Reprezinta, in acceptiunea unor psihiatri (Bleuler, Jung), accentuarea trasaturilor schizotime in care abstractul, izolarea, introversiunea se transforma in inadapilitate sociala, rationalism morbid, idealism rigid etc. S. este considerata o stare patologica care face dificila, daca nu chiar imposibila, adaptarea individului la mediul socio-familial. S. ar reprezenta un "palier" spre schizofrenie, intrucit datele recente arata ca aproximativ 50o/0 din totalul schizofrenilor au prezentat in antecedente trasaturi schizoide. Daca notiunea de S. este un cistig cert pentru psihiatrie si pentru intelegerea schizofreniei ca boala, ea nu trebuie supraeluata in sensul considerarii schizofreniei ca rezultat al evolutiei schizotimiei, in S. si apoi in schizofrenie. Totusi unii autori, Kretschmer, Bleuler si cu oarecare rezerve Hoffmann, Mauz etc, considera termenii schizotimie, schizoidie si schizofrenie drept grade ale aceleiasi dispozitii caracteriale. in schimb, Bumke, K. Schnei-der, Luxemburger etc. cred ca pentru a trece de la S. la schizofrenie este nevoie de interventia altor factori, care inca nu sint binecunoscuti. Berze si Bumke arata ca desi S. nu este egala cu schizofrenia, in unele cazuri caracterele schizoide sint atit de marcate si cu tendinte la agrare atit de vizibile, incit aceasta capacitate evoluti impune ideea ca, cel putin in aceste cazuri, este vorba de o schizofrenie in forma atenuata. Intr-nade-r izolarea, bizareriile, conceptiile ideologice sumbre, tulburarea vietii afective, cu absenta simpatiilor, a dragostei, dezinteresul pentru existenta reala, ou edarea in abstract, trasaturi care, prin acumulare, "inchid" treptat lumea reala, realizind in final o modalitate autista de existenta, ne amintesc de lumea aparte a schizofrenului. Acestea sint motive pentru care s-a propus termenul de "schizoidie evoluti" (Berze), care dupa Zilborg ar fi o "schizofrenie ambulatorie" sau, dupa Nielsen, o "schizofrenie apsihotica".