Waldenstrom a semnalat primul (1944) existenta frecventa a gamapa-tiilor monoclonale benigne, caracterizate prin prezenta unei proteine mo-noclonale la un subiect aparent indemn de mielom, macroglobulinemie sau alte boli imunoproliferative. Ulterior, Axelsson si colab. (1966) au gasit prezenta acestor gamapatii la 1% din populatia intre 25 si 70 de ani, frecventa crescind cu inaintarea in rsta, ajungind la 6% la grupele rstnice de peste 60 de ani.
Mai recent, Taillau si colab. (1987) gasesc ca gamapatiile monoclonale benigne insumeaza 14,4% din totalul gamapatiilor, rsta de aparitie fiind de 66 ani, ceea ce consacra aceste anomalii ca particulare rstnicilor. Gamapatia monoelonala benigna este caracterizata prin prezenta componentului M, de obicei IgG sau IgA cu gamaglobuline mai putin de 2,5% si fara semne clinice sau plasmocitoza in maduva oaselor (celule plasma-tice sub 10%).Intr-un studiu din 1983 asupra gamapatiilor monoclonale benigne, Michel Renoux arata ca in afara rstei, infectiile rale si bacteriene, can-cerele, chimioterapia, bolile hepatice cronice, poliartrita reumatoida, hipersensibili/.,':! la medicamente pot pregati terenul si pot accentua aparitia unei proteine monoclonale la rstnici.
hnunoglobulinele monoclonale sint definite de prezenta in serul si/sau urina unui subiect a unei imunoglobuline monoclonale

IgG, IgA, I: IgD, IgE sau a unui fragment de Ig monockmal, lanturi libere usoare monoclonale, imunoglobuline ce sint considerate ca monoclonale, pentru ca deriva din proliferarea unei singure clone celulare.
Aceste anomalii ale imunogiobulinelor serice nu se tradeaza prin vreo simptomatologie clinica, raminind asimptomatico si revelatii ale unor bi-i.uri biologice (electroforeza, imunoelectroforeza). De cite ori la un subiect Virstnic se constata o crestere a tezei de sedimentare fara o cauza e s-o explice, este util sa se ceara electroforeza si imunoelectroforeza, care pot pune in edenta cresteri ale imunogiobulinelor serice monoclonale.
Diferentierea do gamapatiile zise maligne, miclom, boala Waldenstrom, leucemia limfatica cronica, limfoame nehodgkiniene se face pe baza titrurilor relativ joase ale imunogiobulinelor monoclonale (in jur de 3 g la 100 ml ser), care nu depasesc 10 g/100 ml. Concentratia serica a proteinei monoclonale nu trebuie sa creasca in cursul determinarilor periodice intr-o perioada de 3 luni (Renoux). in sfirsit, nu exista proteinurie Bence-Jones si leziuni osoase de tip mielomatos.
Desi semnificatia clinica a acestor disglobulinemii intalnite la rstnic nu este inca bine precizata, majoritatea autorilor considera ca acestea trebuie cunoscute si evolutia lor urmarita in timp.
Depistarea intimplatoare a unei imunoglobulinemii monoclonale trebuie sa determine cercetarea cu atentie a unei eventuale neoplazii care, frecvent poate sa induca acest tip de anomalie a sistemului imunitar, aparuta in acest caz ca un epifenomen. Daca nu se constata nici o afectiune grava subiacenta este vorba de o gamapatie monoclonala benigna idio-patica.
Waldenstrom considera ca gamapatiile benigne pot evolua spre mielo-mul multiplu intr-o proportie de 1,2% gamapatia fiind pentru mieiomul multiplu ceea ce este polipul pentru cancerul de colon.
Urmarind dupa 10 ani un lot de subiecti cu gamapatii monoclonale benigne, Kyle gaseste ca 17% au evoluat spre malign, cele mai multe spre mieiomul multiplu. (Tailleau considera ca ar fi un stadiu premielomatos), apoi spre boala Waldenstrom, amiloidoza, leucemie limfatica cronica, in aceasta stind de fapt importanta clinica a acestor anomalii la rstnic.