Bauturile nealcoolice cele mai frecvent folosite de om sint apa poila, apele minerale, ceaiurile sucurile de fructe si de legume, nectarurile, siropurile si bauturile stimulante (ceaiul, cafeaua, cacaoa).
Apa poila reprezinta apa ingerata ca atare. Nevoile hidrice ale organismului uman sint acoperite in parte de apa continuta in alimente si de apa rezulta din arderile meolice. intrucit acestea nu satisfac pe deplin cerintele sale, este necesara completarea aportului cu apa ingerata ca atare. Aceasta se mai numeste si fractiunea ajusila a aportului de apa, intrucit poate ria din punct de vedere cantitativ in functie de mai multi factori, prezentati tntr-un modul anterior.
Pentru a fi "poila" apa trebuie sa indeplineasca anumite conditii de salubritate. Astfel trebuie sa fie limpede, incolora in strai subtire, cu gust placut dat de oxigenul si substantele dizolte care ii confera o reactie neutra sau usor alcalina, sa aiba o temperatura de 615A.
Uneori apa poate fi contaminata cu diversi germeni patogeni, unele metale toxice rezultate prin contactul sau cu ape industriale reziduale, devenind astfel insalubra.
Exista norme bine silite in tara noastra pentru aprecierea apei ca poila, care admit o proportie stricta de elemente minerale si de germeni in componenta sa.
Cind sarurile de calciu si de magneziu sint prezente in proportii ridicate cresc duritatea apei, ceea ce produce o serie de neajunsuri, ca gustul neplacut si dificultatile in pregatirea unor alimente (de exemplu fierberea legumelor).


Apele minerale naturale provin din apele subterane exteriorizate la suprafata solului sub forma izvoarelor naturale, de unde sint captate si apoi imbuteliate pentru a fi dale in consum.
In tara noastra se gasesc numeroase izvoare de ape minerale cu indicatii terapeutice pentru diverse afectiuni: gastrointestinale, hepatice, biliare, car-dio-sculare, renale, meolice ele. studiate in cadrul balneologiei. Amintim astfel vestitele ape de la Borsec, Buzias, Bodoc, llebe, Cosna, Malnas, Vilcea, Caciulata, Olanesti s.a.
Sifonul este o apa carbogazoasa obtinuta artificial prin saturarea apei poile cu bioxid de carbon In aparate speciale.
Atit apele minerale naturale cit si cele artificiale necesita aceleasi conditii de salubritate cerute pentru apa poila.

Ceaiurile sint bauturile obtinute prin introducerea in apa a unor te sau parti diferite ale acestora: radacini, muguri, frunze, flori, seminte, fructe etc.

Amestecurile de te sau parti de te combinate in diferite proportii cu scopul de a obtine un anumit efect terapeutic se cunosc sub numele de ceaiuri medicinale.
Cele mai simple forme de administrare a telor sau ceaiurilor medicinale sint: infuzia, decoctul, maceratul.
Infuzia se obtine mai ales din frunze si flori, mai rar din radacini si seminte. Planta maruntita se umecleaza cu 3 parti de apa intr-im ceainic de portelan, in care se lasa 5 minute. Apoi se toarna o anumita cantitate de apa clocotita peste acest amestec, se acopera cu capacul si se lasa in repaus 10 15 minute. inainte de intrebuintare se strecoara prin tifon sau printr-o strecuratoare speciala de ceai. Se poate indulci cu zahar, miere, zaliarina, dupa caz.
Decoctul se obtine mai ales din radacini, rizomi, scoarta, fructe si seminte de te. intr-un s smaltuit se amesteca ta cu apa in proportie de 1 g ta la 3 g apa, ca la infuzie. Se toarna peste amestec o anumita cantitate de apa fierbinte, se acopera sul si se pune la fiert timp de 1530 de minute. Se strecoara prin tifon si se indulceste ca si infuzia.
Maceratul este obtinut din te alo caror principii extractive se dizol la temperatura obisnuita. Se lasa ta in contact cu apa fiarta si racita la temperatura camerei, un anumit timp (in functie de specie), apoi se filtreaza ca in cazul infuziei sau al decoctului.
Efectul binefacator al ceaiurilor este cunoscut din timpuri stravechi, re-prezentind uneori un adjunt terapeutic deosebit de important.
Sint unele cazuri cu efecte specifice. Astfel spre exemplu, ceaiurile de cozi de cirese, de matase de porumb, de frunze de patrunjel au efect diuretic; infuzia de rizomi de toporasi are actiune expectoranta; ramurile de cimbru tinere culese in timpul infloririi se pol folosi sub forma de infuzie pentru calmarea tusei, avind in acelasi timp efecte diuretice, coleretice, (stimulatoare ale s tiei biliare), antispastice si antihelmintice. Florile de musetel contin substante cu proprietati calmante asupra spasmelor intestinale si usor anestezice. Se folosesc sub forma de infuzie cu actiune sedati, antiseptica, antiinl'Iamatoare. Frunzele de menta (izma), preparate sub forma de infuzie, au efect calmant asupra tractului gastro-intesl inal, antispastic si totodata asfringenf (constipant). Infuzia de frunze de anghinare are efect coleretic, hipocolesterolemianl (de scadere a colesterolului sanguin), diuretic si stimulator al functiei antitoxice hepatice. Infuzia sau decoctul de frunze si radacini de papadie arc actiune colagoga si slab purgati.
Frunzele de fructele de afin se pot folosi sub forma de infuzie sau decoct cu efect antidiareic si antibiotic asupra unor germeni patogeni intestinali (bacilul coli).
Florile de tei sint indicate sub forma de infuzie in bronsite, ca sedativ in insomnii si ca sudorific In starile gripale.
Decoctul si infuzia de macesi (fructe) sint recunoscute pentru continutul lor ridicat in vitamina C si caroten.
De asemenea, coacazul negru este o sursa importanta de vitamina C, P si de potasiu. Se indica in starile de conlescenta dupa starile infectioase.

Exceplind tele cu continut bogat in vitamine (macesul, coacazul negru), ceaiurile nu au loare nutriti r.ecit prin adaosurile lor (zahar, miere, lamiie etc).