Dupa P. Le Gendre, "medicina este ansamblul de notiuni relative la cunoasterea bolilor, a mijloacelor de a le preveni si de a le trata". Dar medicina, ca profesie, nu exclude nici stiinta, nici arta nici sacerdotiul. Din acest motiv, pentru a-si exercita profesia, medicul trebuie sa posede aptitudini intelectuale si morale care caracterizeaza deopotriva savantul, artistul si preotul (P. Le Gendre).
Rezulta de aici faptul ca, pentru a putea exercita profesia de medic sunt absolut necesare, chiar indispensabile, un anumit numar de "dispozitii morale" care reprezinta "vocatia de medic". Vocatia este absolut indispensabila pentru doua profesii: preotia si medicina, la care mai adaugam si psihologia. Ea se leaga de o aureola de mister si de miracol, de a te devota unui ideal si de a accepta in mod voluntar sacrificiul pus in serciul altora.
Medicina este o morala practica ce implica o credinta puternica. Medicul refractar oricarei credinte confesionale, liber-cugetator, pozitist sau ateu nu poate avea un suport moral care sa-l apropie de altruismul si devotiunea profesionala. Pe aceste considerente, conditiile necesare exercitarii medicinei sunt urmatoarele:
a) sa doresti usurarea nenorocirilor fizice si sufletesti ale altora, pe care-i simti ca semeni ai tai;
b) capacitatea stiintifica ce sustine ardoarea profesionala, studiul bolilor si al bolnalor;
c) dragostea pentru profesia medicala, manifestata prin: curiozitatea fata de "bolnavul--caz" ; satisfactia reusitei ndecarii; blandete ; sentimentul datoriei implinite; dezinteres fata de recompense.
Pentru reusita actitatii medicale, se cer medicului cateva calitati obligatorii, reprezentate prin urmatoarele:
a) calitati fizice : sanatate, tinuta si atitudine corecte, fizionomie placuta, sobrietate;
b) calitati intelectuale : bun-simt, intelegere, rabdare in ascultarea bolnavului, judecata dreapta, memorie buna a faptelor observate si o corecta intelegere si interpretare a "cazurilor", gust pentru munca intelectuala, instructie profesionala solida, mereu reinnoita, cultura generala, spirit de observatie, dexteritate;
c) calitati morale: bunatate, rabdare, discretie, prudenta, exactitate si cinste.
Toate aceste calitati care se cer medicilor fac din acestia o elita profesionala. Referitor la elita medicala, A. Fouille scrie ca daca medicina nu se va baza pe elite intelectuale, ea va fi exercitata de un soi de mestesugari ai medicinei si chirurgiei; daca democratia lasa loc liber utilitarilor, celor care se multumesc cu acele cunostinte necesare numai promovarii examenelor, fara o cultura intelectuala si educatie morala si filozofica, medicina va cadea in mainile sarlatanilor, iar farmacia, in mainile negustorilor de medicamente; morala medicala va fi inlocuita cu spiritul mercantil; vor aparea impostori si practici pseudomedi-cale; medicina isi va pierde autoritatea si va sfarsi prin a intra in conflict cu societatea.
Din cele de mai sus se poate deduce ca "psihologia medicului" este extrem de complexa si subtila, ea implicand valori multiple, intelectuale, morale, sociale, stiintifice etc. Dar, mai inainte de toate, datorita contactului uman cu bolnavul, patrunderea in intimitatea acestuia pe calea suferintei implica tact, asa cum ii indemna Dr. M. Durand pe medici: Fiti psihologi, domnilor!
Psihologia medicului se situeaza intr-o pozitie de complementaritate in raport cu psihologia bolnavului. Elementele incluse in "profilul psihologic" al medicului sunt reprezentate prin urmatoarele:
1. Tactul
Acesta este "finetea de spirit", spune B. Pascal. Omul cu tact are antene morale care-i permit sa cunoasca dificultatile celuilalt. Tactul este arta de a intra in sentimentele celuilalt. Din aceste considerente, fiind in primul rand o trasatura morala de caracter, tactul "il ai" sau "nu il ai". in cazul in care exista, el poate fi dezvoltat si educat, dar este absolut indispensabil medicului in orice situatie.
2. intelegerea semenilor
Tot o trasatura psihologica legata de simpatie si filantropie, ea este expresia "iubirii aproapelui" si dorinta de a-l ajuta la nevoie. Este starea de compatimire, de coparticipare la suferinta omului bolnav.
3. Spiritul de observatie
Are o valoare esentiala. El consta in surprinderea esentialului, in degajarea faptelor semnificative, importante, din multimea de date inutile, in cautarea celor mai clare si mai directe cai de abordare a problemelor medicale ale bolnavului.
4. Arta de a connge
Este persuasiunea bolnavului. Prin aceasta, medicul trebuie sa-si apropie bolnavul, sa-l atraga, sa-i sustina moralul, etand dizarmoniile dintre el si pacient, care pot avea consecinte nefaste. in sensul acesta, M. Durand descrie patru tipuri de "dizarmonii intre medic si bolnav", pe care le vom analiza mai departe.
5. Comunicarea cu bolnavul
Este deosebit de importanta si de ea depind, in mare masura, atat succesul diagnosticului, cat si cel al efectelor terapeutice asupra bolii. Medicul trebuie sa fie deschis, dar prudent in comunicarea cu bolnavul. Modul de a vorbi al medicului in fata bolnavului trebuie sa fie bine calculat: "nici prea putin, nici prea mult, ci apropo". Se va cauta de fiecare data etarea ambiguitatii, a utilizarii unor termeni de specialitate etc. Se va eta sa se vorbeasca intre medici in prezenta bolnavului, de regula la "zitele medicale mari", cu mai multi specialisti, intr-o limba straina, pentru ca bolnavul sa nu inteleaga cele discutate referitoare la starea sa clinica. Acesta are un efect psihologic si moral extrem de negativ asupra bolnavului, trezindu-i angoase ori inducandu-i ideea gratatii sau chiar a incurabilitatii bolii sale. De regula, in cazul comunicarii cu bolnavul, medicul trebuie sa asculte, iar bolnavul este cel care trebuie sa vorbeasca.
Tot legat de psihologia medicului, se discuta din ce in ce mai mult atitudinea medicului fata de boala si moarte. Aceasta, intrucat orice boala poate prezenta un risc, de diferite grade, pentru ata si integritatea bolnavului. Avand in mana ata si sanatatea oamenilor, medicii sunt priti cu un sentiment in care respectul se amesteca cu teama. L. Daudet, intr-o lucrare celebra, cu caracter de pamflet, i-a numit pe medici morticoles. Aceasta problema ramane permanent deschisa.
Medicul traieste intr-o permanenta intimitate cu boala, agonia, moartea, cadavrele, autopsia. Dupa ndecare, bolnavul se desparte de medic, reintrand in ata sa normala. Medicul insa "ramane" in acelasi "spatiu al suferintei si al mortii", continuandu-si misiunea. Din aceste considerente, medicina trebuie prita ca o profesie psiho-traumatizanta psihologic si moral care afecteaza si modifica profund personalitatea si modul de a gandi si a actiona al medicului.
Medicii sunt diferiti. in sensul acesta, se pot descrie, ca si in cazul bolnalor, mai multe tipuri de medici, dupa cum urmeaza :
1. Medicul curant este tipul omnipracticianului altruist, ocupat, atent si interesai de bolnai pe care-i are in grija sa, permanent alaturi de acestia si de familiile lor.
2. Medicul "om de stiinta" este tipul de cercetator interesat numai de obiectul si rezultatele cercetarilor sale, experimentalist, detasai de suferinta bolnalor, orgolios, dornic de descoperiri si de glorie profesionala.
3. Medicul pedagog este ocupat cu instruirea studentilor, carora li se dedica. Este riguros, ordonat, didactic, sintetic, isi cauta cu multa atentie "cazurile de afis" pe care sa le prezinte la curs, aduna dale de literatura, este la curent cu ultimele descoperiri, cauta sa atraga discipolii, face "scoala si adepti". Caracterial, prezinta note histrionice, fiind in unele siluatii un "actor la curs", cu efecte pozitive asupra formarii profesionale a studentilor sai.
4. Medicul "afacerist" urmareste profitul material prin exercitarea profesiunii medicale. Este mercantil, interesat de profit si nu de bolnav ca fiinta umana, ci ca "sursa de venituri" materiale. Are un caracter indoielnic, imoral.
5. Marii maestri sunt cei care ilustreaza un domeniu al medicinei, cei care creeaza o specialitate, scoli medicale, sunt inconjurati de colaboratori formati de ei si de ele-discipoli. Acestia sunt cei pe care L. Daudet, in Devant la douleur, ii numeste mandarinii sau "somitati medicale" recunoscute ca atare si intangibile. Valori incontesile si creatori de scoli medicale, deschizatori de drumuri in stiinta, ei au totusi trasaturi caracteriale de tip dominat-demonstrativ-rnegalomaniac. Specialistii marginalizati sunt cei care nu au contacte directe cu bolnai (medicii igienisti, anatomo-patologii, medicii de laborator etc). in raport cu confratii lor din clinici sau de la facultate, acesti specialisti traiesc un "complex de inferioritate", un "sentiment de frustrare" atat material, cat si moral in raport cu celelalte categorii de medici.
