Termen prin care W. Mayer-Gross (1924) desemneaza o forma particulara de tulburare a constiintei in care, spre deosebire de starea onirica, apare o stare confuziva, mai discreta si mai putin intensa. Intrucit bolnavul, pornind de la ambianta, brodeaza pe tema realitatii o "fictiune traita" (A. Porotj, participind afectiv si comportamental, autorii francezi (H. Ey si Rouart) considera ca fiind o caracteristica a starilor oneiroide "infiltrarea constructiilor de vis in gindire vigila". Imaginile si scenele care se perinda cu repeziciune prin fata bolnavului au un caracter fantastic (cu teme, dupa Mayer-Gross, de tipul cataclismelor, catastrofelor, razboaielor, naufragiilor, sfirsitului lumii etc), de inspiratie antologica si literara. Ele se apropie mai mult de reprezentari si productii imaginati deosebindu-se prin aceasta de halucinatiile adevarate din starile onirice. O alta caracteristica este (in ciuda participarii afecti intense) discordanta dintre comportamentul bolnavului si trairile sale. El este uneori stuporos sau putin mobil (hipokinetic), alteori prezinta o agitatie monotona, fara legatura cu productiile sale imaginati. In contrast cu starile onirice, amintirea trairilor oneiroide este pastrata. Ca aspect clinic, unii autori au izolat o forma expansiva de O (cu idei delirante fantastice, expansi) si o forma depresiva (cu idei delirante de tip depresiv, de autoacuzare si ipocondrie). Apartenenta etiologica a sindromului oneiroid e mult discutata; se observa mai frecnt in intoxicatii, infectii, in schizofrenie cata tonica si manie confuziva. S-a incercat delimitarea (de catre Meduna si McColloch) a oneiro-freniei, care ar desemna starile O., termen insa neintrat in uz ca entitate nozologica (avind in dere polietiologia sindromului oneiroid.)