Tumorile esofagului - benigne si maligne

TUMORILE ESOFAGULUI

Tumorile benigne pot fi intraluminale, intramurale sau periesofagiene. Cele mai frecvent intilnite tumori sunt: leiomiomul, rabdomiomul, fibromul, hemangioamele, lipoamele, neuroamele, papiloamele. De cele mai multe ori nu produc nici o simptomatologie atata timp cat sunt 151g62b mici, dupa care odata cu cresterea in marime ele produc disfagie, stenoza, durere, presiune retrosternala, uneori hemoragie.

Diagnosticul se face cu ajutorul radiografiei cu substanta de contrast. esofagoscopiei si a biopsiei.

Tratamentul consta in ablatia tumorii, fie pe cale endoscopica, fie pe cale transcervicala, transtoracica sau transabdominala, calea de abord fiind dictata de marimea si localizarea tumorii.

Tumorile maligne ale esofagului constituie aproximativ 40% din totalul tumorilor tractului digestiv. Cel mai frecvent intalnit este carcinomul esofagian nediferentiat.

Aceasta tumora se poate dezvolta fie in mod primar fara nici o afectiune premonitoare, fie in urma unor afectiuni care pot degenera malign, precum: iritatia cronica a esofagului, diverticulii eofagieni, sindromul Barrett sau esofagul scurt, esofagita cronica de reflux, hernia hiatala, achalazia, sindromul Plummer - Vinson.

Uneori poate proveni de la organele invecinate precum: tiroida, laringele, traheea, bronsiile, stomacul.

Simptomatologia se instaleaza in mod treptat, afectiunea fiind de cele mai multe ori cateva luni muta clinic ( 4-5 luni). Ea se caracterizeaza prin disfagie, initial pentru solide, senzatie de plenitudine retrosternala, scadere in greutate. iritatie vagala (sughit), tuse, raguseala, paralizie recurentiala, mai tarziu scaderea in greutate se accentueaza, pofta de mancare devine absenta, iar bolnavul incepe sa aiba dureri din ce in ce mai mari.

Diagnosticul se bazeaza pe examenul radiologic cu substanta de contrast, esofagoscopie si examen bioptic.

Tratamentul consta in excizia in bloc a 1/3 sau 1/2 inferioare a esofagului. Uneori nu este posibil, numai efectuarea unui tratament paleativ, precum un bypass cu o endoproteza sau gastrostomie. Radioterapia sau chemoterapia sunt tratamente de asemenea paleative. Rata de supravietuire peste 5 ani este in general foarte scazuta, fiind de 10% dupa tratamentul chirurgical si 0-5% dupa radioterapie.

Rolul medicului de familie este:

a suspiciona posibilitatea acestei afectiuni acolo unde simptomatologia nu se amelioreaza dupa 3 saptamani de tratament medicamentos, concomitent constatandu-se si o scadere in greutate si de-al trimite pe pacient la medicul specialist ORL;

a asigura supravegherea pacientilor depasiti din punct de vedere terapeutic si la aparitia complicatiilor respiratorii sau alimentare, sa-i indrume intr-un serviciu ORL, pentru elucidare si stabilirea conduitei medicale in continuare.