P. Fournier a identificat peste cincizeci de specii, originare din America tropicala si cultivate in numeroase tari.
Partile utilizate: fructul, variabil ca forma, marime, culoare si gust (iute sau dulce?.
Principalii constituenti: 100 g de ardei contine: 15,50% substante azotoase, 1,12% ulei esential, 12,50 % ulei fix, 35 % substante neazotate extractive, 20,76 % celuloza, 5,17 % cenusi, capsaicina, capsicina, capsantina, substante aromatice, lecitina, 0,05 % vitamina C etc.

Proprietati:

Uz intern:
stimulent gastric, excitant, diuretic. Uz extern: revulsiv, rubefiant. Indicatii: Uz intern:
dispepsii atone, fermentatii intestinale, diarei, dizenterii, vomitari necontrolabile, hemoragii uterine, reumatisme, guta, hidropizie, laringita, tuse spasmodica, anumite paralizii. Uz extern:
nealgii reumatismale, gutoase, lombalgii. Modul de folosire:
Uz intern
(in doze mici. pentru ca poate provoca vomitari, diarei, inflamarea stomacului si a rinichilor):
- pulbere: 0,30 - 1 g pe zi, in pilule;
- alcoolatura sau tinctura: 1 - 4 g pe zi, intr-o potiune obtinuta din o parte ardei si sase parti alcool de 33A;
- in bucatarie.

Uz extern:
- alcoolatura: 15 - 20 g in jumatate de pahar cu apa (in gargare);
- vata medicinala canta (vata termogena), in nealgii reumatismale, raceli. N.B. Ardeiul dulce este foarte gustos in salate si la pregatirea mancarurilor. ArdeiulIute intra in compozitia produsului indian curii sau a piperului de Cayenne. Ardeiul de Nepal, paprika din Bulgaria si din Ungaria sunt alte specii. Ardeiul de Sudan, zdrobit in ulei de masline, este folosit in sosurile ce insotesc cuscusul.