eSanatos - sanatatea ta e preocuparea noastra!
    Cauta in site
NutritieBoli
                 Home | Creeaza cont nou | Login membri


Sindromul de stres posttraumatic

NAVIGARE RAPIDA: » Pagaina principala » GHID MEDICAL » psihiatrie » sindromul de stres posttraumatic

Prevenirea si primele interventii

Trimite pe messenger Versiune pentru tiparire

Interventiile timpurii si prevenirea sint posibile in SSPT, deoarece este posibila identificarea precisa a evenimentului care determina aparitia tulburarii. in ultimii ani, au existat numeroase controverse legate de gradul in care poate fi modificata elutia reactiilor de stres traumatic si de sansele de a facilita recuperarea printr-o interventie rapida. Presupunerea ca interventiile rapide dupa producerea traumei sint eficiente a generat aparitia unei intregi culturi si industrii.

Prevenirea primara
Prevenirea primara are drept scop reducerea incidentei unor noi cazuri prin interventie inainte de debutul tulburarii. Aceste interventii se adreseaza intregii populatii afectate de o trauma, fara identificarea persoanelor cu un risc mai mare (desi aceasta poate fi un avantaj important al procesului de interventie). Au existat multe controverse asupra debriefingului psihologic, asa cum este descris de Mitchell si Bray (1990). Dupa cum au observat o serie de autori (Kenardy et al., 1996; Rose si Bisson, 1998), exista do empirice insuficiente care sa sustina interventiile rapide de scurta durata, cum ar fi debriefingul, dupa o trauma. Nu inseamna ca acesta este inutil; deficientele metodologice inerente ale studiilor existente pur si simplu nu permit formularea unor concluzii ferme. Se impune necesitatea unei evaluari riguroase a strategiilor de tip debriefing, dar sint si o serie de probleme fundamentale asupra carora nu exista un consens. Ce este de fapt debriefingul ? Care sint scopurile sale? In ce cazuri este recomandat - carui tip de victime si dupa ce fel de incidente? Cind ar trebui aplicat? Cine trebuie sa-l aplice? Si, poate cel mai important, e posibil sa fie daunator? Acest modul nu isi propune sa analizeze controversele enumerate. Este suficient sa afirmam ca specialistii din domeniul sanatatii mentale sint pusi intr-o pozitie dificila in ceea ce priveste perioada imediat urmatoare producerii traumei. Nu este corect sa ne declinam intreaga responsabilitate pentru simplul fapt ca deocamdata nu sint disponibile argumente empirice solide pentru prevenire; mai degraba, specialistii au datoria de a acorda un prim ajutor psihologic persoanelor care au trecut recent printr-o trauma. O initiativa de acest fel atrage necesitatea elaborarii unor principii generale, facind apel la cunostintele noastre referitoare la strategiile preventive specifice altor afectiuni psihiatrice si la tratamentele eficiente ale SSPT. Unele dintre aceste principii sint prezentate in modulul 26.



Cu toate acestea, ca principiu general, este important sa distingem intre evenimentele care au loc in context organizational si care se incadreaza in limitele asteptarilor (de exemplu, in cadrul serviciilor de urgenta) si evenimentele imprevizibile, care se situeaza clar dincolo de asteptarile normale (de exemplu, acte intimplatoare de violenta extrema in cadrul unei coinunitati). Natura previzibila a primului tip de evenimente, asociata cu structura si sprijinul constant oferite de organizatie, determina preferinta pentru tehnici precum managementul stresului indus de incidente critice (CISM - Criticai Incident Stress Management) sau debriefingul. Cu toate acestea, in cazul populatiilor care au drept element comun unic (sau principal) doar experienta traumei, este de preferat sa nu se apeleze la CISM sau la debriefing. Scopul principal ar trebui sa se limiteze la oferirea de informatii si sprijin, precum si indrumari clare legate de locul si modul in care se poate obtine asistenta de specialitate. Aceste elemente contribuie la promovarea sperantelor de vindecare si folosirii strategiilor de adaptare la stres si a mecanismelor de sprijin. Totusi, la o ultima analiza, domeniul prevenirii primare acordate dupa trauma se bazeaza in prezent mai degraba pe o intuitie bazata pe experienta decit pe informatii empirice solide.

Prevenirea secundara si tratamentul stresului acut
Prevenirea secundara urmareste reducerea prevalentei tulburarilor, prin identificarea din timp a problemelor si prin interventii care sa impiedice agravarea lor. Prin urmare, urmatoarea intrebare ar fi daca sint posibile interventia in timp util si prevenirea problemelor de lunga durata, cum este SSPT, in cazul persoanelor identificate cu grad ridicat de risc, ca urmare a reactiei lor emotionale la traume foarte intense. Datele referitoare la acest segment al prevenirii au mai multe implicatii pozitive. Foa si colegii sai (1995a) au studiat eficienta unui program de prevenire de scurta durata, care ar avea scopul de a stopa dezltarea unei patologii cronice la victimele cu SSPT acut ale unor atacuri (participantii la studiu intruneau toate criteriile de diagnostic pentru SSPT, cu exceptia duratei). Participantii care au urmat tratamentul au beneficiat de patru sedinte de terapie cognitiv-comportamentala la citeva saptamini dupa atac, iar rezultatele au fost ate cu grupul de control al listei de asteptare. Interventia a cuprins si deprinderea unor reactii obisnuite fata de agresiuni, managementul anxietatii, expunerea in vi si imaginara si restructurarea cognitiva. La doua luni dupa atac, erau prezente mai putine simptome severe de SSPT, in atie cu grupul de control; criteriile de diagnostic penlru SSPT au fost intrunite de 10% dintre persoanele din primul grup, ativ cu un procent de 70% din al doilea grup. La cinci luni si jumatate dupa incident, victimele care au urinat tratamentul prezentau un nivel mai scazut al depresiei si mai putine simptome de reexperimentare, in atie cu victimele din grupul de control. Este interesant faptul ca procentul de persoane cu SSPT a scazut cu 20% la studiul de evaluare, argument ce vine in sprijinul observatiei ca, in primele sase luni dupa trauma, exista o tendinta de vindecare, chiar si in absenta tratamentului formal.
Impunerea stresului acut drept categorie de diagnoza a oferit posibilitatea de a afla daca anumite interventii specifice pot preveni elutia stresului acut in SSPT. Desi in momentul redactarii acestei lucrari avem la dispozitie concluziile unui singur studiu controlat, se preconizeaza ca in perioada urmatoare r fi publicate mai multe rezultate. Bryant si colegii sai (1998) au investigat cazurile unor supravietuitori ai traumelor civile cu diagnosticul de stres acut, ind o terapie cognitiv-comportamentala (similara celei utilizate in studiul lui Foa et al.) cu consilierea de sprijin. La finalul tratamentului, doar 8% dintre pacientii care au urmat terapia cognitiv--comportamentala au intrunit criteriile de diagnostic pentru SSPT, in atie cu 83% din grupul care a urmat terapia de sprijin. Studiul de evaluare efectuat la sase luni dupa incheierea tratamentului a inregistrat procente de 17, respectiv 67% ; grupul care a urmat terapia cognitiv-comportamentala a inregistrat o ameliorare semnificativa a simptomatologiei intruzive, de evitare si depresive. Con-tinuind ulterior studiul, Bryant si colegii sai (1999) au descoperit ca atit expunerea prelungita, cit si combinarea acesteia cu managementul anxietatii s-au dovedit superioare consilierii de suport. Terapia combinata nu a dat rezultate superioare, ceea ce sugereaza ca expunerea ar putea fi componenta critica.


Pe scurt, in prezent exista do suficiente care recomanda identificarea imediat dupa trauma a persoanelor simptomatice si aplicarea unor interventii specifice. Aceasta strategie determina reducerea semnificativa a prevalentei ulterioare a unei patologii mai severe si cronice, cum este SSPT.


Concluzii

Rezultatele studiilor controlate citate anterior ofera, la prima vedere, argumente solide in sprijinul unor abordari diverse ale tratamentului SSPT cronic. Cu toate acestea, nu trebuie sa fim peste masura de optimisti. Tratamentul SSPT cronic (de exemplu, cu o durata mai mare de trei luni) trebuie sa atinga nivelurile de eficienta obtinute in tratamentul celorlalte tulburari anxioase. in general, aproximativ o treime dintre pacientii cu SSPT cronic au o elutie foarte buna dupa incheierea tratamentului. O alta treime are o elutie satisfacatoare - desi probabil nu r intruni criteriile pentru un diagnostic formal de SSPT, ramin in continuare probleme nerezolvale, functionarea lor psihosociala fiind afectata de acestea. O alta treime dintre pacienti nu raspund in mod semnificativ la tratament. Identificarea factorilor care permit anticiparea reactiei la tratament, precum si determinarea tipului de tratament adecvai anumitor pacienti reprezinta o procare majora in acest domeniu.



Alte materiale medicale despre: sindromul de stres posttraumatic





intoarcerea la bautura este o problema majora pentru alcoolicii in curs de vindecare; prevenirea acestui fenomen poate fi dificila, insa ea p [...]
intoarcerea la bautura este o problema majora pentru alcoolicii in curs de vindecare; prevenirea acestui fenomen poate fi dificila, insa ea p [...]
"Medicii excelenti previn boala; medicii mediocri o trateaza inainte de a deveni evidenta. Medicii slabi trateaza boala manifestata." Primul text m [...]


Copyright © 2010 - 2020 : eSanatos.com - Reproducerea, chiar si partiala, a materialelor de pe acest site este interzisa!
Informatiile medicale au scop informativ si educational. Ele nu pot inlocui consultul medicului si nici diagnosticul stabilit in urma investigatiilor si analizelor medicale la un medic specialist.
Termeni si conditii -
Confidentialitatea datelor - Contact



Despre sindromul de stres posttraumatic

    Alte sectiuni



    Ai o problema medicala?
    Daca vrei raspunsuri scrie intrebarea mai jos:

    Intrebarea in cateva cuvinte
    Intrebarea cu toate detaliile
    Unde se incadreaza problema medicala?
    Scrie codul din imaginea alaturata
    Scrie codul din imaginea alaturat



    Vezi toate intrebarile