Tehnica psihoterapeutica de grup, initiata de J. Moreno (1921) (sociolog si psihiatru american de origine romana); pornind de la aspectele terapeutice de grup ale socio-metriei (al carui fondator este), Moreno apeleaza, in cadrul P., la jocul dramatic liber, improzat, de un grup de bolna, la tendintele ludice, simbolismul teatral, "rol", relatiile scena-public (dupa Gayral). Esentialul acestei metode terapeutice (care se aplica atit la copii cit si la adulti) il constituie exteriorizarea trairilor psihice ale bolnavului, a gindurilor personale in cursul improzatiei scenice (pornind de la o tema data) si analiza lor in grup, cu ajutorul psihoterapeutului. Psihodrama cauta sa elibereze si sa dezvolte activ spontaneitatea, sa creeze relatii de grup, oferind posibilitatea analizarii, intelegerii si transformarii subiectilor. Exteriorizarea facindu-se la modul ludic, este o metoda neanxioasa de exprimare a conflictelor personale. La noi in tara a fost aplicata de A. Dan, iar A. Mihu a scris o monografie in acest sens. Prin atie cu efectul cathartic (de eliberare) al scenelor dramatice asupra spectatorilor (cunoscut de la Aristotel), metoda lui Moreno extinde acest efect binefacator al teatrului chiar asupra actorilor (bolnalor), care trebuie sa fie cit mai spontani, sa-si joace propriul lor personaj. Leboci si Diatkine utilizeaza P. pentru un singur pacient. Desfasurarea terapeutica a P. reclama trei etape: pre-paratorie (de discutie, prezentare, pregatire a temei si a rolurilor), de prezentare teatrala (punere in scena, dialog, recuzita) si de dezbatere in cadrul grupului.