Despre pregatirea si aptitudinile profesionale ale specialistilor in practica masajului (masori) s-a discutat foarte mult. Se afirma ca un bun masor se naste, nu se formeaza. Dupa parerea noastra, aceasta afirmatie este adevarata numai in ceea ce priveste aptitudinile fizice si psihice naturale, favorabile acestei actitati pentru ca tehnica si metodele curente se invata si se desavarsesc prin practica indelungata.
Oricine practica masajul, dar mai ales masorul profesionist, este un om de talie medie, cu o constitutie robusta, o musculatura bine dezvoltata, o buna mobilitate articulara si o mare abilitate manuala. O inaltime a corpului prea mare sau prea mica, o greutate in disproportie cu inaltimea, o musculatura insuficienta sau dezvoltata in exces, nu sunt potrite pentru aceasta profesiune.
Un bun masor dispune de capacitatea de a se adapta cu usurinta la toate exigentele prind efectuarea masajului; are capacitatea de a-si doza efortul, de a se incorda sau relaxa, de a se controla si rezista cat mai mult la efortul monoton si de lunga durata, specific acestei actitati. Fiind pus deseori in situatia de a lucra mai multe ore in sir, el trebuie sa actioneze cu masura si calm, fara graba si cu o cheltuiala minima de energie. Pentru a nu obosi, isi va folosi mainile pe rand si va face mici pauze dupa fiecare regiune sau segment masat si dupa fiecare sedinta sau ora de lucru.
Profesiune de masor necesita o perfecta stare de sanatate si o buna capacitate functionala a organismului.
Printr-o buna pregatire fizica generala si printr-un antrenament profesional metodic, el ajunge sa capete, pe langa forta si rezistenta, suplete si indemanare in lucru, sensibilitate si ritm, calitati care ii asigura intotdeauna succesul in practica. Lucrand rational si folosind mai multa abilitate decat forta, specialistul reuseste sa obtina rezultate foarte bune, fara a se expune la oboseala. Mainile lui trebuie sa aiba o marime potrita; este desigur mai bine sa fie largi si carnoase decat lungi si osoase. Pielea de pe palme trebuie sa fie uscata, moale si calda; degetele sa fie puternice, dar mobile. Despre un masor priceput se spune ca are o "mana usoara", cand stie sa gradeze intensitatea si ritmul manevrelor in raport cu volumul tesuturilor prelucrate si cu sensibilitatea celui masat. Pentru aceasta este nevoie de un simt perfect al pipaitului si de o buna coordonare a miscarilor.
Practica masajului pune pe specialist in contact cu persoane foarte diferite din punct de vedere al varstei, sexului si starii sociale, sau al starii de sanatate, al constitutiei morfologice si functionale si al sensibilitatii. El trebuie sa corespunda tuturor imprejurarilor si sa satisfaca toate exigentele, nu numai printr-o executie tehnica perfecta si printr-o aplicare adaptata a procedeelor de masaj, ci si printr-o infatisare care sa inspire sanatate, printr-o atitudine corporala controlata si printr-o comportare foarte corecta.
Pentru aceasta profesiune sunt contraindicate toate deficientele fizice, organice sau psihice. Nu pot corespunde din punct de vedere fizic cei cu malformatii, deformatii cicatrice si alte defecte inestetice, ca asimetriile fetei, anomaliile ochilor, nasului si gurii; cu deatii ale gatului, toracelui, coloanei vertebrale; cu deficiente ale membrelor superioare si inferioare. Sunt inapti cei cu deficiente organice: debili sau obezi, anemici sau pletorici; cu boli sau tulburari cronice ale aparatului locomotor (paralizii, artroze, tulburari de mobilitate articulara), ale aparatului respirator (astm, emfizem, insuficiente de ventilatie pulmonara), ale aparatului cardiovascular (afectiuni ale miocardului, tensiune arteriala crescuta, varice, edeme), ale aparatului digestiv (boli de ficat, ulcere ale stomacului, constipatii), ale aparatului renal (nefrite), ale sistemului endocrin (basedosm), ale sistemului nervos si ale organelor de simt (ticuri, tremuraturi, defecte de auz, de vaz, de vorbire), ale pielii (ulcere, eczeme, dermatoze, transpiratie exagerata) etc. Sunt indezirabili cei cu dificiente psihice, cii sau rele deprinderi.