Judecand, ca si la celelalte materii primare de baza,
proteinele sau lipidele, unde unii aminoacizi si, respectiv, unii acizi grasi sunt considerati elemente esentiale indispensabile (caci, ei nu se pot sintetiza in organism si, deci, trebuie adusi din afara prin alimentatie), la fel este si in cadrul glucidelor.
Glucoza poate fi definita, ca atare, esentiala si indispensabila si cu o necesitate de aport extern prin componentele glucidice prezente in alimente, caci, la fel, ea nu se poate sintetiza in organism.In anumite situatii de necesitate majora ale organismului, cand rezervele de glucoza din tesuturi (ex.: Gcat) sunt insuficiente sau obtinerea ei din transformarea fiziologica normala din celelalte materiale amintite (proteine sau
lipide de rezerva), nu o pot satisface (in acel moment de urgenta), iar respectiva situatie de acoperire cantitativa fiind pe o perioada scurta, necesitatea de a apela la un aport extern dene o realitate, deci se apeleaza la ajutorul materialelor glucidice aduse prin alimentatie.
Acest fenomen este rezultatul unei stari de "insuficienti" meolica a organismului de a satisface rapid (la un anumit nivel cantitativ), sinteza de glucoza din celelalte materiale din organism (respectiv, acizii aminati sau
acizii grasi), intr-o necesitate acuta si speciala.
Aceasta nu inseamna ca prezenta in mod obisnuit permanenta a glucidelor in
alimentatia noastra este numai de a satisface acest fenomen, ci, in principal, ele sunt produse necesare hranei fiintelor i, un ajutor al naturii in lupta lor pentru existenta.
Este bine de stiut !
Este cazul sa amintim existenta unei clasarii a glucidelor, ca fiind, pe de o departe, structuri cu absorbtie intestinala rapida sau, pe de alta parte, ca structuri cu absorbtie intestinala lenta.
Aceasta denumire a fost facuta in relatie cu unele indicatii de consum prind relatia cu anumite boli sau
diete ce necesita aceasta precizare.
Aceasta categorie de zaharuri cu absorbtie rapida cuprin-de, in general,
glucidele de tipul monozaharide (glucoza, fructoza, galactoza, riboza etc.) ca si dizaharidele lor (zaharoza, lactoza, mal-toza etc), pe care le gasim in fructe, miere, produse
zaharoase etc, care ajunse, prin alimentatie, la nivelul intestinal, sunt absorbite rapid, fara a mai necesita timp de prelucrare enzimatica sau, in cazul dizaharidelor, acesta sa se faca intr-un timp scurt.
Contrar acestora,
zaharurile cu absorbtie lenta sunt ace-le alimente care contin, in general,
glucide complexe, produsi poliza-haridici (fainoasele din grau, secara, orz, porumb,
amidonul din cartof), precum si produse vegetale similare (din fructe, rizomi, radacinoase).
Acestora, ajungand in tractul digestiv, le trebuie mai mult de 8 orc pentru a fi transformate de catre enzimele intestinale in monozaharide, in acelasi timp absorbtia lor prin mucoasa intestinala facandu-se lent, pe masura ce sunt digerate si transformate.
In circulatia sanguina, zaharurile "rapide", ajungand din abun-denta (in "pic") in circulatia sanguina, ridica procentul de glucoza la nivel ridicat in sange si in tesuturi pentru o perioada de timp semnificativa (in general, mai scurta) in raport cu anumiti factori (printre care necesitatea crescuta de
insulina endogena este importanta).
ativ, zaharurile lente, absorbite intr-o cantitate egala, dar intr-o perioada mai lunga de timp, ridica mai putin procentul de glucoza in sange si in tesuturi, in special la un nivel compatibil cu puterea de meolizare a organismului (in parte, in relatie cu actitatea cantitativ normala a insulinei endogene).
Este clar ca acest aspect in
alimentatie va depinde de indicatiile legate de
dieta sau de anumite regimuri, dar si de o alimentatie echilibrata, care este incompatibila cu abuzurile in consumul predominant de zaharuri "rapide".
Zaharul este, in parte, responsabil in patologia unor stari de boala, in anumite circumstante, mai ales datorita consumului in exces, permanent in alimentatia de toate zilele.
Obezitatea,
diabetul (noninsulino-dependent),
cariile dentare, patologii/e vasculare, ca si alte maladii generate de excesul de greutate corporala, fac parte din acest abuz, multe dintre acestea fiind in legatura si cu comportamentul alimentar.
Consumul de
zahar pe persoana variaza de la tara la tara, de la regiune, la regiune, fiind in legatura cu traditia fiecarei populatii, acest consum fiind in continua evolutie si schimbare.
In general, 1.200 pana la 1.500 gr (global) de zahar pe luna si pe persoana este considerat un consum modest.
El depinde, in general si de varsta, sex, felul de munca, de clima zonei locuite, ca si de felul produselor locale de consum (mai ales traditionale).
La consumul de glucide exista, uneori, o intoleranta de cauza enzimatica (in general, de origine genetica).
In afara de unele recomandari de a reduce consumul de glucide (diabetul insulinodependent sau nu, obezitatea, unele
tulburari gastro-intestinale, vasculare) este cunoscuta intoleranta la
zaharul natural din lapte,
lactoza (dizaharid), care, la omul normal, sub influenta enzimei lactaza din intestin, se desface in galactoza si glucoza, amandoua monozaharide ce se absorb si trec in sange.
Uneori (ereditar), aceasta enzima lipseste si lactoza din
lapte ramasa nedigerata dene aliment bun pentru
bacteriile intestinale, provocand o fermentatie ce determina tulburari la acest nivel, declansand indigestii, emerite ce pot impiedica, astfel, absorbtia altor materiale nutritive, cum sunt grasimile, taminele.
Trebuie dat un raspuns excesului in consumul de glucide, legat de riscul unor localizari in cancer.
Este un raspuns dificil, care asteapta a fi conturat.
Proliferarea neoplaziei cere multa energie, aceasta trebuind sa Ge gasita in materialele si componentele din produsele de nutride, in care se gasesc predominant glucidele
