eSanatos - sanatatea ta e preocuparea noastra!
    Cauta in site
NutritieBoli
                 Home | Creeaza cont nou | Login membri


Psihopatologie clinica

NAVIGARE RAPIDA: » Pagaina principala » GHID MEDICAL » psihiatrie » psihopatologie clinica

Psihopatologia proceselor psihice

Trimite pe messenger Versiune pentru tiparire

Simptomatologia psihiatrica
Boala psihica reprezinta o ruptura a starii de normalitate mintala, o schimbare a personalitatii, manifestata in multiple forme si pe uri diferite; totalitatea schimbarilor psihopatologice care se produc in sfera vietii psihice a persoanei bolnavului sunt manifestari clinico-psihiatrice care exprima schimbarea respecti. Aceste schimbari, considerate tulburari ale proceselor psihice, reprezinta simptomele sau semnele bolii. Cunoasterea simptomatologiei bolilor psihice este absolut necesara pentru intelegerea naturii acestora.
Y. Pelicier afirma ca "simptomul este un semn interpretat de obsertor". Prin aceasta se subliniaza caracterul simptomului cu loare de "relatie intre doua ordine de fenomene" : bolnavul, pe de o parte, medicul sau psihologul, pe de alta parte.
Pentru A. Tatossian, "simptomul psihiatric dobandeste loare proprie numai in raportul sau cu contextul psihologic de care se detaseaza". Prin aceasta este mentionata, de fapt, relatia dintre simptom si tulburarea procesului psihic.
Simptomatologia reprezinta baza clinicii medicale. Clinica medicala se caracterizeaza prin urmatoarele aspecte (L.F. Gayral):
- luarea la cunostinta despre persoana bolnavului, prin ceea ce reprezinta aceasta in mod ireductibil;
- o forma particulara a relatiei obsertor/obsert, asa cum rezulta aceasta din experienta directa, de la persoana la persoana;
- prin investirea operatiilor de obsertie in semn sau simptom, in asemenea masura incat se poate afirma faptul ca "simptomul face trimitere la bolnav, pe cand semnul, la cunoasterea medicala".In clinica, simptomele sunt de trei categorii:
a) simptome fizice, obiective sau materiale, in general masurabile si mai mult sau mai putin descriptibile temporal-spatial si morfologic, adesea bine localizate si net delimitate din punct de vedere topografic ;
b) simptome functionale sau subiective, exprimate numai verbal sau prin comportament de catre bolnavi, lipsite de un substrat organic;
c) simptome generale, mai mult sau mai putin masurabile, difuze, inconstante si incerte, gresit sau deloc localizate.
Din punct de vedere clinic, simptomele mai au si urmatoarele caracteristici:
- se constata printr-o aprehensiune imediata;



- se evidentiaza prin referirea lor la normal sau la starea obisnuita de sanatate a individului;
- sunt expresia unor schimbari de ordin spatial, temporal, calitativ sau succesiv, fiind corelate cu schema corporala si ca idee de evolutie raportata la imaginea de sine;
- coexistenta unor tulburari secundare asociate, fapt care ridica problema corelatiei intre simptome, in cadrul tulburarilor clinice.
Simptomatologia bolii psihice poate avea multiple aspecte, spre deosebire de simptomatologia clinica din sfera medicinei somatice. In sensul acesta, notam urmatoarele aspecte de tip diferentiat in ceea ce priveste simptomatologia in sfera vietii psihice :


- simptomatologia in psihiatrie;

- simptomatologia in psihofarmacologie ;
- simptomatologia in psihiatria copilului si adolescentului;
- simptomatologia in gerontopsihiatrie ;


- simptomatologia in psihiatria sociala ;

- simptomatologia in psihiatria transculrurala;


- simptomatologia in medicina psihosomatica;

- simptomatologia in psihanaliza;


- simptomatologia in psihoterapie.

In cele ce urmeaza, ne vom centra atentia asupra simptomului in sfera clinicii psihiatrice, intrucat acesta intereseaza in mod direct sfera psihopatologiei. Facem aceasta afirmatie intrucat simptomul psihiatric este expresia tulburarii psihopatologice a proceselor psihice, la care ne vom referi mai departe in studiul nostru.

Simptomatologia clinica in psihiatrie este caracterizata prin patru trasaturi particulare :
a) importanta simptomelor functionale in atie cu simptomele fizice. Aceste simptome de natura functionala se exprima in relatia verbala cu bolnavul si prin obsertia aspectului si a comportamentului acestuia;
b) importanta referintei la starea de normalitate, subliniata de G. Lanteri-Laura, care sustine ca "obiectele aceleiasi descoperiri semiologice nu sunt niciodata indicii in sine, ci se infatiseaza ca diferente intre ceea ce se obser la subiectul normal si ceea ce se obser la bolnav" ;
c) specificitatea, in psihiatrie, a "simptomului fara semn", inteles in sensul de "lucru lipsit de continut, dar care exista prin atribuirea unui comportament la care se face referinta". Se poate spune chiar, intr-o anumita privinta, ca "psihiatria este o semiologie fara semne" (G. Lanteri-Laura);
d) in psihiatria clinica, simptomul este mai fluctuant si mai schimbator in atie cu alte domenii ale clinicii medicale generale. Simptomul psihiatric, spre deosebire de simptomul somatic, nu face trimitere la "organ", ca in medicina interna sau in chirurgie, ci depinde mai mult de "ritmurile omului" (L. Daudet). Simptomul nu este tributar relatiei anatomo-clinice, ci se integreaza in temporalitatea diadei obsertor/obsert, precum si in dinamica procesului patologic.
Importanta cunoasterii semnificatiei simptomului in sfera psihopatologiei este absolut esentiala pentru cunoasterea si intelegerea naturii tulburarilor psihice, considerate ca fenomene psihice morbide. Aceasta dovedeste inca o data relatia stransa dintre psihopatologie si clinica psihiatrica, din care aceasta isi ia materialul de studiu, precum si relatia directa cu psihologia, de la care isi ia modelul de gandire si metodele de studiu.


Tulburarile de perceptie. Cadru general

Perceptia este operatia psihologica prin care noi cunoastem prezenta actuala a unui obiect exterior prin intermediul modificarilor pe care acest obiect le imprima organelor noastre senzoriale (A. Porot).
Perceptia este o sinteza psihologica extrem de complexa care necesita cooperarea diverselor date senzoriale. Excitatia senzoriala declanseaza o serie de reactii reflexe, cu caracter inconstient, provocand senzatii particulare din care se constitui "intregul perceptiv". Ea presupune si o participare mnezica, ideati si afecti. Perceptia ofera aspecte psihopatologice extrem de complexe si interesante, care sunt frecvent intalnite in cursul tulburarilor psihice.
Tulburarile de perceptie se pot prezenta sub urmatoarele aspecte:
a) cresterea intensitatii perceptive de tipul hipersteziei;
b) scaderea intensitatii perceptiei (hipostezie) sau pierderea sa totala (anestezia);


c) prezenta unor false perceptii sau a iluziilor;

d) perceptii fara obiect sau halucinatii.

Descrierea tulburarilor de perceptie


1. Hipersteziile

Hipersteziile reprezinta cresterea in intensitate a perceptiilor caracterizata prin faptul ca bolnavul percepe excitatiile externe mult mai viu, mai intens decat in mod obisnuit. Starile de hiperslezie pot aparea in urmatoarele situatii:


a) stari de oboseala prelungita sau surmenaj;

b) in stadiile de debut ale unor boli psihice;


c) in perioada de instalare a unui sindrom confuzional;

d) in stadiile prodromale ale unor boli infectioase ;
e) in cursul perioadelor de conlescenta dupa bolile infectioase.
Tot in sfera hipersteziilor se mai situeaza si imaginile eidetice, care sunt reprezentari foarte clare, aproape cu caracter perceptiv net ale unor fenomene anterior percepute.


2. Hiposteziile

Hiposleziile constau in scaderea pragului sensibilitatii la actiunea stimuHlor externi. In aceste cazuri, totul apare neclar, ca prin ceata, zgomotele sunt inabusite, surde, indepartate. Hiposteziile sunt semnalate in urmatoarele circumstante patologice:


a) starile stuporoase;

b) in cursul schizofreniei;
c) in sindromul de depersonalizare si derealizare din cursul afectiunilor organice cerebrale.


3. Iluziile

Iluziile sunt false perceptii la baza carora se afla un stimul senzorial real, dar care nu e perceput asa cum este el de fapt in realitate, ci in mod deformat. Iluziile sunt cauzate de unele tulburari de perceptie asociate unor stari afective speciale (frica din timpul noptii, iluziile optico-geometrice, iluziile de greutate etc).
La bolnavii psihic, convingerea ca iluziile au un caracter autentic si nu "o percepere deformata a realitatii" Ie confera o latura patologica speciala, de factura deliranta. Dupa modalitatea lor percepti, iluziile pot fi de mai multe feluri, si anume:
a) Iluziile vizuale, cand forma si imaginea vizuala a obiectului apare complet schimbata. Ele se intalnesc in urmatoarele situatii patologice: stari confuzionale toxice, delirium tremens alcoolic, confuzia mintala infectioasa, in cursul starilor anxioase, inainte de a adormi.In aceasta categorie a iluziilor vizuale intra si falsele recunoasteri, cand bolnavul identifica anumite persoane cu altele, ca in cursul starilor confuzionale, in sindromul Korsakow, in dementa senila. O forma particulara o reprezinta iluziile sosiilor, descrise de Capgras, care constau in atribuirea de catre bolnav a aceleiasi identitati mai multor persoane care nu seamana fizic intre ele sau care se aseamana foarte putin. Acest tip de iluzii este intalnit in schizofrenia paranoida, delirurile sistematizate halucinatorii, sindroamele maniacale, sindroamele depresive.
b) Iluziile auditive constau in a identifica diferite zgomote cu sunete de alta natura. Ele apar in cursul parafreniei, in schizofrenia paranoida si in melancolie. Iluziile auditive trebuie deosebite de interpretarile delirante si de halucinatiile functionale, in care stimulii reali sunt cei care determina aparitia acestor halucinatii.
c) Iluziile gustative si olfactive sunt mult mai rare ca frecventa si se diferentiaza deosebit de greu de halucinatiile sau interpretarile delirante. Ele apar in cazuri de epilepsie temporala, leziuni ale hipocampului, tumori ale lobului temporal.
d) Iluziile tactile sau cenestezice privesc simtul extern si pe cel intern, visceral, fiind iluzii raportate la propriul nostru corp. Ele se intalnesc in cursul evolutiei parafreniilor, al schizofreniei paranoide, precum si in delirurile ipohondriace.
e) Iluziile de transformare a schemei corporale sau a "imaginii de sine" sunt perceptii anormale ale imaginii propriului corp, totale sau partiale. Ele au o extrem de mare rietate si nuantare. Acest tip de iluzii este intalnit in urmatoarele situatii patologice:


- leziuni medulare (esul dorsal);

- leziuni cortico-cerebrale, in special cele localizate in zonele parietala, temporala sau occipitala, asa cum sunt ele intalnite in cursul sindromului Gerstmann si al sindromului Anton-Babinski;


- membrul-fantoma al amputatilor;


- prosonozia;
- psihozele toxice, traumatice, infectioase sau carentiale (pelagra);
- aura epileptica.
f) Iluziile spatiale apar in legatura cu perceperea deformata a spatiului si pot fi de doua feluri:
- micropsii, constand in reducerea dimensiunilor spatiului sau ale obiectelor;
- macropsii, constand in cresterea dimensionala a spatiului sau a obiectelor cuprinse in acesta.
Iluziile spatiale sunt intalnite de regula in cursul evolutiei proceselor encefalitice sau a tumorilor cerebrale cu localizare temporala.

4. Halucinatiile
B. Ball defineste halucinatiile ca fiind "perceptii fara obiect". Spre deosebire de iluzii, care sunt perceptii deformate ale unor obiecte existente in realitate, in cursul halucinatiilor, obiectul perceput lipseste din campul realitatii perceptive, dar bolnavii sunt convinsi de existenta si veridicitatea acestuia.
Halucinatia este o experienta psihopatologica interioara care face ca individul sa se comporte ca si cum ar avea o senzatie sau o perceptie reala, desi conditiile exterioare pentru realizarea acesteia lipsesc (A. Porot).
Ca si iluziile, halucinatiile pot lua forme extrem de riate de manifestare psihopatologica ; in sensul acesta, mentionam urmatoarele tipuri de halucinatii clasificate dupa natura lor:
a) halucinatiile propriu-zise sau aderate, care intrunesc toate criteriile acestui tip de tulburare percepti : absenta obiectului si convingerea bolnavului de realitatea acestuia;
b) halucinozele, acele tulburari de perceptie in cursul carora desi apar "obiecte ireale", bolnavii recunosc ca formele percepute nu corespund realitatii;
c) halucinatiile psihice sau pseudohalucinatiile, cele percepute pe caile senzoriale obisnuite si pe care bolnavul le situeaza in "creierul" sau sau in "interiorul sau" fara a le recunoaste o proiectie spatiala externa. Ele pot fi produsul unei activitati imaginative marcate, hiperproductive si se pot manifesta sub urmatoarele forme:


- sonorizarea propriei gandiri;

- fenomenele xenopatice descrise de G. de Clerambault;


- ecoul gandirii sau al lecturii;

- impresia de "furt al gandirii".
Halucinatiile psihice pot aparea in cursul schizofreniei, al parafreniilor, in cazul meningitelor sau al encefalitelor la copii;
d) halucinoidele, fenomene intermediare intre reprezentari si halucinatii, care apar fie in perioada de dezvoltare a halucinatiilor, fie in perioada de disparitie a acestora.
Indiferent de natura acestora, halucinatiile se caracterizeaza prin urmatoarele aspecte psihopatologice generale:
- au o modalitate de reprezentare sau repartizare spatiala (exteroceptive, interocep-tive sau proprioceptive);


- au o proiectie spatiala ;

- se caracterizeaza prin intensitate, claritate, culoare;


- au un caracter complex;

- au o mare rezonanta afecti;
- se pot asocia cu tulburari de gandire de tip delirant.
Dupa modalitatea lor senzoriala, halucinatiile se impart in urmatoarele tipuri psihopatologice :

1. Halucinatii auditive, raportate la analizatorul auditiv, care pol imbraca urmatoarele aspecte:


a) halucinatii auditive elementare : acoasme, zgomote ;

b) halucinatii auditive comune, de lipul unor sunete precise ;
c) halucinatii auditive verbale reprezentate prin cuvinte, fraze sau dialoguri;
d) dupa continut, halucinatiile auditive pot fi: favorabile, nefavorabile, imperative, episodice, continue.
Halucinatiile auditive apar cel mai frecvent in aura epileptica, in cursul delirurilor toxice sau infectioase, in melancolie, parafrenie sau la surzi.
2. Halucinatiile vizuale sunt legate de perceptia patologica vizuala a unor obiecte absente din realitatea externa. Acestea pot fi de urmatoarele feluri :


a) halucinatii vizuale elementare, de tipul fotoamelor;

b) halucinatii vizuale complexe sau urate ;


c) halucinatii vizuale in miscare sau cinetice ;

d) dupa marimea lor, halucinatiile vizuale pot fi, asa cum am mai mentionat deja, micropsice sau macropsice;
e) dupa tonalitatea afecti, pot fi placute, neplacute sau terifiante;
0 halucinatiile vizuale pot aparea la adormire (hipnagogice) sau la trezirea din somn (hipnapompice).
Halucinatiile vizuale pot fi intalnite in urmatoarele situatii patologice: migrena oftalmica, leziuni occipitale, temporale sau pedunculare, sindroame confuzionale, delir alcoolic, intoxicatii cu plumb, atropina, mescalina, in cursul evolutiei clinice a schizofreniei, in delirul mistic si in PGP.
3. Halucinafiile gustative si olfactive sunt mai rare ca frecventa si ele se asociaza, de regula, cu starile delirante, fiind deosebit de greu de diferentiat de acestea. Ele pot avea un caracter agreabil sau dezagreabil. Sunt intalnite in leziunile temporale sau bipocampice, in cazurile de schizofrenie, la epileptici, alcoolici sau in intoxicatiile cu cocaina.
4. Halucinatiile tactile sau haptice intereseaza analizatorul tactil-cutanat si ele sunt mai rare. Pot aparea in starile toxice, in cursul intoxicatiilor cronice cu alcool sau cocaina si la bolnavii schizofrenici.
5. Halucinatiile interoceptive si proprioceptive intereseaza sfera viscerala sau genitala. Au un caracter imprecis, fiind resimtite ca niste stari cenestezice difuze, uneori ca un delir de posesiune sau sunt semnalate in cursul sindromului Cottard.
6. Halucinatiile poliseiizoriale nu sunt modalitati rare si ele se caracterizeaza din punct de vedere psihopatologic prin asocierea mai multor modalitati de halucinatii prezente simultan la acelasi bolnav psihic.
Asupra mecanismelor producerii halucinatiilor exista numeroase teorii, iar specialistii nu au ajuns inca la un consens in aceasta privinta (G. de Clemmbault, P. Quercy, H. Ey etc). In general, sunt incriminati in geneza proceselor psihopatologice halucinatorii urmatorii factori:


- o anumita stare de tip hipnoid a constiintei;

- o scadere a tensiunii psihice a bolnavului;


- rolul imaginilor in geneza halucinatiilor;

- mecanisme neurobiochimice cerebrale legate de meolismul neuronal al cate-colaminelor;
- rolul actiunii unor droguri psihotrope cu efect halucinogen de tipul LSD, mes-calina, psycocibina, atropina, scopolamina, cocaina, alcool etc;
- deprirea senzoriala poate declansa aparitia de halucinatii;


- izolarea, recluziunea sau singuratatea.

Din cele de mai sus se poate desprinde faptul ca tulburarile de perceptie ocupa un loc important in sfera psihopatologiei, ele reunind un mare numar de tulburari psihice, extrem de complexe si polimorfe, prezente in multe afectiuni psihice.




Alte materiale medicale despre: psihopatologie clinica




Daca in ceea ce priveste asistenta ambulatorie aceste cazuri pot sa ajunga mai usor la specialistul psihiatrii sau neurolog, in domeniul asistentei sp [...]
Sindroamele psihopatologice afective cuprind o gama importanta si larga de manifestari psihice anormale, in care intra: sindromul maniacal, sindromul [...]
Expresia este actiunea unei persoane de a exprima sau de a exterioriza continutul gandirii sau al vietii emotional-afective. Ea este strict personala [...]


Copyright © 2010 - 2021 : eSanatos.com - Reproducerea, chiar si partiala, a materialelor de pe acest site este interzisa!
Informatiile medicale au scop informativ si educational. Ele nu pot inlocui consultul medicului si nici diagnosticul stabilit in urma investigatiilor si analizelor medicale la un medic specialist.
Termeni si conditii -
Confidentialitatea datelor - Contact



Despre psihopatologie clinica

    Alte sectiuni


    Ai o problema medicala?
    Daca vrei raspunsuri scrie intrebarea mai jos:

    Intrebarea in cateva cuvinte
    Intrebarea cu toate detaliile
    Unde se incadreaza problema medicala?
    Scrie codul din imaginea alaturata
    Scrie codul din imaginea alaturat



    Vezi toate intrebarile