eSanatos - sanatatea ta e preocuparea noastra!
    Cauta in site
Nutritie Boli
                 Home | Creeaza cont nou | Login membri

loading...

Bolile alergice

NAVIGARE RAPIDA: » Pagaina principala » BOLI » bolile alergice

Reactii antigen-anticorp. detectarea anticorpilor

Trimite pe messenger Versiune pentru tiparire


Proprietatea definitorie a anticorpilor este aceea de a interactiona si de a se combina cu antigenul specific. Aceasta proprietate are ca substrat complementaritatea dintre conuratia spatiala a gruparii com-binative din molecula de anticorp cu gruparea determinanta din molecula de antigen. Combinarea antigenului cu anticorpul nu se face prin silirea de legaturi covalente intre reactanti, ci prin interactiunea a patru tipuri de forte intermoleculare si anume: forte coulombice. legaturi de hidrogen, forte hidrofobe si Van der Waals. Aceste tipuri de forte sint in relatie inversa cu distanta dintre reactanti (devenind puternice numai cind distanta dintre molecule este foarte mica). Acest lucru este realizat de complementaritatea dintre gruparea combinativa a anticorpului si determinantul antigenic, ceea ce permite ca acesta sa patrunda, ca o cheie intr-un lacat, in gruparea combinativa a anticorpului. Distanta intermoleculara devenind in felul acesta foarte mica, fortele de interactiune amintite sint considerabil crescute.
Combinarea antigenului cu anticorpul este reversibila, complexul disociindu-se cu usurinta, in functie de intensitatea legaturii dintre reactanti. Intensitatea legaturii dintre antigen si anticorp este caracterizata prin termenul de afinitate, in cazul sistemelor simple anticorp-haptena, sau prin cel de aviditate, in cazul sistemelor complexe anticorp-antigen. Anticorpii ce se leaga puternic de haptena sau de antigen se numesc anticorpi cu afinitate sau respectiv aviditate mare si invers. Determinari de afinitate au evidentiat faptul ca chiar anticorpii dintr-o singura clasa, dirijati contra unui determinant antigenic unic, au grade diferite de afinitate .
Pe interactiunea primara dintre antigen si anticorp, respectiv pe demonstrarea directa a legarii antigenului de anticorpii specifici aflati in serul de investigat, se bazeaza o prima categorie de teste de evidentiere si masurare a anticorpilor. in functie de natura antigenului si de prezenta altor elemente in mediul de reactie, unirea antigenului cu anticorpul proaca diverse fenomene sau reactii secundare (precipitare, aglutinare, activarea C cu hemoliza consecutiva) ce stau la baza unei a doua categorii de teste de decelare si evaluare cantitativa a anticorpilor. In sfarsit, fenomenele produse in vitro sau in vi in urma desfasurarii unei reactii antigen-anticorp in tesuturi sensibilizate pot fi si ele utilizate ca teste de detectare si de evaluare semicantitativa a anticorpilor. In cele ce urmeaza m trece in revista principiile pe care se bazeaza diversele tehnici de detectare si masurare a anticorpilor, subliniind indeosebi limitele si semnificatia, din punctul de vedere al alergologului. a rezultatelor obtinute (expunerea in detaliu a acestor tehnici ocupa sute de ini in tratate de specialitate, printre care citam sectiunea clasica a lui Kabat si Mayer si tratatul editat de Weir .
Testele bazate pe interactiunea primara dintre antigen si anticorp masoara cantitatea de anticorpi fie prin determinarea capacitatii serului investigat de a lega antigenul, fie prin masurarea cantitatii de imunoglo-bulina legata de antigenul cuplat de un suport insolubil. Ele folosesc o metoda sensibila, de obicei marcarea izotopica sau fluorescenta, pentru masurarea antigenului sau respectiv a anticorpului combinat, dupa separarea, prin diverse procedee, a reactantului ramas necombinat. Tehnici din aceasta categorie sint folosite in studii speciale de imunochimie, pentru determinarea afinitatii anticorpilor, utilizind antigene marcate si Cind antigenul este constituit din macromolecule solubile, adaugarea lui in proportii adecvate in serul ce contine anticorpi este urmata de formarea de precipitat. Precipitarea este consecinta formarii unor complexe antigen-anticorp ce alcatuiesc retele tridimensionale. Anticorpii fiind bivalenti, pentru formarea unor astfel de retele este necesar ca molecula de antigen sa aiba cel putin trei grupari determinante, conditie indeplinita practic, de toate antigenele naturale. Cercetari clasice au aratat ca la proportia optima (sau echivalenta) a celor doi reactanti, intreaga cantitate de anticorpi se gaseste in precipitat si ca in prezenta excesului de antigen se formeaza complexe antigen-anticorp solubile. Reactia de precipitare poate fi efectuata in diverse moduri:
examinarea macroscopica a depozitului de precipitat format pe fundul eprubetei;
prezenta inelului de precipitare format la suprafata de separare dintre dilutia de antiser si cea de antigen;
determinarea cantitatii de proteina din precipitatul format la echivalenta;
formarea de benzi de precipitare dupa difuziunea celor doi reactanti prin gel de agar (Tehnica Ouchterlony);
migrarea electroforetica asociata cu imunoprecipitarea (imunoelec-troforeza);
determinarea radioactivitatii precipitatului format cu un antigen marcat cu un izotop radioactiv.
Dupa cum s-a mai aratat, toti anticorpii poseda proprietatea de a precipita cu antigenul specific, bineinteles respectind conditiile de efectuare a reactiei de care am discutat.
Cind antigenul este corpuscular (bacterii) sau celular (hematii, leuco-cite), reactia antigen-anticorp se manifesta sub forma de aglutinare. Daca un antigen solubil sau o haptena sint legate de hematii (si exista mai multe procedee pentru a realiza acest lucru) sau de alte particule folosite ca suport, serul ce contine anticorpi specifici fata de antigenul sau haptena respectiva aglutineaza hematiile astfel "sensibilizate". Aceasta reactie poarta numele de hemaglutinare pasiva si constituie unul din cele mai sensibile teste de detectare a anticorpilor. El este foarte util pentru detectarea anticorpilor fata de haptene de origine medicamentoasa, cum sint penicilina si aspirina . Adaugat in cantitate potrivita in di-lutiile de ser specific, antigenul (sau haptena) inhiba aglutinarea hematiilor invelite cu antigenul respectiv. Fenomenul acesta, denumit inhibitia hemaglutinarii pasive, se datoreste saturarii gruparilor combinative ale anticorpilor de catre antigenul specific si sta la baza testului cu acelasi nume, utilizat pentru confirmarea specificitatii reactiei respective. Adaugarea haptenei in cantitati adecvate in serul specific inhiba, dealtfel, si celelalte reactii antigen-anticorp, cum sint precipitarea sau fixarea complementului.
Cind serul specific este proaspat, avind deci continutul intact de C, iar antigenul este celular (hematii, limfocite, bacterii), se produce liza ele mentelor respective, asa-numita citoliza imuna, un caz particular consti-tuindu-l hemoliza imuna. In cazul cind hematiile invelite cu un antigen sau o haptena, prin diverse procedee, sint suspendate in dilutii de antiser proaspat sau in care s-a adaugat alexina, se produce de asemenea liza eritrocitara, fenomen denumit hemoliza imuna pasiva, ce sta la baza testului cu acelasi nume.
Activitatea litica a serurilor specifice vechi sau in care C a fost inactivat prin caldura (incubare 30 de minute la 56A58AC) este resilita prin adaugarea de ser proaspat (de obicei ser de cobai) sau de preparate speciale de alexina. In urma desfasurarii unei reactii antigen-anticorp in prezenta C, acesta este consumat in parte sau in totalitate, in functie de cantitatea reactantilor. Fenomenul poarta denumirea de fixare a complementului si sta la baza testului cu acelasi nume, utilizat pentru detectarea si masurarea unei reactii antigen-anticorp in cazul cind anticorpii implicati sint capabili sa fixeze C, asa cum este cazul cu cei din clasa IgM si cu unele subclase de IgG.
Cea de-a treia categorie de teste foloseste pentru detectarea si evaluarea cantitatii, sau mai corect a activitatii anticorpilor, anumite modificari produse in organism sau in tesuturi in vitro, ca urmare a desfasurarii unei reactii antigen-anticorp la nivelul lor. Liberarea de histamina, degranularea mastocitelor si bazofilelor, modificari vasomotorii si de permeabilitate, contractia musculaturii netede viscerale constituie unele din modificarile tisulare ce stau la baza testelor din aceasta categorie. Desi exista, in mare, o corelatie intre intensitatea sensibilizarii organismului sau a tesuturilor (deci a cantitatii de anticorpi ce participa la reactie) si intensitatea modificarilor produse dupa interactiunea cu antigenul specific, variabilitatea testelor bazate pe aceste reactii este cu mult mai mare decit in cazul testelor din prima si cea de-a doua categorie. Aceasta va-riabilitate se datoreste la rindul ei variabilitatii individuale a diverselor verigi biochimice interpuse intre reactia antigen-anticorp ca veriga initiala si modificarile fiziopatologice inregistrate in testele bazate pe astfel de modificari. Intr-o masura si mai mare decit testele din categoria precedenta, testele din aceasta categorie masoara mai curind capacitatea anticorpilor de a produce o anumita reactie alergica, decit cantitatea lor. Deoarece numai anumite clase sau subclase de anticorpi sint capabile sa produca reactii de hipersensibilitate, testele acestea sint de regula mai utile pentru explorarea alergologica decit cele descrise anterior.
Testul de degranulare a bazofilelor (sau testul Shelley) se bazeaza pe faptul ca bazofilele circulante, ca si mastocitele tisulare, provenite de la indivizii cu alergie de tip anafilactic sau atopic, pierd granulatiile caracteristice (ce se coloreaza metacromatic cu albastru de toluidina) in urma interactiunii antigenului cu anticorpii fixati pe membrana acestor celule. Practicat in acest fel, testul este denumit direct. In cazul cind bazofilele utilizate pentru efectuarea testului provin de la individ normal si sint sensibilizate pasiv in vitro prin incubare in ser continind reagine, testul se numeste indirect .

Determinarea cantitatii de histamina liberata la adaugarea antigenu-lui specific in singele integral, la suspensii de leucocite sau la fragmentele de organe provenite de la indivizi alergici este utilizata in unele cazuri ca test de hipersensibilitate. Testul de liberare a histaminei in vitro este practicat mai frecvent sub forma sa indirecta, folosind fragmente de organe (in special de plamini) de la indivizi normali sau de la primate. Liberarea anafilactica de histamina din suspensii celulare sau din fragmente de tesuturi sensibilizate a fost si este larg utilizata in cercetarile de farmacologie a reactiilor alergice.
Reactia cutanata produsa de injectarea intradermica (intradermo-reactie) a alergenului sau de aplicarea lui pe pielea scarificata (test de scarificare) constituie unul din cele mai simple si totodata cele mai specifice teste pentru diagnosticul hipersensibilitatii. In cazul hipersensibilitatii de tip anafilactic sau atopic, aceasta reactie se prezinta sub forma eritemato-papuloasa ce apare in citeva minute de la aplicarea alergenului specific, atinge intensitatea maxima in 1520 minute si dispare dupa citeva ore, fara a lasa urme. Reactiile cutanate de tip imediat, produse de testarea directa, se desfasoara identic la indivizii cu hipersensibilitate de tip anafilactic, produsa de anticorpi anafilactizanti din unele subclase de IgG, si la cei cu hipersensibilitate de tip atopic, produsa de anticorpi din clasa IgE. Diferentierea acestor doua tipuri de hipersensibilitate poate fi facuta prin teste de transfer cutanat, cunoscute sub numele de anafilaode cutanata pasiva (PCA) si test Prausnitz-Kilstner (P-K). Pentru ambele teste, sensibilizarea pielii se face in acelasi mod. O cantitate mica (de obicei 0,1 ml) din serul alergic se injecteaza intra-dermic in mai multe puncte de pe pielea unui individ normal (in cazul testului P-K) sau la animale normale din aceeasi specie sau din specii diferite (in cazul testului PCA). Declansarea se face dupa 46 ore pentru evidentierea anticorpilor anafilactizanti din clasa IgG sau dupa 48 de ore sau chiar dupa mai multe zile pentru evidentierea anticorpilor IgE. In cazul testului PCA, declansarea se face de regula prin injectarea antigenului in circulatia generala, evitindu-se astfel eventuala reactie nespecifica produsa de injectarea locala a antigenului. Pentru a aprecia mai usor intensitatea reactiei, odata cu antigenul se injecteaza un colorant adecvat (de obicei albastru Evans), care marcheaza prin extravazare locul de producere a reactiei. In cazul testului P-K efectuat pe om, declansarea se face prin administrarea intradermica, in cite unul din punctele sensibilizate, a unei cantitati adecvate din fiecare din alergenii investigati. Intensitatea reactiei se apreciaza dupa diametrul sau suprafata zonei de eritem sau edem. Pe linga diferentele in ceea ce priveste perioada de incubatie in transferul pasiv, anticorpii IgE mai pot fi deosebiti de anticorpii IgG anafilactizanti prin faptul ca primii pierd capacitatea de a transfera sensibilitatea dupa incubarea serului citeva ore la 58A sau prin tratare cu 2-mercaptoetanol.
Despre unele teste de detectare a anticorpilor din celulele anticorpo-formatoare sau de pe membrana unor celule capabile sa-i fixeze in mod secundar m aminti in cele ce urmeaza.




Alte materiale medicale despre: Bolile alergice

Cercetari sistematice, intreprinse in ultimele doua decenii, privind natura celulelor implicate in raspunsul imunoalergic au dezvoltat intr-o masura c [...]
Desi reprezinta numai 17% din bolile alergice profesionale (Alba-hary), astmul bronsic constituie afectiunea cea mai importanta dintre acestea, datori [...]
Este necesar sa accentuam ca reactiile alergice acute sunt urgente majore, care necesita raspunsuri medicale prompte. Exista totusi unele remedii natu [...]

Despre bolile alergice

    Advertisements


    Alte sectiuni
    Boli si tratamente
    Boli digestive
    Boli cardiovasculare
    Bolile infectioase
    Definitii boli
    Bolile cardiovasculare
    Bolile respiratorii
    Bolile digestive
    Handicapurile
    Bolile oaselor
    Bolile alergice
    Bolile venelor
    Drogurile
    Sistemul endocrin
    Gamapatiile monoclonale
    Bolile esofagului
    Bolile stomacului si duodenului
    Bolile intestinului subtire
    Boli de colon, rect, anus
    Bolile ficatului
    Bolile cailor biliare
    Bolile pancreasului
    Bolile splinei
    Bolile peretelui abdominal
    Bolile peritoreului
    Boli sexuale
    Hiperuricemiile
    Insomnia
    Boli endocrine
    Boli parazitare
    Virusologie
    Bolile psihice
    Boli stomatologice
    Boli cerebrale
    Boli genetice
    Boli alergice
    Bolile ochiului
    Bolile sangelui
    Boli perete abdominal
    Boli renale

    Ai o problema medicala?
    Daca vrei raspunsuri scrie intrebarea mai jos:

    Intrebarea in cateva cuvinte
    Intrebarea cu toate detaliile
    Unde se incadreaza problema medicala?
    Scrie codul din imaginea alaturata
    Scrie codul din imaginea alaturat


    Vezi toate intrebarile
    Copyright © 2010 - 2014 : eSanatos.com - Reproducerea, chiar si partiala, a materialelor de pe acest site este interzisa!
    Informatiile medicale au scop informativ si educational. Ele nu pot inlocui consultul medicului si nici diagnosticul stabilit in urma investigatiilor si analizelor medicale la un medic specialist.
    Termeni si conditii -
    Confidentialitatea datelor - Contact