipla;


- somnambulismul;

- depersonalizarea.
Tulburarile disociative atipice trebuie considerate ca "stari de transa" sau de "exaltare mistica" consecutive unei inductii sugestive (sedinte de spiritism, indoctrinare fanatica, aderarea la secte, detentie, brain washing etc).


La cele de mai de mai sus, E. Regis adauga tulburarile de constiinta de tipul "starilor crepusculare", descrise si de autorii germani (Ziehn, Kraepelin, Ganser). Starile crepusculare isterice (Damerzustande) constau in obnubilarea brusca, de scurta durata, a constiintei, insotita frecvent de iluzii si halucinatii, sfarsind la fel de brusc si urmata de amnezic postaccesuala. Mai este descris si sindromul Ganser (tulburari ale constiintei de diferite grade pana la stupoarea completa, dismnezii sau amnezie, raspunsuri absurde, diferite manifestari isterice).

Facand o sinteza a tulburarilor psihice intalnite in cursul isteriei, J. Rogues de Fursac distinge doua mari categorii de manifestari psihopatologice: tulburarile mintale permanente si tulburarile mintale episodice sau paroxistice. Le vom analiza in continuare:
a) tulburarile mintale permanente constituie ceea ce P. Janet a numit "stigmatele mintale" si ele sunt cele care dau personalitatii acestei categorii de bolnavi marca particulara. Acestea constau in urmatoarele:
- slabirea mobilitatii atentiei;
- tulburari de memorie, in special de tipul amneziei de reproducere;
- tulburari ale vietii sexuale, de regula frigiditatea sau inclinatii catre perversiuni;


- slabirea vointei de tipul abuliei;

b) tulburarile mintale episodice sau paroxistice, care fie insotesc atacurile isterice, fie apar in mod independent de acestea; ele constau din urmatoarele:
- tulburarile mintale asociate atacurilor de lipul urmator: accentuarea tulburarilor de caracter, halucinatii, idei fixe, fenomene delirante, agitatie motorie, atitudini pasionale;
- tulburarile mintale independente de atacurile clinice, sub forma de somnambulism, ca o forma de manifestare a automatismului psihologic. In plus, se noteaza stari crepusculare variate (stupoare, agitatie, fuga, sindrom Ganser).

4. Neoza fobica
Acest tip de neoza este o stare morbida in care fobia constituie simptomul prevalent si in care mecanismele de aparare, precum si conduitele de evitare ale "tipului fobie de personalitate" reprezinta modurile de amenajare privilegiata a angoasei.
Din punct de vedere psihopatologic, fobia poate fi definita ca o teama angoasanta declansata de obiect, de o situatie sau de o persoana, nici una dintre acestea neavand insa un caracter periculos in realitate. Aceasta teama este recunoscuta ca fiind excesiva sau patologica de catre subiect, care adopta masuri pentru a evita sa se confrunte cu ca, cum ar fi:


- evitarea obiectului sau a situatiei "fobogene" ;

- cautarea unei asigurari prin prezenta unei persoane insotitoare a bolnavului;


- detinerea unor obiecte de valoare protectiva.

Din punct de vedere clinico-psihiatric si psihopatologic, fobiile se impart in urmatoarele trei grupe principale:
1. Agorafobia este teama de a trece sau traversa anumite strazi sau piete publice (Westphaf) sau teama de a iesi in locurile publice, cum ar fi strazi, magazine, mijloace de transport (Marks).
2. Fobiile sociale sunt definite ca reprezentand o teama persistenta fata de situatiile in care individul poate fi observat de altul sau sa puna, sa apara intr-o postura umilitoare etc. Cele mai frecvente forme de fobii sociale sunt urmatoarele:


- teama de a vorbi sau de a se manifesta in public;

- teama de a manca sau de a bea in public ;


- teama de a scrie in fata altuia;

- teama de a utiliza toaleta;


- ereutofobia sau teama de a nu rosi in public ;

- fobiile sexuale legate de teama de a nu putea realiza actul sexual in prezenta partenerului, descalificandu-se astfel in fata acestuia.
3. Fobiile simple constituie o categorie reziduala de tulburari fobice si sunt reprezentate prin urmatoarele:
- zoofobii sau teama de animale ;


- claustrofobii sau teama de spatii inchise ;

- acrofobiile sau teama de inaltimi;


- fobii legate de mijloacele de transport;

- fobiile arhaice sau "fricile infantile" care mai pot persista, in unele cazuri, si la varsta adulta (frica de vant, furtuna, nori, apa etc).
Comportamentul personalitatilor fobice inregistreaza aspecte particulare care urmaresc sa evite starile anxiogene, protejand astfel individul de situatia fobogena. in sensul acesta, se descriu urmatoarele aspecte :
a) conduite de evitare, prin care individul cauta sa fie cat mai putin confruntat cu obiectul sau cu situatia fobogena, organizandu-si comportamentul si viata in consecinta;
b) conduitele de asigurare, constand in cautarea prezentei unui personaj familial, animal sau obiect, care sa-i permita sa se asigure in cazul unei situatii fobogene;
c) conduitele de fuga, cu hiperactivitate, ca adoptare a unei atitudini de bravura sau de sfidare a situatiei traumatizante.

5. Neoza obsesiva
Neoza obsesiva se defineste prin prezenta simptomelor obsesionale sau compulsive, adesea multiple si cu tendinta extensiva, constituind o piedica in viata relationala si adaptarea socioprofesionala a bolnavului, survenind, de regula, la o personalitate patologica de tip psihastenie sau obsesiv.
Boala a fost descrisa de J.P. Falret (1866), care a denumit-o la folie raisonnante sau folie morale. Contributii in acest domeniu au adus A. Morel (1866), care vorbea despre "delirul emotiv", Legrand du Saulle (1875), care a numit-o la folie du doute, iar P. Janet (1903) va crea cadrul clinic al "psihasteniei".
Din punct de vedere clinic si psihopatologic, se disting urmatoarele forme de tulburari psihice in cadrul neozei obsesive:
1. Obsesiile
Obsesia consta in invadarea, independenta de circumstante, a constiintei si ratiunii -care raman clare si intacte - unui anumit subiect de catre o idee, o reprezentare ori un grup de idei sau reprezentari. Bolnavul se simte asediat, impotriva vointei sale, de aceasta idee sau reprezentare care-i suprima propria sa disponibilitate de a gandi, desi ii apare ca fiind absurda sau asociata cu un sentiment penibil de tensiune anxioasa. In general, obsesiile pot fi cuprinse in urmatoarele trei categorii:
- obsesii ideative, reprezentate prin ganduri care se impun individului;
- obsesii fobice, constand intr-o evocare fortata a unor obiecte sau situatii generatoare de angoasa, chiar in absenta obiectelor sau a situatiilor care le-ar putea provoca;
- obsesii impulsive sau fobii impulsive, constand din teama de a nu comite, impotriva propriei vointe, un act absurd, ridicol, imoral sau violent.


2. Compulsiunile

Compulsiunea este definita ca ideea unui act de indeplinit, in general ridicol, absurd sau jenant, care se impune subiectului intr-o maniera incoercibila.


3. Ritualuri si verificari

Comportamentele, mai mult sau mai putin elaborate, cu caracter compulsional se pot asocia obsesiilor si compulsiunilor elementare, considerate ca fiind "simptome primare". Ritualurile obsesionale sunt constituite de o secventa fixa pe care subiectul se simte constrans sa o execute, desi o considera excesiva, inutila sau chiar absurda.


4. Tematica clinica

Continutul si tematica obsesiilor si a compulsiunilor pot fi grupate in urmatoarele categorii (A. Green):


- teme religioase, sacrale sau metafizice;

- teme morale;


- teme de puritate si de protectie corporala;

- teme de protectie fata de pericolele exterioare ;


- teme de ordine si simetrie ;

- teme de precizie si completitudine (perfectionism);


- teme legate de scurgerea timpului.

Din punct de vedere psihopatologic, aceasta tematica bogata poate fi sintetizata in urmatoarele forme de tulburari clinice :


- fobia de contact, de atingere sau delire de toucher;

- nebunia indoielii (folie du doute) sau remuscarea intelectuala;


- obsesii religioase;

- obsesii cu continut agresiv cu autoacuzare sau conduite reparatorii;


- onomatomanie si aritmomanie.

5. Personalitatea obsesionala
In general, autorii suni de acord in a accepta existenta a trei tipuri de personalitate obsesionala. Acestea sunt urmatoarele :
- personalitatea de tip psihastenie, caracterizata prin introspectie, scrupulozitatc, sentiment de neindeplinire;
- personalitatea de tip obsesiv-compulsiv, caracterizata prin indoiala, retinere emotionala, perfectionism, reificari repetate;
- personalitatea de tip anal caracterizata prin ordine, parcimonie, incapatanare.

6. Neoza ipohondriaca
Termenul a fost creat de Hipocraie. Boissier de Sauvage (1770) a denumit aceasta afectiune o "halucinatie a omulu privind propria sa sanatate". J.P. Falret insista asupra diferentei dintre ipohondria del ita si ipohondria simpla. S. Freud o include in grupa "neozelor actuale", considcnmd-o ca pe un exemplu de investire obiectuala si de regresiune narcisica.
Ipohondria reprezinta grija exagerata a unei persoane privind starea de sanatate personala in fiziologic, somatic sau psihic. Din acest punct de vedere, ea este o "boala imaginara" in cursul careia individul "inventeaza" o suferinta de care se simte sau crede ca este atins.
Ipohondria poate fi un simptom al unei neoze structurate (isterica, fobica, obsesiva), focalizand nelinistea din cadrul unei neoze de angoasa. Ea poate lua insa si aspecte majore, ca in cazul "delirului ipohondriac" din cursul schizofrenici sau al paranoiei.



Alte materiale medicale despre: psihopatologie nosologica




Cadrul general al problemei Prin natura lor, tulburarile psihice au modalitati particulare de a se prezenta, atat in ceea ce priveste organizarea pro [...]
Aspecte generale Viata unei persoane nu are un caracter continuu si liniar. Ea este o suita de etape bine delimitate unele in raport cu altele si car [...]
Prezentarea de mai sus a formelor de oligofrenie s-a facut conform criteriilor psihopatologice, referitoare in primul rand la nivelul de dezvoltare mi [...]


Copyright © 2010 - 2024 : eSanatos.com - Reproducerea, chiar si partiala, a materialelor de pe acest site este interzisa!
Informatiile medicale au scop informativ si educational. Ele nu pot inlocui consultul medicului si nici diagnosticul stabilit in urma investigatiilor si analizelor medicale la un medic specialist.
Termeni si conditii -
Confidentialitatea datelor - Contact



Despre psihopatologie nosologica

    Alte sectiuni


    Ai o problema medicala?
    Daca vrei raspunsuri scrie intrebarea mai jos:

    Unde se incadreaza problema medicala?

    Scrie codul din imaginea alaturat



    Vezi toate intrebarile