Obiectivele tratamentului sint reducerea simptomelor si imbunatatirea functionalitatii. Eliminarea completa a anxietatii este putin probabila (si inutila), iar terapeutul are rolul de a ajuta pacientul sa-si fixeze scopuri realiste pentru terapie. Pentru fobia sociala exista tratamente psihologice si farmacologice. Tratamentele care s-au dovedit a fi cele mai eficiente sint cele cognitive si cele bazate pe expunere, pachetele de invatare a abilitatilor sociale, medicatia antidepresiva si benzodiazepinele anxiolitice. in general, rezultatul este raportat la severitatea simptomelor inainte de tratament.

Tratamente psihologice pentru fobia sociala

Exersarea abilitatilor sociale
Rolul exersarii abilitatilor sociale in tratamentul fobiei sociale continua sa reprezinte un subiect de dezbatere. inainte de publicarea DSM-III, exersarea abilitatilor sociale si-a demonstrat utilitatea clinica la populatiile eterogene de bolna psihic ambulatorii cu dificultati sau anxietati in exercitarea abilitatilor sociale (Stravynski et al., 1982; Wlazlo et al., 1990). De aceea, s-a propus ca aceste tehnici sa fie aplicate in tratamentul fobiei sociale. Criticii sint de acord ca putine dintre studiile de inceput care au examinat tratamentele ee implica abilitatile sociale sint solide din punct de vedere metodologic (Marks, 1985; Heimberg, 1989; Stravynski si Greenberg, 1989; Mattiek et al., 1995); in particular, doar rareori a fost prezenta o tulburare de control. Grupurile de diagnostic erau adesea eterogene sau slab definite. Nu a fost tacuta nici o diferentiere intre cei cu si cei Iara tulburare de personalitate etanta (TPE). In plus, strategiile numite generic "exersarea abilitatilor sociale" au inclus frecvent indicatii explicite mai potrite cu terapiile de expunere; de exemplu, confruntarea regulata a temerilor si persistarea in situatie pina la reducerea anxietatii (Wlazlo et al., 1990).
Parte din disputa asupra rolului exersarii abilitatilor sociale se axeaza pe intrebarea daca abilitatile sociale aparent reduse sint rezultatul deficientelor abilitatilor reale sau al inhibitiei exprimarii abilitatilor cauzate de anxietate. Turner et al. (1986) au cercetat abilitatile sociale ale pacientilor cu fobie sociala, indu-i pe cei cu si tara tulburare de personalitate etanta. Ei au descoperit ca pacientii care sufera doar de fobie sociala s-au simtit anxiosi si au remarcat ca si ceilalti ii percep ca fiind anxiosi si deplasati, dar ca, de fapt, aveau abilitati sociale adecvate, iar celor cu TPE Ie lipseau in mod edent abilitatile sociale. Totusi, autorii nu au putut exclude inhibitia profunda in anumite situatii sociale drept cauza fundamentala care duce la aparitia deficitului abilitatilor: in TPE, anxietatea severa raportata la o schema de baza conform careia eroarea sociala va duce la respingere poate degenera intr-o inhibitie sociala profunda si in etare. Oricare ar fi relatia dintre abilitatile sociale si fobia sociala, pachetele de exersare a abilitatilor sociale demonstreaza o eficacitate egala cu a terapiei expunerii. Acesta pare a fi cazul participantilor ale caror abilitati sociale existente nu au fost evaluate (Van Dam-Baggen si Kraaimaat, 2000), iar starea nu se amelioreaza in momentul in care se incearca indrumarea celor cu deficit de abilitati catre exersarea abilitatilor sociale (Wlazlo el al., 1990). Mentinerea efectelor terapeutice pina la 2 ani a fost demonstrata. Pentru pacientii "disfunctionali din punct de vedere social" cu fobie sociala, exersarea abilitatilor sociale s-a dovedit a fi superioara biblioterapiei, discutiilor de grup si psihoterapiei psihanalitice de grup. Pentru acesti pacienti, care ar intruni probabil criteriile pentru TPE, se pare ca efectul exersarii abilitatilor sociale nu este sporit prin administrarea de propanolol sau prin utilizarea tehnicilor suplimentare de management al anxietatii, cum ar fi relaxarea, sau a strategiilor cognitive. Pe de alta parte, starea celor cu TPE se amelioreaza pina la un nivel echivalent, cind sint tratati prin TCC. Emmelkamp si colaboratorii sai (1985a), ind terapia cognitiva si cea a expunerii, au observat ca ameliorarea anxietatii sociale poate avea loc in prezenta persistentei abilitatilor sociale reduse si ca, dimpotriva, esecul tratamentului nu este prezis de abilitatile sociale scazute. Exersarea abilitatilor sociale este un pachet complex cu elemente de expunere si desensibilizare, repetitie comportamentala si modelare a comportamentului adecvat (Emelkamp et al., 1985a ; Marks, 1985) - dar nu se stie ce aspecte ale pachetului ar putea fi eficiente. Elementul cel mai activ pare a fi expunerea, de vreme ce pacientii se descurca la fel de bine daca au exercitiul formal al abilitatilor sociale sau primesc acasa teme ce necesita interactiune sociala (Stravynski si Greenberg, 1989; Stravynski et al., 2000). La pacientii cu TPE, exersarea abilitatilor sociale poate prezenta beneficiul de ameliorare a performantei sociale si sporire a comportamentelor prosociale.

Tratamente comportamentale
Recunoasterea succesului tehnicilor de expunere si desensibilizare in tratarea altor tulburari fobice a dus la testarea acestor tehnici in managementul fobiei sociale. Studiile care utilizeaza tehnicile desensibilizarii imaginare au fost in mare parte terminate inainte de publicarea DSM-IH, folosind subiecti diagnosticati diferit ca fobiei social, disfunctionali social si anxiosi social. intr-o analiza a acestor tehnici, Marks (1985) a descoperit ca, in general, acestea nu au fost foarte eficiente in tratarea problemelor studiate, desi s-a inregistrat o eficacitate egala cu cea a exersarii abilitatilor sociale (Shaw, 1979; Stravynski si Greenberg, 1989). Expunerea gradata la situatiile sociale temute, intr-un grup de tratament si in vo, este cea mai comuna tehnica comportamentala actuala in uz. S-a demonstrat ca reduce simptomele fiziologice ale anxietatii in situatii temute si etarea situatiilor zate (Emmelkamp