Este definita de J. F. Kramer si D. C. Ca-meron (1975) ca o stare particulara a organismului datorata interactiunii sale cu un medicament si caracterizata mai ales prin tulburari de comportament caracterizate prin adevarate presiuni de a lua medicamentul (continuu sau periodic) pentru a obtine o serie de efecte psihice si de a inlatura o stare dezagreabila, care apare in cazul intreruperii. Toleranta nu este un element obligatoriu al D.; o persoana poate deveni dependenta fata de mai multe medicamente. Cei mai importanti factori care produc D. sint: structura persoanei, specificul ambiantei socioculturale si proprietatile farmacodinamice ale medicamentului. Dupa tulburarile principale pe care le produce D. poate fi fizica, psihica sau mixta. D. fizica, este o stare de adaptare manifestata prin tulburari intense somatice atunci cind este suprimat medicamentul sau cind actiunea sa este neutralizata de un antagonist specific (OMS, 1965). D. psihica se caracterizeaza printi-o stare particulara de satisfactie si exaltare care se cere imperios repetata, intretinuta prin consumarea medicamentului respecti Dupa Kramer si Cameron acesta este cel mai puternic element care de fapt intretine D. Dintre medicamentele care produc D., se stie ca farmacodependenta in cazul cocainei se bazeaza numai pe D. psihica, in schimb opiomania da foarte repede o stare de D. fizica grava si cu o toleranta foarte pronuntata ( FARMACODEPENDENTA).