Transformarile lezionale regresive, care caracterizeaza pulpa afectata reflecta compromiterea oricarei sanse de salre, fie chiar partiala, a pulpei vii. Dintre metodele de tratament, cea mai indicata in pulpitele cronice este extirparea vitala aseptico-antiseptica. Numai in situatiile in care aceasta metoda nu poate fi aplicata se poate recurge la o extirpare devitala.
Extirparea devitala este conditionata, insa, de deschiderea camerei pulpare in pulpitele inchise, si de excizarea hipertrofiilor pulpare pentru crearea spatiului necesar substantelor devitalizante in pulpitele granulomatoase.
Din expunerea principiilor, in tratamentul inflamatiilor pulpare, se desprind cate concluzii:
- Pentru fiecare forma de inflamatie exista mai multe metode de tratament. Alegerea metodei celei mai corespunzatore se face in raport cu faza de inflamatie, teritoriul pulpar cuprins, caracterul mai biologic al metodei, posibilitatea tehnica de obtinere a insensibilizarii pulpare si cu particularitatile anatomo-topografice ale dintelui la care se intervine.
- Metodele biologice de conserre totala sau partiala a pulpei vii sunt recomandate numai in formele de debut al inflamatiei pulpare si anume in hiperemia pulpara si pulpita seroasa partiala.
- Pe masura ce procesul inflamator este mai ansat se complica si actul terapeutic. Astfel, daca in hiperemie este deseori suficient un coafaj indirect, iar o pulpita seroasa partiala se poate remite uneori printr-un coafaj direct, pulpita seroasa totala impune extirparea pulpei, iar pulpitele purulente impun metoda extirparii aseptico-antiseptica.
- Posibilitatea de aparitie a unor complicatii apicale, ca o consecinta a actului terapeutic, sunt mai mari in situatiile in care se folosesc metode terapeutice care intereseaza intreaga pulpa.
