Polenul: compozitia, preparare si conservare, proprietati si intrebuintari

Polenul

Polenul se gaseste sub forma unui praf foarte fin in anterele florilor. Este alcatuit din grauncioare de diferite forme si culori caracteristice fiecarei te. Se deosebeste prin forma suprafetei exterioare, prin continutul diferit in substante nutritive, vitamine etc.
Polenul poate fi obtinut prin recoltarea directa de catre om, de la tele care au cantitati mari sau cu ajutorul albinelor. Spre deosebire de polenul recoltat direct de om, polenul obtinut cu ajutorul albinelor este mult mai valoros, deoarece este adunat de la mai multe flori (poliflor) la care albinele au mai adaugat nectar si saliva.

In medie, albina poate aduce la un zbor 12-l5 mg polen, adica aproximativ 1/10 din greutatea ei corporala.

Singurul mijloc de a obtine polen pur in cantitati importante si in conditii economice acceptabile este folosirea colectorului de polen. Colectoarele sunt dispozitive care se fixeaza la urdinis, avand orificii prin care albinele sunt obligate sa treaca la intrarea in stup. Datorita frecarii de marginile acestor orificii, polenul se scutura pe un

gratar de unde cade in tavi. Cele doua randuri de orificii prin care albinele sunt nevoite sa treaca ca sa patrunda in stup sunt asezate la distanta de 5 mm. Colectoarele de polen in timpul culesului mare se scot.
 Polenul recoltat in colector, odata uscat, este mult diferit de cel care se poate culege direct de pe staminele florilor. Practic, albina culegatoare nu-si poate confectioneaza ghemotoacele de polen fara a adauga polenului cules de pe antene un liant care le da coeziunea indispensabila pentru a se tine in cosuletele celei de a treia perechi de picioare. Acest liant este un amestec de nectar sau de miere cu saliva. Se stie ca aceasta saliva este bogata in enzime si in substante diverse. Polenul din ghemotoace este deci un produs mixt, vegetal si animal. In consecinta nu este prea usor sa deosebesti, dintre proprietatile polenului din ghemotoace, pe cele care provin de la ta de cele care provin de la insecta.

 Compozitia
Polenul este alimentul plastic al albinelor (spre deosebire de nectar, aliment energetic). El aduce in acelasi timp proteinele, glucidele, lipidele, vitaminele si sarurile minerale indispensabile albinei.
Compozitia chimica a polenului este foarte variata in functie de ta. Compozitia polenului a facut obiectul a foarte numeroase studii ative. Polenul are o compozitie variabila in functie de tele de la care provine. Astfel continutul in proteine poate varia intre 7 si 30%, in medie este de ordinul a 20%. Cea mai mare parte a acizilor aminati sunt prezenti fie in stare libera, fie in proteine. Extractul eteric, adica fractia lipidica a polenului, este foarte variabila, in functie de calitatea anemofila sau entomofila a polenului. Polenurile anemofile sunt in general mai sarace in lipide decat polenurile entomofile, imbracate intr-un liant gras, astfel polenul de papadie contine mai mult de 14% lipide, in timp ce polenurile de pin deabia depasesc 2%.
Glucidele din polen sunt mai ales zaharuri ; o buna parte din aceste zaharuri (glucoza, levuloza) provin din nectarul folosit de albina pentru confectionarea ghemotoacelor de polen. Continutul mediu in zaharuri al ghemotoacelor de polen este de 15% ; la acesta se adauga hidratii de carbon altii decat zaharuri, si in special amidonul si celuloza. Polenul este relativ bogat in vitaminele din grupa B, dar in egala masura se gaseste vitamina C si cantitati importante de caroten si carotenoizi.
Printre pigmenti, notam prezenta rutinei, care se stie ca sporeste rezistenta vaselor
capilare.
Lucrarile de biochimie referitoare la compozitia polenurilor sunt atat de abundente incat ar trebui un intreg modul numai pentru a le rezuma. In ciuda acestei documentatii abundente dosarul medical al polenului ramane destul de subtire daca tinem seama numai de lucrarile realizate cu metode stiintifice. Vom remarca si aici ca si pentru miere : polenurile nu reprezinta un produs cu compozitie fixa si stabila. Rezultatele obtinute in clinica nu sunt utilizabile in mod real, decat in masura in care polenul care a servit la experiment este perfect cunoscut din punct de vedere botanic si al starii de conservare.

 Preparare si conservare
Continutul in apa al polenului scos din sertarul colectorului este ridicat mai ales pe vreme umeda. Unele modele de colectoare prost concepute lasa chiar sa patrunda apa de ploaie sau apa de condens din stup, ceea ce cauzeaza deprecierea recoltei. Dar, chiar si cu colectoarele bine construite, uscarea polenului este indispensabila pentru a-i asigura conservarea pe perioada indelungata. Uscarea, oricare ar fi materialul utilizat, trebuie sa respecte urmatoarele norme : absenta luminii puternice si in special a luminii solare, temperatura sa nu depaseasca 40-45C la nivelul polenului, uscarea in straturi subtiri (cativa milimetri), ventilatie usoara. Trebuie evitata utilizarea uscatoarelor cu ventilator intr-o camera cu praf.
Polenul adunat de albine se trece astfel printr-o sita de matase si pe urma se usuca intins pe hartie la loc uscat, la umbra si ferit de accesul insectelor (acarieni microscopici).

Uscarea se mai poate face si la uscatorii speciale cu raze infrarosii sau aer conditionat, asezandu-se polenul pe banda rulanta, sau la frig, in lazi frigorifice.
Pastrarea polenului se poate face in borcane de sticla, cutii din material plastic alimentar sau in saci de nylon. O alta metoda de pastrare a polenului este in borcane, turnand deasupra un strat gros de miere sau in amestec cu miere, deasupra caruia se toarna ceara topita formand un strat izolator.
Polenul se poate conserva si in amestec cu zahar, prin frecare cu o cantitate dubla de zahar tos.

Pasta rezultata dupa omogenizare se introduce intr-un borcan de sticla, se preseaza, apoi se acopera cu un strat de ceara topita, se astupa cu un dop slefuit si se parafineaza gura borcanului.
Mai poate fi pastrat si sub forma de turte, astfel: pentru fiecare kilogram de zahar sau miere folosit la prepararea turtelor, se adauga doua linguri cu amestec de polen conservat.
Evaluarea corecta a continutului in apa al unui lot de polen nu este prea simpla. Exista insa cateva criterii comode. Polenul bine uscat se comporta ca un graunte ; daca se lasa sa cada din mana, trebuie sa cada cu un sunet clar ; ghemotoacele nu trebuie sa se sparga usor intre degete.
Polenul destinat consumului uman trebuie sa fie triat cu grija. Se trece prin site si, la nevoie, vanturarea permite eliminarea deseurilor grosiere si a prafului. Adeseori este necesar un examen vizual pentru a elimina deseurile care au scapat la triere.
Conservarea polenului in cantitati mari, de ordinul mai multor zeci de kilograme, se face de preferinta in ambalaje bine etanseizate si la frig. Cu cat temperatura este mai scazuta cu atat conditiile de conservare sunt mai bune. Frigul opreste si dezvoltarea insectelor sau a acarienilor care, uneori, risca sa paraziteze un stoc de polen, in ciuda unui triaj riguros. Nici un produs insecticid, nici un produs care degajeaza vapori toxici nu trebuie pus in contact cu polenul, bogat in materii grase care fixeaza usor acest gen de substante.

Analiza
Practic, in afara analizelor biochimice efectuate in scopul cercetarii, nu se practica asupra polenului decat examene destinate determinarii originii botanice. Pentru un diagnostic foarte sumar si pur calitativ se ia 1 g de polen si se adauga cativa mililitri de apa curata. Polenul se rehidrateaza si in cateva minute se obtine o suspensie omogena din care se poate face unul sau mai multe preparate microscopice. Identificarea la microscop a grauncioarelor de polen necesita aceleasi cunostinte si aceleasi documentatii de baza ca pentru analizele polinice ale mierii si se face in laboratoare specializate.
La probele luate la receptia polenului se determina mai ales continutul de apa. Examenul microscopic se face pe loc in stupina, in care scop se ia polenul omogenizat 10-l5 g pentru fiecare kilogram de polen.

Proprietati si intrebuintari
Evident, consumul ghemotoacelor de polen in doze zilnice, care nu depasesc cateva zeci de grame nu este de natura sa acopere nevoile alimentare ale unui adult. Dar poate sa aduca un aport de vitamine si sa completeze deficitul unei alimentatii neechilibrate. Actiunea polenului asa cum rezulta ea din cercetarile efectuate pe animalele de laborator, nu se poate explica prin prezenta unui constituent sau altul. S-a pus in evidenta o actiune foarte importanta a polenului in crestere, o actiune certa asupra formulei sanguine si o actiune antibiotica care se manifesta in special asupra colibacilului.
Polenul poate fi intrebuintat in medicina, singur sau in amestec cu miere (miere polivitaminoasa), in avitaminoze (profilactic sau curativ) si in alimentatie ca produs dietetic si bogat in proteine.

Exista medici care le recomanda pacientilor lor cure de polen si acestea pentru afectiuni foarte variate. Se pare ca nu exista contraindicatii majore pentru consumul regulat al polenului in mici cantitati.