Salamandrele au fost folosite in medicina timp de cel putin doua mii de ani. Parti ale salamandrelor obisnuite erau folosite in medicina greaca si, potrivit lui Dioscoride (secolul I d.Hr.), erau intrebuintate la tratarea afectiunilor dermatologice si a ulcerului, in acea vreme erau pastrate in miere, pentru a fi folosite ulterior. Alchimistii europeni extrageau substante din tot felul de animale, in cautare de medicamente noi si preparate magice. Un alchimist din secolul al XVII-lea, John Harman, recomanda scoaterea dintilor stricati prin frecarea lor cu un praf din soparle de apa (termen prin care se refera fie la salamandre, fie la tritoni) eviscerate si calcinate intr-un cuptor. Salamandra apare deosebit de frecvent in scrierile alchimistilor (in care, probabil, unele din referirile numeroase la balauri privesc acest amfibian) si in ilustratiile care le impodobesc. Este posibil ca alchimistii sa fi extras substante psihoactive din salamandre, dar acest lucru ramane sa fie clarificat. Paracelsus, unul dintre cei mai respectati alchimisti, isi avertiza cititorii ca salamandra trebuie tratata cu extrema precautie: "Nu te poti atinge de ea fara sa te expui unui mare pericol, pentru ca veninul sau este absolut mortal". Cercetarile moderne privind secretiile salamandrei au aratat ca acestea contin alcaloizi steroizi. Alcaloidul salamandrina este o neurotoxina puternica, avand proprietatile anestezice locale, dar care poate cauza conlsii si moartea.
Surse: Crollius 1670, Cunther 1959, Habemehl 1981, Paracelsus 1656.