eSanatos - sanatatea ta e preocuparea noastra!
    Cauta in site
NutritieBoli
                 Home | Creeaza cont nou | Login membri


Psihopatologie

NAVIGARE RAPIDA: » Pagaina principala » GHID MEDICAL » psihiatrie » psihopatologie

Conceptele si limbajul stiintific in psihologie si psihopatologie

Trimite pe messenger Versiune pentru tiparire

Aspecte generaleIn orice domeniu stiintific, constituirea limbajului este rezultatul evolutiei gandirii si acumularii cunostintelor in domeniul respectiv. Acest lucru este atat de important, incat putem afirma ca „orice progres al unei stiinte poate fi interpretat ca un efort constand in trecerea de la cuvantul-cheie la cuvantul-semn, in scopul obiectivarii obiectului sau" (Y. Belaval).
Domeniul unei stiinte se constituie concomitent cu formarea „limbajului" acesteia Terminologia unei stiinte este etapa denominativa a obiectului sau a obiectelor cunoasterii din stera stiintifica respectiva. A doua etapa este cea de formulare a relatiilor dintre obiectul stiintei respective si gandirea cercetatorului. Cea de-a treia etapa este de constituire a discursului stiintific care se desprinde de gandirea cercetatorului si desemneaza in termeni „verbal-conceptuali" domeniul stiintei respective. Se ajunge, in felul acesta, ca limbajul stiintific sa inlocuiasca domeniul concret al obiectelor cu domeniul teoretic al cunostintelor despre obiectele respective. Acest aspect are insa un caracter pur „operational", intrucat atentia este fixata pe obiectele reale ale cunoasterii. in orice caz, asistam la existenta a doua domenii care se suprapun:
a) domeniul faptelor sau al fenomenelor si obiectelor stiintei respective, ca date naturale;
b) domeniul limbajului, al enunturilor si discursului care „desemneaza" sau „denumeste" fenomenele sau obiectele respective si care exprima modul de intelegere si de utilizare al acestora pentru cercetatorul stiintific din domeniul respectiv.
Prima grupa o reprezinta „obiectul cunoasterii", ceea ce este dat pentru a fi gandit si cunoscut. Cea de-a doua grupa o reprezinta „limbajul stiintific" prin intermediul caruia obiectul este gandit, inteles si utilizat. Aceasta ar echivala cu o relatie de tip logos/ cogito.
Pentru Y. Belaval, in cazul stiintei, limbajul are o functie dubla: descriptiva si explicativa. In ul observatiei, limbajul are rolul de a descrie si denumi un obiect concret, iar in ul intelegerii naturii acestuia, de a-l explica. Este de la sine inteles ca tn centrul evolutiei cunoasterii stiintifice, vocabularul stiintific (limbajul descriptiv--denommativ) se va schimba, va evolua, perfectionandu-se odata cu amplificarea si adancirea gandirii stiintifice a obiectului sau, mai precis, a domeniului cunoasterii stiintifice respective (limbajul explicativ).




Progresul unei stiinte se poate aprecia si dupa nivelul limbajului acesteia, intrucat complexitatea acestui limbaj este expresia complexitatii, a bogatiei, diversitatii si profunzimii gandirii stiintifice in domeniul respectiv. Acest progres al cunoasterii stiintifice poate fi remarcat in efortul de trecere de la etapa „cuvantului denominativ" la etapa „cuvantului conceptual" sau, altfel spus, de la observatia care „denumeste" la gandirea care „conceptualizeaza". De la logos la cogito.
Apare, in cazul acesta, in constituirea limbajului stiintific, ca expresie a cunoasterii unui domeniu, un aspect interesant, care exprima evolutia cunoasterii stiintifice.- Cunoasterea, ca act de „gandire a obiectului" stiintei, se poate separa in doua momente.
a) momentul denominativ si descriptiv al limbajului, care este etapa unui „cogito pre-reflexiv", cand obiectul cunoasterii continua sa ramana „exterior" in raport cu gandirea mea;
b) momentul explicativ, de conceptualizare, cand obiectului cercetarii i se atribuie o semnificatie, fiind prin aceasta „interiorizat" in sfera gandirii mele, devenind in felul acesta un concept operational, care constituie etapa unui „cogito post-reflexiv".
Astfel pusa problema, „limbajul stiintific" sufera aceleasi transformari pe care, de fapt, le sufera si „obiectul cunoasterii". Aceasta intrucat cunoasterea ca „act de gandire" a obiectului cunoasterii urmareste, de fapt, „extragerea" din natura, din exterior, a obiectului si „interiorizarea" lui in sfera gandirii mele. in cazul acesta, discutia noastra se largeste. De fapt, nu ne mai limitam la „limbajul stiintific", ci se face trecerea la „gandirea stiintifica" a unui domeniu de obiecte pe care le luam sau le consideram ca fiind date cunoasterii noastre. Prin acest proces, cele doua elemente, logos si cogito, se unifica in ceea ce in final va constitui episteme. Cunoasterea stiintifica va fi rezultatul fuziunii limbajului cu gandirea stiintifica. Acest efort are ca rezultat constituirea domeniului stiintei respective.

Caracteristicile limbajului in psihologie si psihopatologie
Trebuie facuta diferenta in sfera cunoasterii in ceea ce priveste „limbajul empiric" si „limbajul teoretic".
In cazul stiintelor pozitive, ale naturii, cu caracter empiric, in care „obiectul" este dat direct accesibil cunoasterii, ca fapt material-concret, limbajul empiric se formeaza plecandu-se de la obiect catre cuvantul care-l denumeste. In acest caz, observatia directa, imediata si experimentul vor integra obiectul in gandirea cercetatorului, reprezentandu-l sub forma de „imagine cu sens".
In cazul stiintelor umaniste, al psihologiei si psihopatologiei, cu caracter intuitiv, „obiectul" nu ne apare direct, el neavand un caracter material, obiectiv-concret. Acest „obiect" este deductibil din manifestarile sale. Din acest motiv, limbajul va fi diferit de cel empiric, in psihologie si psihopatologie, directia este inversa fata de modalitatea de gandire din stiintele pozitive. Ea se face de la cuvant catre obiectul cunoasterii. Eu insa, ca persoana cunoscatoare, constat ca obiectul cunoasterii mele este si ramane „interior" persoanei, manifestarile sale exterioare nefacand decat sa obiectiveze prezenta sa interioara, in cazul acesta, eu il resimt ca „subiect" al gandirii mele si il deduc ca existent in actele prin care el se obiectiveaza in exterior. Eu voi denumi numai ceea ce, in campul constiintei mele, apare ca urmare a unui proces de reflectare (auto- sau hetero-reflectare).In acest caz, cuvantul devenit „termen stiintific" va fi cel care va denumi „obiectul cunoasterii" mele. Este important de remarcat faptul ca toate „fenomenele psihice normale" (psihologie) sau „fenomenele psihice morbide" (psihopatologie) den „obiecte ale cunoasterii" prin denumirea lor: nebunie, delir, halucinatie, fobie, anxietate, depresie, monomanie, obsesie etc., in functie de modalitatea in care le percepe constiinta mea reflexiva. Ele sunt si raman interioare persoanei mele, dar prin „denumirea" lor sunt „obiectivate" sau den „obiective" pentru ceilalti.
Din acest moment, incepe constituirea cogito-uui psihopatologic. Din acest moment, incep sa gandesc „fenomenul psihic morbid". Spre deosebire insa de „limbajul empiric", care este mai precis, mai constant din punct de vedere istoric, „limbajul teoretic" al psihologiei si mai ales cel al psihopatologiei se constituie cu dificultate si, in orice caz, sufera importante variatii istorice.
Obiectul stiintelor naturii fiind dat imediat, concret-obiectiv, poate fi experimentat. Obiectul stiintelor umaniste, avand un caracter imaterial, interiorizat propriei persoane, nu poate fi experimentat, ci este numai gandit. Din acest motiv, in stiintele pozitive, „obiectul" este cel la care se refera limbajul, pe cand in cazul stiintelor umaniste, „limbajul" este cel ce construieste obiectul stiintei prin obiectivarea lingstica a unei stari interioare a „subiectului uman".In filozofie, psihologie, psihopatologie, „termenii limbajului" denumesc si definesc „stari interioare" ale persoanei umane : fiinta, substanta, esenta, transcendenta, memorie, gandire, sentimente, vointa, delir, halucinatie, fobie, obsesie, angoasa, pulsiune etc. Constituirea domeniului de cunoastere stiintifica are un caracter formal, teoretic. Cuntele, termenii sunt cei care „includ" si „fac apel" la obiectul cercetarii, care este intuit, fiind dedus din contextul lingstic.
In cazul gandirii empirice, se impune acel „cogito pre-reflexiv", pe cand in cazul gandirii teoretice, se impune acel „cogito post-reflexiv" la care am facut referire mai sus.
Daca in cazul limbajului empiric lucrurile par a fi clare, indubiile, dictate de natura si caracteristicile obiectului, in cazul limbajului teoretic, lucrurile sunt diferite. G. Bachelard a intreprins chiar o psihanaliza a spiritului stiintific, cautand sa descopere sensurile vocabularului filozofic si al stiintelor umaniste, in general.
Orice limbaj are doua aspecte : un aspect stiintific si un aspect cultural. Primul este rezultatul „gandirii obiectului", pe cand cel de-al doilea exprima o „atitudine emotionala" fata de obiect. Daca ne referim numai la cativa termeni in psihopatologie, exemplificarea este suficienta pentru a ne connge:
Tipul de termeni


Culturali/emo(ionali Stiintifici/rationali

Nebunie Alienatie mintala


Furie Agitatie psihomotoare

Sminteala Delir


Vedenii Halucinatii

Pareri Idei gresite


Frica Fobie

Neliniste Anxietate


Neastampar Impulsitate


Problema limbajului stiintific ramane o tema permanenta in delimitarea, definirea si utilizarea „campului epistemologic" al unui domeniu de cunoastere stiintifica. Semnificativa in sensul acesta ni se pare a fi atia dintre „limbajul medicinei somatice" si „limbajul psihiatriei". Ambele categorii de limbaj ale acestor domenii apartin in mod egal sferei medicinei, ca domeniu de cunoastere teoretica si de actiune practica in cazul suferintei umane.
Terminologia si limbajul medicinei somatice sunt, prin natura lor, empirice, de tip denominativ-descriptiv. Aceasta intrucat „obiectul" medicinei somatice este zibil, concret, obiectiv, direct si imediat analizabil. In plus, el poate fi supus experimentului.
Terminologia si limbajul medicinei mintale, ale psihiatriei, sunt, prin natura lor, derivate din intelegerea semnificatiei fenomenelor psihice morbide, sunt explicative. Obiectul psihiatriei, reprezentat prin „fenomenul psihic morbid", este si ramane interior persoanei bolnavului si, in consecinta, imaterial. El se deduce din manifestarile sale. Cu toate acestea, atat hepatita, cat si schizofrenia sunt considerate boli si intelese ca atare. Ele sunt, in primul rand, „tulburari ale echilibrului" indidului, care transforma omul sanatos in bolnav si, prin aceasta, apartin medicinei. Acest tip de gandire medicala unifica ambele domenii, reunindu-le in campul cunoasterii medicale.
Clinica medicala si clinica psihiatrica functioneaza la fel, dupa aceleasi principii generale. Suferinta are la baza o stare de dezechilibru care transforma normalul in patologic. La originea oricarei boli se afla o cauza specifica, iar gandirea medicala trebuie sa determine cauza si natura bolii. Ea este urmata de actiunea medicala cu rol terapeutic, avand ca scop suprimarea actitatii nocive a cauzei, eliminarea consecintelor acesteia asupra organismului si resilirea normalitatii.


Cu totul altfel stau lucrurile in cazul limbajului psihologiei si psihopatologiei. in ambele situatii, cunoasterea zeaza „subiectul" uman, ata psihica normala sau patologica, care este o experienta interioara. Ea nu este direct accesibila experientei noastre, ci este intuita si reflectata. Din acest motiv, termenii limbajului in psihologie si psihopatologie sunt „concepte ale gandirii", rezultate din reflectarea „subiectului uman" in stare de normalitate sau de anormalitate psihica. De aceea, „limbajul stiintific" in psihologie si psihopatologie sufera modificari in raport cu evolutia cunoasterii. Vocabularul stiintific se imbogateste sau se schimba. Acest aspect poate fi recunoscut in analiza termenilor si a etimologiei, mai ales in cazul psihopatologiei, unde termenii pentru tulburarile psihice au variat extrem de mult in decursul istoriei stiintei respective.


Originea si semnificatia limbajului in psihopatologie

Originea vocabularului care constituie „limbajul stiintific" in psihopatologie are doua surse:
a) din punct de vedere formal, el este preluat din psihiatrie pentru a exprima sau denumi „fenomenele psihice morbide" ;
b) semnificatia si utilizarea acestui limbaj, ca model de gandire, sunt insa preluate din filozofie.
Limbajul si termenii stiintifici sunt rezultatul reflectarii subiectului uman. G. Lanteri--Laura spune ca „nu se poate vorbi despre om decat avand in vedere constiinta de sine.
Constiinta de sine este cea care defineste existenta umana". Experienta sufleteasca este o experienta interioara a constiintei ce-mi releva sentimentul de sine, pe care eu il exprim in exterior prin limbaj.
F. Brentano afirma ca „ceea ce caracterizeaza orice fenomen psihic este prezenta intentionala sau orientarea catre un obiect". Rezultatul este exprimarea prin cuvant a acestuia.Intrucat orice constiinta este „o constiinta despre ceva" (G. Lanteri-Laura), limbajul in psihologie si psihopatologie va reflecta „constiinta formelor psihice" normale sau patologice.
Pentru E. Husserl, limbajul psihologiei si implicit cel al psihopatologiei rezulta dintr-o „reductie eidetica", care consta din posibilitatea descrierii starilor sufletesti, a experientelor constiintei prin cunte. Limbajul, termenii psihologiei si ai psihopatologiei exprima „separatia" dintre „actele psihice" si „constiinta care le reflecta", situandu-se intre acestea ca o „legatura logica".
Limbajul apare odata cu „surprinderea" completa a obiectului in campul constiintei reflexive. El corespunde cu ceea ce E. Husserl denumeste „noeza", prin care „constiinta percepe si integreaza obiectul cunoasterii". Actul perceperii constiente a obiectului este pentru E. Husserl „noema", iar exprimarea lui, „noeza". Acest aspect apare deosebit de pregnant daca vom a termenii psihologici cu termenii psihopatologiei, asa cum se poate vedea in continuare, in lista ativa a termenilor grecesti desemnand norma-litatea si anormalitatea psihica.

Termenii latini pentru a desemna formele de nebunie-alienatie mintala sunt la fel de diversi sub aspectul nuantei ca si cei din limba greaca. in sensul acesta, mentionam, pentru a desemna manifestari psihice anormale, urmatorii termeni: Insanus (nebun), Amens (fara minte), Demens (dement), Ira (manie, furie), Furor (furie, agitatie) etc.
Vocabularul psihopatologic si cel psihiatric stau la baza constituirii „discursului" despre fenomenele psihice morbide. in sensul acesta, se disting doua directii: directia stiintifica si directia culturala. Le vom analiza pe Fiecare in parte.
Trebuie insa mentionat faptul ca termenii vocabularului, atat in psihologie, cat si in psihopatologie si psihiatrie, desemneaza calitati ale unor manifestari psihice subiective, normale si patologice si nu structuri obiectuale, ca in cazul anatomiei si al patologiei somatice.
Sa vedem in continuare cum sunt exprimate, din punct de vedere stiintific si cultural, conceptele de boala. intre limbajul stiintific si cel cultural exista deosebiri pe care le-am mentionat deja.
Punctul de vedere medico-stiintific referitor la boala psihica este exprimat in felul urmator de catre K. Schneider: „Conceptul de boala in psihiatrie este pentru noi un concept strict medical. Numai corpul poate fi atins de boala; anomalia psihica o denumim morbida numai in cazul in care poate fi legata de procese organice morbide. Fara o asemenea baza, caracterul de morbiditate nu are decat semnificatia unei imagini fara valoarea unei cunoasteri stiintifice". in cazul bolilor psihice, limbajul si conceptele medicale trebuie sa cedeze in fata limbajului si conceptelor filozofice. Bolnavul psihic este „o altfel de fiinta umana", iar prin aceasta determinare problema este transferata in sfera antropologiei psihopatologice (K. Schneider, K. Jaspers, V.E. von Gebsattel, E. Minkowski, L. Binswanger, A. Zutt, R. Kuhn, M. Manfredi, Y. Pelicier).
Asistam la o schimbare a limbajului si a sensului prin deplasarea gandirii la „subiectul" care este persoana umana, considerata ca „fiinta" (G. Lanteri-Laura). Suferinta psihica, boala mintala dene astfel „o altfel de experienta sufleteasca", care depaseste limitele biologicului, ale psihologicului, interferand cu morala, cultura, sfera socialului. Din aceste considerente, G. Lanteri-Laura sustine ca „nu se va putea ajunge la cunoasterea realitatii bolii mintale decat atunci cand i se vor recunoaste, alaturi de dimensiunile clinico-psihiatrica si bio-psihologica, si cele culturala si sociala". Aceste concluzii au dus la inlocuirea in sfera psihopatologiei a termenului de boala psihica, rezervat psihiatriei clinice, cu cel de fenomen psihic morbid, in care este subliniata natura subiectiva si interioara a suferintei, ca forma si dimensiune antropologice ale fiintei umane.
Considerand normalitatea psihica drept stare de echilibru sufletesc interior al persoanei, boala apare ca un „accident" ontologic, fiind astfel integrata psihobiografiei interioare a indidului (L. Binswanger).In cultural, „nebunia" este perceputa ca o schimbare a spiritului, ca o indepartare a persoanei de la normele morale si sociale. Nebunul este o fiinta care nu-si mai apartine. EI este „stapanit" sau „posedat" de forte malefice care-l conduc; este „iesit din minti" sau o „persoana ratacita" etc. Terminologia este inspirata din atia cu normele., morale si sociale, are un caracter emotional si exprima teama si repulsia societatii fata de nebunie si de persoana nebunului.



Alte materiale medicale despre: psihopatologie





De la 3 ani, copilul vorbeste din ce in ce mai bine. Face cu atat mai multe progrese cu cat contactele sale cu ceilalti sunt din ce in ce mai fr [...]
Atitudinea metodologica Pentru K. Jaspers, in psihopatologie, 'obiectul\" studiat nu se experimenteaza, ci se gandeste. in felul acesta, inca de la i [...]
Interpretarea 'evolutiei clinice\" a bolilor psihice reflecta modalitatea de gandire si de intelegere a dinamicii acestora. In sensul acesta, avem dou [...]


Copyright © 2010 - 2020 : eSanatos.com - Reproducerea, chiar si partiala, a materialelor de pe acest site este interzisa!
Informatiile medicale au scop informativ si educational. Ele nu pot inlocui consultul medicului si nici diagnosticul stabilit in urma investigatiilor si analizelor medicale la un medic specialist.
Termeni si conditii -
Confidentialitatea datelor - Contact



Despre psihopatologie

    Alte sectiuni



    Ai o problema medicala?
    Daca vrei raspunsuri scrie intrebarea mai jos:

    Intrebarea in cateva cuvinte
    Intrebarea cu toate detaliile
    Unde se incadreaza problema medicala?
    Scrie codul din imaginea alaturata
    Scrie codul din imaginea alaturat



    Vezi toate intrebarile