Examenul clinic initial al bolnavului intoxicat trebuie sa fie concentrat asupra starii functionale a aparatului
cardiovascular respirator si a SNC. Primele masuri terapeutice aplicate de urgenta vizeaza sustinerea functiilor vitale. Supratratarea intoxicatiilor cu doze mari de antidot, sedati sau stimulente ale SNC, fac adesea mai mult rau decat toxicul insusi. Folosirea judicioasa si cu calm a medicamentelor si masurilor terapeutice suporti este mult mai eficienta decat masurile "eroice" care de obicei nu sunt necesare. Adesea imbunatatirea ntilatiei si aportului de oxigen la tesuturi determina ameliorarea starii bolnavului intoxicat. Administrarea de medicamente (cardio-tonice,
droguri cu actiune vasculara s.a.), precum si a antidotului, trebuie facuta cu discernamant, bine justificat, in functie de nevoile specifice fiecarui bolnav. Numai in cateva situatii (exemplu
intoxicatia cu cianura), tratamentul cu antidot specific reprezinta o urgenta.
Tratamentul general suportiv reduce necesarul de antidot specific.
Totdeauna trebuie sa am in dere imperativul: tratati bolnavul, nu toxicul!
La orice bolnav intoxicat aflat in stare grava (coma) trebuie asigurata cel putin o cale noasa, pentru instalarea perfuziei, transcutan sau, cand este strict indicat, denudarea unei ne (cefalica, safena). Bolnavul va fi monitorizat clinic sau prin monitoare pentru supragherea permanenta a functiei cardiovasculare si respiratorii. Evolutia semnelor functiilor vitale va fi inregistrata din 15 in 15 minute sau mai frecnt, daca este nevoie, (daca exista labilitate a acestora sau daca se administreaza medicamente vasopresoare). Trebuie asigurata masurarea cu acuratete a eliminarilor
urinare din ora in ora (recoltarea urinii prin sonda sau cateter intracal). in special daca exista afectare renala. Cand rinichiul nu este afectat, tratamentul hidroelectrolitic intranos poate fi orientat in functie de densitatea urinara masurata din ora in ora.
SNC este foarte vulnerabil la actiunea toxicelor, iar simptomatologia neurologica este variabila; de obicei se evidentiaza actiunea stimulatoare sau depresiva. Toxicele stimulante ale SNC produc convulsii, agitatie, delir, stare confuzionala. In aceste cazuri este indicat tratamentul
sedativ (diazepam, fenobarbital, fenitoin, s.a.), dar acesta trebuie administrat cu prudenta pentru a evita
depresia SNC. Tratamentul sedativ poate masca de asemenea multe semne si simptome, facand dificila evaluarea starii bolnavului. Depresia SNC este mult mai periculoasa.. Ea se manifesta prin somnolenta, obnubilare, coma. Depresia SNC si coma pot fi primiti, in caz de actiune directa a toxicului asupra SNC sau secundare, ca rezultat al socului, insuficientei respiratorii, cardiace, hepatice sau renale. in aceste situatii, este indicata aplicarea de urgenta a masurilor terapeutice vizand atat stimularea SNC, cat si tratamentul perturbarii functiilor celorlalte organe si sisteme.
Tratamentul de sustinere a functiilor respiratorii consta in resilirea si asigurarea ntilatiei. Eliberarea
cailor respiratorii se face prin indepartarea prin aspiratie a secretiilor. La bolnavul in stop respirator se face respiratie artificiala gura la gura. Adesea insa numai pozitia in extensie a capului si toracelui si fractionarea catre anterior a mandibulei, este suficienta pentru reluarea miscarilor respiratorii.
Oxigenoterapia reprezinta un imperativ in intoxicatiile insotite de
depresie respiratorie. Pentru ameliorarea respiratiei nu trebuie folosite medicamente stimulante ale SNC. Intubarea traheala si ntilatia mecanisma sunt rareori necesare.
Afectarea sistemului cardiovascular este frecnta in intoxicatii. Socul si colapsul vor fi combatute prin perfuzarea de solutii hidroelectrolitice, plasma sau sange si administrarea de medicamente simpatico-mimetice. Mentionam insa ca
drogurile adrenergice, extrem de eficiente folosite in terapia socului ser, levarterenolul de exemplu, prin actiunea lor vaso-constrictoare pot reduce in mod semnificativ diureza. Hipotensiunea moderata, de 80 mmHg, nu necesita tratament vasopresor, decat daca
diureza este diminuata. Cantitatea si compozitia solutiilor hidroelectrolitice administrate intranos trebuie ajustate in functie de ionograma serica si urinara. Insuficienta cardiaca poate apare imediat sau mai tarziu, in cursul evolutiei. Unele substante toxice pot determina
tulburari ale frecntei cardiace,
aritmii sau tulburari de conducere, situatie in care este obligatorie plasarea bolnavului la monitorul cardiac si inregistrarea continua a ECG. Tulburarile de ritm necesita tratament de urgenta.
Afectarea renala poate apare fie prin actiunea directa a toxicului asupra rinichilor, fie secundar in cadrul socului, prin ischemie renala. Gravitatea leziunilor
renale este variabila, de la usoara pana la necroza tubulara cu
insuficienta renala sera. Prin afectarea vasculara renala, apare frecnt
hipertensiune arteriala. In afara oligo-anuriei din insuficienta renala, poate surni retentie de
urina prin atonie cala sau
spasm al colului cal. Cel mai important aspect al tratamentului afectarii renale consta in corectarea homeostaziei prin perfuzii cu cantitati adecvate de
lichide si electroliti pentru resilirea compozitiei fluidelor din timentele intra- si extracelulare. Insuficienta renala sera impune monitorizarea cardiaca (ECG) si dozarea frecnta a potasemiei. Daca se reuseste mentinerea echilibrului meolic, afectarea renala sera poate fi rersibila. In cazul esecului tratamentului medical conservator, este indicata
dializa renala. In retentia de urina poate fi indicata cateterizarea repetata a cii urinare sau introducerea unei sonde permanente (a demeure) mai ales in situatia unei posibile reabsorbtii a toxicului din ca urinara.
Unele toxice provoaca iritatie gastro-intestinala intensa cu
varsaturi sere si diaree, care pot antrena sindrom de deshidratare acuta, necesitand reechilibrare hidroelectrolitica si acido-bazica. Tipurile, cantitatile si metodele de administrare ale solutiilor hidroelectrolitice trebuie individualizate de la caz la caz; regulile generale sunt urmatoarele:
- acoperirea nevoilor zilnice de
lichide si electroliti;
- inlocuirea pierderilor digesti si extradigesti de apa si electroliti;
- evitarea intoxicarii cu apa, a hiperelectrolitemiei sau hipoelectrolitemiei rezultate din admi-
nistrarea unor cantitati excesi sau insuficiente de solutii hidrosaline;
- corectarea oricarui dezechilibru al potasiului si calciului;
- intretinerea unui aport caloric, proteic si vitaminic adecvat.
Pentru copil este de preferat, daca este posibil, pastrarea alimentatiei pe cale orala.
Copilul intoxicat poate fi susceptibil la infectii si trebuie avut in dere tratamentul antibiotic, dar nu de rutina, ci diferentiat de la caz la caz. Antibioticele trebuie administrate profilactic in cazul ingestiei sau aspirarii unor substante toxice care determina complicatii infectioase previzibile: hidrocarburi volatile, substante caustice corozi, s.a.
Bolnavul intoxicat poate aa adesea dureri sere, care trebuie indepartate din cauza ca durerea, prin ea insasi, contribuie la intretinerea socului (socul de stress).
