eSanatos - sanatatea ta e preocuparea noastra!
    Cauta in site
NutritieBoli
                 Home | Creeaza cont nou | Login membri


Psihopatologie

NAVIGARE RAPIDA: » Pagaina principala » GHID MEDICAL » psihiatrie » psihopatologie

Caracteristicile limbajului empiric

Trimite pe messenger Versiune pentru tiparire

Am denumit limbaj empiric sau limbaj paralel discursul prin care bolnavii ii expun medicului suferinta lor. Acesta are o valoare deosebit de importanta, intrucat de aici se porneste in cunoasterea si intelegerea formelor suferintei umane, atat in medicina somatica, cat si in psihiatrie.
Limbajul empiric preceda intotdeauna limbajului epistemologic, intrucat el este expresia suferintei bolnavului, a atitudinii sale fata de impresiile produse de "transformarea" patologica survenita in existenta sa. Spre deosebire de limbajul epistemic, care este un limbaj rational, limbajul empiric este un tip de limbaj emotional si subiectiv, comunicand noile "experiente morbide" ale persoanei in conditiile determinate de boala.
Acest limbaj al bolnavului este un "limbaj paralel" cu limbajul specialistului, iar daca pentru bolnav relatarile sale sunt autentice si inteligibile, limbajul stiintific al specialistului ii apare ermetic, complicat, adesea confuz. Aceste aspecte sunt importante din punct de vedere psihologic. Limbajul bolnavului, prin faptul relatarii suferintei sale, are un efect catartic si de transfer asupra persoanei medicului-interlocutor. in mod egal, faptul de a nu putea intelege limbajul stiintific al medicului reprezinta pentru bolnav un factor psiho-traumatizant, generator de angoase, trairi emotionale penibile, impresia ca i se ascunde un pericol etc. Ceea ce trebuie precizat este faptul ca ne gasim in fata a doua limbaje : limbajul bolnavului si limbajul medicului, iar constituirea campului epistemic depinde intr-o foarte mare masura de acordul dintre acestea, de capacitatea lor de intrepatrundere si de inteligibilitate.
Limbajul empiric este mult mai nuantat, mai divers decat cel stiintific, intrucat este subiectiv si urmareste prezentarea trairilor personale si a atitudinilor bolnavului fata de propria sa suferinta. in mod egal, limbajul stiintific este un "cod" universal, un instrument cu si prin care specialistii delimiteaza campul epistemologic al suferintei, opereaza judecati in interiorul acestuia si comunica intre ei. Din aceste motive, limbajul stiintific arc un caracter de rigurozitate, este conventional si adaptat necesitatilor unui model strict de gandire, de regula cauzala sau fenomenologica.In cazul medicinei somatice, limbajul bolnavului este "limbajul suferintei", al unui fapt existent obiectiv, concret in raport cu sfera somatica sau cu dezechilibrele fiziologice ale organismului uman. in cazul medicinei psihiatrice, limbajul bolnavului nu este un limbaj al suferintei, ca in cazul bolilor somatice, ci un "limbaj al transformarilor", intrucat bolnavul psihic, cu foarte mici si rare exceptii, nu recunoaste si accepta ideea ca este bolnav. El resimte tulburarile sale ca pe niste "schimbari", ca pe niste "transformari" ale persoanei sale sau ca pe niste efecte ale unor influente straine venite din afara sa. in ambele situatii, limbajul bolnavilor este extrem de polimorf, incarcat si nuantat emotional, intr-o permanenta mobilitate, variind adesea de la o intalnire cu medicul la alta etc. Ne m ocupa in continuare de analiza principalelor forme de limbaj empiric al bolnavilor cu tulburari psihice.



Spre deosebire de limbajul bolnavilor somatic, care exprima suferinta acestora, limbajul bolnavilor psihic exprima atitudinea acestora fata de nefirescul transformarilor pe care le resimt. Limbajul bolnavilor psihic disimuleaza, relateaza sau elaboreaza fabulativ ceea ce acestia simt ca nefiresc in raport cu propria lor persoana.In cazul disimularii, bolnavii cauta ca prin cele relatate sa ascunda, sa mascheze sau cel putin sa estompeze pe cat le este posibil nefirescul resimtit ca urmare a unor "transformari" ale persoanei lor. in aceste cazuri, relatarile sunt sarace, simple, cauta sa evite tema suferintei sau a bolii, mai mult decat atat, cauta sa convinga interlocutorul ca ei sunt perfect normali.
Limbajul fabulativ, inventiv, are un rol de acoperire a realitatii si apare in doua situatii intalnite destul de frecvent: mitomanie si simularea bolilor. Ambele situatii sunt caracterizate prin limbaje care urmaresc sa modifice realitatea existenta de fapt, in conformitate cu tendintele personale ale bolnavilor sau, mai exact, ale persoanelor respective. in aceasta privinta, trebuie facuta diferenta intre limbajul mitomanilor, care este prin excelenta un "limbaj fabulistic", si limbajul simulantilor, un "limbaj de acoperire". Primul relateaza situatii imaginare ireale, pe cand cel de-al doilea relateaza tulburari sau trairi imaginare. Primul urmareste sa prezinte o realitate schimbata in conformitate cu tendintele bolnavului, pe cand cel de-al doilea urmareste sa convinga interlocutorul de existenta unor tulburari imaginare sau inexistente; fiind constient de acest fapt, o face in scopul realizarii unor interese personale. Tot in aceasta categorie se inscrie si "limbajul suferintelor imaginare" din cursul ipohondriei, limbaj care, spre deosebire de cel "inventiv" al simulantilor, este relatarea unor suferinte inexistente, dar de care bolnavul este ferm convins ca sunt reale.
A treia categorie o reprezinta limbajul bolnavilor psihic care relateaza in mod curent starile lor sufletesti anormale, pe care le resimt in forme dintre cele mai variate, ca "transformari" ale persoanei lor. De regula, acest limbaj expozitiv are caracterul unei "relatari narative" avand ca tematica "transformarea persoanei bolnavului", iar ca motiv central, "persoana" acestuia. De regula, aceste relatari au un caracter de expunere psihobiografica in scop patografic; ca forma de expunere-expresie, sunt in raport cu nivelul de inteligenta a! bolnavului si cu bagajul sau cultural. in sensul acesta, m prezenta in continuare cele mai frecvente situatii.

Limbajul nevrotic, specific bolnavilor cu tulburari nevrotice, are caracterul unei naratiuni de factura romanesca. Este un "fragment psihobiografic" de factura patografica in care este cuprinsa, adesea intr-o maniera "dramatica", "istoria nevrozei" persoanei respective. Interesant este faptul ca bolnavul nu numai ca relateaza, dar concomitent cauta sa "explice" si sa "argumenteze" aceasta "naratiune clinica".
Limbajul delirant este una dintre cele mai complexe forme de expresie cu care se confrunta, in calitate de interlocutor, psihiatrul sau psihologul. Limbajul bolnavilor deliranti este un tip de limbaj neologic, incarcat de simboluri si care socheaza adesea prin inlocuirea ului realitatii logice cu cel al irationalului impins pana la absurd. Limbajul delirant este un "limbaj dereistic", strain si straniu totodata, atat ca forma, cat si in ceea ce priveste continutul sau. El are un mare polimorfism, in raport cu tipul de tulburare psihica a bolnavilor. In egala masura, mai ales in cazul delirului halucinatoriu, limbajul are caracterul unei relatari care aminteste de stranietatea situatiilor sau a scenelor onirice, incarcate de un simbolism fantastic, adesea incomprehensibil si bizar. Cele mai importante forme de limbaj delirant le intalnim in cazul paranoicilor, la schizofrenici si parafrenici.
Limbajul paranoicilor este unul extrem de elaborat si el exprima, intr-o maniera ampla si cu accente it convingatoare, tematica ideilor delirante ale bolnavului. Avand un caracter tematic precis, bine delimitat, limbajul va avea coerenta si conserva din punct de vedere formal aparenta logica a judecatilor silogistice. Este un limbaj pretios, cautat, argumentat si prin care bolnavul cauta sa se impuna interlocutorului; este, de regula, minoideatic sau monotematic si persuasiv. Adesea, acest tip de limbaj, la persoanele cu constitutie emotiva sau usor sugestibile, poate induce idei similare, devenind convingator si sfarsind ca, printr-un proces de "inductie psihica sugestiva", interlocutorul sa "adere" la ideile bolnavului.
Limbajul schizofrenicilor constituie o tema dintre cele mai dezbatute de specialistii psihiatri sau psihopatologi (E. Kraepelin, J. Seglas, S. Piro, B. Calieri si L. Frighi, J. Bobon si G. Maccagnani, C. Enachescu). La vremea sa, E. Kraepelin a rbit chiar despre "schizofazie" ca despre o forma clinica particulara a schizofreniei, in care tulburarile de limbaj se situau pe primul . Desi este un limbaj determinat de transformarea delirant-halucinatorie a personalitatii, el are un caracter particular: exprima ruptura contactului vital cu realitatea si plasarea bolnavului intr-o lume stranie, autista. Din aceste considerente, limbajul schizofrenic este, din punct de vedere formal, un limbaj discordant, disociat, incoerent si incomprehensibil, bizar sau manierist. Continutul sau este simbolic, dominat de neomorfisme lingvistice care exprima "conceptele gandirii delirante" a bolnavului, reprezentarile si experientele sale morbide. Uneori, tulburarea este atat de profunda, incat limbajul devine total incomprehensibil, constituind veriile "limbi artificiale" de factura glosolalica sau pseudoglosolalica.In cazul bolnavilor cu suferinte afective de factura psihotica, limbajul acestora este diferit, in cazul maniei si al melancoliei. Ceea ce diferentiaza cele doua categorii nosologice sunt atat forma, cat si continutul discursului. in manie, expunerea verbala are un caracter expansiv euforic, dominat adesea de asonante si putand ajunge la fuga de idei sau verbigeratie. Asociatiile sunt sumare, rapide, tematica inconsistenta. in melancolie, limbajul este sarac, dominat de teme depresive sau catastrofice, de culpabilitate si suicid.
Aceste aspecte, enumerate succint mai sus, exprima modalitatile variate ale limbajului bolnavilor psihotici si nevrotici. S-a rbit adesea chiar de un model particular de prezentare-relatare de catre bolnavi a suferintei sau transformarii personalitatii lor, relatare integrata in contextul psihobiografic al bolnavilor respectivi. Din aceste considerente, "relatarile" bolnavilor, adesea veriile constructii narative, constituie pentru specialisti un material psihopatologic particular etichetat ca "roman patobiografic" (A. Stockvis, M. Robert, C. Enachescu). Acest limbaj, care exprima noua experienta de viata a bolnavilor psihic, este "materialul psihopatologic" din care medicul psihiatru va reconstitui ulterior conuratia personalitatii bolnavului, "imaginea clinica a bolii", dar si limbajul epistemic, care sa delimiteze sfera disciplinei respective.


Se poate desprinde clar acum, pe baza celor relatate mai sus, ca in cazul psihopatologiei, campul epistemologic al acesteia se fundamenteaza pe si prin limbaj, el fiind rezultatul analizei limbajului empiric din care se elaboreaza ulterior limbajul stiintific. in felul acesta, campul epistemic al psihopatologiei reuneste limbajul bolnavului si limbajul psihiatrului. Primul are caracter expozitiv-narativ, cel de-al doilea, caracter conceptual--explicativ. Pe aceste considerente, atunci cand ne referim la campul epistemic al psihopatologiei, trebuie sa avem in vedere ambele aspecte: nu numai pe cel al specialistului, ci si relatarea bolnavului. Este un act de punere "la un loc" a exprimarii si intelegerii, domeniul de cunoastere stiintifica fiind concluzia acestei intalniri.
Spre deosebire de medicina somatica, in cazul patologiei psihiatrice, obiectul stiintei este interiorizat in persoana bolnavului si are un caracter subiectiv. El nu poate fi obiectivai decat prin intermediul limbajului, mai exact spus, prin acordul care se sileste intre limbajul empiric al bolnavului si limbajul stiintific al psihiatrului. Aici insa pot aparea confuzii sau exagerari, de regula din partea psihiatrului, a modului sau de "a vedea" si de "a intelege" atat limbajul bolnavului, cat si, prin intermediul acestuia, persoana lui. De regula, apar exagerari de "medicalizare" ce duc la constructia unor "imagini" exagerate sau chiar false ale tulburarilor psihice; mai mult decat atat, pot fi "vazute" tulburari psihice acolo unde ele lipsesc. Aceste erori de intelegere a fenomenului psihic morbid construiesc un "fals domeniu de cunoastere", farizand disputele anti-psihiatrice, care, in esenta lor, privesc "confuziile" dintre limbajul bolnavului si limbajul psihiatrului. Confuziile cauzate de "dezacordul" dintre cei doi interlocutori compromit sau chiar desfiinteaza "obiectul" psihopatologiei sau esueaza in discutii sterile. Din aceste considerente, limbajul, atat in psihologie, cat si in psihopatologie, ni se pare a fi una dintre problemele cele mai importante, intrucat, dat fiind caracterul particular al fenomenelor psihice, normale si morbide, ele isi obiectiveaza natura si existenta prin intermediul limbajului.
Considerata astfel, din perspectiva gandirii psihopatologice si a "discursului epistemic" al acesteia, nebunia ne apare ca fiind integrata destinului fiintei umane, ca un dat deontologic si nu ca un simplu "accident morbid", ca o boala, asa cum este ea inteleasa in sfera medicinei somatice.
Nebunia devine, in perspectiva discutiei de mai sus, un "adevar istoric" al persoanei respective (G. Rosolato), o dimensiune particulara a fiintei sale, un nou "fel de a fi", caracterizat prin ruptura, hiatusul care apare in existenta bolnavului si pe care numai discursul clinic al psihopatologiei il poate obiectiva si supune analizei unui model de gandire fenomenologica.

Acum se poate desprinde clar, din cele mai sus prezentate, faptul ca "limbajul" si "discursul" referitoare la denumirea si descrierea fenomenelor psihice morbide, proprii psihopatologiei, constituie una dintre laturile esentiale ale acestei discipline. Plecand de la "observarea" si "ascultarea" bolnavilor psihic, psihiatrul reconstituie "istoria psiho-biografica interioara" a acestora sub forma unui "context lingvistic" in care cuvintele inlocuiesc imaginile concret-obiective ale suferintei somatice din medicina generala, ele fiind purtatoarele trairilor subiective ale bolnavilor psihic. in felul acesta, psihopatologia se constituie ca un domeniu epistemologic, in care subiectul cunoasterii este "obiectivat" numai prin discurs, iar de natura discursului r depinde delimitarea si intelegerea domeniului de cunoastere a fenomenelor psihice morbide.



Alte materiale medicale despre: psihopatologie





De la 3 ani, copilul vorbeste din ce in ce mai bine. Face cu atat mai multe progrese cu cat contactele sale cu ceilalti sunt din ce in ce mai fr [...]
Aspectele antropologice ale psihologiei si psihopatologiei Medicina este stiinta cauzelor, consecintelor si terapiei bolilor. Din acest motiv, domeni [...]
Cadrul general al problemei injelegerea atat a normalitatii, cat si a anormalitatii psihice depinde de cunoasterea organizarii structurale si a dinam [...]


Copyright © 2010 - 2020 : eSanatos.com - Reproducerea, chiar si partiala, a materialelor de pe acest site este interzisa!
Informatiile medicale au scop informativ si educational. Ele nu pot inlocui consultul medicului si nici diagnosticul stabilit in urma investigatiilor si analizelor medicale la un medic specialist.
Termeni si conditii -
Confidentialitatea datelor - Contact



Despre psihopatologie

    Alte sectiuni



    Ai o problema medicala?
    Daca vrei raspunsuri scrie intrebarea mai jos:

    Intrebarea in cateva cuvinte
    Intrebarea cu toate detaliile
    Unde se incadreaza problema medicala?
    Scrie codul din imaginea alaturata
    Scrie codul din imaginea alaturat



    Vezi toate intrebarile