Pacientii cu infarct acut de miocard sunt de obicei hipoxici, mai ales daca prezinta si insuficienta de ntricul stang sau soc cardiogen. Numeroase mecanisme fiziopatologice au fost propuse pentru a explica aceasta stare, printre care: (1) tulburarea raportului ntilatie/perfuzie in plamani, (2) colaps al cailor aeriene mici cu aparitia suntului dreapta-stanga si (3) prezenta edemului pulmonar interstitial si alolar. Mai multe studii sugereaza ca ridicarea presiunii pulmonare microvasculare nu este unicul factor care duce la aparitia colectiilor lichidiene pulmonare extravasculare. Se pare ca un anumit rol il are si alterarea permeabilitatii capilare. Terapia inhaiatorie cu oxigen se utilizeaza pe scara larga, de multi ani, la pacientii cu infarct acut de miocard. Utilizarea acestei terapii a continuat mai mult din obisnuinta decat, poate, din cauza unui beneficiu silit stiintific. Un studiu controlat (Rawies si Kenmore, 1976) a fost incapabil sa demonstreze o diferenta in rata mortalitatii sau a aparitiei aritmiilor la pacientii care au primit oxigen, ativ cu cei care au respirat aer obisnuit. De fapt, terapia cu oxigen administrata la pacientii cu infarct acut de miocard duce la o vasoconstrictie sistemica moderata si la o usoara scadere a debitului cardiac. Aceste modificari nu au de obicei consecinte biologice si pare rezonabil ca hipoxemia frecnt intalnita sa fie corectata. Lucrari experimentale au aratat ca administrarea de oxigen 40% poate duce la reducerea intinderii infarctului, iar administrarea de oxigen 100% poate duce la reducerea leziunii miocardice.

Administrarea de O2 cu debit scazut trebuie sa se faca la cei mai multi pacienti cu infarct acut de miocard, de obicei in cantitati de 2-5 l/min pe sonda nazala. Pacientii cu insuficienta cardiaca congestiva sau soc pot beneficia de concentratii mai mari (oxigen 40%-l00%), in timp ce pacientii cu boaia pulmonara obstructiva cronica sera si retentie de bioxid de carbon necesita doze mult mai mici (1-21/min.) sau deloc. Agravarea hipoxemiei se poate datora atelectaziei, pneumoniei, embolismului pulmonar sau insuficientei cardiace. Gazele sanguine arteriale trebuie dozate pentru a putea aprecia starea pacientului si raspunsul la terapie.

Protocol
1. Pacientii trebuie supusi terapiei cu oxigen -- 2l/min pe sonda nazala, de la internarea in unitatea coronariana.
2. Determinarea gazelor sanguine arteriale trebuie facuta la aproximativ 5-l0 minute de la initierea terapiei cu 02-Tehnica cea mai buna de recoltare a sangelui arterial este introducerea intraepidermica de lidocaina 1% la nilul arterei radiale si apoi punctionarea acesteia. Trebuie sa ne asiguram ca seringa are peretii interiori bine acoperiti cu heparina si ca aceasta umple si spatiul mort dintre seringa si ac. Aceasta din urma manevra previne ca bulele de aer sa ajunga in contact cu esantionul de sange arterial.
3. Daca presiunea O2 din sangele arterial este mai mica de 80 mm Hg, administrarea de O2 suplimentar trebuie crescuta la 4 l/min si analiza gazelor sanguine arteriale trebuie repetata 5-l0 minute mai tarziu.
4. Daca presiunea O2 din sangele arterial este tot sub 80 mm Hg, oxigenul suplimentar trebuie administrat prin masca faciala si nu prin sonda nazala. La pacientii cu hipoxemie sera, cum ar fi cei cu edem pulmonar, terapia cu oxigen suplimentar trebuie initiata direct cu masca faciala.
5. Imposibilitatea de a obtine o presiune adecvata a O? arterial duce la schimbarea mastii faciale cu un aparat de administrare a O2 suplimentar cu recirculare respiratorie.
6. Terapia cu oxigen trebuie continuata cel putin atat timp cat pacientul se gaseste in unitatea coronariana si cel mai bine pana in ziua a 4-a sau a 5-a dupa infarct.
7. Daca se suspecteaza un embolism pulmonar, este bine sa se dozeze gazele arteriale in timp ce pacientul respira aerul ambiant. Terapia cu oxigen este necesar sa fie intrerupta doar 7 minute la pacientii cu afectiuni pulmonare pentru a obtine un esantion reprezentativ pentru respiratia in aer ambiant. Daca pacientul prezinta o boala pulmonara obstructiva cronica sera este necesar ca terapia sa fie intrerupta pentru 25 de minute inainte de recoltarea probei de sange arterial.