eSanatos - sanatatea ta e preocuparea noastra!
    Cauta in site
Nutritie Boli
                 Home | Creeaza cont nou | Login membri

Sanatatea copilului

NAVIGARE RAPIDA: » Pagaina principala » GHID MEDICAL » sanatatea copilului

Primii pasi - cum puteti suprima pericolele casei dvs.

Trimite pe messenger Versiune pentru tiparire


Advertisements


PRIMII PASI

            De indata ce copilul dumneavoastra invata sa mearga, abordeaza o noua etapa in dezvoltarea sa: etapa primilor pasi. Aceasta etapa ii ofera o noua “ucenicie”, explorarea activa a ceea ce il inconjoara si posibilitatea de a capata incredere in el insusi. Si aceasta etapa il plaseaza intr-o situatie specifica in care este foarte vulnerabil: se va indoi de el insusi daca il pedepsim prea des sau daca ii dam de inteles ca nu s-a comportat bine in incercarile sale de a explora universul.

            Primele lentile ale acestui sistem optic care este increderea in sine sunt plasate in prima copilarie, in momentul in care copilul a invatat sa fie increzator sau din contra, neincrezator in lume. Acum, aflat la varsta la care va dori sa mearga, va mai adauga o lentila acestui sistem: ori va fi sigur de el insusi, ori va avea indoieli.

            Pana acum, tentativele de explorare ale copilului au fost destul de limitate si destul de pasive. Chiar din momentul in care a inceput sa mearga pe burta sau in genunchi pentru a se pregati pentru primii pasi, s-a multumit cu un camp de investigare redus. Indata ce va intelege ca se poate plimba singur in toata casa, va incepe sa exploreze in mod activ acest univers.

            Aceasta perioada este una de invatare atat pentru mama cat si pentru copil.

            In timp ce



invata sa exploreze, mama descopera care sunt obiectele pe care micutul este in stare sa le inghita, obiecte la care nu s-ar fi gandit niciodata.

            Mama invata sa interpreteze semnificatia lungilor perioade de liniste, atunci cand copilul se afla in alta camera. Aceasta liniste indica faptul ca acesta urmeaza sa faca o prostioara. Mama se precipita in camera linistita si descopera pe micul salbatic incantat de faptul ca decoreaza peretii sau faianta cu ruj, sau se delecteaza jucandu-se cu detergentul.

            Aceasta perioada a dezvoltarii copilului este cea a explorarii prin excelenta si fiecare mama trebuie sa capete o orientare definitiva in ceea ce priveste casa si micutul care o face mereu vraiste. Sau va conserva o casa rezervata adultilor sau va fi o casa fara pericole pentru copil. Daca s-a decis pentru prima varianta, va trebui sa petreaca mult timp punand “frana” activitatilor copilului atat verbal cat si fizic. Va trebui sa consume multa energie spunandu-i “nu”, a-l lovi peste maini si a-l impiedica sa se atinga de obiecte.

            Multe mame actioneaza exact in acest mod. Ele incearca sa creasca copilul intr-o casa facuta pentru adulti, nu pentru el. Din punct de vedere stiintific, aceasta este o enorma greseala de educatie. Curiozitatea pe care micutul o manifesta in aceasta perioada face parte din aceeasi categorie cu cea care mai tarziu il va face sa reuseasca in activitatea scolara si profesionala. Daca are senzatia ca aceasta curiozitate il expune la pedepse si molestari verbale, nu numai ca aceasta va sufoca instinctul de a invata, dar se va indoi de el insusi si elanul increderii sale va fi stricat.

            Dati-mi voie sa fac o comparatie: imaginati-va ca micutul este acum in clasa a saptea. In clasa se gasesc un numar de obiecte educative interesante: carti care trateaza diferite subiecte, un microscop, un acvariu, documente stiintifice. Copilul ia sectiunea de matematica si incepe sa citeasca. Profesoara ii da peste maini si ii spune sa nu se atinga de acea sectiune. Copilul lasa sectiunea din mana si se indreapta spre microscop unde incepe sa priveasca. Profesoara ii spune sa lase microscopul in pace. Respins inca o data, copilul se intoarce la locul sau si incepe sa citeasca o sectiune de povesti. Profesoara ii spune: “vrei sa incetezi?”

            Nu trebuie sa treaca mai mult de cateva saptamani pentru ca acest gen de restrictii sa-l descurajeze complet pe copil sa mai invete orice in aceasta clasa.

            Rapid va ajunge sa-si spuna: “ De cate ori am curiozitatea sa invat cate ceva sunt mustrat. Terebuie ca sunt un copil rau. Poate ca daca nu invat nimic, daca nu mai ating nimic, poate ca profesoara ma va iubi.”

            Daca dumneavoastra ati vedea o profesoara care se comporta in acest fel, ati fi in mod sigur furioasa.  I-ati spune: “ In felul acesta descurajati sistematic dorinta copiilor de a invata. Le sufocati curiozitatea si le distrugeti increderea.”

            Ceea ce multe mame nu inteleg, este faptul ca si ele reactioneaza la fel ca aceasta profesoara, in scoala care este casa. Ele isi invata copin sa se tina la distanta de obiectele rezervate adultilor, lucru practic dealtfel, pentru mame, stapanele casei. Ceea ce nu vad este ca il obisnuiesc pe copil sa-si infraneze curiozitatea si acea nevoie fundamentala care il impinge sa vrea sa stie cat mai multe despre lumea inconjuratoare.

            Imediat dupa ce copilul face primii pasi, va trebui sa priviti interiorul casei cu alti ochi. Cu ochii unuia care abia invata sa mearga.

            Va trebui sa plasati obiectele periculoase sau fragile undeva unde sa nu-i fie la indemana. Copilul trebuie sa fie liber sa se plimbe prin casa si sa exploreze fara riscul de a se lovi sau de a sparge ceva. Asa ca, inlaturati vazele, obiectele de portelan, sau, macar plasati-le suficient de sus incat copilul sa nu ajunga la ele. O casa cu o mie de interdictii, nu va fi, cu siguranta, un loc bun pentru experienta copilului.

            Va trebui sa luati anumite precautii, deoarece, din punct de vedere psihologic, copilul dumneavoastra este inca foarte tanar. Englezii il supranumesc “micul vagabond”, si acesta este un termen foarte potrivit. Facultatile sale de observare si judecata sunt foarte limitate

            Nu stie sa faca diferenta intre ceea ce este periculos si ceea ce nu este, iar rezultatul cercetarilor sale sfarseste invariabil in gura. Pe langa faptul ca este inca un bebelus, acum mai poate sa si mearga. Pentru el este formidabil sa verse o sticla de clor si sa-i imprastie continutul pe jos, dar, in acelasi timp clorul poate sa-i atinga si ochii. De aceea trebuie sa-l protejati de toate aceste pericole latente ale casei. Expertii considera ca 50 pana la 90% dintre toate accidentele grave in randul copiilor si nou-nascutilor ar fi putut fi evitate daca parintii ar fi luat toate precautiile necesare si si-ar fi echipat casa in acest sens.

CUM PUTETI SUPRIMA PERICOLELE CASEI DVS.

            Decat sa alcatuiti o lista de control detaliata, va sfatuiesc sa va obisnuiti sa vedeti casa prin ochii celui mic. Dvs. vedeti flaconul de aspirina din dulap ca pe un medicament pe care il luati cand va doare capul sau cand sunteti raciti. Copilul il vede ca pe un nou fel de bomboane. Poate sa moara daca inghite un tub din aceste “bomboane”.

            Explorati lent si sistematic casa, si daca este cazul, subsolul, curtea si garajul. Incercati sa vedeti totul ca si cum ati fi un copil. Iata cateva exemple despre ceea ce trebuie sa feriti din calea copilului atunci cand inspectati casa.

            Verificati tot ceea ce este sau poate deveni otrava. In bucatarie acordati atentie diferitelor substante: amoniac, esente, etc. Atentie la tigari, praf de furnici, antigel pentru masina si alte asemenea produse care pot fi lasate prin colturi.

            Dulapiorul-farmacie este foarte bogat in otravuri. Cea mai buna solutie este incuierea cu cheia. Asigurati-va ca pe jos nu sunt cuie, lame, bucatele de jucarii stricate, ace si alte obiecte asemanatoare care pot fi inghitite. De asemenea nu lasati copilul sa manance lucruri cu care se poate sufoca (de exemplu, alune, pop-corn, etc.).

            Cand gatiti, intoarceti cozile oalelor sau tigailor spre inapoi pentru a evita pericolul ca micutul sa le rastoarne pe el. Cosul de gunoi de sub chiuveta este deasemenea periculos, deoarece acolo aruncam tot felul de obiecte care pot fi periculoase.

            Electricitatea este, bine inteles, o alta sursa de pericol. Acoperiti prizele care nu sunt folosite in mod constant (exista in comert produse pentru aceasta). Acest lucru va impiedica pe copil sa constate ce se poate intampla daca introduce o agrafa in priza. Niciodata nu lasati radioul, radiatorul, sau orice alt aparat electric, in apropierea cazii de baie.

            Cred ca nu trebuie sa va amintesc ca armele si munitiile trebuie sa fie bine incuiate si ca nici o arma nu trebuie mentinuta incarcata, nici chiar in dulap.

            Atelierele trebuie bine inchise daca nu doriti sa oferiti copilului jucarii, cum ar fi: cuie, cutite, vopseluri, chibrituri, blocuri motoare, etc.

            Daca copilul se joaca singur in curte (si este o idee buna sa aiba o curte la dispozitie), aceasta trebuie sa fie bine inchisa, sa nu poata iesi si expune la tot felul de pericole. Cea mai buna metoda de protectie este de a monta scanduri pe sub care sau peste care sa nu poata trece.

            Data fiind abilitatea pe care o poseda un copil, de a apare in locurile cele mai neasteptate si de a traversa o strada inainte ca dumneavoastra sa realizati cum de a ajuns acolo, masinile constituie o problema majora. Daca plecati cu masina si exista copii in jurul ei, uitati-va cu atentie in spate, in fata si dedesubt inainte de a porni. Mariti atentia cand rulati cu spatele. Cand parcati asigurati-va ca ati tras frana de mana. Daca masina este parcata in exterior sau intr-un garaj care nu se incuie, ridicati geamurile si incuiati usile. Este surprinzator de constatat cat de abili sunt copin de a declansa frana de mana, sa cada din masina sau sa se incuie in interior.

Apropos, este mai indicat sa nu aveti geamuri electrice. Si nu lasati niciodata copilul singur in masina, chiar daca plecati doar pentru un minut, luati-l mereu cu dumneavoastra.

            O initiativa utila pe care o puteti lua, este sa repetati impreuna cu sotul dumneavoastra o eventuala urgenta. Adevarul este ca situatiile de urgenta se prezinta intotdeauna cand nu va asteptati. Marea noastra majoritate, nu ne-am gandit niciodata ce avem de facut intr-o situatie de urgenta. De exemplu: telefonati medicului sau mergeti direct la spital? Asigurati-va ca aveti numarul medicului undeva langa telefon si in masina. Toti membrii familiei ar trebui sa stie ce au de facut. Nu este cazul sa alarmati copin. Tratati situatia ca pe un exercitiu. Sa aveti in casa o trusa de prim-ajutor, care sa contina o provizie de antidoturi universale pentru otravuri. Intrebati medicul ce mai trebuie sa contina aceasta trusa. Ar fi bine daca dumneavoastra si sotul dumneavoastra ati urma un curs de prim-ajutor. Ceea ce invatati acolo nu poate doar sa salveze viata copilului dumneavoastra, dar si pe a dvs insiva.

            Parintii trebuie sa protejeze copin, dar nu excesiv. Copilul are nevoie sa fie aparat de pericolele despre care este inconstient, deoarece este prea naiv, dar nu are nevoie sa fie protejat in situatii care nu prezinta un pericol real.

            Daca il protejati prea mult ii veti implementa un sentiment de teama fata de lumea inconjuratoare si distrugeti siguranta ca odata ce va creste, va sti sa se descurce.

            A lua toate masurile de precautie in casa vi se va parea, probabil o munca grea. Este. Dar o data luate, aceste masuri va vor da libertatea de a lasa copilul sa exploreze singur si veti avea constiinta linistita, stiind ca aveti o casa sigura (pentru copil)

            Sa presupunem ca ati facut toate acestea. Ati ascuns sau ati incuiat tot ceea ce prezinta un pericol virtual. Ati hotarat sa nu fortati copilul sa se adapteze unei case rezervate exclusiv adultilor prin restrangerea interdictiilor si pedepselor.



            Odata ascunse aceste obiecte “incompatibile cu primii pasi”, casa dumneavoastra va fi o lume, din punct de vedere psihologic, sanatoasa pentru un copil care va invata sa traiasca si isi va dezvolta increderea in sine. Acum insa, trebuie facut un pas suplimentar, prin aducerea in casa a unor obiecte noi, jucarii care ii vor stimula dezvoltarea.

            Este trist faptul ca, ghidandu-se dupa educatia “puritana” pe care au primit-o, multi adulti (in special tatii), considera jocul (jucatul) ca pe o activitate esentialmente frivola. Din punct de vedere psihologic acest lucru este fals. Jocul este necesar adultilor deoarece prin intermediul sau reusim sa ne recreem si putem in acest fel sa ne pastram ritmul de viata alaturi de desfasurarea de activitati productive in mediul profesional. Imaginati-va o lume fara seri, fara week-enduri si fara vacante: ce frustrati ne-am simti! Pentru adulti jocul contrabalanseaza munca. Pentru copii jocul indeplineste o alta functie.

            Pentru ei este un mijloc de a invata ce este lumea. In acest sens, jocul este aproape similar muncii, pentru un copil mic.  Notati ca in timp ce adultii se joaca de-a ceea ce nu fac in mod obisnuit la serviciu (inoata, schiaza, picteaza, privesc la televizor sau merg la cinematograf), aceasta nu se aplica la copii. Acestia nu imita jocurile adultilor, ci munca adultilor. Copin  mici sunt ca niste actori care-i imita pe adultii care se ocupa de casa, gatesc, fac plinul de benzina, repara camioane, construiesc case, piloteaza avioane, vand marfuri sau ingrijesc bolnavi. Jocul este modalitatea esentiala prin care se educa un copil.

            Daca il privati de joaca, sau daca ii furnizati un material necorespunzator, ii veti lua un element indispensabil al acestei educatii.

            Pentru cea mai mare parte a parintilor, “jucariile” se cumpara de la magazine. Vreau totusi sa definesc cuvantul “jucarie” ca pe “orice obiect cu care un copil se poate juca”. Dupa aceasta definitie, urmatoarele obiecte sunt jucarii: castroane si liguri, cutii de carton, un cos de gunoi plin cu hartii. Dupa aceasta definitie in acceptiunea larga a termenului de jucarie, de ce fel de jucarii are nevoie copilul dumneavoastra?

            In mod special de jucarii cu ajutorul carora sa isi poata asigura dezvoltarea marilor grupe de muschi, prin alergare, sarituri, catarari.

            Sa incepem cu jucariile “de aer liber”, deoarece acesta este mediul cel mai natural a marii majoritati a activitatilor sale. Fiecare copil ar trebui sa dispuna, in gradina, de un dispozitiv pe care sa se poata catara. Cel mai indicat este o forma de piramida, pentru a asigura stabilitatea, asezata pe iarba sau pe nisip pentru a amortiza o eventuala cadere. Aceasta dezvolta muschii lungi, agilitatea si siguranta miscarilor corpului. In plus, poate fi acoperita cu un cearsaf pentru a putea fi transformata in cort, intaritura, cort de indian, cabana, sau in orice altceva de care copilul are nevoie in lumea imaginara a jocurilor sale.

            Cel de-al doilea articol de baza pentru jocurile de exterior este nisipul. Odata cu acesta trebuie prevazute si ustensilele pentru jucat ( lopatele, galetele, greble, etc.). Nisipul este un material care ii starneste interesul si curiozitatea si care ii permite sa faca lucruri neasteptate si placute. Copilul adora sa-l lase sa se scurga printre degete, sa faca gramajoare si gropi, sa deseneze. Nisipul incurajaza curiozitatea sa spontana indreptata spre natura.

            Nisipul constituie dealtfel un decor si un material privilegiat pentru jocurile cu masini, camioane, pentru a construi edificii sau a dispune soldati. Totusi, ca un mic sfat, nu contati pe copil sa aranjeze jucariile dupa ce s-a plictisit, deoarece nu este inca constient de o asemenea obligatie.

            Multe mame se gandesc sa instaleze un spatiu cu nisip pentru copil, dar uita ca micutul are nevoie sa se joace si sa sape in pamant. Da, da, in pamant. Pentru aceasta este deajuns o lingura de metel suficient de solida, pe o mica grebla si de o galetuta de plastic.

            Nisipul si pamantul sunt la fel de importante ca si apa, pentru un copil. Totusi sunt putine mame care ii lasa pe copii sa se joace cu apa, deoarece aceasta murdareste casa. Acest refuz este, fara indoiala, mai mult nefast decat benefic si risca sa transfere copilului atitudinea dumneavoastra negativa. Daca nu se poate altfel, limitati-va la jocurile in apa la ora baii.

Daca totusi sunteti o persoana pe care nu o exaspereaza putina dezordine in casa, nu ezitati sa lasati copilul sa se distreze cu apa, nisip si pamant. Bineinteles, nu este vorba sa il lasati singur cu un furtun pentru udat. Faceti in asa fel incat sa il puteti supraveghea cand se joaca cu apa. Asezati langa el un recipient cu apa, din care sa o poate scoate cu manutele cand are “nevoie” de ea.

            Sa semnalam un alt joc pentru aceasta varsta: un animal pe roti, pe care sa se poata aseza si-l poate impinge cu picioarele, ceea ce il va ajuta in etapele urmatoare sa stapaneasca dificultatile mersului pe tricicleta.

            Si toboganul este deseori pus la dispozitia micutilor. Evitati sa cumparati modelul curent care include si balansoar. Toboganul este recomandat dar balansoarul nu este pentru cei mici, deoarece nu-l pot folosi singuri. In plus, copilul care se balanseaza risca sa se rastoarne si deseori acest joc inocent se termina rau. In general, cele mai bune instalatii in aer liber, pentru aceasta varsta sunt de tip static (pentru a permite catararea) mai degraba decat mobil.

            In completarea jocurilor dumneavoastra de exterior, duceti copilul, cat de des posibil, intr-un parc echipat cu echipamente de joc. Acolo supraveghiati-l cu atentie, deoarece si aici exista pericole.

            Copilul dumneavoastra are de asemenea nevoie de jocuri de interior, pentru dezvoltarea sa musculara. Trebuie de asemenea acordata atentie dezvoltarii grupei muschilor mici. Jucariile potrivite ar fi: jocuri de insurubat, jocuri de costructie simple, puzzle simplu, jocuri de construit din lemn, masinute, camioane. Este de asemenea epoca jucariilor care se trag cu o sfoara, cele care fac si zgomot in timp ce merg.

            Copilul care a inceput sa mearga se va juca si cu papusi si animale din materiale moi. Este perfect normal, atat pentru baietei cat si pentru fetite, sa doreasca sa se joace cu papusi si sa vrea sa doarma cu ele. Uneori, adultii rau informati, considera ca nu este prea “viril” pentru un baietel de aceasta varsta sa vrea sa se joace cu papusi si animalute. Jucatul cu papusi constituie un aspect pozitiv al dezvoltarii unui baiat, deoarece aceasta incurajaza sentimentele de tandrete, dragoste si protectie. In plus, copin considera papusile ca participanti in jocurile lor imaginative. Aceste jucarii ajuta baietelul sau fetita sa concretizeze emotiile si sentimentele care stau la baza vietii familiale, punand in scena rolurile mamei, al tatalui, fratilor si surorilor.

            Unde sa puneti toate aceste jucarii? Evitati clasica lada de jucarii. Unii copii pot foarte usor sa se apuce sa umple aceasta lada cu tot felul de obiecte, si, aceasta devine, in scurt timp, un adevarat santier arheologic, cu straturi datand din “epoca primitiva”. Instalati mai degraba etajere pentru aranjat jucarelele. Acestea trebuie sa fie suficient de joase pentru a putea fi accesate cu usurinta de catre copil. Aceasta solutie il ajuta pe copil sa-si dezvolte independenta prin faptul ca are acces usor la toate jucariile fara ca mama sa trebuiasca sa i le dea. Prevedeti aceste etajere cu spatii cat mai mari pentru a putea primi jucariile mai voluminoase si instalati o scandura care sa impiedice mingile si alte jucarii sferice sa cada. O asemenea instalatie poate fi utila pana la varsta scolara.

            Chiar acasa puteti confectiona cutii din placaj cu dimensiuni in jur de 25 x 50 cm, pe care le puteti vopsi in culori vii dupa exemplul de mai jos.

 

 

 

 



            Aceste cutii au avantajul de a fi mobile si le putem scoate din camera cand dorim.

            Jucariile sonore si muzicale sunt, deasemenea, foarte importante la aceasta varsta. Micutii adora sunetul si ritmul. Le puteti cumpara instrumente ritmice, cum ar fi tobe, xilofoane, triunghiuri, de la un magazin de muzica, sau le puteti confectiona chiar dumneavoastra. Puteti forma o colectie interesanta de tobe cu o serie de cutii de fier goale de dimensiuni diferite.



            Este un moment propice pentru a cumpara un mic casetofon pe care copilul sa-l poata manevra singur. Bineinteles, nu incercati sa-l conservati in stare buna. Il va supune unor incercari teribile, dar aceasta il va amuza teribil.

            Dar, acesta nu trebuie sa fie singurul contact al copilului cu muzica. ati CD-uri pentru copii si lasati-l sa le asculte. Nu va limitati la discurile marcate “pentru copii”.  Incercati si muzica exotica si straina, africana si polineziana, sitarul indian, koto-ul japonez si vedeti daca ii plac. La acesta varsta frageda, este destul de maleabil si receptiv, incat este indicat sa-l ghidati printr-o gama variata de gusturi muzicale. Daca faceti acest lucru, probabil ca va agreea orice fel de muzica cu ritmuri si miscari viguroase.

            Cartile sunt deasemenea un instrument de joc idispensabil. Puteti continua sa ajutati copilul sa se joace “de-a etichetarea” aratandu-i o imagine care reprezinta un obiect si pronuntand cu voce tare numele acelui obiect. In plus puteti incepe sa-i cititi povesti. Ii place sa asculte povestioare, cantecele infantile, etc. Faceti totusi o selectie, deoarece unele devin foarte demodate pentru copin din zilele noastre.

            Trebuie sa aiba si carti din carton mai gros, deoarece are tendinta sa le “citeasca” rupand inile. Il vor atrage in special cartile cu imagini simple, la nivelul sau.

            Toate aceste obiecte si carti raman totusi inferioare mamei pentru stimularea efectiva a dezvoltarii limbajului. Jocul “de-a etichetarea” este foarte important in acest sens. Va puteti juca oriunde. In masina, la piata, acasa, oriunde.

            Dezvoltarea limbajului comporta doua elemente esentiale: limbajul pasiv ( intelegerea a ceea ce i se spune) si limbajul activ (cuvantul, vorbitul)

            La varsta primilor pasi va domina limbajul pasiv. De fapt este o eroare sa calificam aceasta etapa ca pasiva, deoarece inteligenta copilului face eforturi pentru a intelege si reconstitui limba materna, care se vorbeste in jurul sau.

            Micutul incepe sa dezvolte limbajul gangurerilor, asa cum am vazut in modulul precedent.  Mai tarziu va trece la “jargonul expresiv”, gangureli care imita sunetele cadentate ale limbajului adultilor. Nu ezitati sa repetati dupa el acest fel de exprimare. Raspundeti-i ca si cum ati purta o conversatie. Nu este un simplu amuzament. Asa il ajutati sa dezvolte sensul limbajului sau.

            Imediat dupa etapa “jargonului expresiv” apar si primele “fraze” de un singur cuvant. Aceste cuvinte izolate constituie pentru copil o afirmatie completa: “(vreau un)… biscuite” sau “ (ia-ma in) …brate” sau “(vreau sa merg) … afara”. Exista putini parinti care raman insensibili la partea emotionanta a acestei comunicari posibile printr-un singur cuvant.

            Cand copilul atinge varsta de 18 luni, incepe sa inlocuiasca jargonul prin cuvinte. Jocul limbajului devine comunicare sociala. Vocabularul sau se va largi de la 3-4 pana la 100 de cuvinte. Incepe in mod spontan sa formeze propozitii de doua cuvinte, cum ar fi: “vin-o aici”, “la revedere masina”, “da prajitura”, etc.

            Bogatia vocabularului copilului si nivelul atins in dezvoltarea limbajului depind, in mare parte, de modul in care i-ati vorbit si in care v-ati jucat cu el prin intermediul limbajului. Nu se poate inventa nici o jucarie, nici un calculator capabil sa il invete sa vorbeasca, asa cum o puteti face dumneavoastra.

            Iata deja casa dumneavoastra transformata in scoala, in care copilul poate explora cu veselie si vigoare si in care poate invata. Aceasta scoala mai are nevoie de un element pentru a fi completa: un profesor bine informat. Aici intrati in scena dumneavoastra si sotul dumneavoastra. Trebuie sa cunoasteti cum se dezvolta copilul in acest stadiu. Trebuie deasemenea sa cunoasteti ce metode de invatare reusesc cu copin care abia au inceput sa mearga si ce metode dau gres. Esentialul este sa evitati sa fortati copilul sa faca fata unui mediu destinat exclusiv adultilor, cu multe obiecte valoroase sau fragile, in care sa fie supus in mod constant interdictiilor.

            Exemplul urmator ilustreaza acest pericol. Ingrijeam, la un moment dat, o mama si fiica sa. Prima oara cand mama mi-a adus-o la consultatie pe fiica sa de sapte ani, a venit insotita si de un fratior de 18 luni. Mama si baietelul au ramas asezati in sala de asteptare in timp ce eu eram in cabinet cu fata. Mama nu adusese absolut nimic pentru ca micutul sa se poata juca timp de o ora. Cred ca se astepta intredevar ca baietelul sa stea linistit in timp ce ea citea o revista. Bineinteles ca nu s-a intamplat asa. Ora pe care am petrecut-o in cabinet a fost punctata de zgomote si strigate violente: “nu”, “nu e voie”, din partea mamei. Ce si-a invatat aceasta mama copilul in acea ora? L-a invatat sa nu isi exercite initiativa. Sa ramana pasiv si linistit. Sa ramana asezat si sa nu exploreze nimic.

            Bine inteles, cateodata trebuie formulate interdictii. Acestea ar trebui insa rezervate focului, obiectelor incandescente, obiectelor taioase, etc., adevarate pericole care nu pot fi eliminate din mediul sau. Daca spuneti numai “nu” unui copil nu va multumiti doar prin a spune “nu”. El nu va intelege ca aceasta interdictie priveste numai anumite lucruri. Folositi-va de cuvinte care explica, cum ar fi: “nu, focul arde copilul” sau “nu alergam pe strada, bebe se va lovi”. In acest fel il lasati sa inteleaga ca acel lucru specific este periculos si evitati sa ii dati sentimentul ca tot ceea ce il inconjoara este periculos si nu poate fi atins.

            Cea mai buna metoda de a impiedica un copil sa ia un obiect este sa-i distrageti atentia. Noi, parintii, avem norocul ca micutii se lasa pacaliti usor.

            Copilul care incepe sa mearga manifesta un comportament esentialmente activ si motor; asa ca este inevitabil sa verse sau sa rastoarne un numar de obiecte.

            Este de asemenea important ca dumneavoastra, ca si profesor al acestei case-scoala, sa nu faceti mare caz de fiecare data cand copilul cade. Daca nu ne precipitam sa-l ridicam dupa fiecare cazatura, o va face singur. Daca ne abtinem de la orice comentariu in momentul in care rastoarna un obiect, aceste incidente nu ii vor parea mai mult decat intreruperi momentane si jenante ale acivitatilor sale de joaca. Aceasta ii va intari increderea in sine si va considera cazaturile ca facand parte din explorarea cotidiana.

            “Bataile la fundulet”  sunt o metoda de educare care tinde, din pacate, sa fie utilizata de unii parinti cu copin de aceasta varsta. In afara de cazuri rare, nu trebuie administrata inainte de varsta de doi ani.

            Daca cel mic se obstineaza sa traverseze strada alergand s-ar putea sa fiti obligati sa-i administrati o palma peste fundulet, dar ceea ce este cu adevarat important, este sa dirijati comportamentul unui copil mic organizand mediul familial in asa fel incat sa nu contina prea multe interdictii si, incercati mai degraba metoda distragerii atentiei mai degraba decat cea a pedepsei corporale.

            Bataita trebuie rezervata pentru mai tarziu, putand fi aplicata copiilor de peste doi ani. Daca constatati ca va enervati prea des si ca il “corectati” prea mult, aveti nevoie sa consultati un specialist care va va ajuta sa va rezolvati problemele psihologice.

            Unul dintre motivele pentru care multi parinti lovesc copin mici este datorat faptului ca judeca comportamentul acestora ca pe unul voluntar negativ. De exemplu: o mama isi gaseste copilul in biblioteca rupand inile celei mai frumoase carti. Ea este convinsa ca micutul face asta dintr-un sentiment de ostilitate si rautate si, in consecinta, il loveste. Nu are dreptate. Un copil de patru ani ar face asta din rautate, nu unul de doi ani. Pentru acesta din urma, ruperea filelor unei carti face parte numai din explorarea sa stiintifica in lumea cartilor. Dealtfel, nu numai ca le va rupe, dar va rontai cateva.

            O mama nu trebuie sa confunde atitudinea normala a unui mic explorator al universului cu comportamentul ostil al unui copil mai mare. Nu putem reprosa unui copil ca are reactiile potrivite varstei sale.

            O alta problema delicata pentru mame este hranirea copilului. Aceasta este, de fapt, varsta la care apar problemele de alimentatie. Cu toate ca, in afara cazurilor unei boli serioase, nu ar trebui sa existe probleme. Singurul motiv psihologic este acela ca, probabil, parintii nu sunt prea buni profesori in domeniu.

            Sa vedem impreuna ceea ce se intampla deseori. In jurul varstei de un an, un copil se arata a fi putin mai dificil si mananca mai putin bine. Sa nu fim surprinsi, deoarece daca ar continua sa manance la fel ca inainte, curand l-am putea duce la circ, ca pe un fenomen. Copilul isi manifesta individualitatea in preferintele alimentare.  In plus, ca si la adulti, apetitul sau variaza de la o zi la alta si de la o saptamana la alta. Deseori o mama se nelinisteste vazand copilul care mananca prea putin. Contrariata si speriata, mama incearca sa-l forteze sa manance. Din acest moment intram intr-un cerc vicios. Cu cat mama insista mai mult, cu atat copilul este mai capricios si ostil. Cu cat mananca mai putin, cu atat mama se nelinisteste mai tare. In scurt timp mama se gaseste in fata unei probleme, acolo unde nu era de fapt nici una, cu putin timp inainte.



            Toate acestea sunt perfect inutile. De ce? Deoarece noi parintii avem un aliat de talie mare: foamea naturala a copilului. Daca ii oferim meniuri variate, echilibrate, si daca il lasam sa se descurce singur, va manca suficient din ceea ce se gaseste in fata sa pentru a ramane sanatos si puternic. Trebuie sa respectam propria sa individualitate in obiceiurile alimentare. Lasati-i gustul sa se schimbe din luna in luna si apetitul din zi in zi. Daca refuza in mod brusc un fruct sau o leguma dupa care era innebunit saptamana trecuta, ce ii puteti face? Dat-i libertatea sa o refuze si nu incercati sa il fortati sa o manance. Daca oferiti copilului mese complete, variate si bine echilibrate si daca il lasati sa manance dupa nevoile sale, nu veti avea niciodata o problema de nutritie.

            Varsta primilor pasi este aceea la care copilul poate incepe sa “ciuguleasca” intre mese. Aceasta se datoreaza, in parte unui apetit mai putin viu si deoarece exista pentru el elemente mult mai interesante decat hrana. Pur si simplu incepe sa se joace la ora mesei. Prin “alte elemente”, inteleg, activitati cum ar fi transformarea continutului farfuriei in ciorbita, prin adaugarea de apa, batutul cu furculita in masa, sau aruncarea mancarii pe jos. Acest fel de comportament este uneori foarte iritant pentru mama. Dar, este important sa acceptam ca aceasta este o activitate normala pentru un copil mic. Nu este un gest deliberat de provocare sau de opozitie vis-à-vis de mama. Cum reactionam? Uneori pacaliti-l sa ia cateva ingitituri in timpul jocului. Alteori, daca vedeti ca nu il intereseaza ce mananca si ca vrea sa se joace, spuneti-va ca s-a saturat. Coborati-l de pe scaun si strangeti farfuriile. Daca incepe sa ga, mai incercati o data.

            Am ajuns la un moment important: cum invatam un copil sa manance singur? Va spun un singur lucru: dati-i ocazia.

            Daca ati lasat copilul la sase luni sa tina singur biscuitul din care manca, l-ati pregatit deja sa invete sa manance singur cu lingurita. Copilul care nu a fost niciodata lasat sa manance singur, cu degetele, intre sase luni si un an, va avea probabil putina intarziere in a invata.

            Cand copilul dumneavoastra va ajunge aproape de varsta de un an, va remarca probabil lingurita si va arata printr-un oarecare semn ca este pregatit sa invete sa manance singur. Lasati-l sa incerce. Fara indoiala ca dumneavoastra il puteti hrani mai repede si mai bine, dar este indicat sa rezistati tentatiei. A continua sa-l hraniti dumneavoastra va intarzia cresterea increderii in el insusi si a initiativei.

            Chiar la inceputul primilor pasi, intre 12 si 16 luni, majoritatea copiilor doresc sa manance singuri, cu lingurita. Daca nu ii dati posibilitatea la aceasta varsta, a incerca sa manance singur nu va mai fi atat de interesant pentru el si va dori ca mama sa continuie sa il hraneasca.

            Un alt domeniu care aduce parintilor o suma de dificultati inutile, este invatarea curateniei. Marea majoritate a cartilor de puericultura sunt foarte vagi in acest sens. Unul din punctele esentiale este de a sti exact cand sa-l obisnuiti pe copil sa fie curat.

            Dupa cum am spus in modulul precedent, copin nu au o maturitate neuro- musculara suficienta pentru a-si putea controla intestinul sau ca inaine de aproximativ doi ani. Daca incercati sa il educati inainte, aceasta va fi un dezasttru, din punct de vedere psihologic, sau va fi o pierdere de timp si un stres inutil atat pentru mama cat si pentru copil. Abandonati aceasta chestiune pana la varsta de doi ani. Vom mai discuta despre aceasta in modulul urmator, cand vom aborda acest stadiu de dezvoltare.

            Probabil ca veti intalni o vecina care se va lauda cu mandrie ca a reusit sa educe in acest sens pe micutul ei de 15 luni, chiar fara greutate. Este posibil de asemenea sa fiti impresionata de aceasta performanta si sa va intrebati daca nu ar fi cazul sa incercati si dumneavoastra acelasi lucru. Ceea ce nu stiti, nici dumneavoastra nici vecina, este ca micutul va face pipi in pat la varsta de cinci ani si ca asta se va intampla de-a lungul multor ani de zile. Luati loc, relaxati-va si resemnati-va la a mai schimba scutece inca ceva timp.

            Abordez acum un subiect foarte delicat pentru numerosi parinti: atitudinea copilului vis-à-vis de propriul corp.

            Sa presupunem ca imbaiem un copil de 12 sau 15 luni. Acesta isi exploreaza corpul si extremitatile cu deliciu si face tot felul de descoperiri fascinante. Se joaca cu urechile. Mama spune: ” Ia te uita cum se joaca cu urechiusele. Asta dovedeste cat de mult a evoluat.” Apoi descopera degetelele de la picioare si se joaca cu ele.  Mama comenteaza:  Ia te uita cum se joaca cu degetelele; asta demonstreaza ca este pe cale sa mearga!”. Apoi descopera penisul si incepe sa se joace cu el. Credeti ca mama va spune: “ Oh! Formidabil; se joaca cu penisul.”? Cu siguranta ca nu. Poate ca ii va da o palma, sau va reactiona intr-un fel care sa-i arate ca nu este bine ce face. Imi este teama ca acest fel de scene se intampla in multe case.

            Ce invata copilul din reactia mamei? Mai intai, aceasta pretinsa problema sexuala nu exista pentru un copil la aceasta varsta; ea exista doar in constiinta mamei. Pentru copil, penisul sau nu este mai interesant decat urechile sau degetelele de la picioare. Noi, adultii, il impingem sa se intereseze de el in mod nesanatos, facand mare caz din acest joc inocent si dandu-i sentimentul ca organele sexuale sunt o regiune tabu a corpului.

            In momentul in care o mama reactioneaza asa cum am descris mai sus, ii transmite copilului urmatorul mesaj: “ Ai urechi frumoase si este bine sa te joci cu ele; si degetele de la picioruse sunt dragute si merita atentie; este insa rau si urat sa te joci cu organele sexuale; este o parte foarte urata a corpului tau.”

            Am putea la fel de bine sa inoculam micutului acelasi sentiment de interes vinovat pentru degetele de la picioare. Cum? Nimic mai usor. Prima oara cand copilul isi va atinge degetelele ii dam peste maini si ii spunem: “Sa nu cumva sa te mai vad ca le atingi!”. Veghem deasemenea sa le pastreze mereu acoperite, spunandu-i: “Repede, puneti sosetele! Vrei sa-ti vada toata lumea picioarele?”. Cand il invatam sa numeasca partie corpului sau, lasam,in mod deliberat, deoparte picioarele. Prin toate aceste mijloace facem din picioare o regiune tabu pentru copil.

            Mai tarziu, care vor fi reactiile si sentimentele unui copil influentat in acest mod? Clasicul joc de-a doctorul se va juca putin diferit.

            La varsta adulta va frecventa baruri de noapte de un tip nou. In loc de sani descoperiti, se vor vedea picioare goale. Va plati pentru a vedea fetele intrand pe scena si dezgolindu-si in mod voluptuos picioarele. Ridicol? Desigur. Dar, daca adultii nu se comporta asa, in mod obisnuit, aceasta se datoreaza faptului ca multi dintre noi suntem destul de inteligenti cu privire la momentul in care copin nostri isi exploreaza picioarele decat atunci cand exploreaza organele sexuale.

            Ce trebuie sa facem cand un copil, de mai putin de doi ani, descopera organele sexuale? Exact acelasi lucru ca atunci cand descopera o alta parte a corpului. In acest fel, organele sexuale nu vor deveni tabu, asociate in spiritul copilului cu raul si cu uratul. In acest fel am facut un pas major in a ajuta copilul sa pastreze o atitudine sanatoasa vis-à-vis de sex cand va mai creste.

            Trebuie sa-i invatam numele organelor sexuale si de excretie, exact in acelasi mod ca si pentru celelate parti ale corpului. In general, cultura noastra lasa deoparte numele acestora. Mamelor le place sa-i invete pe copii numele partilor corpului si sa se joace cu ei in felul urmator: “Unde este nasucul? Pune degetelul pe nasuc. Unde iti este urechiusa? Pune degetelul pe ea.” Se intampla insa vreodata sa auzim asa ceva: “ Unde este penisul? Pune degetelul acolo.”? Putin probabil.

            Specialist sau profan, fiecare pare din nefericire sa evite a invata copilul numele organelor sexuale. Copilul trebuie invatat cuvinte cum ar fi penis, san, rect, la fel cum il invatam cuvintele mana, picior, genunchi. Daca procedam in acest fel, copilul va capata un sentiment pozitiv si va accepta aceste parti ale corpului sau. Asa il ajutam sa evite mai tarziu inhibitiile sexuale.

            Acest stadiu al dezvoltarii copilului care incepe sa mearga se poate rezuma intr-o fraza:  este varsta explorarii. Copilul este un tanar cercetator, explorand fara incetare universul, incluzand si propriul corp. Are nevoie sa-si intareasca muschii lungi si scurti, ii trebuie deasemenea mijloace sa cheltuiasca enorma cantitate de energie pe care i-a dat-o natura. Dar, principiul esential, de unde decurge toata educatia, este acela ca in toate explorarile, copilul trebuie sa-si construiasca si fortifice increderea in sine. Trebuie sa invete sa fie mindru de aptitudinile pe care le capata pe parcurs: mersul, alergatul, cataratul, saritul, construitul, jucatul cu masinile, cu nisipul, cu apa si pamantul, cu papusi, etc.

            Daca ii dam posibilitatea de a explora tot acest univers in mod liber, in acest fel, deschis stimularilor, isi va putea cladi increderea in el insusi. Aceste sentimente vor forma cea de-a doua lentila in optica egoului sau. Dar daca, dimpotriva, drumul este blocat cu un flux constant de interdictii, aceasta va constitui ruina spiritului sau de initiativa si a dinamismului sau la varsta adulta.

            Cu un copil intre unul si doi ani, o mama poate de la inceput sa aleaga intre doua alternative: a avea o casa impecabila si a creste copilul plin de indoieli si inhibitii sau sa aiba un interior mereu plin de jucarii imprastiate si sa creasca un copil plin de incredere in el insusi. Daca alegeti cea de-a doua varianta, asigurati copilului cele mai bune conditii pentru a aborda urmatorul stadiu de dezvoltare: cel al “primei adolescente.”




Alte materiale medicale despre: Sanatatea copilului



Daca esti mama pentru prima oara, te infricoseaza orice problema ar putea avea micutul tau. Ai tendinta de a face din cel mai mic scancet o problema g [...]
Lacrimatul si secretiile oculare. Foarte multi sugari fac o inflamatie usoara a ochilor la cateva zile dupa nastere. Aceasta e probabil cauzata de u [...]
DEFICITUL imunitar determinat de infecţia cu HIV, este un deficit produs de infecţia cu un retrovirus (virusul HIV) care induce o imunodeficienţă [...]


Copyright © 2010 - 2019 : eSanatos.com - Reproducerea, chiar si partiala, a materialelor de pe acest site este interzisa!
Informatiile medicale au scop informativ si educational. Ele nu pot inlocui consultul medicului si nici diagnosticul stabilit in urma investigatiilor si analizelor medicale la un medic specialist.
Termeni si conditii -
Confidentialitatea datelor - Contact



Despre sanatatea copilului

Advertisements


Alte sectiuni
Frumusete
Termeni medicali
Sanatatea copilului
Igiena
Geriatrie
Sarcina
Nasterea
Venirea pe lume a copilului
Mama dupa nastere
Sanatatea femenii
Dermatologie
Homeopatie
Reflexoterapie
Adolescenta
Kinetoterapie
Ginecologie
Obstetrica
Psihiatrie
Medicina generala
Oftalmologie
Oto-rino-laringologie
Ortopedie
Anestezia
Masajul
Sanatatea barbatului
Urgente si primul ajutor
Neurologie
Odontologie
Planificare familiala
Maturitatea
Varsta a iii-a
Nefrologie
Cancerologie
Pediatrie
Responsabilitatea juridica medicala
Genetica medicala
Simptome
Rinologia
Faringologia
Laringologia
Sistemul endocrin
Radiologie
Stomatologie
Medicina legala
Analize
Asistenta medicala
Chirurgie
Dependente
Fiziologie
Microbilologie
Neonatologie
Optometrie
Psihologie
Reumatologie
Traumatismele oaselor
Traumatologie



Ai o problema medicala?
Daca vrei raspunsuri scrie intrebarea mai jos:

Intrebarea in cateva cuvinte
Intrebarea cu toate detaliile
Unde se incadreaza problema medicala?
Scrie codul din imaginea alaturata
Scrie codul din imaginea alaturat



Vezi toate intrebarile