eSanatos - sanatatea ta e preocuparea noastra!
    Cauta in site
NutritieBoli
                 Home | Creeaza cont nou | Login membri


Psihopatologie

NAVIGARE RAPIDA: » Pagaina principala » GHID MEDICAL » psihiatrie » psihopatologie

Omul in psihiatrie si psihopatologie

Trimite pe messenger Versiune pentru tiparire

in psihopatologie, obiectul este reprezentat de om ca persoana, considerat in sensul "omului care exista ca om" sau ca "fiinta in sine" (Dasein) si nu a "omului care exista in lume" - In-der-Welt-Sein - (L. Binswanger). Acest punct de dere se refera la semnificatia interioara a persoanei umane bolnava psihic, intrucat suferinta psihica este perceputa ca o experienta interioara individuala si prin urmare strict personala (L. Binswanger, K. Jaspers, K. Kohle, E. Minkowski, M. Manfredi, D. Cargnello). Din acest motiv, diferenta dintre "a fi bolnav mintal" sau "a fi om sanatos" nu o poate sili decat analiza existentiala (Daseinanalyse). Este necesar, din acest motiv, sa se precizeze conceptele de "sanatate mintala" si de "boala psihica" in raport cu omul.
Fiecare societate are reprezentarile sale proprii referitoare la sanatate si boala in raport cu normele modelului sociocultural. Din acest motiv, si semnificatia omului va diferi in raport cu societatea respectiva, el fiind atat purtatorul sanatatii, cat si al bolii.
Din punct de dere biologic, cu exceptia trasaturilor rasiale specifice, omul este acelasi in orice societate. Diferentele apar in sfera psihologica (emotii, comportamente, reactii, model de gandire, aspiratii etc). E. Fromm crede ca este mult mai potrivit sa se vorbeasca despre "natura umana", care implica atat normalul, cat si patologicul, in raport cu "tipul de societate". Pentru autorul citat, "constitutia mintala a omului este o bucata de hartie imaculata pe care societatea si cultura isi scriu textul" (E. Fromm). Prin natura umana trebuie inteleasa "existenta totala a omului", atat din punctul de dere al starii de sanatate mintala, cat si al celei de boala psihica. Viata omului este o permanenta alternare intre "regresie" si "progresie", intre "sanatate" si "boala". La baza "naturii umane", E. Fromm pune nevoile si pasiunile umane considerate ca reprezentand totalitatea conditiilor de care depinde realizarea (sanatatea) sau nerealizarea (boala) acestora. Nevoile la care se refera E. Fromm sunt puterea, vanitatea, adevarul, iubirea, infatisarea, distructivitatea, creativitatea. Satisfacerea acestora va depinde de conditiile oferite de modul de organizare si de functionare a societatii respecti. Daca acestea sunt satisfacute in mod liber, rezultatul va fi starea de sanatate. Daca ele sunt blocate, va aparea boala psihica ( schema de mai jos).



Un fapt important care intra in discutie se refera direct la antropologia psihiatrica si psihopatologica. Modelul de viata al unei persoane umane nu este cuprins numai intre cele doua alternati, egal posibile: sanatatea sau boala. intre ele exista numeroase si variate nuante de care trebuie sa tinem seama. Un factor important care poate determina sensul vietii, destinul unei persoane sunt frustrarile, conflictele si starile complexuale. Acumularea de frustrari va duce la aparitia unor stari complexuale, care vor marca sub diferite forme personalitatea individului. Boala psihica nu inseamna, in spiritul antropologiei psihopatologice, numai o stare de alteralitate a persoanei, ci si un mod de viata, un tip de existenta particulara, nevrotica, psihotica etc., asa cum vom mentiona mai departe.
La cele mai sus mentionate privind pozitia omului in psihiatrie si psihopatologie, G. Amado afirma ca omul este, in primul rand, un concept antropologic larg, in interiorul caruia trebuie diferentiate cateva aspecte ce exprima particularitatile naturii sale. Acestea sunt urmatoarele:
1. Individul: desemneaza un corp organizat, traind o existenta proprie si care nu poate fi divizat fara a fi distrus ca unitate si integritate. Individul uman este dotat cu capacitatea de a rationa si cu constiinta de sine.
2. Persoana : reprezinta individul rational. Ea este unica, indivizibila si cu o identitate
proprie. Deriva din individ, iar din persoana deriva personajul. Orice persoana este o fiinta constienta de sine, dotata cu vointa si libertate, atribute puse sub semnul responsabilitatii.
3. Personajul: este ilustrarea persoanei. Acesta simbolizeaza persoana fiind o "simili-persoana". Personajul are o utilizare formal-externa, desemnand anumite semnificatii situationale precise ale persoanei.
4. Personalitatea : concentreaza o organizare structurala de factori care se integreazaIntr-o unitate spatiala si care este dotata cu o continuitate temporala. Personalitatea unui individ se poate modifica, insa identitatea sa ramane neschimbata. Ea este data de caracteristicile "Eului individual". Pierderea identitatii duce la depersonalizare, care este o grava alterare patologica. Fata de cele mai sus mentionate, se impun cateva precizari in relatie directa cu o antropologie psihiatrica (V.E. von Gebsattel). Plecand de la ideile lui M. Scheler, V.E. von Gebsattel face distinctia intre "omul-individ" si "omul-persoana". Persoana ca atare nu poate constitui un "obiect" de cercetare empirica, intrucat notiunea de persoana reprezinta substanta individuala unitara, traita individual si neobiectivabila in campul cercetarii stiintifice. Stiinta creeaza un "obiect" sau un "lucru" (Dinge) si nu o "fiinta" (Sein), sustine M. Scheler. Dimpotriva, corpul omenesc sau, mai exact, "trupul" (Leib) poate obiectiva Eul, dar o persoana nu poate fi considerata ca existenta decat daca se pot ratifica actiunile ei in campul cunoasterii printr-un act de "intelegere". Din acest motiv, sustine M. Scheler, oriunde poate fi concretizat sau obiectivat un om, ne va scapa intelesul interior al persoanei, semnificatia acesteia, intrucat ne vom centra observatia numai asupra inlisului exterior, aparent obiectiv, al fiintei umane.
Pe aceste considerente se poate conchide ca orice contact psihiatric cu omul poate fi posibil numai ca o "intelegere" insotita de impresia pe care o am asupra fenomenelor morbide, atat ca intelegere directa, cat si ca atitudine reflexiva asupra actelor sufletesti ale bolnavului. Dar prin aceasta iesim din aria psihiatriei clinice si intram in sfera psihopatologiei.
Raspunsul la aceste dezbateri privind Omul, considerat ca "fiinta-in-sine", dar si ca "tema antropologica", atat in psihologie, cat si in psihopatologie, ne este dat de K. Jaspers. Pentru acesta, omul este o structura complexa (Umgreifende) care reuneste in "sfera" sa doua parti:
1. Fiinta care suntem sau pe care o reprezentam si in componenta careia intra urmatoarele elemente:
a) subiectul vital, reprezentat prin obiectivitatea pura si instinct;
b) constiinta, considerata la modul general si in care trebuie sa dem sciziunea "subiect/obiect" (certitudinea);
c) spiritul, reprezentand subiectivitatea pura (convingerea);
d) existenta, ca reprezentand tot ceea ce angajeaza individul (credinta).
2. Fiinta care ne inconjoara sau realitatea externa data in care suntem (alaturi de ceilalti indivizi asemanatori noua) si care este reprezentata prin urmatoarele elemente:


a) lumea reala si posibila ;

b) transcendenta ca aspiratie a depasirii de sine si a realitatii lumii posibile intr-o realitate personala, transmundana.
Acest "model (cuprinzator) alumanului" (Umgreifende) propus de K. Jaspers reprezinta un pretios reper atat pentru psihologie, cat si pentru psihopatologie in intelegerea dinamicii proceselor psihice normale, dar si a modificarilor psihologice, anormale, ale acestora.


Dimensiunile ontologice ale umanului

Antropologia psihiatrica se refera la aspectele descripti ale fenomenelor psihice morbide avand un caracter constatativ de natura analist-fenomenologica. Analiza exis-teii/iala (Daseinsanalyse) face o prezentare dinamica a fiintei umane bolna psihic, in perspectiva dinamicii generale a vietii psihice. in primul caz este vorba de o analiza fenomenologica de tip "transrsal", pe cand in cel de-al doilea caz este vorba de o analiza existential-ontologica de tip "longitudinal".
Problema care se pune atat in psihologie, cat si in psihopatologie este cuprinsa in urmatoarea intrebare : "ce este existenta psihica ? *.
Sufletul nu are un caracter material. El nu poate fi definit prin diferentierea sau atia sa cu trupul biologic al persoanei. La fel, este destul de greu a-l defini sau considera ca pe ceva exclusiv "interior persoanei", ca opus "lumii externe". Sufletul este mai mult chiar decat realitatea vie a existentei trupesti si temporale a persoanei umane. Daca vom incerca sa silim granitele psihicului, ale Eului, va fi destul de greu sa Ie fixam atat in raport cu "interioritatea", cat si cu "limitele externe" ale trupului fizic al persoanei. Psihicul nu este doar ceva care se afla "in interiorul meu", ci el se afla in egala masura si "in afara mea". Prin aceste atribute, psihicul are caracterul unei realitati aparte. Existenta psihica a prezentului este in permanenta impletita cu "non-prezenta viitorului" si cu "nemaiexistenta trecutului" sau cu ceea ce s-a consumat si cu ceea ce se va consuma (H. Tellenbach). Existenta psihica este mereu impletita cu trecutul si viitorul care se intalnesc in momentul prezentului. Prin aceasta, psihicul se infatiseaza cu o structura si o dinamica pur temporala.
Trebuie avut in dere faptul ca sufletescul nu este dat doar ca existenta mea proprie, personala, ci el este si coexistenta contemporana, actuala, a lui "Tu". Fiecare intalnire este o confruntare nemijlocita cu existenta unui altul, cu un "Tu", pe care o resimte un "Eu". Existenta psihica este in mod primar realitatea ta insasi. Enimentul intalnirii este insasi realitatea propriu-zisa. "Existenta sufleteasca" este determinata, dupa H. Tellenbach, de urmatoarele aspecte: "trupesc", "lumesc", "temporal", "intalnire" si "limbaj". Unitatea acestor aspecte rezida in conceperea psihicului ca pe o realitate bine conturata a existentei in lume a persoanei umane. Sa analizam aceste aspecte ale vietii sufletesti.


1. Trupescul (Leiblichkeit.)

Existenta (Dasein) umana in lume inseamna, in primul rand, o existenta trupeasca (Leib-sein). Datorita realitatii noastre trupesti, "noi suntem in lume" (In-der-Welt-sein). Daca psyche-ul nostru este realitatea existentei noastre in lume, atunci existenta sufleteasca este identica sau identificabila cu trupescul. Ca este asa ne-o dodeste si corelatia psihosomatica a tipurilor constitutionale (E. Kretschmer). in cazul acesta, irupul nu mai este un simplu substrat al sufletului, ci intreaga noastra existenta sufleteasca devine realitatea propriei noastre prezente trupesti.
Lumea devine, in cazul acesta, un vast orizont al trupului nostru. Realitatea trupului nu se mai sfarseste la granitele conurati, anatomo-fiziologice, ale corpului nostru, ci acesta este integrat in lume (Umwelt) prin ascultare, dere-privire, mirosire, palpare, miscare, hrana, inmultire.
Sufletul, ca realitate a trupului, este si realitatea unei stranse si permanente impletiri cu lumea. Locul nostru trupesc este, in acelasi timp, punctul de reper care ne ordoneaza spatiul cu care noi ne raportam la acesta (spatiul lumii externe) si prin care noi ne orientam in lume.
Identitatea sufletescului cu trupul este pusa si in cazul existentei "celuilalt", al lui "Tu", in raport cu mine ("Eu").
Trupescul nu este numai prezenta in lume, ci, in acelasi timp, el este si prezenta noastra "impreuna cu ceilalti (Mit-ein-andersein). Prezenta trupeasca a celuilalt o simtim in actiunea noastra comuna, in cadrul contactelor noastre cotidiene. Psihicul este, in cazul acesta, acel "a-fi-impreuna" in cadrul comportamentului comun a doua persoane. Un asemenea exemplu il ofera jocul, ca forma de manifestare a lui "a-fi-impreuna" din punct de dere trupesc al persoanelor.
In cazul dansului este realizata identificarea totala a psihicului cu trupul. Arhitectura creeaza si ca un spatiu pentru desfasurarea co-prezentei noastre trupesti. Spatiul arhitectonic esie un spatiu existential si de miscare pentru fiinta ca "trup". Acest lucru este valabil atat pentru cladiri, cat si pentru topografia oraselor.
Un domeniu aparte il reprezinta sfera sexualitatii. In cazul acesteia, identitatea psihicului cu trupul se realizeaza intre "mine" (Eu) si "celalalt" (Tu) avand caracterul unei intalniri cu semnificatie de completare reciproca.

2. Lumescul (Welthaftigkeit)
Sufletul este realitatea existentei noastre trupesti, temporale, in aceasta lume. in sensul acesta, lumescul ne apare ca o parte integranta a existentei noastre psihice.
Lumea este orizontul realitatii noastre sufletesti, dar si spatiul dupa care ne orientam si in cadrul caruia se deruleaza existenta noastra temporal-istorica.
Pentru M. Merleau-Ponty, "lumea este mediul natural si campul tuturor gandurilor si perceptiilor mele explicite". Lumea este baza existentei noastre. Ea ne asigura substratul existentei. Lumea ne apare ca insasi conditia posibilitatii existentei noastre de ,.a fi in viata".
Lumea ca orizont si ca baza este si scena pe care se deruleaza actiunile situatiilor noastre de viata; fiind, in cazul acesta, un mod de "existenta in situatii". Lumea inseamna realitate, fiind prin aceasta premisa existentei noastre. Diferitele momente ale existentei in lume trebuie privite ca un tot unitar si gandite in unitatea lor. De aici rezulta pentru psihologie ca omul nu poate fi inteles decat daca il scoatem din lumea lui. in aceasta situatie sau "conditie empirica", omul ni se releva cu toate aspectele sale caracteristice, care altfel sunt "mascate" de relatiile existente intre individ si lumea sa proprie.


Lumea este intotdeauna concreta intrucat ea este reala. Din acest motiv si existenta noastra in lume este intotdeauna o existenta determinata. A fi determinat pentru existenta umana inseamna a capata o dimensiune si o atributie de realitate, de ceva concret, aparent, real.
Dar situatiile se pot modifica. Noi suntem obligati sa ne desfasuram existenta numai in situatii. Ele sunt "situatiile vietii", iar spatiul lor de desfasurare este "lumea".
Daca sufletul este realitatea existentei in lume, el devine prin aceasta si realitatea situatiei. Esentialul acesteia este unitatea momentelor subiecti si obiecti, este faptul ca ea reprezinta in acelasi timp posibilitate si realitate, actualitate si potentialitate, ca noi suntem in lume in acelasi timp activi si pasivi, iar situatia este rezultatul jocului intalnirii si actiunii mai multor persoane si nu a individului izolat.
Situatia este intotdeauna o intalnire a omului cu lumea sa. Fiecarei situatii ii este caracteristic faptul ca ea decurge dintr-o situatie anterioara ei si ca reprezinta ceva de la care nu te poti sustrage, ceva care nu poate fi evitat.In cazul situatiilor inaccepile, individul adopta diferite "conduite de evitare" : revolta, contestare, histrionism, fuga etc. Orice situatie se poate schimba. Ea este o realitate ineviila, dar concomitent si un orizont deschis catre alte posibilitati care se ofera existentei persoanei.
In sensul celor de mai sus, psihologia se infatiseaza ca o analiza de situatii. Totalitatea reactiilor psihice se prezinta inaintea noastra ca modalitati de relatie in raport cu o situatie in care este implicata persoana respectiva.
Existenta psihica este acel "a-fi-in-lume" al persoanei. Lumea ne apare ca o "constelatie de situatii" sau ca un "orizont de posibilitati" care se ofera persoanei, intr-o continua miscare si schimbare.
Lumea persoanei are o semnificatie precisa, fapt ce explica si sistemul de valori sociale, culturale, morale, politice, religioase, economice care constituie "modelul cultural" specific unei societati si unui anumit moment istoric, dar si mentalitatea respectiva sau "conceptia despre lume" - Weltanschauung) (K. Jaspers, Th. Rothacker, R. Muller-Freienfels).
Lumea ne este accesibila numai partial sau fragmentar, in ceea ce priste capacitatea noastra de a o recepta si de a o intelege. Lumea fizica, "vizibila", precum si lumea sufleteasca a fiintei umane, "invizibila", ne sunt date ca posibilitati de cunoastere si intelegere. in fata lor, persoana incearca o stare de neliniste, o angoasa cauzata de o permanenta stare de tensiune intre "mine" si "lume", intre "imaginea" mea despre lume si "realitatea" acesteia in raport cu propria mea fiinta. Conflictul dintre "imagine" si "realitate" este unul permanent, omul cautand sa impuna "realitatii" lumii o "imagine" conforma aspiratiilor si tendintelor sale.

3. Temporalitatea (ZeitlichkeiU
Existenta noastra nu se limiteaza la prezent. Ea implica atat acumularile trecutului, cat si perspectiva viitorului. Existenta trecuta, precum si cea viitoare fac parte din realitatea psihica, la fel ca si prezentul.
Se pune problema daca "viitorul" si "trecutul" sunt reale in raport cu "prezentul" ; se pare ca numai acesta este o realitate autentica. Dar prezentul este "durata" care desparte "ceea ce a fost" (trecutul) de "ceea ce va fi" (viitorul). Existenta psihica este temporala, insa ea se supune unei duble temporalitati (P. Janet). Pe de o parte, "timpul exterior" persoanei sau "timpul psihic" care este perceput de aceasta in campul constiintei sale, ca durata, ca derulare sau ca desfasurare interna a propriei mele fiinte.
Aceste aspecte ale "perceperii" si ale "trairii" timpului se remarca prin bioritmuri si ele inregistreaza importante si variate transformari in sfera psihopatologiei. Se poate spune, in sensul acesta, ca realitatea fiecarui om este concentrata in realitatea orizonturilor sale temporale.


4. intalnirea

Existenta sufleteasca nu ne este data drept ceva primar sub forma unei existente obiecti. O cunoastere elementara a psihicului necesita doua surse:
a) interiorizarea propriei mele existente, in sensul de uimire ca "Eu sunt" ;
b) experienta celuilalt, a lui "Tu" din cadrul intalnirii.Intalnirea mea cu tine permite intelegerea realitatii psihice privita dinspre un "Tu" catre un "Eu". intalnirea este un principiu de baza al realitatii psihice, realitatea psihica fiind, in esenta ei, o realitate a intalnirii.
Caracteristica intalnirii este "trairea momentului actual", al prezentului. Ea este o confruntare deschisa si directa cu existenta celuilalt, a unui "Eu" cu un "Tu". In felul acesta, intalnirea da posibilitatea "plenitudinii" propriei noastre persoane, sentimentul unei existente pe care o "intalnesti". intalnirea va fi resimtita ca o participare la realitate, esentialul ei constituindu-l simultaneitatea celor doua persoane puse una in prezenta alteia prin intermediul comunicarii.In cazul intalnirii, eu descopar lumea, atat din perspectiva mea (Eu), cat si din perspectiva celuilalt (Tu), putand in felul acesta sa ma prisc si "cu alti ochi". Psihicul devine astfel realitatea intalnirii dintre un "Eu" si un "Tu".
Existenta umana, atat in stare normala, cat si in cea patologica, este permanent marcata de riscul si de antura intalnirilor. Domeniul fenomenelor psihice, precum si sensul acestora sunt in mare masura determinate de relatia dintre mine (Eu) si celalalt (Tu).

5. Limbajul
Limbajul, functie specifica persoanei umane, este o dimensiune a existentei. Prin intermediul limbajului, doua persoane sau "doua Euri" realizeaza un contact inteligibil, o punte de comunicare sufleteasca. Limbajul este expresia Eului personal, prin intermediul careia acesta "comunica" altuia propriul sau continut intrapsihic si, concomitent, prin intermediul careia ia "cunostinta" de continutul sufletesc ideo-afectiv al interlocutorului sau.
Limbajul serste relatia dintre interioritatea sufleteasca a persoanei si exteriorul lumii real-obiecti a acesteia. in felul acesta, limbajul are un caracter implicit, prin realizarea unei punti de legatura intre Eul personal intrapsihic si lumea exterioara persoanei. El este functia psihica, instrumentala, care unifica dubla "existenta" a persoanei, atat interioara, cat si exterioara (G. Amado).
Orice dialog pune in evidenta "dualitatea naturii persoanei", dar, concomitent, sileste si un "acord de dualitate" intre doua persoane care dialogheaza. In felul acesta, pentru G. Amado, "psihologia este un dialog pe trei voci: subiectul care apostrofeaza Eul constata dualitatea dintre Eu si Mine". Prin aceasta, limbajul devine instrumentul prin care constiinta Eului este constienta de sine insasi. Rezulta de aici faptul ca "spiritul uman este trait ca un dialog intre doua persoane", realizandu-se in felul acesta certitudinea "unitatii dialogice" care pune de acord, prin intermediul limbajului, doua persoane (G. Amado).
Dialogul apropie prin acord. El sileste o punte de legatura, unind doua persoane, dar (ara a le unifica. Luarea la cunostinta, prin limbaj, a unei persoane de catre cealalta nu le dizolva, ci le apropie, obiectivand fiecare subiectivitatea celuilalt. Prin obiectivare, limbajul releaza natura si interioritatea persoanei.
Dificultatile de limbaj sau pierderea limbajului izoleaza persoana si genereaza o stare de angoasa. Acest tip de angoasa creeaza impresia unei bruste disparitii a propriului Eu, prin absenta comunicarii sau prin izolarea lingvistica. G. Amado vorbeste, in acest caz, de o "eclipsa a psihismului" care genereaza sentimentul de "dezintegrare a Eului". in aceste conditii, viata psihica normala este resimtita in mod penibil, dureros, ca pe negativul ei, ca pe un "non-Eu". Fiinta isi pierde sensul. Vidul psihic cauzat de necomunicare este invadat fie de angoasa, fie de o indiferenta totala. In aceste situatii, Eul personal se percepe exclusiv singur si izolat, pierzandu-si sensul de "a fi". in aceste conditii, limbajul ne apare, din punct de dere psihoantropologic, ca o dimensiune a experientei umane, ca un fapt ontologic.
Prin limbaj, care este in conexiune directa cu ratiunea, Eul ia cunostinta de sine insusi, dar concomitent, tot prin limbaj, "intra" in realitatea lumii, a celorlalti, realizand comunicarea cu un alt Eu sau cu alte Euri. in felul acesta, limbajul deschide calea catre "intuitia imediata a intcriorifatii", unificand interioritatea sufleteasca subiectiva cu exterioritatea lumii obiecti. Din aceasta unificare a "dublului" naturii persoanei umane rezulta cunoasterea.



Alte materiale medicale despre: psihopatologie




Aspecte generale Prezenta nebuniei in lume a produs sentimente si atitudini paradoxale : uimire, neliniste, teama, repulsie sau fascinatie, toate gen [...]
De regula, motivele consultatiei psihiatrice sunt ascunse de bolnav, care se rusineaza sau se simte vinovat fata de acestea. Sunt insa destul de frecv [...]
Aspecte generale in orice domeniu stiintific, constituirea limbajului este rezultatul evolutiei gandirii si acumularii cunostintelor in domeniul resp [...]


Copyright © 2010 - 2022 : eSanatos.com - Reproducerea, chiar si partiala, a materialelor de pe acest site este interzisa!
Informatiile medicale au scop informativ si educational. Ele nu pot inlocui consultul medicului si nici diagnosticul stabilit in urma investigatiilor si analizelor medicale la un medic specialist.
Termeni si conditii -
Confidentialitatea datelor - Contact



Despre psihopatologie

    Alte sectiuni


    Ai o problema medicala?
    Daca vrei raspunsuri scrie intrebarea mai jos:

    Intrebarea in cateva cuvinte
    Intrebarea cu toate detaliile
    Unde se incadreaza problema medicala?
    Scrie codul din imaginea alaturata
    Scrie codul din imaginea alaturat



    Vezi toate intrebarile