Expresia este actiunea unei persoane de a exprima sau de a exterioriza continutul gandirii sau al vietii emotional-afecti. Ea este strict personala si are prin aceasta un caracter de originalitate, fiind o importanta sursa de cunoastere a individului respectiv. Dupa tipul de expresie, distingem mai multe aspecte ale acesteia:
a) expresia rbala, reprezentata prin limbajul oral, vorbit;
b) expresia non-rbala, in care sunt incluse urmatoarele tipuri: -t expresia motorie (postura, mersul, pantomimica, mimica);

- expresia grafica (scrisul);

- expresia plastica (desenul, pictura, sculptura).
Expresia are o valoare deosebit de importanta in psihopatologie, ea fiind prima forma de manifestare (mimica, limbajul) a unui bolnav in intalnirea acestuia cu medicul. Prima impresie este data de aspectul si expresia bolnavului (ca forma si continut). A. Hesnard si A. Porot au descris chiar "sindroamele expresionale" in psihopatologie. Acestea sunt, in primul rand, aspecte fiziologice sau mimice si de limbaj, care frapeaza la bolnavii psihic prin urmatoarele aspecte: exces, discordanta, saracie, lentoare, stereotipie, manierism sau bizarerie. A. Hesnard si A. Porot noteaza ca fiind cele mai frecnte si importante tulburari ale expresiei in psihopatologie urmatoarele:
- sindroamele mimice ale stuporii si inertiei;
- sindroamele expresi ale puerilismului mintal sau manierismului;
- sindroamele mimice din cursul starilor confuzionale sau pseudoconfuzionale ;

- sindroamele expresi ale simularii sau suprasimularii.

1. Tulburarile expresiei mimice

Mimica este definita ca reprezentand ansamblul de jocuri ale fizionomiei, atitudinile si gesturile prin care sunt exprimate in exterior stari afecti sau idei ale unei persoane.
Din punct de dere psihologic, A, Dromard distinge doua aspecte ale mimicii: mimica emotiva involuntara si mimica ideativa voluntara.
Tulburarile de expresie mimica se pot grupa in trei categorii principale (R. Ermiane, H. Baruk, A. Porot), si anume:
a) hipermimia, expresia mimica exagerata care traduce o stare de excitatie generala, o dispozitie emotional-afectiva exaltata, adesea sustinuta de o ideie prevalenta. Ea este intalnita in cazurile de excitatie maniacala, stari de euforie alcoolica, stari delirante onirice, in cursul sindroamelor delirante de tip pasional, in agitatia anxioasa, la epileptici. Delirantii mistici au o privire inspirata si adopta atitudini extatice. La paranoici, observam o atitudine de superioritate, distanta fata de cei din jur, orgoliu exagerat, rezerva, precautie;
b) hipomimia este expresia mimica saraca sau negativa intalnita in cursul starilor de inhibitie stuporoasa, sindromul catatonic, depresii, melancolie, negativism sau stereotipii;
c) mimica discordanta sau paramimia este expresia neconcordantei dintre starea psihica si atitudinile expresi ale bolnavului. Ea poate fi intalnita in urmatoarele situatii psihopatologice, sub diferite aspecte:
- apraxii, agnozii sau afazii;

- grimase;

- ticuri si spasme ;
- in schizofrenie, sub forma de grimase, manierisme sau stereotipii;
- mimica din cursul simularii unor afectiuni psihice sau somatice;
- mimica de tip histrionic-spectacular, pasionala, convulsiv-cataleptica sau extatica din cursul isteriei;
- economia si eeokinezia, ca forme de expresie care reproduc atitudinile si gesturile interlocutorilor bolnavilor psihic.

2. Tulburarile de limbaj
Limbajul este expresia continutului gandirii prin intermediul simbolurilor rbale reprezentate prin cuvinte. Acestea reprezinta un sistem codificat de "semne rbale", impersonale si unirsale, cu caracter exterior. Alaturi de limbajul rbal mai exista si limbajul interior, care este procesul mintal prin care se efectueaza operatiile gandirii.
Tulburarile de limbaj au un caracter extrem de variat si ele se grupeaza in cateva categorii psihopatologice, cum ar fi: anomalii de tip instrumental, senzoriale sau motorii; intarzieri in dezvoltarea si maturizarea limbajului; tulburari de limbaj consecuti unor afectiuni psihice (nevroze, psihoze, demente). Le vom analiza in continuare.
Tulburarile de origine senzoriala sau motorie sunt reprezentate prin urmatoarele:
- surdomutitatea la copin surzi;
- audimutitatea la copin cu auzul normal, dar cu agnozie auditiva congenitala;
- dislalii sau tulburari de elocutiune;
- dislalii sau tulburari articulare (de cauza piramidala, extrapiramidala sau cere-beloasa, consecuti parkinsonismului, pseudobulbarism, PGP).
Anomaliile de dezvoltare a limbajului constau din urmatoarele:
- audimutitatea idiopatica in raport cu o intarziere a dezvoltarii functiilor praxice, o stare de debilitate motorie generala si un anumit grad de deficienta intelectuala ;
- balbaiala cu tulburari ale ritmului vorbirii.
Afaziile reprezinta tulburari complexe de limbaj privind hicularea, intelegerea, exprimarea si elaborarea gandirii. Ele apar in cazul unor leziuni cortico-cerebrale ale centrilor limbajului. Sunt asociate, cuprinzand, alaturi de tulburarile de limbaj si de tulburari gnozice sau praxice, si luiburari de natura intelectuala privind elaborarea gandirii abstracte sau sintetice de diferite grade si intensitati. Afaziile reprezinta un grup mare de tulburari, reprezentate prin diferite tipuri clinice de afectare a limbajului, asa cum se poate dea mai jos :
a) afazia globala consta in disolutia limbajului in totalitatea sa, atat in ceea ce priste intelegerea, cat si expresia vorbirii;
b) afazia senzoriala (Wernicke) intereseaza elaborarea limbajului, identificarea si intelegerea simbolurilor rbale sau scrise (surditate si cecitate rbala);
c) afaziile sintactice sunt reprezentate prin doua forme clinice:
- agramatismul lui Pick, in care tulburarile prisc, in mod predominant, elaborarea frazelor, bolnavul utilizand un stil de limbaj telegrafic cu o structura gramaticala elementara;
- paragramatismul lui Kleist, in care, desi sintaxa este conservata in parte, individul o utilizeaza gresit, rezultand "jargonofazia" ;
d) afaziile nominale cuprind urmatoarele tipuri de tulburari:
- afazia nominala motorie a lui Lichtheim sau afazia Iranscorticala a lui Wernicke, in cursul careia limbajul spontan este abolit, fiind posibil numai limbajul repetai; in schimb, intelegerea vorbirii si a lecturii sunt conservate, ca si limbajul interior;
- surditatea nominala sau afazia senzoriala transcorticala a lui Wernicke corespunde, in parte, cu afazia nominala a lui Head; tulburarile predomina in domeniul intelegerii sensului cuvintelor;
e) afazia amnestica a lui Pitres este o amnezie nominala. Cuvantul este corect inteles, dar nu poate fi evocat, fiind inlocuit cu perifraze;
f) afaziile pure sunt reprezentate prin urmatoarele forme clinice:
- surditatea rbala a lui J. Dejerine sau afazia senzoriala subcorticala a lui Wernicke ; ca este o tulburare de intelegere a limbajului vorbit cu conservarea limbajului interior si a vorbirii spontane, lecturii si a scrisului;
- anartria sau afazia motorie pura subcorticala sau afazia rbala a lui Head, ce priste functia de elocutiune, de articulare a limbajului, fara a fi insotita de tulburari ale functiilor nominale sau sintaxice; limbajul interior, scrisul si cititul sunt pastrate;
- afazia Broca sau afemia este o tulburare de expresie motorie a limbajului, cu conservarea intelegerii vorbirii, a scrisului si a cititului.

Limbajul bolnavilor psihicIn psihopatologia limbajului, se acorda o atentie speciala "limbajului alienatilor" (J. Seglas, S. Piro, J. Bobon, G. Maecagnani, B. Calieri si L. Frighi, C. Enachescu). Acest tip de tulburari reuneste totalitatea aspectelor psihopatologice ale limbajului care apar, de regula, in cursul evolutiei clinice a psihozelor endogene, in special a celor din grupa schizofreniei. In aceste situatii, tulburarile de limbaj sunt in legatura directa cu halucinatiile si ideile delirante ale bolnavilor pe care le exprima.
Din punct de dere psihopatologic, ceea ce caracterizeaza formal "limbajul psi-hoticilor" sunt neologismele si paralogismele (J. Bobon). Ambele reprezinta deformatii ale limbajului obisnuit prin cuvinte nou-create de bolnavi pentru a exprima continutul delirant-halucinatoriu al gandirii acestora sau experientele lor autiste.
S. Piro aduce in discutie o problema deosebit de importanta a tulburarii limbajului in schizofrenie, de ordin semantic, pe care o numeste "disocierea limbajului". Aceasta este o alterare psihopatologica specifica, constand in pierderea legaturilor care unesc in mod normal, in cazul unui cuvant, "imaginea acustica" a acestuia (aspectul formal) cu "conceptul" pe care-l exprima (aspectul intern) sau un "semnificam" cu un "semnificat", in cazul disociatiei limbajului, S. Piro remarca existenta urmatoarelor aspecte psihopatologice : cresterea haloului semantic, distorsiunea semantica, dispersiunea semantica, disolutia semantica.In afara celor mai sus mentionate, se mai descriu si alte particularitati psihopatologice ale limbajului bolnavilor psihic reprezentate prin urmatoarele aspecte :
a) tulburari ale ritmului vorbirii: logoreea, in crizele maniacale, discursul sarac in cazul melancoliei, stereotipiile rbale ale schizofreniei;
b) tulburari ale continutului vorbirii: coprolalia, ticurile rbale, aritmomania la obsesivi;
c) modificari calitati si de utilizare ale limbajului, cum ar fi:
- tulburarile de limbaj din sindromul Ganser, schizofrenie sau isterie;
- limbajul eliptic cu lacune sintactice sau stilul telegrafic, uneori enigmatic ;
- limbajul afectat sau manierist ca ton, utilizarea perifrazelor, pretiozitate, formule cantate, din cursul schizofreniei;

- limbajul pueril din demente ;

- stereotipiile rbale si perserarea din cursul melancoliei sau schizofreniei;
- neoformatiile rbale (neologisme, schizofazie, glosolalie) intalnite la bolnavii schizofrenici.
Facand o sinteza a aspectelor psihopatologice ale limbajului la bolnavii psihotici, J. Bobon izoleaza mai multe forme clinice, asa cum se poate dea mai jos:
Paralogismul, descris de Tanzi, este un cuvant existent in limba, dar caruia bolnavul ii atribuie un sens diferit.
Agramatismul, descris de Kiissmaul, este o tulburare de ordonare sintactica, putand merge pana la forma stilului telegrafic.
Paragramatismul, descris de Bleuler, specific schizofreniei, este reprezentat prin expresii bizare, ncoformatii rbale etc.
Schizofazia, mentionata prima data de Kraepelin, desemneaza "confuzia rbala" si reprezinta o varietate a formei descrise de Bleuler. Este un limbaj de tip pseudoincoerent, pe care Chaslin il numeste "discordanta rbala".
Glosolalia, izolata prima data de Flaumoy, este un limbaj automatic incomprehensibil creat de bolnav. Kl este o forma noua de limbaj, intentionat, aparent structural dupa modelul unei "limbi naturale", dar reprezinta o "limba patologica".
Tulburarile de limbaj de tip motor cuprind acele manifestari patolingvistice care apar in cursul catatoniei si sunt reprezentate prin urmatoarele aspecte psihopatologice:

- impulsiunile rbale, descrise de Brosius,

- neologismele stereotipa, descrise de Kalhbaum si Kraepelin;

- rbigeratia, semnalata de Kalhbaum ;

- psitacismul, descris de Cottard ;

- glosomania, mentionata de Cenac ;

- kenoglosiile, studiate de Stucklik.