In 1942, McCallum diferentiaza hepatitele virale acute in hepatite A (cu transmitere digestiva) si B (cu transmitere parenterala, "prin ser homolog"). in 1945 -l950. Stefan S. Nicolau si Nicolae Cajal. printr-un studiu extensihistopaiologic si clinic, ajung la concluzia ca hepatitele virale nu sunt produse doar de doua virusuri ci de mai multe tipuri, impunand pe iniernalional conceptul plurietiologiei hepatitelor virale, larg argumentat in prezent. Un progres major l-a constituit studiul lui Krugman, pe voluntari umani, care a izolat doua tulpini MS 1 (hepatita A) si MS 2 (hepatita B) complet diferite antigenic si ca proprietati. in 1963, Bamch Blumberg descopera antigenul Australia (mai tarziu. AgHBs) si implicatiile portajului cronic al infectiei cronice cu virusul hepatitei B, primind, impreuna cu Gajdusek, premiul Nobel pentru conceptul persistentei virale ca element etiologic in multe afeepuni.
Retrospectiputem nota 3 etape in studiul hepatitelor transmise parenteral. Prima etapa desfasurata in anii 70 a precizat metode imunologice de diferentiere intre hepatitele A si B. A doua etapa, finalizata in 1989, a condus la identificarea virusului hepatitei C ca principal agent al hepatitelor posttransfuzionale ndnA nonB. Hepatita C va constitui in viitorul apropiat una din cele mai raspandite boli infectioase. Se estimeaza ca aproximati4 milioane de americani (1,8% din populatie) au contractat boala in ultimii 30 ani. Infectia VHC, frecvent cronica si incurabila va deveni de 4 ori mai frecventa ca infectia HIV.aIncepand cu 1995 s-a impus conceptul hepatitelor nonA nonE pentru ca in aproximati20% din hepatitele parenlerale nici unul din agentii A - E nu putea fi evidentiat. Mai multe virusuri sunt in prezent integrate in acest grup, virusul hepatitei G (tot flavivirus ca si VHC) fiind cel mai recent descoperit. Retrospectis-a constatat ca pana la 40% din produsele derivate din sange, inclusiimunogobuline pentru administrare intravenoasa, erau contaminate cu VHGy
Alaturi de VHG, intre hepatitele nonA nonE trebuie notate variantele, din ce in ce mai frecvente, ale VHB cu mutatii in genele S sau X. Mutatii in epitopul major al AgHBs ( mai jos) au fost detectate la nou nascutii cu hepatita achizitionata perinatal care au primit vaccin anti VHB si la bolnavii cu transt de ficat tratati cu anticorpi monoclonali anti AgHBs. Mutatii in gena X au fost, de asemenea, gasite in cazuri de hepalite cronice cu AgHBs negati(la dializap' si politransfuzati).