Fumul de tutun respirat prin nas nu trece fara sa lase urme. La inceput produce, ca si la piele, o simpla iritatie cu o roseata locala. Mucuoasa nazala secreta mucus si lichide (serozitate). Cu timpul, mucoasa devine mai uscata, de culoare neuniforma si foarte putin rezistenta la infectiile din afara. Ea este tulburata in rolul ei de a opri praful inhalat, sa treaca in plamini si totodata isi reduce capacitatea de incalzire a aerului. Cu timpul, simtul mirosului scade si adesea fumatorii se pling ca nu mai pot percepe mirosul (sensibilitatea la mirosurile fine dispare).
Aceste fenomene si tulburari se intimpla astazi mai rar la fumatori. in trecut, ele erau mai frecvente la agicii obisnuiti sa prizeze pulbere de tutun in nas; in asemenea cazuri de prizare a tutunului in cantitate mare, se poate produce in plus si o intoxicatie gra, chiar mortala. Ei stranuta ca si marii fumatori si cu timpul acuza toate tulburarile descrise mai sus. Proportia acestor accidente nazale produse prin actiunea tutunului este mult mai mica fata de alte tulburari ale agismului cronic. Astfel, numai 14"/A din marii fumatori acuza aceste fenomene de intoxicatie a mucoasei nazale.