Suportul dento-parodontal

Suportul dento-parodontal

Totalitatea dintilor restanti pe arcada impreuna su suportul parodontal.

Dintii impreuna cu parodontiul au capacitatea de a reduce pe cale reflexa presiunile exagerate. Ei reprezinta un element de sprijin si ancorare, asigurand stabilitatea si eficienta functionala. Pe dintii restanti proteza se ancoreaza si se stabilizeaza in contact 656c23g intim cu tot campul protetic.

Analiza suportului dento-parodontal:

Prin examen clinic;

Prin radiografii;

Prin modelul de studiu.

Pe baza lor se elaboreaza ul de tratament si prognosticul tratamentului.

Ancorajul, mentinerea si stabilitatea protezelor este dependenta de:

Numarul dintilor restanti;

Repartizarea topografica a dintilor restanti;

Imtarea dintilor restanti;

Morfologia coronara;

Valoarea parodontala a dintilor restnti;

Ocluzia.

Numarul dintilor restanti influenteaza stabilitatea protezei, fiind in corelatie cu repartizarea lor.. Un numar mai mare de dinti este mai favorabil stabilitatii. Dintii restanti grupati ofera conditii mai putin favorabile decat acelasi numar repartizati in uri diferite. Dintii alaturati au rezistenta parodontala mai mare decat dintii izolati.

Repartizarea topografica a dintilor restanti dintii restanti pot fi situati intr-o singura zona sau in mai multe zone, fiind situati in uri diferite., separati de bresele de edentatie.

Imtarea dintilor restanti Villain a descris convergenta radacinilor maxilare spre apex, aratand ca formeaza un con, conul de sustentatie.

Dintii grupului frontal superior sunt inclinati cu 5-l0 grade, cu orientare vestibulara in zona incizala.

Dintii grupului frontal inferior sunt inclinati spre incizal cu numai 2-3 grade.

Molarii I si II maxilari sunt inclinati in directie vestibulo-distala

Molarii mandibulari sunt inclinati linguo-mezial.

Inclinarea este valabila la pacientii dentati cu arcade integre, asigurand un echilibru morfo-functional static si dinamic.

In edentatii, dintii vecini si antagonisti breselor, isi modifica pozitia initiala. Intensitatea si amplitudinea modificarii pozitiei depinde de:

Vechimea edentatiei;

Structura osului alveolar;

Malpozitiile primare;

Contactele statice si dinamice intre dintii antagonisti

Troficitatea organismului.

Modificarile de pozitie ale dintilor restanti se numesc malpozitii secundare, au o directie orizontala si verticala, si se apreciaza cel mai bine pe modelul de studiu.

Migrarile orizontale se produc in sens mezial si distal. Se manifesta clinic prin:

Inclinare sau basculare, axul dintelui fiind inclinat, coroana deplasata spre edentatie iar radacina se deplaseaza in directie opusa.

Translatie axiala, dintele deplasandu-se in acelasi sens in totalitate (extractia precoce a molarului de 6 ani).

Molarii, incisivii centrali si laterali se mezializeaza, iar premolarii se distalizeaza. Caninul poate sa ramana pe loc, sa se mezializeze sau distalizeze. La mandibula migrarile orizontale se produc mai intens.

Spatiile edentate devin astfel retentive, gradul de retentivitate depinde de amplitudinea migrarii.

Migrarile verticale se produc spre spatiul edentat.

Egresiunea dintele inainteaza impreuna cu procesul alveolar spre spatiul edentat, raportul dintrte coroana clinica si cea anatomica fiind nemodificat.

Extruzia dintele se deplaseaza in directie verticala fara procesul alveolar, coroana clinica devenind mai mare decat cea anatomica.

Migrarile verticale au consecinta asupra ului de ocluzie, denivelandu-l si creind interferente si contacte premature.