eSanatos - sanatatea ta e preocuparea noastra!
    Cauta in site
NutritieBoli
                 Home | Creeaza cont nou | Login membri


Cresterea si dezvoltarea copilului

NAVIGARE RAPIDA: » Pagaina principala » GHID MEDICAL » sanatatea copilului » cresterea si dezvoltarea copilului

Varsta prescolara

Trimite pe messenger Versiune pentru tiparire

VARSTA PRESCOLARA

(PRIMA PARTE)

            Daca va aflati inca, in acest moment, in curs de a va chinui cu un copil aflat la varsta primei adolescente, veti afla cu usurare ca natura va rezerva o viitoare etapa mult mai usoara.

            Imi amintesc foarte clar prima adolescenta a baiatului meu. Ne spuneam strangand din dinti: “De-ar face o data trei ani, va fi mai usor, altfel nu vom mai rezista!”. Si, intr-adevar, la trei ani, copilul se va schimba complet. Stiam ca la aceasta varsta copilul intra intr-o perioada mult mai usoara a dezvoltarii sale, si totusi, ne venea greu sa credem ca micutul nostru de trei ani era acelasi cu micul demon pe care l-am cunoscut la doi ani si jumatate.

            De exemplu, imi amintesc de o zi, putin dupa ce implinise trei ani, in care m-a intrebat: “Mami, pot sa ma uit la televizor?” Aproape ca am ramas muta de uimire , deoarece in tot cursul anului precedent nu s-a deranjat niciodata sa imi ceara permisiunea de a face ceva.  Acest comportament era semnul unui nou stadiu de dezvoltare, in timpul caruia un copil face tot posibilul pentru a incerca sa fie amabil si sa-si multumeasca parintii. Incearca o veritabila placere in a fi cooperant, in timp ce, pe perioada primei adolescente avem deseori impresia ca unica sa placere consista 




in  a ne pune bete in roate.

            Etapa prescolara se intinde in perioada dintre implinirea varstei de trei ani, pana la varsta de aproximativ sase ani. Contrar etapelor precedente, nu i se poate atasa nici o sarcina sau caracteristica speciala. Copilul trebuie sa faca fata multor activtati avand in vedere dezvoltarea sa generala. Felul in care le abordeaza si le domina va influenta conceptul despre sine si insasi structura personalitatii care va imbraca forma sa definitiva in jurul varstei de sase ani.

            Inainte de a trece la examinarea diferitelor sarcini pe care le are copilul in aceasta perioada, sa facem o trecere in revista succinta a acestei etape, an cu an, cu scopul de a va da o idee generala asupra copilului de 3,4 si 5 ani.

COPILUL LA TREI ANI

            Sa incepem cu copilul aflat la varsta de trei ani. Echilibrul intre el si lumea inconjuratoare este bine asigurat. A realizat trecerea dintre bebelus si copil. Nu mai aste atat de anxios cum a fost in perioada precedenta. Din acest motiv nu prea mai are mare nevoie sa fie protejat de ritualuri. Nu mai simte nevoia de a face totul invariabil in acelasi fel. Este posedat de un spirit nou, de cooperare si dorinta de a atrage aprobarea parintilor si fratilor.

            Desi in etapa precedenta era cel mai mare non-comformist din lume, iata-l acum fericit sa obtina si sa faca placere. Marile furii inceteaza si parintii isi dau seama ca pot intradevar sa inceapa sa poarte discutii logice cu el.

            In acelasi timp, nu mai este atat de dominator, exclusiv si tiranic. Nu mai este obligatoriu sa ne supunem deciziilor sale. Regele locului, micul tiran care voia sa impuna legea sa peste tot, a abdicat. Incepe acum sa simta in interiorul sa dorinta de a imparti, de a-si astepta randul. Stie mai bine sa se ocupe cu rabdare de mici lucrari, in loc sa incurce totul ca la doi ani si jumatate. Aceasta se datoreaza, in parte, unei noi doze de incredere in fortele proprii. Activitatea motrice si musculara este mult mai sigura. Stie sa fie mai rabdator atunci cand se imbraca sau cand se joaca. Progresele facute in domeniul exprimarii verbale il ajuta sa ii inteleaga mai bine pe ceilalti si sa-si controleze mai bine elanurile verbale. Adora cuvintele noi. Pe masura ce orizontul sau intelectual se largeste, o intrega lume imaginativa se deschide. Este varsta la care isi creeaza un companion de joc imaginar, copil sau animal, pe care numai el il poate vedea. Are o puternica nevoie de companie. Un copil care este obligat sa se joace singur in cea mai mare parte a timpului va fi mai tentat sa-si imagineze un partener de joc. Parintii nu trebuie sa se preocupe de acest aspect. Acest partener de joc poate rezista ani de zile. Apoi va dispare singur. Intre timp va constitui un dispozitiv de siguranta pentru copilul care l-a creeat.

            Raporturile cu copii de aceeasi varsta capata o mare importanta. La doi ani, copilul se afla in stadiul jocului parale. Acum, aptitudinea de a actiona in comun, de a astepta, de a imparti, de a face schimb de jucarii incepe sa se dezvolte.

            Varsta de trei ani este “varsta de aur”, o perioada foarte placuta atat pentru parinti cat si pentru copin care traiesc impacati cu universul lor. Copin iubesc viata, isi iubesc parintii, au in general o parere buna despre ei insisi. Parintii ar trebui sa profite de aceasta perioada de liniste, deoarece urmatoarea va fi numai miscare si zgomot. Varsta de trei ani reprezinta o perioada de echilibru, dar natura ne pregateste o alta etapa convulsiva: varsta de 4 ani. O data in plus, comportamentul copilului trebuie sa se zdruncine pentru a putea trece la o noua faza de integrare. Pentru a descrie in cateva cuvinte copilul la patru ani, as spune ca seamana cu cel de doi ani si jumatate, dar ca este ceva mai matur si deci mai usor de stapanit.

COPILUL LA PATRU ANI

            Aceasta varsta este marcata de dezechilibru, insecuritate si lipsa de coordonare in aproape orice act comportamental. Copilul care parea atat de bine coordonat la trei ani, acum se poate impiedica, poate cadea si poate sa-i fie teama de cazaturi. Semnele fizice ale tensiunii sunt mai frecvente: clipeste des, isi roade unghiile, baga degetele in nas, isi atinge organele sexuale, isi suge degetele. Poate sa capete si ticuri faciale.

            Devine in acelasi timp un individ cu un simt social foarte dezvoltat. Prieteniile conteaza mult, in ciuda dificultatilor pe care le are in a se intelege cu prietenii. In prezenta altor copii, problemele sale reamintesc de cele pe care le avea la doi ani.  Este autoritar, certaret si agresiv. Parintii sunt tentati sa creada ca a regresat la varsta de doi ani, in timp ce copilul actioneaza dintr-un impuls care il va impinge spre o noua etapa stabila si pozitiva in dezvoltarea sa: varsta de cinci ani. Este adevarat ca un copil la varsta de patru ani ne aduce foarte bine aminte de copilul la doi ani si jumatate. Este subiectul acelorasi reactii extreme: cand timid, cand excitat. In aceasta situatie multi copii se (re)atasaza de diferitele ritualuri (ritualul mersului la culcare, ritualul imbaierii, etc.) Isi fixeaza atitudini rigide ( care cuprind reguli stricte si invariabile) pentru a se imbraca, a manca sau dormi. Poate sa fie foarte dificil sa schimbati si cel mai mic detaliu. Nelinistea lor afectiva este exprimata prin lacrimi, si nenumarate intrebari.

            Varsta de patru ani este aceea la care copilul uraste sa se joace singur. Raporturile sociale la aceasta varsta sunt tot timpul furtunoase si violente.  Intrusii sunt tinuti la distanta. Limbajul devine mai violent. Aceasta “varsta”  nu-si face probleme despre parerea celor din jur. Copilul este de-a dreptul energizat. Loveste cu piciarele, se enerveaza foarte repede. De asemenea nu are nici limite verbale. Este fascinat de cuvinte si de sonoritatea lor. Pentru prima oara intelege ca exista o serie de cuvinte care nu sunt pe gustul parintilor. Marea majoritate a acestora au de la trei la cinci litere. Realizeaza ca isi poate enerva parintii folosindu-le, mai ales in public. Termenii scatologici il bucura foarte tare; va spune: “Mami sti ce vreau sa mananc azi? Carne, morcovi, inghetata si caca!” In acest moment va izbucni in ras. Mama prevenita, se va abtine sa valorizeze aceste cuvinte prin manifestarea nemultumirii sau prin marirea atentiei. Le va ignora. Aceste cuvinte vor dispare din vocabularul copilului cand va atinge varsta de cinci ani.

            Copilul de patru ani este neinfranat si in contact cu alte persoane. Ii place sa reziste la ordine sau ridicari de ton, interdictiile il irita, face pe interesantul, se lauda, jura. “Am sa-ti dau un pumn!” este amenintarea sa favorita la adresa altor copii. Si imaginatia ii este debordanta. Acesta este unul din factorii care fac dificila distinctia dintre real si imaginar. Linia de demarcatie nu ii este prea clara. Este plin de povesti incredibile pe care le povesteste fara nici o problema.

            Nu are simtul proprietatii, in afara de a crede ca tot ceea ce vrea ii apartine. In orice caz, un copil la patru ani nu este mai hot decat este mincinos. La aceasta varsta confunda “ a atinge” cu “a poseda”. Jucaria luata de la un vecin ii apartine deoarece se joaca cu ea. Aceasta este teoria proprietatii la patru ani.

            Dinamismul sau este extraordinar iar viteza de propulsie este ridicata. Urca si coboara scarile in fuga, alearga prin apartament sau prin casa, tranteste usile. Si viteza de alocutiune este mare. Este vorbaret si ii place sa discute despre tot. Este propriul comentator al lumii inconjuratoare si uneori propriul public.

            Ii place sa rosteasca vorbe fara sens sau sa gaseasca rime. Parintii avizati pot folosi aceasta  noua pasiune pentru limbaj pentru a juca tot soiul de jocuri de cuvinte. Ii place in mod special umorul si exagerarile. Daca intrati in joc, copilul va aprecia intrebari de genul: “Nu-i asa ca ai un elefant in buzunar?”

            Ii place sa dramatizeze, jocul scenic si stie sa se foloseasca de marionete. Va organiza in jurul sau o punere in scena interminabila, atat in casa cat si afara, cu ajutorul cuburilor, masinilor, trenurilor, vapoarelor, papusilor.

            Un copil la patru ani ne duce cu gandul la omul descris de Stephen Lea Cock, care se arunca in toaleta si apoi pleca fugind “in toate directiile”. Cel de patru ani nu stie niciodata precis unde merge. Marea viteza de deplasare si structura mentala flotanta il vor conduce pe cai diverse si imprevizibile. Daca il intrebati ce picteaza, va raspunde: “De unde sa stiu, n-am terminat inca!” Poate incepe sa deseneze o broasca testoasa care se va transforma pe parcursul executiei in dinozaur sau in camion. Este subiectul acelorasi rataciri imprevizibile si atunci cand povesteste ce a vazut.

            Dupa cum spunea Dr. Gesell, copilul poate fi: “linistit, zgomotos, calm, imperativ, aluziv, independent, sociabil, atlet, artist, prozaic, imaginativ, cooperant, indiferent, curios, direct, plin de umor, dogmatic, stupid si bataus.”



            Din cauza caracterului deosebit la aceasta varsta, copin de patru ani trebuie tratati cu fermitate. Parintii slabi sau ezitanti au mult de furca cu ei. Copilul de patru ani se complace in variatie. Ii trebuie schimbat adesea ritmul. O mama avizata, va sti intotdeauna sa prevada o oarecare activitate noua care sa-l intereseze pe copil si sa-l indeparteze de o situatie care incepe sa ia o turnura urata. Jocurile si comportamentul sau, pot degenera cu usurinta in necazuri, daca nu sunt controlate. Trebuie ca mama sau tatal sa previna momentul in care acestea se vor produce si sa propuna o noua activitate interesanta.

            Din cauza simtului social mai dezvoltat si a faptului ca prieteniile ocupa un loc mai important la patru ani decat la trei ani, putem aplica sanctiunea de a-l izola de grup. Mama trebuie sa spuna cam asa: “Daca nu te poti juca frumos cu prietenii tai, joaca-te singur acum. Poate ca am sa te las sa te joci cu ei mai tarziu. Mai vedem noi.” In acest mod, mama ii da ocazia sa salveze aparentele. In acest fel isi motiveaza dorinta de a-i schimba comportamentul in asa fel incat sa se poata reintegra in grup. Daca este posibil, ar trebui sa anunte aceasta decizie pe un ton calm, fara intonatii autoritare.

            Acesta este copilul la patru ani. Exact in momentul in care parintii se gandesc ca viata nu mai merita traita alaturi de acest mic monstru, atinge cei cinci ani. Totul se schimba brusc. Dezechilibrului de la patru ani ii succede echilibrul de la cinci.

COPILUL DE CINCI ANI

Aceasta varsta este delicioasa. Comportamentul “sarit” ia sfarsit. Acum copilul se arata rezonabil, serios, stabil si echilibrat. Este calm, simpatic, nu prea exigent in relatiile cu ceilalti. Nu incearca sa faca ceea ce crede ca va reusi, iar datorita acestui lucru, reuseste in general, in tot ceea ce intreprinde. In timp ce varsta de patru ani inseamna “plutire”, varsta de cinci ani este sinonima cu concentrarea si corectitudinea. In opozitie cu copilul de patru ani care nu stie ceea ce va desena inainte de a incepe, copilul de cinci ani concepe inainte un proiect precis si apoi realizeaza desenul proiectat. La aceasta varsta, ii place sa termine ceea ce a inceput. Nu se mai aventureaza, stie unde sa se opreasca. Va manifesta o mare “economie” in comportamentul motor.

            La aceasta varsta incepe sa dea definitii, nu este in conflict cu el insusi si nici cu anturajul. Este multumit de el, la fel si ceilalti. Regaseste spiritul de cooperare si dorinta de aprobare de la varsta de trei ani, dar la un nivel superior. Mama este inca centrul universului sau, ii place sa stea langa ea, sa actioneze pentru si cu ea. Ii place s-o asculte, desi cu cateva luni in urma i-ar fi rezistat ostentativ. Ca la trei ani, ii place sa i se spuna ce trebuie sa faca si ce poate sa faca.

            In ciuda dragostei sale marii fata de casa si pentru casa si pentru mama, acest loc nu ii mai este suficient. Este destul de matur pentru o experienta comunitara largita. Ii place sa se joace cu prietenii din cartier. Este pregatit pentru gradinita si foarte nerabdator de a merge la scoala. Gradinita este pentru el activitatea ideala, deoarece o educatoare competenta ii poate permite sa-si dezvolte imensele aptitudini intelectuale. Daca nu aveti o gradinita in apropiere, va trebui sa va ocupati cu multa grija de jocurile sale.

            Dr. Gesell descrie in felul urmator, copilul de cinci ani: “ Prezinta un echilibru remarcabil de calitati si de obiceiuri de independenta si sociabilitate, de incredere in sine si de conformism, de serenitate si seriozitate, de prudenta si logica, de politete si simpatie.”

            Ne ofera totodata un remarcabil dozaj de calitati. A-l avea alaturi este o adevarata placere. Din punct de vedere fizic, a capatat echilibru si siguranta musculara. Pe afectiv, este perfect echilibrat. Pe intelectual este plin de curiozitate si dorinta de a invata. La aceasta varsta copilul accepta viata asa cum este si o gaseste buna.

            Dupa cum v-ati dat seama exista enorme diferente psihologice intre copii de trei, patru, respectiv cinci ani. Cei care participa in viata lor si ii educa trebuie sa tina cont de acest lucru. Nu va asteptati ca un copil de patru ani sa va asculte ca unul de cinci. In ciuda acestor diferente, aceste trei varste au multe lucruri in comun si de aceea le-am inclus in acelasi stadiu de dezvoltare.

            Pentru educator sarcini urgente apar tot timpul variind ca temele unei bucati muzicale. Tema este diferita in functie de varsta copilului, dar putem regasi acelasi motiv. Care sunt aceste laitmotivuri, aceste sarcini urgente ale varstei prescolare? Ce trebuie sa invete copilul in timpul acestor trei ani pentru a-si completa conceptul despre sine si structura fundamentala a personalitatii sale?

NECESITATILE BIOLOGICE

            Mai intai, are nevoie sa-si asigure completa dezvoltare musculara. Copilul are o tendinta naturala spre consumul de energie: alergand, sarind, catarandu-se, rostogolindu-se, intr-un cuvant, neoprindu-se niciodata. Deoarece parintii sunt pe biologic, fiinte mult mai independente, avem tendinta de a neglija sau subestima acest aspect dinamo-biologic.

            Intr-o zi, am remarcat intr-un restaurant, un cuplu tanar, asezat in fata mea cu un copil de aproximativ patru ani. Acesta din urma se tot misca pe scaun, schimbandu-si mereu pozitia. Tatal sau ii spune: “Nu poti sa stai linistit deloc?” Eu aveam pofta sa-i raspund: “Nu, nu poate, nu mai mult ca dumneavoastra la varsta lui.” Cu alte cuvinte acest tata astepta de la copilul sau o maturitate biologica pe care acesta nu o putea detine.

            Considerati copilul de la trei la cinci ani ca pe o uzina biologica. Absoarbe materii prime sub forma de hrana si le foloseste pentru a fabrica enorme cantitati de energie.

            Un psiholog a facut urmatoarea experienta: a filmat timp de 1 ora un prescolar in actiune intr-o gradina. Apoi acest film a fost aratat unui membru al unei echipe universitare de fotbal american, caruia i s-a cerut sa faca timp de 1 ora tot ceea ce a facut copilul. La sfarsitul acelei ore, jucatorul de fotbal era epuizat.

            Am povestit acest lucru pentru a sublinia faptul ca trebuie sa oferim copilului mult spatiu si multe jocuri de interior si exterior care sa-i permita sa elibereze aceasta energie nelimitata si sa faca toate exercitiile fizice necesare pentru fortificarea controlului si eficacitatii tuturor muschilor. Copin au nevoie sa alerge, sa sara si sa tipe. Aceasta venind in intampinarea gusturilor adultilor care au nevoie de pace, liniste si ordine, lucru care ne face mai dificila satisfacerea nevoilor biologice ale copilului. Oricum, daca nu ii vom permite sa elibereze toata aceasta energie in mod constructiv, cu siguranta ca o va face in mod destructiv. Muschii si coordonarea musculara nu se vor putea dezvolta decat daca va avea conditiile necesare sa se serveasca de ei in totalitate. Daca i-am impus unui copil sa fie prea linistit in anii prescolari, va fi dezavantajat mai tarziu vis-à-vis de prietenii sai. Ii vor lipsi bazele esentiale ale coordonarii musculare necesara pentru a manifesta o abilitate normala in cadrul jocurilor si sporturilor (si in consecinta in relatiile sociale) de la scoala.

            In plus, abilitatea motrice reprezinta fundamentul aptitudinilor intelectuale, care se vor manifesta prin lectura, de exemplu, mai mult decat isi pot imagina parintii. Coordonarea musculara se compune din doi factori esentiali: coordonarea laterala si directionala. Prima se poate defini ca simtul profund al propriei simetrii – notiunea de dreapta si stanga. Aceasta este ca o harta a spatiului nostru interior care permite unui copil sa actioneze cu o mana sau cealalta, cu un picior sau celalalt, sau cu toate odata. A doua se poate defini ca proectie in spatiu a coordonarii laterale; adica constiinta pe care o avem despre stanga si dreapta, despre sus si jos, despre inainte si inapoi in lumea ce ne inconjoara. Este ceea ce s-ar putea numi o harta a mediului exterior. Senzatiile pe care le simtiti pe piele (in partea dreapta sau in partea stanga?), au contrapartida in directia data de lumea exterioara.

            Aceste “harti” interne si externe depind de schemele musculare si miscarile motoare pe care copilul trebuie sa le invete inainte de a merge la scoala. Pot fi considerate ca fiind “stiinta muschilor”.

            Va puneti desigur intrebarea ce raport exista intre toate acestea si activitatile intelectuale cum ar fi lectura. Exista, mai mult decat credem. Daca un copil nu a deprins o buna lateralizare, va citi literele si cuvintele invers. Remarcati, de exemplu ca singura diferenta intre “b” si “d” este una de lateralitate. Daca la cinci sau sase ani copilul nu poseda o buna constiinta a lateralitatii, va avea dificultati in a distinge aceste doua litere.



           



Dati-i copilului toate ocaziile pentru a se catara, a construi, a alerga si a cadea. In acest fel nu va mai trebui sa va faceti probleme pentru dezvoltarea simtului lateralitatii si directiei.

CONTROLUL MISCARILOR IMPULSIVE

            In timpul acestei perioade prescolare, copilul invata deasemenea sa-si controleze miscarile instinctive. Un copil se naste in stadiul salbatic, incapabil sa-si controleze impulsurile.

            Cand se apropie de varsta primilor pasi, acest control ramane inca primitiv. Daca un alt copil ii ia o jucarie, probabil ca il va lovi pentru a o recupera. Dar, intre cel de-al treilea si al cincilea an de viata, copilul va lucra in mod activ pentru a-si impune un sistem de control al impulsurilor. Bineinteles ca aceasta nu se poate produce intr-o singura zi. Daca il ajutati in mod abil si rezonabil in cursul acestor ani prescolari, in momentul in care se va apropia de cea de-a sasea aniversare, copilul va avea toate sansele de a fi pus la punct un control satisfacator al impulsurilor. Aceasta inseamna ca va fi dezvoltat aptitudinea de a se impiedica in mod efectiv sa loveasca, sa fure, sau sa manifeste orice alt tip de comportament asocial, susceptibil de a-i aduce necazuri la scoala. Aceasta inseamna deasemenea ca dupa varsta de sase ani va trebui sa va intalniti rar cu ocazia de a mai administra pedepse.

            Unii parinti nu par sa inteleaga faptul ca instaurarea acestui control de sine presupune timp. Ei cred ca o data ce am spus “nu” unui copil, acesta trebuie sa se supuna imediat. Copilul stie ce inseamna “nu”, dar sistemul sau de contol nu este inca suficient de sigur pentru a putea face fata acestei negatii. Aceasta invatare presupune un numar mare de repetitii in timpul anilor prescolari. Amintiti-va de perioada in care copilul invata sa vorbeasca. Nu a inceput cu fraze complicate. Un cuvant sau doua cel mult. Apoi, cu timpul, s-a obisnuit cu fraze ceva mai complexe. Parintii sunt de obicei intelegatori si rabdatori cand este vorba de incercarea copilului de a stapani limbajul. Tot atat de intelegatori ar trebui sa fie cu dezvoltarea aptitudinii de control al impulsurilor.

            Psihanalistul Selma Fraiberg da acest exemplu amuzant al dificultatilor unui copil de doi ani de a invata sa-si stapaneasca aceste miscari instinctive si sa renunte la un capriciu. Acestui copil ii placeau dulciurile. Cand, la masa, se ajungea la desert, se emotiona si lovea farfuria din fata sa cu lingura, strigand: “Desert, desert!” In acea zi, la desert era inghetata; trebuia ca mama sa mearga la frigider pentru a o aduce la masa. Strigatele si loviturile in farfurie au enervat-o pe mama care a spus: “Oh, Catherine, ai putina rabdare!” Cand mama s-a intors de la bucatarie, a fost cuprinsa de teama, deoarece micuta parea sa aiba o convulsie. Era inca pe scaun, cu pumnii stransi, cu ochii ficsi, fata rosie si parea ca nu mai respira. “Catherine, ce ai?” striga. La care, Catherine si-a reluat respiratia, a desfacut pumnii si a raspuns: “Tocmai aveam rabdare!”

            A respinge o nevoie imediata presupunea un asemenea efort incat fetita a trebuit sa faca apel la toate rezervele de energie pentru a se putea opune acestui elan. De aceea dureaza asa de mult pentru ca cei mici sa-si stapaneasca instinctele.

            Parintii pot comite doua greseli majore in timp ce ii invata pe copii sa se controleze. Pe de-o parte, putem sa nu le cerem nimic si in acest caz copilul va ramane la varsta de sase ani la nivelul varstei de doi ani. Va fi incapabil sa-si controleze instinctele asociale. Cea mai mare parte a parintilor insa, au tendinta sa impinga copilul spre a invata totul prea repede. De aceea este foarte util sa stim ceea ce putem astepta, in mod rezonabil de la un copil in timpul anilor prescolari. Va trebui sa ne ajustam exigentele in raport cu ceea ce poate face copilul in mod rezonabil, la o anumita varsta. Presiunea parintilor pentru ca micutul sa se controleze prea devreme poate antrena numeroase probleme:  refuzul de a manca, rosul unghiilor, temeri, cosmaruri, toate acestea ascunzand raspunsul copilului la o presiune prea mare, la constrangerea de a invata repede. Exigenta manifestata de parinti trebuie aplicata in mod gradual. Cea mai buna varsta pentru a incepe este la trei ani, deoarece este o varsta echilibrata si cooperanta. In acest moment copilul stapaneste destul de bine limbajul, pentru a putea asimila controlul instinctiv.  Lasand un copil sa-si exprime sentimentele in cuvinte, il ajutam sa devina capabil de a controla instinctele si actele asociale.  Daca ii permitem sa-i spuna surioarei lui ca o detesta, ii usuram efortul de a-si reprima pofta de a o lovi sau de a-i sparge jucariile.

            Dr. Ruth Marthey face o sugestie extraordinara, propunand parintilor sa indice copiilor o alta solutie iesirilor instinctive. Ea sugereaza sa-i dati copilului ceea ce se poate numi “papusa pentru batut”, care are rolul de a incasa loviturile fara ca urmarile sa fie nefaste. Aceste marionete care primesc loviturile sunt de fapt papusi solid construite, de carpa. Este indicat sa creati papusi care sa reprezinte fiecare membru al familiei. Acestea se vor dovedi foarte utile pentru a elimina instinctele asociale si pentru a remedia perturbarea sentimentelor.

            Dr. Marthey citeaza un exemplu a dovedi utilitatea acestor creaturi: Marie avea trei ani cand s-a nascut fratiorul ei. Imediat dupa aceasta ea si-a numit bebelusul de carpa “Antoine”, dupa numele baiatului. Din ziua in care adevaratul Antoine a venit de la clinica, Marie a inceput jocul sau favorit: “a-l bate pe Antoine”. Acesta era rau, spargea farfurii si gea noaptea. Fata de adevaratul Antoine, Marie se arata dulce si mamoasa. Papusa ii ajungea pentru a se elibera de gelozie.

            Daca copilul are posibilitatea de a merge la gradinita la trei sau patru ani, aceasta il va ajuta sa invete sa-si stapaneasca instinctele.

SEPARAREA DE MAMA

Copilul, la varsta prescolara, invata sa se desparta de mama. In timpul primei adolescente, nu va fi pe deplin pregatit pentru aceasta. Pentru copilul de doi ani, mama este inca centrul universului si are nevoie de ea. De aceea nu este indicat sa-l trimiteti la cresa la aceasta varsta. In general nu este pregatit sa-si paraseasca mama nici doua-trei ore pe zi pentru a merge la joaca sub supravegherea unei bone. Bineinteles ca daca mama lucreaza, trebuie sa duca copilul la cresa, din motive financiare nu are alta solutie. Ideal ar fi ca un copil sa nu mearga la cresa sau la gradinita inainte de trei ani.

            La aceasta varsta copilul are nevoie de tovarasi de joaca. Vrea sa plece de langa mama si sa-si asume independenta. Cea mai buna metoda sa-l ajutati in acest sens este sa-l duceti la o cresa de calitate. Chiar daca el vrea sa se desparta de mama si sa intre in lumea copiilor de varsta lui, are sentimente impartite cand este vorba sa paraseasca securitatea protectoare a mamei.

            Este normal sa resimta “nelinistea despartirii” – pe care unii o incearca mai mult decat altii – deoarece mama a fost “punctul de sprijin” timp de trei ani incheiati.

            Poate ca ne putem da mai bine seama de acest lucru daca ne transpunem in pielea unui copil de trei ani in prima zi de cresa. Ne putem imagina urmatorul monolog: “Mama m-a adus in acest loc pe care nu-l cunosc. Mi-a spus ca o sa-mi placa, o sa fie amuzant, dar nu sunt prea sigur de asta. Mama mi-a spus ca doamna de acolo este educatoarea mea. Cum o fi ea? Va fi draguta cu mine? Se va ocupa de mine? Cine sunt toti acesti copii pe care nu-i cunosc? N-am mai vazut niciodata atatia copii la un loc! Le va place de mine? Imi vor fi tovarasi de joaca sau ma vor bate? Mi-e frica! De fapt nu sunt sigur ca imi place locul asta. Mama! Nu ma lasa aici! Mi-e asa de frica incat imi vine sa g.”

            Si incepe sa ga. Daca ati ajuns la cresa in septembrie, veti vedea multi copii gand, pe care educatoarele ii tin pe genunchi si incearca sa-i consoleze.

            Toti, am zis bine toti, copin de trei ani incearca, mai mult sau mai putin, sentimentele pe care tocmai le-am descris. Daca un copil este sanatos si echilbrat din punct de vedere psihologic, poate avea aceste sentimente doar la inceput. Apoi se va lasa condus in mijlocul celorlalti si va incepe o activitate oarecare impreuna cu ei. Totusi, chiar daca nu ge si incepe imediat sa se joace cu ceilalti, va fi foarte putin entuziast cand se va pune problema s-o lase sa plece pe mama.



            Sa mai examinam o data sentimentele pe care le incearca: “Bine, bine, ma amuza teribil joculetul asta, dar mi-e dor de tine mami. Ma simt cam aiurea sa fiu aici singur. Mami, mi-ai spus ca vii imediat, dar e oare adevarat? Cred ca am sa-ti dau un telefon, asa, doar ca sa ma asigur.” (In acest moment pune mana pe un telefon de jucarie, pe care educatoarea l-a plasat in mod inteligent pentru acest scop.) “Alo! Mama? Da, sunt aici, ma jucam cu un joculet care imi place. Ai sa vii in curand? Bine, mami, la revedere!”

            Copilul poate exprima impresiile in urma separarii, nu prin cuvinte, ci pintr-un fel de limbaj somatic sau prin simptome fizice. Cand vine ora de a pleca la gradinita, dimineata, poate avea dureri violente de picioare, de inima sau carcei.

            Copilul poate maifesta reactiile cu intarziere cand este separat de mama. Totul pare sa mearga foarte bine in prima saptamana, copilul merge fara sa protesteze la scoala, aparent fara griji. Dar fara sa ne dam seama, acesta isi ascunde anxietatea sub o ura zambitoare.  Aceasta anxietate sfarseste prin a fi mai puternica decat el dupa doua-trei saptamani. Ajunge sa-i spuna mamei surprinse ca ii este frica sa mearga la gradinita.  “Cuuuum..? N-avea nici o problema saptamana trecuta!” Ba da, ii era teama. Mama nu si-a dat seama deoarece copilul se retinea. Intr-un final nu si-a mai putut reprima teama si a exteriorizat-o.

            A separe copilul de dumneavoastra, si a-l lasa pe cont propriu in compania copiilor de varsta lui, este un mare pas pe care trebuie sa-l depasasca. Daca nu are posibilitatea de a merge la gradinita va trebui sa il ajutati sa realizeze acest proces indispensabil al separarii, incurajandu-l sa ia parte la jocurile vecinilor, ceea ce, in special pentru un copil timid, nu va fi atat de usor ca si cand ar merge la gradinita. In acest caz, o educatoare competenta poate ajuta copilul sa accepte separarea. In ciuda tuturor dificultatilor, puteti reusi, iar in modulul 11 voi descrie metodele prin care puteti recreea acasa conditii asemanatoare celor de la gradinita.

LUMEA CELORLALTI COPII

            Copilul de varsta prescolara este pe cale de a invata relatiile de “a da” si  “a lua” cu altii, adica cu un grup de copii de aceeasi varsta. Lumea relatiilor de la egal la egal este extrem de diferita de atmosfera din familie. De exemplu: un copil la gradinita voia sa se joace cu un camion, jucarie care tocmai se gasea in mainile altui copil.

-          Da-mi camionul! zice el.

-          Tocmai ma joc cu el, replica celalalt.

-          Da-mi camionul! insista copilul.

-          Nu! zice celalalt.

-          Ma doare inima, da-mi camionul!

Celalalt nu raspunde. Observand aceasta scena, am putea aproape sa vedem cum functioneaza spiritul primului copil: “Chestia cu inima merge la sigur cu mama, imi cedeaza intotdeauna. De ce n-ar merge si cu baietelul acesta?”

In acest fel, la bucurie si la tristete, in mod penibil sau dulce, copilul invata ca lumea relatiilor cu egalii sai este foarte diferita, ca are alt ansamblu de reguli si exigente. In prima sa experienta de grup, este confruntat dintr-o data cu punctele sale tari si slabe. Este fericit daca este acceptat si sufera daca este respins. Invata sa dea si sa primeasca.

In mijlocul celor egali cu el, un copil capata deprinderi sociale. Trebuie sa invete sa imparta, sa-si astepte randul, sa ceara ceva altuia, sa-si exprime sentimentele in cuvinte. Invata sa se bata pentru a-si apara drepturile, a spune ceea ce gandeste, a participa si a observa, sa-si dezvolte increderea in sine. Nici un copil nu se naste avand aceste aptitudini pe social si afectiv.

Copilul dumneavoastra va avea nevoie sa se joace cu alti copii si sa capete aptitudini sociale la trei, patru si cinci ani. Gradinita este locul ideal pentru a le deprinde, deoarece aceasta invatare este supravegheata de personal calificat. In jocurile cu copin vecinilor, invata sa loveasca, sa suporte si sa insele. Nu exista nimeni care sa ajute un copil timid sa se integreze grupului, sa-si construiasca increderea si sa-si piarda timiditatea.

INVATAREA EXPRIMARII SENTIMENTELOR

Intre trei si sase ani, copilul invata sa-si exprime sau sa-si reprime sentimentele. In modulul precedent am insistat asupra importantei exprimarii in favoarea refularii sentimentelor la copii. In timpul acestor ani copilul isi va construi atitudinea fundamentala vis-à-vis de ceea ce simte in interiorul sau. Ori va crede ca sentimentele si emotiile sunt periculoase si ca ar fi mai bine sa le reprime, ori va invata sa le lase sa “curga”, fie ele pozitive sau negative.

            Sa luam urmatorul exemplu. O mama il ia pe copilul sau de doi ani si jumatate sa faca cumparaturile impreuna. Si-a pus lucrurile in carucior, iar pe copil l-a asezat in spatiul special pentru copii, tot in carucior. La un moment dat o doamna mai in varsta se apleaca peste carucior si spune zambind: “Ce baietel dragut!” Micutul ridica ochii catre doamna mai in varsta si spune cu voce inalta si inteligibila: “Pleaca de aici! Nu-mi place de tine!”

            Daca dumneavoastra ati fi fost mama, cum ati fi reactionat la acest incident? Majoritatea mamelor ar spune copilului: “Acesta nu este un mod de a vorbi cu o doamna asa draguta! Cere-ti iertare imediat!” , mai degraba decat sa-l scuze pe copil in fata doamnei spunand: “Nu are decat doi ani si jumatae, nu prea stie multe.” Cu alte cuvinte, multe mame l-ar lasa pe micut sa inteleaga ca este un lucru rau sa exprimi ceea ce simti.

            Nu cred ca au dreptate. Cred ca micutii au tot dreptul sa spuna ceea ce gandesc la aceasta varsta. Este nociv pentru dezvoltarea personalitatii lor, spontaneitatii si autenticitatii de copil sa-i invatam sa-si ascunda sentimentele in acesti primi ani.

            Nu pledez pentru faptul ca toti copin, de toate varstele sa spuna tot ce gandesc oriunde si oricand, daca au chef. Trebuie sa respecte sentimentele celorlalti si sa fie politicos cu ei. Dar nu pot invata sa fie delicati cu sentimentele celorlalti in perioada prescolara, fara  a se afla in pericol de a-si inhiba propria lor verva si spontaneitate. Micutul de doi ani si jumatate nu invatase inca sa trateze politicos sentimentele acelei doamne in varsta.

            La varsta de sase ani trebuie invatat copilul ca si ceilalti simt cate ceva; atunci veti avea timp sa-i explicati ca exista locuri si circumstante unde nu putem spune mereu tot ce gindim, ca uneori gindurile trebuie sa ramana neexprimate pentru a nu atrage necazuri. La nivelul claselor primare putem invata copin sa recunoasca circumstantele in care anumite sentimente se pot exprima liber si circumstantele in care nu este prudent sa o facem. Totusi varsta prescolara ramane aceea la care trebuie sa incurajam copin sa se exprime liber.




Alte materiale medicale despre: cresterea si dezvoltarea copilului




SENSIBILITATEA LA STIMULAREA INTELECTUALA             In timpul acestei etape de dezvoltare prescolara, copilul traverseaza o perioada pe parc [...]
Generalităţi • Talia, greutatea şi circumferinţa craniană pot fi comparate, de obicei cu procentele specifice pentru vârst [...]
IDILELE FAMILIALE             In timpul perioadei pe care o descriem, copilul trebuie sa depasasca o etapa normala pe care o numim “ idilele [...]


Copyright © 2010 - 2021 : eSanatos.com - Reproducerea, chiar si partiala, a materialelor de pe acest site este interzisa!
Informatiile medicale au scop informativ si educational. Ele nu pot inlocui consultul medicului si nici diagnosticul stabilit in urma investigatiilor si analizelor medicale la un medic specialist.
Termeni si conditii -
Confidentialitatea datelor - Contact



Despre cresterea si dezvoltarea copilului

    Alte sectiuni


    Ai o problema medicala?
    Daca vrei raspunsuri scrie intrebarea mai jos:

    Intrebarea in cateva cuvinte
    Intrebarea cu toate detaliile
    Unde se incadreaza problema medicala?
    Scrie codul din imaginea alaturata
    Scrie codul din imaginea alaturat



    Vezi toate intrebarile