Intrati in orice magazin de produse alimentare si nu veti putea evita simtamantul ca niciodata n-a existat o asemenea abundenta si rietate a produselor alimentare.
E o priveliste impresionanta, dar care induce in eroare. Desigur, e o abundenta nemaipomenita, caci lumea apuseana n-a fost niciodata atat de supraalimentata. insa diversitatea nu este aceea pe care s-ar putea sa ne-o inchipuim.
Oricat ar parea de curios, cu cat lumea a devenit mai bogata, culturile intensive s-au concentrat asupra productiei doar a cator rietati.
95% dintre caloriile consumate de populatia globului provin numai din 30 de produse agricole, iar 50%, din numai patru astfel de produse: orez, grau, porumb si cartofi.
Dupa Stefano Padulosi, de la Institutul International de Genetica a Plantelor din Italia, omenirea nu foloseste decat extrem de putin din ceea ce ofera cu generozitate pamantul etei pe care traim.In India exista peste 1.000 de produse agricole comestibile, in America de Nord, 1.100. in Africa, numai Ghana are 2.500 de te care s-ar putea folosi pentru hrana si inca 800, in zona arida a Sahelului. Aceasta inseamna in jur de 6.000 de specii comestibile, inainte de a incepe sa adaugam ceea ce se gaseste in America de Sud, in America Centrala, in Australia, cu bogatele insule din zona Pacificului, si in Asia Orientala. De fapt, pe glob exista aproximativ 100.000 de te comestibile, din care se consuma doar 150 pana la 200.
Cunoscand acestea, se ridica intrebarea de ce rietatea alimentelor pe care le consumam e atat de limitata, cand exista atatea te comestibile.
Un raspuns l-ar constitui consertorismul innascut. Fiecare populatie tinde sa-si transmita obiceiurile de-a lungul generatiilor, in timp ce multe alimente noi trebuie sa se lupte pentru a fi acceptate.
Exemplul cel mai elocvent il ofera rosiile. S-ar putea sa credeti ca rosiile apartineau dintotdeauna bucatariei italiene, insa ele n-au ajuns din Anzi in Europa decat la inceputurile secolului al XVI-lea. Aztecii numeau rosiile tomatl, si primele retete pentru sosurile de rosii folosite la macaroane au aparut dupa 300 de ani. Iar in sutele de ani de la sosirea in Europa, datorita culorii vii si a inrudirii lor taxonomice cu matraguna si zarna (Solcmum nigrum), rosiile nu s-au bucurat de o reputatie prea buna.
Catre sfarsitul secolului al XVI-lea, autoritatile germane avertizau ca "rosiile nu trebuie sa fie consumate". Dupa inca 100 de ani, urau, in continuare, pe lista telor otravitoare.
Si au mai trebuit sa treaca inca 100 de ani pana ce Linnaeus a sustinut ca rosiile pot fi consumate fara nici o primejdie. Dar nici atunci lumea nu s-a lasat convinsa cu usurinta, incat, in anul 1820, Robert Gibbon Johnson a mancat doua rosii in fata unei multimi adunate pe treptele tribunalului din localitatea Salem, pentru a dovedi ca nu sunt otravitoare.
Retinerea fata de rosii a existat mult timp si pe meleagurile noastre. De exemplu, in Transilnia, populatia maghiara culti rosii, care erau folosite numai pentru prepararea bulionului. Rosii crude au inceput sa fie consumate numai dupa Unirea de la 1 decembrie 1918, cand populatia a inceput sa urmeze exemplul functionarilor veniti din Vechiul Regat. Iar vinetele nici nu erau cunoscute.

Azi, pe mondial, rosiile ocupa locul al XII-lea pe lista celor mai importante produse agricole.
Pe langa consertorismul culinar, poate ca motivul principal al limitarii rietatii de pe mese, in special in Apus, se gaseste si in economia productiei de alimente.
O data cu introducerea mecanizarii, a crescut enorm si eficienta, incat renteaza sa ai masini specializate, combine si altele pentru o rietate cat mai redusa de recolte. De asemenea, cercetarile pentru marirea productiei dau rezultate mai rapide daca se efectueaza asupra unor te deja bine cunoscute.
Are importanta faptul ca, din ce in ce mai mult, hrana noastra provine din specii din ce in ce mai putine? Da, are importanta din mai multe motive.In primul rand, nu putem fi absolut siguri ca produsele agricole pe care ne bazam acum sunt si cele mai bune pentru noi.In al doilea rand, diversificarea da silitate agriculturii si e mai potrivita tarilor in curs de dezvoltare. Vastele monoculturi din Statele Unite pe care, zandu-le, Hrusciov le invidia, ambitionan-du-se sa incerce sa le introduca si in Uniunea Sovietica, sunt productive numai daca iti poti permite ingrasamintele, erbicidele si masinile agricole moderne, pentru a obtine o productie mare, care sa ajunga si in hambare. Pentru producatorii mici, rietatea da siguranta ca o boala sau o anumita conditie climatica nu distruge intreaga productie. De asemenea, diversificarea ofera posibilitatea cultirii fiecarui colt de pamant. indraznesc sa cred ca, pentru conditiile din tara noastra, diversificarea garanta o alimentatie mult mai echilibrata.In sfarsit, al treilea factor care face ne sa limitam atat de mult gama telor consumate este gustul. Sotia mea nu poate uita chinul pe care l-a simtit atunci cand a trebuit sa consume supa de agrise pe care mama mea a pregatit-o cu ocazia primei ei vizite in casa noastra.

Sa nu credeti ca numai romanii sunt asa. Poate ca nu stiti ca, in ultimii 100 de ani, singurul fruct provenit din America de Sud, care a devenit popular in Apus, este kiwi.
Desigur, gusturile cu care ne-am obisnuit din frageda copilarie ne fac sa preferam anumite alimente. Iar aversiunea adolescentilor este, cel putin in parte, de inteles, deoarece ei nu se gandesc la aspectele nutritive. Adultii insa trebuie sa stie ca papilele gustative se obisnuiesc mai repede decat am crede cu gusturi noi, mai ales cand stim de ce consumam un anumit aliment.
Chiar daca ne vine greu s-o recunoastem, gusturile noastre s-au alterat si nu ne putem conduce dupa ele. Vinul nu avea niciodata gustul apei, totusi cei intelepti vor renunta la chemarea gustului, ascultand de ratiune.
Alimentatia satisface nevoi biologice, mentinand viata; in acelasi timp, este o sursa de placere si de multumire, reflectand si exprimand informatii privind trasaturile personale si culturale caracteristice, precum si starea si relatiile sociale.
Fara indoiala, accesibilitatea e, adesea, principalul determinant al calitatii si al cantitatii alimentelor consumate.

Azi se obser ca si in cadrul unor unitati culturale mai mari exista subgrupe care manifesta normele si comportamentele lor proprii. Cel mai bun exemplu este acela al adolescentilor si al adultilor tineri, care si-au insusit normele difuzate de McDonald's.In sfarsit, fiecare familie isi modeleaza un anumit mod de alimentatie, cu preferinte si aversiuni comune. Iar din hrana existenta, fiecare persoana decide ce si cat sa consume.
De obicei, discutia privind nutritia e dominata de dimensiunile placerii, totusi trebuie sa recunoastem ca raspunsurile senzorial-afective, placerile gustative, pot ocupa un loc secundar in preferintele si in aversiunile fata de anumite alimente. Foarte des, respingerea sau acceptarea nu este legata de caracteristicile gustativo-senzoriale sau de loarea nutriti reala. Motivele pentru care europenii nu consuma zilnic soia, moluste, pisici sau sobolani n-au de-a face cu placerea gustati si nici cu filozofia. Daca cele amintite s-ar consuma, fara sa se stie ce reprezinta, ar fi acceptate fara probleme, insa sansele ca sa fie alese in mod voit sunt extrem de mici, cu exceptia soiei. Natura ofera hrana, iar oamenii au creat obiceiuri ca, de exemplu, de mai multe ori pe zi sa serveasca ceai sau cafea cu dulciuri sau alte produse cu o densitate energetica mare, in loc de morcovi, salata verde sau floricele. Pentru multi ar fi greu de imaginat o masa festi fara carne. Iar insusirea acestor obiceiuri are loc deja in frageda copilarie, determinand un anumit mod de alimentatie, care fi considerat ca normal si sanatos pentru tot restul vietii.
Raspunsul apatic al populatiei fata de sfaturile dietetice poate fi asemanat cu schimbarea directiei unui por mare, ce survine mult mai tarziu dupa momentul cand capitanul a cerut modificarea directiei.
Chiar daca cunostintele nu sunt suficiente pentru schimbarea modului de alimentatie, totusi ele contribuie la formarea unor convingeri, iar convingerile sunt precursorii actiunilor voluntare.

Pe langa schimbarea convingerilor si a obiceiurilor, alimentatia poate fi modificata si prin schimbarea compozitiei, a pretului si a accesibilitatii.
Cercetarile au descoperit ca volumul de alimente consumate este constant, indiferent de compozitie sau de densitatea energetica. Studiile efectuate pe oameni au aratat ca o modalitate de a combate obezitatea si bolile degenerative legate de un aport energetic mare este de a scoate grasimile, care au un volum mic, insa un numar mare de calorii. Gospodinele sa incerce reducerea treptata a cantitatii de ulei care se adauga de obicei alimentelor. Se vedea ca volumul de hrana consumat ramane acelasi, insa aportul de calorii fi mult mai mic. Iar cele care vor ajunge sa gateasca fara nici un pic de grasime vor obser ca spalatul selor deveni aproape o placere, pe langa economia de detergenti.
Cate cuvinte si despre preferintele gustative cu care ne nastem. Azi se stie ca sunt foarte putine si, in afara de gustul pentru dulce, se pare ca nu mai exista o alta placere gustati determinata genetic. Studii efectuate pe gemeni au dovedit ca influentele genetice nu explica decat o parte foarte mica a preferintelor alimentare. in mod incontesil, obiceiurile parintilor sunt preluate si de copii.
Dar chiar si preferintele si aversiunile prezente la nastere pot fi usor modificate. Un exemplu este acceptarea si placerea pentru condimentele puternice la unele populatii, ca cele din India, sau pentru gustul amar al cafelei sau al berii. Experienta arata ca oamenilor incepe sa le placa ce mananca, si nu invers. Alimentele consumate in mod obisnuit vor fi preferate. in decurs de 10-l4 zile, papilele gustative se obisnuiesc chiar si cu alimentele la care nu s-a adaugat nici un pic de sare.
Mamele trebuie sa stie ca expunerea continua, contactul repetat constituie un factor important, ce contribuie la acceptarea si la formarea placerii pentru alimentele noi.

Capacitatea de a dobandi anumite gusturi si preferinte alimentare este evidenta din cea mai frageda copilarie. Nou-nascutii recunosc si raspund preferential la mirosuri, la arome din mediu si la alimente deja la cate ore dupa nastere. Iar cercetarile au aratat ca aceste raspunsuri pot fi intate in viata intrauterina, prin expunerea la dieta mamei. Gusturile si mirosurile din alimentatia mamei sunt prezente in lichidul amniotic, ducand la obisnuirea cu ele deja in perioada prenatala. Iar raspunsurile initiale ale nou-nascutilor se largesc foarte repede, datorita stimulilor din laptele de mama.
Aromele si mirosurile alimentelor intra si in laptele matern, and o importanta apreciabila asupra atitudinilor alimentare ale sugarilor.
Trebuie sa retinem antajul biologic al capacitatii de a modifica preferintele, prin consumarea repetata a unui aliment. Gospodinele care vor proceda asa vor determina raspunsul senzorial dorit din partea copiilor.
Desigur, adultii care-si folosesc inteligenta la alegerea hranei si a cantitatii consumate nu se pot separa de influentele cognitive, de informatiile privind calitatile alimentului respectiv. Dar, in aceasta privinta, nu toti oamenii sunt la fel.
Cercetarile arata ca, in majoritatea regiunilor globului, modul de alimentatie nu e determinat in primul rand de foame, ci de o serie de factori complecsi: sociali si psihici. Educatia, obiceiurile si traditia joaca un rol imens, dar si starea psihica individuala.
Alimentatia face parte din comportamentul nostru social; luarea mesei cu altii ne apropie, creeaza senzatia de "noi" si satisface nevoia contactului social.
Una dintre principalele probleme de sanatate, in Europa, America, tarile arabe si multe tari din Asia, este surplusul ponderal, obezitatea. Nu de mult timp, cu ocazia unui congres, echipa de cercetatori de la Facultatea de Medicina din Cluj a comunicat ca, si in Romania, 50% din populatie este hiperponderala.

Santii cerceteaza semnalele cu actiune imediata si de lunga durata care dirijeaza senzatiile de foame, de pofta de mancare si de satietate. in acest domeniu, actioneaza numerosi factori, incepand de la digestia gastrica, continuand cu hormonii secretati de aparatul digestiv, insulina si glucagonul, pana la mesagerii chimici - leptina, care este secretata de tesutul adipos si franeaza ingestia de calorii. La obezi, acest semnal nu e inteles in mod corect, creandu-se o rezistenta la leptina. Acolo unde, intr-ader, e vorba de o rezistenta la leptina, ea s-ar putea sa fie, cel putin in parte, determinata genetic.
Dar nu numai leptina dirijeaza ingestia de alimente, ci si alti factori: neurohormonii - neuropeptidul Y si melanocortinele -, precum si defectele genetice ale homeostaziei energetice si ale reglarii greutatii corporale. Totusi, numai in extrem de putine cazuri putem arunca vina obezitatii asupra genelor. Mult mai importante sunt mecanismele dobandite, incepand din primele zile de viata. Caci a manca nu inseamna doar potolirea senzatiei de foame, ci in acelasi timp o placere, iar atitudinea fata de hrana, care incepe la sanul mamei, este intotdeauna fixata intr-o relatie sociala si emoti.
Temelia atitudinii fata de modul de alimentatie se asaza in prima copilarie. Deoarece hranirea are loc de mai multe ori pe zi, copin se obisnuiesc cu anumite gusturi, pe care ajung sa le iubeasca. Prin parinti, frati, surori si copii de aceeasi rsta, care apreciaza sau desconsidera anumite alimente si bauturi, se transmite componenta sociala a nutritiei.
Mancam pentru a sarbatori, pentru a ne rasplati, pentru a ne relaxa sau pentru a ne consola. Problema apare cand, in situatiile respective, in locul alimentelor nu dispunem de alternative. In aceste cazuri, consumul crescut de hrana, de exemplu pentru a ne consola, este programat, pregatindu-se aparitia obezitatii.
De multe ori, stresul poate anihila controlul asupra consumului de alimente, ducand la o ingestie crescuta.

Cheia combaterii obezitatii se gaseste in domeniul profilaxiei, iar prevenirea surplusului ponderal trebuie sa inceapa deja in copilarie. Parintii trebuie sa stie ca in aceasta perioada se fixeaza gusturile fata de alimentele sanatoase, formandu-se stilul de viata, care, de obicei, fi continuat pe tot parcursul vietii.
Este extrem de important ca, de la cea mai frageda rsta, copin sa consume impreuna cu parintii alimentele cele mai sanatoase, oferite in formele adecte rstei: salate de rosii, de rza, castraveti, spanac, macris, morcovi, gulii; zarzaturi fierte, fara grasimi: conopida, broccoli, mazare verde; leguminoase: fasole, linte, cereale integrale si tot felul de fructe. Copin se vor obisnui si vor indragi hrana vegetariana.
Si acum un sfat foarte important: nu fortati copin sa manance! Permiteti pastrarea si intarirea senzatiilor de foame si de satietate. in loc de a-i indemna pe copii sa manance mai mult sau sa goleasca farfuria, sa ne incredem mai mult in instinctele naturale si in reglarea fiziologica. indemnul de a manca sau chiar obligarea de a consuma intreaga portie diminueaza propria senzatie de satietate a copilului, deoarece insistenta si autoritatea parintilor vor fi considerate mult mai importante decat propriul simt de satietate. Prin aceste semnale simple, dar repetate, daca exista si o predispozitie genetica, se asaza fundamentul viitoarei obezitati.
As dori sa atrag atentia asupra faptului ca fetitelor li se creeaza viitoare probleme de sanatate, pentru ca nu li se ofera ocazia de a fi suficient de active fizic, inainte de a ajunge la rsta adolescentei. Neil Armstrong, de la Centrul de Cercetare a Sanatatii Copiilor, Exeter, Anglia, atrage atentia ca deja la rsta de 5-6 ani fetitele sunt mai putin active fizic decat baietii. Aceasta pentru ca, de cele mai multe ori, parintii au o atitudine exagerata de protectie fata de fetite. Parintii exagereaza cand, de teama, limiteaza libertatea copiilor. Riscul unei rapiri sau al seducerii e foarte mic, in atie cu riscul bolilor care se vor instala datorita lipsei de miscare.

Pe langa a le acorda mai multa libertate, pentru a se juca in aer liber, parintii ii pot convinge pe copii sa fie mai activi prin exemplul personal. Copin percep extrem de exact cata activitate fizica depun parintii. De exemplu, daca in Ioc de a urca scarile mama ia liftul, copin vor obser si ii vor urma exemplul.
Cresterea copiilor este, probabil, cea mai importanta problema de sanatate publica, cu care e confruntata societatea zilelor noastre. Ea este singura si cea mai importanta riabila implicata in bolile si in accidentele copilariei, in folosirea tutunului, a alcoolului si a altor droguri, in parasirea scolii, in sarcinile la minore, in criminalitatea juvenila si in bolile psihice. Toate acestea, si inca multe altele, nu numai ca sunt extrem de grave prin ele insele, dar devin si mai importante ca precursoare ale nenorocirilor din viata de adult.
Si daca cum am uitat, sa ne reamintim ca educatia = exemplu + iubire.