Diagnosticul pericarditelor este dificil din cauza faptului ca ele pot avea o simptomatologie proprie foarte stearsa, care cere o atentie permanenta din partea clinicianului. Este necesara totdeauna completarea examenului clinic cu explorarile radiologice, electrocardiografice si uneori, cu cateterismul catatilor inimii.
1. Diagnosticul pericarditei uscate este foarte dificil, fiindca el se bazeaza uneori doar pe frecatura pericardica ca unic semn obiectiv. Durerea este foarte variabila, cu sediul precordial, foarte rar substernal. De obicei este localizata, insa uneori poate iradia, ca si cea din ischemia miocardica, in umarul si bratul sting sau spre git.
2. in cazul pericarditei acute exsudative se adauga o serie de simptome si semne care tin de acumularea de lichid intrapericardic. Pentru a putea fi decelat clinic, lichidul intrapericardic trebuie sa fie de cel putin 300 ml. Pina la 150 ml, se pare ca nu exista posibilitate clinica sau paraclinica de a-l descoperi. Diagnosticul pozitiv al pericarditei cu exsudat se sprijina pe o serie de date clinice si de laborator (electrooardiograf'ice si radiologice) :

durerea frecventa, cu caracterele descrise ;

dispneea pina la ortopnee, care obliga pe bolnav sa stea aplecat inainte, uneori sprijinit de o perna ;
frecatura prezenta initial, care dispare pe masura ce se formeaza revarsatul;
apar semne datorita compresiunii sau iritatiei organelor vecine : disfagie, disfonie, durerea frenica, dispnee etc. ;
la copil poate sa apara o bombare a regiunii precordiale ;
rful inimii se deplaseaza in sus si la stinga, iar socul ape-xian, daca se simte, se plaseaza in interiorul matitatii precordiale ;
matitatea precordiala este marita, triunghiulara ; matitatea absoluta se suprapune celei relative, unghiul cardiohepatic dene obtuz ;
la baza plaminului sting se constata la percutie o matitate li-chidiana care dispare in pozitia genupectorala ;
mai apar o serie de consecinte ale acumularii de lichid intrapericardic asupra circulatiei : puls mic, rapid, uneori paradoxal, tensiunea arteriala
Diagnosticul etiologic al pericarditelor uscata si exsudativa
Pericardita reumatismala trebuie avuta in vedere la copil si la tinar. Diagnosticul se bazeaza pe urmatoarele indicii :
evolutie de obicei acuta ;
- lichidul nu este de obicei asa de abundent incit sa duca la disparitia frecaturii ;
apare la 710 zile de la debutul interesarilor articulare, insa poate fi si unica manifestare a reumatismului ;

coexista cu semne de endomiocardita ;

la electrocardiograma, intervalul P-R este marit;
examenul biologic arata semne inflamatorii acute (V.S.H. marita), leucocito'za cu neuforofilie, hiperfibrinemie ;
electroforegrama arata o crestere a a2-globulinelor ;
sint prezente semnele imunologice ale infectiei streptococice. a) Pericardita tuberculoasa este usor de diagnosticat cind apare
la un bacilar. Pentru etiologia tuberculoasa pledeaza :

antecedentele ;

aparitia in a doua copilarie sau la adolescenta ; uneori se in-tilneste in cadrul unei poliserozite ;

evolutie insidioasa ;

exsii'datul se formeaza incet, este abundent si recidiveaza dupa punctie ; evolueaza deseori spre simfiza ;

dispneea este uneori dominanta ;

in exsudat predomina limfocitele ; inocularea la cobai de multe ori edentiaza bacilul Koch ;
electrocardiografie apar doua semne : lipsa ailungirii intervalului P-R si a supradenivelarii ST.
b) PericardiUi pneumococlca este foarte rara de la aparitia antibioticelor. Diagnosticul se bazeaza pe anamneza (afectiune pneumoco-oica) si pe caracterul purulent al exsudatului, in care se descopera germenul cauzal.
c) Pericardita urenuca apare la uremiei si se manifesta prin du-rere (uneori) si prin frecatura, cu o semnificatie prognostica nefasta.
d) Pericardita mixedernatoasa, rar intilnita, este foarte insidioasa. Lichidul este de obicei serofibrinos. cu citologie mixta si bogat in albu-mine. Diagnosticul se bazeaza pe contextul clinic si paraclinic al bolii (ir baza.
e) Pericardita acuta benigna are etiologic necunoscuta precis ; se banuieste interventia unui rus. Apare mai ales la barbati tineri, mai rar la cei in rsta.
Debutul este. de obicei, brutal cu durere preoordiala e, cu iradiere in umarul si membrul superior sting, pretindu-se la confuzie cu un accident coronarian. Durerea se insoteste de febra, tuse si dispnee. Frecatura pericardica apare la cateva ore de la debutul durerii. Examenele biologice indica o leucocitoza cu neutrofilie si V..S.H. mult crescuta. De multe ori, durerea de debut se poate insoti de colaps.
Pericardita se mentine in stadiul uscat sau cu revarsat redus cantitativ si cu caractere inflamatorii. Particular este caracterul recidivant al afectiunii, pina la 68 recidive. In total, un puseu tine aproximtaiv 10 zile.
Frecvent apare la un bolnav cu o afeotiune acuta, rala a aparatului respirator sau intr-un moment epidemic.
Important pentru diagnostic este aspectul electrocardiografie. In prima faza exista o supradonivelare a segmentului S-T cu concatate superioara, unda T foarte ampla. Urmeaza o faza in care S-T rene la normal, iar unda T se turteste. Urmeaza un decalaj negativ al segmentului S-T, cu convexitate superioara, iar T dene negativ ; in final. ECG isi reia aspectul normal.
Diagnosticul diferential se face cu infarctul miocardic si cu peri-earditele de alte etiologii (reumatismale, tuberculoase, septice).
aSpre deosebire de infarctul miocardic, vor pleda pentru pericar-dile acute benigne rsta in general mai tinara, aparitia imediata a febrei, a V.S.H. crescute, a leucocitozei si a frecaturii pericardiace. Esential este aspectul electrocardiografie care va arata decalajul ST concordant in D|D.i cu concatate in sus, lipsa de modificare a QRS si revenirea rapida la normal.
Dificil este si diagnosticul diferential cu pericardita reumatismala si tuberculoasa, unde medicul este ajutat de contextul clinic (rsta,
Interesarea articulara, valvulopatii, existenta unei alte interesari tuberculoase) si paraelinic.
Dupa natura lichidului pericardic se pot distinge :
Pericardita serojibrinua.su care apare, de obicei, in reumatism si tuberculoza si mai rar precede exsudatul purulent din pericardita septica.
Pericardita purulenta, care este determinata de o infectie cu un germen piogen ; aici domina semnele generale de infectie, leucoci-toza cu neutrofilie importanta. Nu prezinta frecatura pericardica.
Pericardita putrida este datorita germenilor anaerobi, diagnos-ticul ei bazindu-se pe antecedente si semnele clinice si de laborator.
- Pericardita hernoragica poate aparea la un bolnav cu infectie hemoragipara (se constata hemoragie si din partea altor organe, echimoze, petesii), tuberculoza, scorbut, insuficiente hepatice grave (toxice, infectioase), boala Hodgkin, diverticuli si tumori pericardice benigne sau maligne.
Hemopericardul se va banui in special in caz de antecedente traumatice. Daca hemoragia este progresiva, bolnavul are dureri mari pre-cordiale. ortopnee, sindromul fizic al unui revarsat pericardic si semne de hemoragie interna. intr-o singerare mai abundenta apar semne de tamponada cardiaca : tahicardie, puls mic, hipotensiune arteriala, jugulare turgescente, ficat mare de staza etc. Hemopericardul ar apare relativ- frecvent in infarctele miocardice tratate cu anticoagulante.
Ilidropericardul so poate diagnostica bazindu-ne pe coexistenta altor manifestari edematoase.
Pericardita cu colesterol este de obicei asociata cu mixoedemul. Mai rar apare ca rezultat al unei infectii tuberculoase sau al unui hemopericard.
Pneuniopericardul este de obicei asociat cu un revarsat (hidro-, pio- sau hemopneumopericard). El este datorit unei pericardite putride, prin perforatie traumatica, prin comunicare cu plaminul (tuberculoza catara) sau cu un organ catar vecin (cancer esofagian sau gastric).
Diagnosticul se bazeaza pe antecedente, debut brutal, cu durere edenta, dispnee, cianoza, lipotimie, timpanism in locul matitatii cardiace (in pneumopericardul pur) sau zona inferioara mata si cea superioara sonora, disparind in pozitie genupectorala. Zgomotele cardiace au caracter metalic, uneori hidroiaeric (de moara hidraulica in hidro-pneumopericard).
Radiologie, umbra inimii apare inconjurata de o zona clara (pneu-mopericard) sau zona clara superioara si opaca inferioara (hidropneu-moperieard).