Partile utilizate: frunzele, scoarta radacinii.
Principalii constituenti: buxina (alcaloid), rasina, buxeina.
Proprietati: depurativ, sudorific, laxativ, colagog, febrifug, dezinfectant si cicatrizam.
Indicatii: insuficienta biliara, infectii ale cailor biliare, afectiuni febrile (paludism), reumatism, guta, sifilis, tulburari nerase, epilepsie, rani atone si infectate.
Modul de folosire: Uz intern:
- infuzie din o lingurita de scoarta si frunze la o ceasca de apa, se fierbe si se lasa sa infuzeze 10 minute, se beau doua, trei cesti pe zi;
- decoct din 40 g de pulbere obtinuta din frunzele uscate, la 1 litru de apa, se fierbe pana scade la jumatate si se bea dimineata pe stomacul gol, in trei randuri (trebuie pastrat la cald) ca sudorific; aceste doua preparate, infuzia si decoctul, sunt greu suportate de stomac;
- tinctura sau alcoolatura: 4 g pe zi ca febrifug; 25 de picaturi inaintea celor doua mese principale in cazul infectiilor biliare, al febrelor intermitente.
Uz extern:
- decoct din frunze folosit la spalare, pansamente sau bai, in cazul ulceratiilor si ranilor cangrenoase.
N.B. Lesia din cenusa de cimisir este folosita ca lotiune pentru par, conferindu-i o culoare roscata.