Propolisul: compozitia, preparare si conservare

Propolisul

Propolisul vine de la cuvintele grecesti pro = pentru, polis = cetate si putea fi tradus liber ca un complex de substante destinat apararii cuibului, in special, in vederea iernarii. Albinele il recolteaza de pe diferite te (cires, visin, plop, brad, molid etc.) si il transporta in cuib.

Cu ajutorul propolisului albinele astupa crapaturile stupilor si acopera cadavrele daunatorilor pe care ii rapun in interiorul stupului (melci, soareci, soparle, bondari) sau cadavrele albinelor moarte pe care nu le pot scoate in afara stupului.

Colectarea propolisului de catre albine

Din observatiile facute asupra modului cum strang albinele propolisul s-a constatat ca acestea aduna propolisul de diferite culori (alb, galben, rosu, verde, brun etc.) si il transporta ca si pe polen pe piciorusele posterioare. Limba nu este utilizata nici la colectarea si nici la aplicarea propolisului. Sursele naturale de propolis sunt impartite in doua grupe diferite:

1.      Prima grupa o constituie substantele rasinoase, provenite in majoritate de pe mugurii de te. Pentru recoltare albinele se folosesc de mandibule dupa ce cu antenele au descoperit particula cea mai potrivita de propolis. Pentru recoltare, albina, dupa ce a prins, cu ajutorul mandibulelor, particula de propolis, se trage inapoi, cu capul ridicat, pana ce particula de propolis pe care a apucat-o se intinde in fir foarte subtire si se rupe. Dupa aceea, cu picioarele manevreaza particula de rasina si o depoziteaza in panerasele de polen. Operatiunea se repeta. La descarcarea propolisului in stup, albina respectiva este ajutata de alta care rupe cu mandibulele cate o bucatica din incarcatura si o depoziteaza. Aceasta operatiune are loc adesea chiar pe scandura de zbor. Recoltarea propolisului de catre albine se face numai cand temperatura aerului depaseste 20C,. deoarece la aceasta temperatura materia vascoasa este mai moale si poate fi colectata cu mai mare usurinta.

2.      A doua grupa de propolis o formeaza balsamul din polen eliberat (in timpul craparii si digerarii grauncioarelor de polen de la tele entomofile) din invelisul acestuia si care impins de valvulele proventriculului, se acumuleaza in gusa. Balsamul este intins de albine cu ajutorul limbii pe obiectele din imediata apropiere a puietului. in timpul prelucrarii acestor rasini cu ajutorul mandibulelor mai intervine si secretia glandelor mandibulare ale albinelor lucratoare, in timpul exprimarii substantelor rasinoase si a triturarii balsamului de polen se amesteca si secretii ale glandelor faringiene.

Tendinta de propolizare a albinelor este un caracter de rasa sau ecotip si depinde chiar de insusirile individuale ale unor familii de albine. Trebuie mentionat, de asemenea, ca speciile Apis florea si Apis dorsata nu folosesc propolisul iar  unele rase din specia Apis mellifera ca Apis mellifera Lamarkii nu aduna propolis.
Recoltarea propolisului de catre albine are si un caracter zonal. In zonele mai reci si paduroase inclinatia de propolizare este mai pronuntata fata de zona de campie. De asemenea, toamna si primavara albinele propolizeaza mai mult decat in cursul verii. Albina romaneasca, Apis mellifera carpatica, are o tendinta moderata de propolizare ativ cu rasele de albine cu tendinte mai pronuntate de propolizare cum sunt albina caucaziana (Apis mellifera caucasica), albina sahariana (Apis mellifera sahariensis), Apis mellifera anatolica, Apis mellifera scutelata si altele.

 Compozitia
Propolisul este o substanta de culoare brun-deschisa cu nuante pana la brun-inchis si uneori cu reflexe verzui, putin solubil in apa dar perfect solubil in eter si alcool.

Punctul sau de topire este de 60-70C. La temperatura din interiorul stupului este maleabil, iar la temperatura mediului ambiant devine casant. In prezent are o larga aplicare in terapeutica medicala sub forma de extract alcoolic, unguent sau diferite alte preparate medicamentoase.
Propolisul brut, asa cum se recolteaza in stup prin razuire, contine in medie 30% ceara, restul fiind format din rasini, balsamuri, uleiuri esentiale, si destule impuritati ramase de la albine, pentru ca ele folosesc propolisul pentru a imbalsama imediat ceea ce nu pot sa evacueze.

Ceara este o componenta obligatorie a propolisului. Din propolis se extrag doua tipuri de ceara ativ cu ceara propriu-zisa, extrasa din acelasi stup: ceara A (circa 17%) avand similitudini cu ceara propriu-zisa si ceara B (circa 6%) net diferita, asemanatoare cu cerurile vegetale. Cele doua ceruri se pot separa pe baza solubilitatii lor diferite, in alcool fierbinte concentrat si respectiv diluat.
O astfel de compozitie indica o mare complexitate. Numai printre flavone, uleiuri esentiale etc. se gasesc zeci de substante carora le vor trebui testate proprietatile biologice.

 Colectarea propolisului de la albine
Productii sporite de propolis se pot realiza folosindu-se in acest scop unul din tipurile existente de colectoare de propolis. Pot fi folosite colectoare care contin o plasa de material textil (propolisul se recolteaza prin refrigerare si sfarmarea bucatilor de propolis de pe plasa, propolisul devenind casant la rece) sau pur si simplu o bucata de linoleum, aproape cat dimensiunile partii de sus a stupului, polenul recoltandu-se printr-o simpla razuire cu dalta apicola.
In scopul maririi productiei de polen, se pot lua urmatoarele masuri:

1.      cu ocazia fiecarei interventii care se face in cuibul familiilor de albine in special in perioada de primavara si toamna, se vor curata cu atentie, prin razuire,toate partile si elementele din stup ce prezinta depuneri de propolis;

2.      se vor distanta ramele intre ele, precum si scandurelele de podisor cate 2-4 mm, formandu-se spatii care, dupa umplerea lor de catre albine cu propolis, vor fi curatate retinandu-se propolisul rezultat;

3.     

4.      se poate folosi cu rezultate bune si colectorul de propolis format dintr-un gratar lamelat din tabla zincata, sita din material plastic si panza colectoare care se plaseaza deasupra cuibului in locul podisorului;sita si panza colectoare raman in tot cursul anului in familia de albine. Gratarul lamelat se pune in luna aprilie o data cu largirea cuibului si se ridica toamna in momentul pregatirii pentru iernare a familiilor de albine; In timpul sezonului apicol, ori de cate ori plasa din plastic este incarcata, pe majoritatea suprafetei cu propolis, se desface prin desprindere panza colectoare de care adera cea mai mare parte din propolis, reasezandu-se in pozitia initiala. Recoltarea propolisului de pe panza colectoare se face o data pe an dupa ce in prealabil a fost pastrata cateva zile la temperatura scazuta (congelator).

In acest mod, anual, pot fi recoltate cantitati insemnate de propolis, cu un grad mai mare de impuritati (la razuirea partilor componente ale stupului) sau aproape liber de diferite impuritati, aproape pur, prin folosirea colectoarelor.

Analiza
Nu exista o metoda standard care sa permita identificarea propolisului asa cum se identifica laptisorul de matca de exemplu. Dar s-a demonstrat ca analiza polinica a propolisului este posibila si ca ea permite trasarea originii geografice a unei probe de cateva grame. Aceasta nu are nimic surprinzator pentru ca se stie ca propolisul cuprinde polen in cantitate apreciabila si ca el constituie un excelent mijloc de conservare.

Preparare si conservare

Propolisul brut obtinut prin razuire nu cere nici o preparare speciala, dar se pot tria fragmentele si indeparta deseurile mari. Conservarea nu pune, nici o problema deosebita.

Propolisul se ambaleaza in pungi de plastic etanse, pentru a se pastra astfel principiile active ale propolisului, asezate in ladite de lemn captusite cu hartie. Pe fiecare ladita, care contine propolis, se lipeste o eticheta ce cuprinde numele si adresa producatorului, caracterizarea propolisului dupa sursa de provenienta, perioada de recoltare si  greutatea bruta si neta.
Propolisul fiind solubil in alcool etilic la rece, se pot usor prepara solutii filtrabile. Ceara se elimina prin actiunea frigului, caci ea este foarte putin solubila in alcool la temperatura scazuta.
Datorita proprietatilor sale bactericide, tamaduitoare, propolisul a fost utilizat din cele mai vechi timpuri in medicina populara la vindecarea ranilor. De cativa ani, sub influenta cercetarilor facute asupra constituantilor propolisului de izolare si identificare a fractiilor active, s-a constatat aparitia, mai ales in tarile din est, a unor preparate de tipul unguent, pasta, aerosol etc., utilizate pentru diferite afectiuni mai ales cutanate sau ale cailor respiratorii. Pentru fabricarea medicamentelor propolisul se preda fabricilor sau farmaciilor interesate. Propolisul ce se achizitioneaza este de doua feluri - propolis obisnuit provenit de la diferite te sau propolis poligam si propolis unit sau monofit, recoltat de la o singura ta. Polenul trebuie sa se prezinte ca o masa solida, de culoare brun-cafenie, mai inchisa sau deschisa, cenusiu-verzui, sa fie de culoare omogena sau cu aspect marmorat pe sectiuni, consistenta lui sa fie vascoasa, lipicioasa, framantat in mana sa lase urme, sa aiba un miros placut, caracteristic de rasina iar referitor la puritate, sa prezinte urme abia vizibile cu ochiul liber de impuritati fine. Totodata, la predare, trebuie sa contina intre 50-55 materii rasinoase si balsamuri, ceara cca. 30%, uleiuri eterice cca. 14% si polen cca.5%.

Dosarul propolisului risca sa duca, de la o zi la alta, la aplicatii medicale importante. Dar pentru moment suntem inca obligati sa recunoastem ca propolisul este un produs cu compozitie variabila si ca nu vom face progrese decisive decat continuand cercetarile biochimice care au ca obiect cunoasterea mai indeaproape a agentilor carora li se datoreaza certele proprietati biologice constatate.