eSanatos - sanatatea ta e preocuparea noastra!
    Cauta in site
Nutritie Boli
                 Home | Creeaza cont nou | Login membri

loading...

Polenul

NAVIGARE RAPIDA: » Pagaina principala » NATURIST » apiterapie » polenul

Proprietati biologice - polenul de albine

Trimite pe messenger Versiune pentru tiparire

Proprietati biologice - polenul de albine

Polenul se remarca prin proprietati biologice cu efecte excelente in terapeutica (R. Chaun si colab., 1968): activeaza fenomenele de regenerare la oamenii in varsta (sindromul senescentei), amelioreaza irigatia sanguina, inlatura sau prene oboseala, stimuleaza fenomenele de crestere, regleaza tulburarile hormonale, constituie o sursa de energie tala in epuizarea prin efort fizic, are actiune bacte-riostatica, interne in procesele de aparare prin cresterea globulinelor serice, nu este alergizant sau toxic. Sumarul prezentat al principalelor calitati biologice ale polenului a fost completat in decursul timpului si este rezultatul cercetarilor sustinute organizate stiintific de catre diverse grupuri de cercetare din mai multe continente. Detalierea acestor date reprezinta scopul acestui modul despre polen.
Polenul reprezinta unul din elementele esentiale pentru producerea mierii de catre albina. Prin compozitia sa chimica si implicit prin potentialul biochimic, acest produs al naturii i - deoarece si tele reprezinta sisteme i - trebuie sa fie interpretat prin capacitatea sa informational biologica. Studiul sau in ceea ce priveste componentele amintite a constituit o preocupare abia in timpurile moderne.
Filozofii si vracii indieni (America de Nord) spuneau acum peste 90 de ani ca polenul nu este doar un medicament impotriva imbatranirii prin sporirea puterii de aparare a organismului fata de aproape toate bolile, care presupune efectul de asigurare a integralitatii endo si exocorporale, ci este si un aliment complet avand (sau mai bine-zis oferind) tot ceea ce este nevoie pentru a trai. Desi semnalate empiric de mult timp, abia din 1945 cercetatori din toata lumea au inceput sa clarifice efectul polenului asupra organismului uman si a unor mecanisme pe care le sustine. S-a estimat in 1980, de exemplu, ca 1013 cercetatori au publicat studii in peste 1500 publicatii, acum aceste preocupari cuprinzand grupe consacrate acestor probleme in cadrul orientarii biomedicinii catre laturile „naturiste" ale surselor farmacologice.
Polenul este constituit dintr-o multitudine de corpuscule microscopice continute in structura florala vegetala, constituind elementul fecundant masculin al acestei structuri. Evolutia telor, interesanta ca si a animalelor, altfel spus a celor doua regnuri ale lumii i, a oferit in desfasurarea sa temporala un moment calitativ deosebit prin aparitia diferentierii sexuale, adica a aparitiei celor doi garneti separati ca functie si ca topografie spatiala in structura biologica, adica in „arhitectura" biologica a acestora.
Este de reamintit ca perpetuarea speciilor prin sistemul binar al celor doi garneti (masculin si feminin) a fost astfel organizata evolutiv in lumea e prin asezarea acestora intr-un context biologic deosebit, aparte, in speta ambientul floral. Acest „cadru" al regnului vegetal ce-l constituie floarea a necesitat si s-a realizat prin evolutia perfectibila a unor elemente specifice ce asigura statistic „eficienta" biologica a reproducerii prin formarea elementului ce va constitui itoarea generatie: samanta la vegetale si oul ce va deveni embrion la animale (. 6).
Apicultorii cunosc empiric, de mult timp, importanta polenului in ata stupului, remarcand ca familiile de albine cele mai guroase sunt acelea care fac prozii mai importante de polen de primavara. De altfel s-a constatat ca larvele de albine prezinta o crestere absolut exceptionala in decursul primelor 5 zile de existenta, aceste larve primind in prima parte a acestei perioade o hrana fabricata direct sau indirect plecandu-se de la polen si miere (Y. Donadieu, 1978).

Gratie unor lucrari ale multor specialisti din multe tari (SUA, Franta, Rusia, Bulgaria, China, Egipt, Argentina, Brazilia, Romania) s-a patruns in mod stiintific, de cateva decenii, in tainele polenului ca un reprezentant ferm in cadrul principiilor alimentare naturale. Metodele de obtinere a acestui produs melifer difera dupa grupe de apicultori, structura sa necesitand adaptarea sau adoptarea unor tehnologii specifice.
Astfel sunt prezentate forme native granuloase de polen sau forme prelucrate ca lete, cum ar fi cea oferita de Institutul de Cercetari Apicole Bucuresti, obtinute dupa prelucrarea pulberii de polen.
Polenul este considerat punct de plecare pentru laptisorul de matca si enzime, ca si pentru zaharurile din miere, alaturi de nectar. Din 30-50 kg de polen se poate, intr-un an, sa se asigure nasterea si cresterea a 150 000 de albine, facandu-se proba ca este un aliment de hrana exceptional. Raspunsul prind eficienta acestei proprietati asupra omului o ofera chiar apicultorii, care prin consumul sau alaturi de miere ofera exemple de longetate si sanatate semnificative.
Pritor la productia de polen a speciilor florale s-a aratat ca un continut foarte ridicat il ofera in ordine speciile: cognasier- lecher-homnies-cerisa. Varietatile de turnesol ofera o productie de polen foarte mare: 0,003-0,23 mg pentru 10 flori in medie, asigurand un interes particular in acest fel. Productia cea mai redusa la tele de cultura o detine menta: 0,001-0,003 mg/100 flori, cu mentiunea existentei unui mare numar de flori pe ta/unitatea de suprafata. La herbacee productia cea mai slaba o ofera melisa offic, 0,004 mg medie, iar cea mai mare papaver rhoes, 0,119 mg la 10 flori. La arbusti cantitatea cea mai redusa lavandula vera (0,001 mg/l 00 flori), iar cea mai generoasa rosa myosa (0,359 mg/100 flori). La arbori cea mai mica cantitate o gasim la florile de salix capra (0,001 mg/10 flori), iar cea mai mare la acer negundo (0,035 mg/10 flori). Trebuie retinut si faptul ca albinele ziteaza sau nu ta care poate oferi cantitatea mare sau nu de polen. Plantele precum phylacieplus camaris care au flori secretante de mult nectar nu sunt zitate de albine, ca atare nefiind considerate melifere (Ti Smidenev -25/476). Polenul din Italia (R. D'Albore, 25/483) existent in miere se prezinta ca sursa de provenienta astfel: cistus in 50% din esantioanele cercetate a reprezentat, dupa autorul citat, polenul tipic al mierii din centrul si sudul Italiei; helianterum, care desi nu sunt nectarifere sunt importante ca surse de polen; carduus in 45% din esantioane; compositae (taraxacum, herbrintia); crucifere in toate esantioanele; cozla, brassica, stachy si menta in foarte putine esantioane. Desi in cantitate mica polenul de la speciile lotus si fracinus a fost prezent in toate esantioanele, iar cel de la dorycum leguniara si hedysanum in 75% si respectiv 50% din acestea.
Se stie ca albina domestica este o specie extrem de poliectica, o colonie fiind capabila sa ziteze mai mult de 100 de specii de te intr-un an, pe o raza de 4-5 km pentru culegerea polenului (Schmazel, 1980), putand culege- prin numarul de insecte - anual intre 20 si 40 kg polen. Datorita caracteristicilor actitatilor lor, albinele acoperind arii extrem de intinse zitand 100 milioane de flori anual si culegand cantitati mari de nectar pentru producerea mierii, albinele pot constitui factori de edentiere a starii de poluare (chimica si radioactiva), oglindind in mod cert aceste stari pentru regiuni intinse (Bromenschenk si colab. 1985; Cantereur si colab. 25/507).

Analizele chimice, ca parte a cercetarii acestui produs primar in producerea mierii, alaturi de biodeterminarile proprietatilor sale, au cuprins identificarea componentelor nutritionale si ale macroelementelor (Horowitz, 1975), a fibrelor dietetice (Navarro, 1980), aminoacizilor (Pellet, 1980), acizilor grasi (Metcalf, 1966) si a mineralelor (Horowitz, 1975). Alte investigatii au cuprins identificarea substantelor toxice si antinutritionale care se gasesc frecvent in substantele din te, precum alcaloizii (Macked, 1972), saponinele (Rondina, 1969), grupurile cian (Burriel, 1968), lectinele (Jaffe, 1972), inhibitorii tripsinei (Kakade, 1969), polifenolii (Deb Chou-Dhury, 1983) si acidul fitic (Oberleas, 1971).
S-au facut biodeterminari pe animale de laborator prind la calitatea proteinelor, cu evaluarea digestibilitatii reale si a valorilor biologice (Pellet, 1980). Tabelul 29 prezinta constituenti nutriti ai polenului (g/100g).

Constituenti (g/100 g) nutriti ai polenului
Polenul


Umiditate 10,0

Lipide 17,5


Proteine 22,0

Cenuse 3,1


Fibre crude 6,6

Fibre dietetice 19,4

Continutul proteinic al polenului este redat in elul 30 comparativ cu cel continut de alte alimente si cereale.
Tabelul 30 Continutul proteinic al polenului si al altor alimente sau cereale
Valoarea cantitativa dupa WHO 1985 - QC


Polen 82

Paine 36


Porumb 64

Orez 62


Fasole 76

Soia 103


Carne de ta 122

Carne de pui 93


Carne de peste 103

Lapte de vaca 133


Lapte de capra 90

In comparatie cu datele lui M. Abreu, alti autori (Cabrera, 1979; Bell, 1985) raporteaza in polen aminoacizi cu sulf (metionina + cisteina) si Uzina, explicabil prin speciile diferite de polen analizate.
Valoarea biologica a proteinelor din polen a fost apreciata la 84%, valoare statistic egala cu aceea a caseinei (88%) utilizata ca referinta pentru calitatile de superioritate a proteinelor. Digestibilitatea proteinelor din polen s-a dovedit mai scazuta (79%) decat aceea a caseinei (99%), insa se considera normala pentru proteinele telor in general (Sarwar, 1987). Nu s-au identificat in polen alcaloizi, saponine, grupul cian, inhibitori ai tripsinei sau lecitine. Polifenolii si acidul fitic continut in acest produs apicol este estimat a ft 1475 si 1071 mg/100 g respectiv, valori considerate normale (Abreu, 1987; Aykroyd, 1982).
Aminoacizii identificati in polen, precum si continutul lor (%) dupa standardele preconizate de FAO/WHO/ONO (WHO 1985) sunt redate in elul 31. Primul acid limita a fost triptofanul cu 83% din continut, valoare mult peste cea a proteinelor vegetale (FAO, 1990).

Aminoacizii identificati (g/lOOg proteine) in polen (dupa M, Ambrieu, 1992)


Isoleucina 4,4 Triptofan 0,9

Leucina 7,3 Valina 5,2


Lizina 6,3 Histidina 4,5

Metionina 2,1 Arginina 1,2


Cistina 0,6 Aspartic 9,8

Meto+Cist. 2,7 Serina 4,3


Fenilalan. 5,7 Glutamic 11,3

Tirozina 3,2 Prolina 7,3


Fenila+Tiros. 8,9 Glicina 4,4

Treonina 3,8 Alanina 5,0


Total 98,9


Compozitia chimica a polenului de porumb (zea mays) si floarea soarelui (heliantus annus) urmarita prin proteinele continute (I. Carnu si colab.) a prezentat variatiuni in raport de perioada (august). Astfel continutul in proteine la polenul de porumb a fost intre 21,28 si 26,08%, iar la cel de floarea soarelui intre 27,6 si 29,1%. Cresterea proteinelor din polen a fost de pana la 22% la porumb si de 5,5% la floarea soarelui, iar cresterea mineralelor a fost de aprox. 20,6% la porumb si de 13,5%o la floarea soarelui. Cresterea cantitativa in august si septembrie este mai edenta decat in luna iulie, variatiile aminoacizilor fiind diferentiate.
Cantitatea de nectar si polen variaza in raport de specie, asa cum releva si elul 32 (dupa Szkanonska K. -24/506).
Compozitia in aminoacizi a polenurilor difera, de asemenea, dupa specie, zona geografica implicit florala, un exemplu fiind oferit in elul 33.


Cantitatea de nectar si polen la specia mais

Specia Nectar, mg Polen, mg Polen, % Viabilitate


M*. hopa 10,7 12,6 49 73,8

M. funir 8,2 11,7 65,9 88,5


M.John 3,8 9,6 40,3 72,2

M Floribunda 4,1 6,0 81,0 90,8


M. Sargenti 3,2 7,6 35,8 71,6

M. Georgeans 13,0 10,7 41,9 58,9


M. Wintergold 2,9 7,1 65,7 81,9



Compozitia (%) in aminoacizi a diferitelor polenuri
Aminoacidul Polen european (Bosig si colab. 26/453) Polen de mar si turnesol (M. Votinski si colab., 29/399) Polen european (Bosi d'AIbore, 25/493)
Aminoacizi liberi Aminoacizi proteine


Aminoacizi proteine

Alanina 2,64 1,58 1,07 5,38


Valina 0,99 0,95 0,98 6,91

Glicina 0,76 1,16 1,09 4,81


Izoleucina 0,43 0,91 0,81 7,00

Leucina 1,73 1,53 1,34 9,06


Pralina 65,7 1,94 1,12 6,21

Treonina 0,29 0.45 0,93 5,28


Serina 1,96 1,75 0.93 4.95

GABA 2,02 - - -


Metionina 1,06 0,25 0,16 1,17

Fenilalanina 0,59 0,77 0,74 5,94


Arginina 4,48 1,03 0,74 5,35

Tirozina 1,00 0,54 0,55 3,69


Hidroxiprolina 1,42 - — 0,89

Histidina > 1,0 0,71 0,79 0,98


Alanina-beta > 1,0 - - -

Cistina-2 >1,0 0,20 0,24 0,51


Triptofan ' 1,0 - - 0,18



Dupa studiile lui T. Simicev (25/515) proteinele in polenuri variaza intre 11,06 si 40,3%, iar aminoacizii fata de substanta uscata intre 10,6 si 31,19%. Continutul aminoacizilor esentiali in raport cu cantitatea totala aminoacidica variaza intre 33,2 si 46,5%, locul I fiind ocupat de acizii glutamic si aspartic, iar ultimul de cisteina si metionina. Dupa C. Hristea si I. lalomiteanu (26/453) polenul are o concentratie superioara de amac, esentiala deoarece la o cantitate egala contine aproximativ de 5 ori mai multa izoleucina, leucina, metionina, treonina si lizina, de 6 ori mai multa fenilaianina si triptofan decat carnea de ta si de 3 ori decat branza. Astfel, se apreciaza ca o doza medie de 15 g polen zilnic poate acoperi valoarea biologica a acestor alimente (S. Roman, 1976).
Tot in printa variatiei compozitionale a suselor de polen se situeaza si observatiile lui J. M. Giner Pallares si colab. (21/453) care au aratat ca polenul din Spania contine 2 aminoacizi liberi (glutamic si prolina) care sunt sensibili la deshidratarea si imbatranirea polenului, procedee obisnuite in prepararea acestui produs apicol.
Prezenta nectarului si a polenului in structura florii face ca acestea sa fie asociate in pregatirea gramajoarelor realizate de albine la recoltarea acestora. De aceea elementele compozitionale ale nectarului den interesant de cunoscut in postura lor de sorginte ale altor produse melifere.
Studiindu-se diferite te care pot oferi cantitati mai mari de polen (implicit prin raspandirea zonala) s-au putut cunoaste caracteristicile acelor categorii florale, mai ales, care confera prin polenul lor „calitati" specifice si caracteristice compozitionale si structurale. Astfel, studiindu-se cantitatea de proteine in polenul provenit de la speciile tussilago farfara si echium vulgare, de exemplu, s-a relevat o variatie procentuala intre 15,01 - la prima specie - si 36,73 la cea de a doua, variabilitatea manifestandu-se intre speciile aceleiasi familii (cupulifere), valorile fiind insa in cadrul aceleiasi familii oarecum omogene (leguminose, crucifere, composite).
Aminoacizii proteinici sunt distribuiti uniform, valoarea cea mai ridicata fiind de 12,57%, aminoacizii aspartic si glutamic fiind compusii cei mai raspanditi si importanti a caror valoare medie este de 12,57 si respectiv 12,18% urmati de leucina si lizina in proportie de 9,06 si respectiv 7,70%. Cei 18 aminoacizi identificati s-au regasit la toate polenurile analizate (29 specii) in proportii diferite dupa specie, variatia fiind la unele dintre ele foarte mare (valina, izoleucina, treonina, serina, lizina, arginina). Printre polenurile care sunt de retinut sunt acelea care pron de la: helianhenum apeninum (procentaj crescut de lizina, acid glutamic, fenilaianina), onobrycnis ciaefolia (procentaj crescut de valina, leucina, metionina) si paper rhoeas cu un procentaj crescut de alanina, valina, leucina, metionina.In printa aminoacizilor liberi, acestia ating valori medii de 4,46 g/lOOg polen (substanta uscata), cantitatea fiind aproximativ de 3 ori mai mare decat cea gasita de alti cercetatori (Lottig, Anelli, 1970) in polenurile recoltate manual (4,46 g in comparatie cu 1,32 g); diferenta, in afara de argumentul deosebirii speciilor botanice, justifica ipoteza participarii albinei sub forma unei contributii directe de aminoacizi liberi si nu printr-o actiune proteolitica. Pe de alta parte unii autori (Bosi si colab., 1974) par a confirma ipoteza prin aceea ca polenul de quercus robur, recoltat manual, contine 2,02 g de aminoacizi liberi, pe cand polenul cules de albine contine 5,11 g. S-a observat ca polenul de erica scoparia, quercus robur, yea mays si tussilago farfara sarace in proteine, are totusi o concentratie crescuta de aminoacizi liberi (22,7-31,5%).

Sensibilitatea de proteoliza confera raportului aminoacizi liberi/proteina o importanta biochimica deosebita, polenurile usor digerabile parand a fi cele ce pron de la speciile erica scoparia, quercus robur, tussilago farfara, iar cele dificil digerabile fiind cele de la speciile de curcumis citrullus si rapistrum rugosum. Dupa cercetarile autorilor citati, polenurile cele mai importante ar fi cele de: echium vulgare, care contin cantitati crescute de acid aspartic -2 g, in raport cu media de 0,4lg (40,2% in comparatie cu 9%); galega officinalis, ce contine cantitate crescuta de alanina, prolina, gama-aminobutiric, fenilalanina si lizina; erica scoparia, bogata in leucina si prolina; yea mays - foarte sarac in leucina, continand insa un procent crescut de prolina (77,85%); salix caprea, ce contine cea mai mare cantitate de valina, lizina, tirozina fata de celelalte specii; prunus communis, foarte bogat in arginina si sarac in izoleucina; quercus robur, ce contine mari cantitati de acid glutamic, glicina si tirozina; castanea sativa, ce contine cantitati crescute - fata de medie - de metionina, treonina, prolina si acid aminobutiric; tussilago farfara saraca in izoleucina, treonina, lizina si serina, dar bogata in cistina si in hidroxiprolina.
Printre aminoacizii rar semnalati este mentionat acidul gama-aminobutiric, care in polenul de galega officinalis se gaseste in cantitatea de 244 mg % si in acela de salix caprea unde reprezinta 4,82% din totalul de aminoacizi liberi. Un alt compus rar semnalat in polenuri este beta-alanina care atinge cantitati de 0,46%. Referitor la originea acestui acid aminat care se gaseste de asemenea si in laptisorul de matca, s-a avansat ipoteza ca el se formeaza cu ocazia hidrolizei acidului panto-tenic, care se gaseste in egala masura in polen si in laptisorul de matca conform structurii:In afara de cei 18 aminoacizi liberi s-a identificat un alt compus (G. Bosi -25/497) al carui timp de retentie este la jumatatea celui pentru p-alanina si valina, in unele polenuri timpul de retentie fiind apropiat de cel al acidului glutamic. and cu rezultatele pentru laptisorul de matca, in printa compozitiei in acizi aminati, se observa ca cele doua produse apicole prezinta numeroase puncte comune. in general in cele doua produse gasim aceiasi aminoacizi, variind doar procentajul, diferentele fiind mici, iar daca ne referim la hidroxi-prolina, aceasta nu se gaseste decat in laptisor, desi intr-un procentaj redus (0,89%), fiind totusi semnalat adesea si in polen. Diferente mai edente apar totusi la prolina (44,17% in laptisor si 65,75% la polen) si la lizina (28,21% la laptisor si 1,14% la polen).




Galerie de imagini si poze medicale: polenul


imagine cu polenulimagine cu polenul imagini polenulimagini polenul poza despre polenulpoza despre polenul


Alte materiale medicale despre: polenul

Conductibilitatea electrica Mierea italiana uniflora (L. Persano O\'ddo - 28/426) de castanea, citrus, eucaliptus, arbutus, erica helianthus au [...]
Timpul a maturat urmele pasilor de pe treptele stravechilor temple, a estompat si a modelat dupa propriul gust trasaturile sfincsilor din Egipt si Asi [...]
Timpul a maturat urmele pasilor de pe treptele stravechilor temple, a estompat si a modelat dupa propriul gust trasaturile sfincsilor din Egipt si Asi [...]

Despre polenul

    Advertisements


    Alte sectiuni

    Ai o problema medicala?
    Daca vrei raspunsuri scrie intrebarea mai jos:

    Intrebarea in cateva cuvinte
    Intrebarea cu toate detaliile
    Unde se incadreaza problema medicala?
    Scrie codul din imaginea alaturata
    Scrie codul din imaginea alaturat


    Vezi toate intrebarile
    Copyright © 2010 - 2014 : eSanatos.com - Reproducerea, chiar si partiala, a materialelor de pe acest site este interzisa!
    Informatiile medicale au scop informativ si educational. Ele nu pot inlocui consultul medicului si nici diagnosticul stabilit in urma investigatiilor si analizelor medicale la un medic specialist.
    Termeni si conditii -
    Confidentialitatea datelor - Contact