Reumatismul articular acut (R.A.A.)> priu natura si interesarea proceselor sale inflamatorii, afecteaza frecnt inima. Cardita reumatismala ramine cea mai importanta manifestare a acestei afectiuni, a carei incidenta actuala la primul puseu este estimata, dupa L.Wannamaker, in aproximativ 40% din cazuri.
Pe linga miocard, participarea suferintei cardiace in cursul R.A-A. poate interesa atit endocardul cit si pericardul, endocar-dita reumatismala reprezentind forma cea mai frecnta de endocardita intilnita in perioada copilariei.
Scaderea importanta a incidentei R.A-A-, inregistrata in ultimul deceniu, a determinat in acelasi timp si o reducere insemnata a frecntei acestei endocardite.
Afectarea endocardului in cursul puseului acut reumatismal este urmarea raspunsului patologic prin reactiile proliferati ce au loc la acest nil. Consecutiv lor, apar leziunile rucoase, bogate in fibrina, celule sanguine si depozite de gamaglobulina, care la nilul valvulelor sint dispuse pe marginea lor, cele mai interesate fiind val-vulele mitrale si aortice si mai putin cele pulmonare sau tricuspide.
Totodata, cicatricele acestor leziuni cu si cele ale leziunilor posibile din cursul entualelor pusee ulterioare sint responsabile de valvulopatiile consecuti.
Este de asemenea de retinut ca activitatea puseului inflamator din cursul atacului reumatismal cardio-articular persistind ci-teva luni, permite posibilitatea constituirii leziunilor eudocardice pe intreaga aceasta perioada si astfel manifestarile lor sa nu apara odata cu debutul episodului acut reumatismal.
Leziunile stenozonate, dealtfel, necesita pentru instituirea lor un timp si mai indelungat, ceea ce face ca stenoza mitrala sa devina aparenta la un interval de timp mult mai lung.
Manifestarile clinice generale ale endo-carditei reumatismale, in plin puseu acut, se confunda cu semenele generale ale bolii reumatismale, iar cele cardiace, in plin proces inflamator, cu semnele stetacustice proprii carditei reumatismale, mai ales cind
cardila se insoteste de o insuficienta mitrala functiunala in timp, prin sistematizarea leziunilor de la nilul valvulelor orificiale, endocardita reumatismala devine aparenta prin formele valvulare bine cunoscute, care vor fi descrise in continuare.

INSUFICIENTA MITRALA
Este o valvulopatie mult mai putin intilnita astazi, care se caracterizeaza din punct de dere anatomo-patologic prin insuficienta valvulei mitrale de a inchide complet orificiul mitral, si fiziopatologic prin regurgitarea unei cantitati de singe in cursul sistolei ntriculare, din utriculul sting in auriculul sting.
Leziunile valvulare principale constau din pierderea unei parti din substanta sa, valvula fiind ingrosata si ingusta, impreuna cu cordajele sale.
Insuficienta mitrala se asociaza adeseori cu stenoza mitrala, ca urmare a proceselor de scleroza ce se produc asupra inelului orificiului mitral, determinind valvulopa-tia cunoscuta sub numele de boala mitrala.
Afectiunea, in cursul copilariei recunoaste aproape in exclusivitate ca factor etiologic R.A.A. si este considerata si cea mai frecnta valvulopatie dobindila, daca se iau iu consideratie si formele functionale, prezumti din cursul puseului acut cardio-articular.
Altfel, ca valvuloptie cronica esle greu de recunoscut aceasta prioritate acordata.
Refluarea unei cantitati de singe din ntriculul sting in auriculul sting, ca urmare a inchiderii incomplete a orificiului mitral, angajeaza o scadere a debitului aortic si totodata o crestere a volumului atriului sting, situatii posibile si in afara unor leziuni ale valvulei mitrale.In conditiile insuficientei mitrale, tulburarile hemodinamice sint subordonate in continuare, pe de o parte intensitatii deficitului de inchidere a orificiului mitral si respectiv a cantitatii de singe regurgitat, iar pe de alta parte activitatii compensatorii pe care o desfasoara ntriculul sting prin forta contractiei sale pentru marirea vitezei de umplere a ntriculului si implicit de crestere a presiunii intracavitare, insotita in acelasi timp de cresterea presiunii din auriculul sting si reflecatarea ei asupra circulatiei din nele pulmonare.In raport cu aceste repercusiuni, sint angajate manifestarile clinice precum si limitele tolerantei din partea activitatii cardiace, ca si momentele cind poate sa se evidentieze insuficienta cardiaca manifesta.
Manifestarile clinice. Asa cum s-a mai aratat, varietatea si intensitatea manifestarilor clinice sint conditionate de gradul anomaliei. Astfel, in majoritatea cazurilor leziunile fiind moderate, afectiunea este relativ bine tolerata, semnele subiecti lipsind sau fiind foarte sterse, iar semnele principale stetacustice sa se limiteze la la prezenta suflului sistolic, de diferite grade, perceptibil la virful inimii, cu o anumita tendinta de proare in axila.In formele mai sere, manifestarile generale incep sa se faca cunoscute prin aparitia palpitatiilor, a starii de slabiciune si oboseala, precum si a dispneii la eforturi. Stetacustic, aria cardiaca apare marita, palpator se simte freamatul sistolic, iar zgomotul al 11-lea se aude intarit in focarul pulmonar, mai ales in expiratie si cu deosebire in
Conditiile instituirii hipertensiunii pulmonare.
Suflul sistolic de la virful inimii devine mai intens, este holosistolic si se proa parasternal si in axila, imbracind caracterul de "jet de vapori". Chiar in absenta stenozei mitrale mai poate fi perceput si un suflu diastolic.In formele sere si foarte sere loul clinic este dominat de manifestarile insuficientei cardiace, care mai poate fi determinata si grabita de evolutia nefavorabila a proceselor inflamatorii reumatismale sau de complicatiile entuale surnite in timp, cum este endocardita bacteriana, sau in cursul imbolnavirilor si episoadelor infecti-oase intercurente.
Examenele eleetrocardiografice inregistreaza unele modificari, abia in formele fn care hipertrofia ntriculului sting este evidenta prin traseele caracteristice acesteia, insotita uneori si de hipertrofia ntriculului drept, fiind normale in formele mai putin sere.
Examenele radiologiee pun in evidenta hipertrofia ntriculului sting si a auriculului sting si, atunci cind hipertensiunea pulmonara s-a constituit, hipertrofia inimii drepte impreuna cil proeminenta segmentului arterei pulmonare.
Diagnosticul insuficientei mitrale ridica probleme dificile privind suspicionarea, pre-zumarea, probabilitatea si certitudinea lui. Criteriile oferite de manifestarile intilnite, de cele mai multe ori se limiteaza la una din etapele amintite pina la indentificarea valvulopatiei, certificarea afectiunii rami-nind ca timpul si evolutia ei, sau unele instigatii de mare finete sa o confirme.
Tratamentul necesita masuri terapeutice diferentiate in raport cu semnele manifeste ale bolii si ale insuficientei cardiace, adre-sindu-se pentru toate formele unor masuri protecti generale prin reglementarea regimului de viata cu evitarea eforturilor mari si grija pentru prenirea altor imbolnaviri, fara sa se neglijeze tratamentul de baza al bolii reumatismale.
Tratamentul medical vizeaza, in conditiile aparitei insuficientei cardiace, masurile terapeutice corespunzatoare.
In unele forme se poate recurge si la interntiile chirurgicale, ce constau din anuloplastii sau protezari valvulare cu cord deschis, care sint totusi periculoase si rezervate formelor foarte sere.