Dilatatiile esofagiene pot fi intalnite in afara oricarui obstacol organic, asa cum exista in megaesofag, sau pot fi consecinta unor obstacole organizate (stenoze organice,
tumori etc). De asemenea este de stiut ca dilatatiile esofagului pot cuprinde intreaga circumferinta a esofagului (megaesofag), sau din contra, numai o portiune din circumferinta acestuia, asa cum se intimpla in dirticulii esofagieni (. 5).
a) Megaesofagul mai este cunoscut si sub numele de dilatatie idiopatica a esofagului. Termenul de achalazie a cardiei este insa gasit ca mai potrivit pentru a explica boala printr-o "insuficienta neuromusculara a corpului esofagian, manifestata prin pierderea tonusului si a amplitudinii undei peristaltice primare" (O. Fodor). Desi cauza bolii nu este cunoscuta, totusi modificarile activitatii neuromotorii a esofagului au fost dodite.
Boala se intilneste mai frecnt intre 4060 ani dar poate, practic, sa apara la orice virsta. Debutul poate fi lent sau brusc, determinat de ingestia pripita a unui aliment sau de o tulburare emotiva. Din punct de dere clinic, disfagia,
durerea retrosternala aproape continua si regurgitarea sint mai intotdeauna prezente. Si in aceasta boala se intilneste uneori o deglutitie mai usoara pentru alimentele solide decit pentru cele lichide. Spre deosebire de
varsaturile din stenoza pilorica, regurgitatiile din megaesofag sint destul de abundente, contin alimente nedigerate, nu au acid clorhidric si sint insotite de un miros fetid. Boala are o evolutie de lunga durata si un prognostic in general bun.
Diagnosticul rezulta din semnele clinice si din cele obtinute prin cateterism, examen
radiologie sau esofago-scopie.
Tratamentul, sub supragherea si indicatiile medicului, va incepe cu psihoterapie,
regim alimentar adecvat (alimente semilichide), iar ca medicamente : anticoli-nergice, tranchilizante (Napoton, Diazepam) etc. Uneori poate fi indicat tratamentul chirurgical.
b) Dirticulii esofagieni, sint o dilatare ce intereseaza numai o portiune din circumferinta esofagului, care capata pina la urma aspectul unor degete de manusa. Dirticulii pot fi congenitali (prezenti la nastere) sau dobinditi (atunci cind apar in timpul vietii). Cind un dirticul este format din intregul perete esofagian, am de-a face cu dirticuli zisi adevarati, spre deosebire de dirticulii falsi, formati numai din mucoasa si submucoasa care herniaza printr-un punct slab al musculaturii esofagului. Dupa modul lor de formare, dirticulii se impart in dirticuli de pulsiune
care se formeaza prin presiunea bolului alimentar asupra peretelui esofagului
si in dirticuli de tractiune, produsi de retractii periesofagiene. in sfirsit, dupa localizare, dirticulii esofagieni se impart in dirticuli fa-ringo-esofagieni (Zenker) si in dirticuli esofagieni pro-priu-zisi.
Dirticulii faringo-esofagieni (dirticulii Zenker) evolueaza lent, cu o simptomatologie necaracteristica. Dupa senzatia de arsura, uscaciune sau de nod in git, urmeaza, cind dirticulii sint mai mari, disfagia, bolnavii acuzind senzatii de sufocare si de constrictii in git. Dupa disfagii se poate instala si regurgitarea. In dirticulii mai mari, putrefactia alimentelor se insoteste de un miros neplacut al aerului expirat, febra, inapetenta. Evolutia este de lunga durata, iar complicatiile destul de sere, inflamatia dirticulilor (dirti-culita) putind fi urmata de
ulceratii si de perforatii. Pentru diagnostic sint de retinut, pe linga disfagie si regurgitare, fetiditatea aerului expirat si zgomotele hidro-aerice. Confirmarea diagnosticului o fac insa doar examenul radiologie si esofagoscopia.
Dirticulii esofagieni propriu-zisi sint reprezentati de dirticulii de pulsiune si de dirticulii de tractiune. Dirticulii de pulsiune sint foarte rari si insotiti de
tulburari necaracteristice (dureri toracice, dispnee. tahicardie etc). Diagnosticul se face cu ajutorul esofagoscopiei si al examenului radiologie.
Dirticulii de tractiune sint mult mai frecnti, ajung pina la dimensiunile unui bob de
fasole si sint localizati de regula pe peretele anterior sau lateral al esofagului, linga ganglionii hilari. Inflamatine de cinatate si retractia tesutului cicatriceal pot exercita o tractiune asupra peretelui esofagian si produc astfel sacul dirti-cular. In lipsa unei simptomatologii caracteristice, diagnosticul se face cu ajutorul examenului radiologie si al esofagoscopiei. Tratamentul este inainte de orice igienico-dietetic, administrindu-se bolnavului alimente care sa permita inaintarea cu us-urinta a bolului alimentar. Pentru a preni dirticulita, medicul poate recomanda sulfamide sau antibiotice. La tratamentul chirurgical se poate apela in dirticulii faringo-esofagieni (Zenker) care sint accesibili interntiei.
