eSanatos - sanatatea ta e preocuparea noastra!
    Cauta in site
Nutritie Boli
                 Home | Creeaza cont nou | Login membri

Pediatrie

NAVIGARE RAPIDA: » Pagaina principala » GHID MEDICAL » pediatrie

Stomatologie pediatrica

Trimite pe messenger Versiune pentru tiparire

Stomatologie pediatrica
Introducere
Medicii pediatri pot influenta sanatatea catatii bucale a tinerilor pacienti, incepand chiar cu primul interu prenatal cu itorii parinti si apoi, o data cu primul examen al nou-nascutului, in cadrul tratamentului pediatric general.
Dezvoltarea dintilor, inclusiv eruptia lor, are loc intr-o perioada extrem de lunga, incepand din cea de-a 6-a saptamana de sarcina si terminandu-se la 12 ani (fara molarul de minte).
Majoritatea coroanelor dentitiei temporare, precum si muchiile ocluzaJe ale dintilor permanenti, se calcifica inca inainte de nastere. De aceea, acordandu-se o atentie deosebita posibilitatilor de prevenire pentru toate tipurile de afectiuni dentare, se poate contribui la asigurarea unei dentitii fara carii si la sanatatea catatii bucale a copilului secolului XXI.In ultimul deceniu stomatologia a reusit sa dobandeasca statutul unui partener de baza in asigurarea unei sanatati generale a organismului, alaturi de celelalte ramuri ale medicinii.
Avantaje precum anestezia locala si mijloacele de a o administra fara dureri, instrumentele rotative de mare turatie folosite in tratarea proceselor carioase, rasinile adezive pentru prevenirea si tratarea cariilor, pentru restaurarea estetica a dintilor fracturati sau cu anomalii, imtele prin care se inlocuiesc dintii lipsa, reprezinta unele dintre cele mai insemnate trasaturi ale acestei recente evolutii.

Stomatologia deceniului 9 este increzatoare in capacitatea sa de a controla bolile catatii bucale, insa ramane dependenta de medicii pediatri in sprijinirea sa si in influentarea pacientilor si parintilor acestora pentru intelegerea importantei sanatatii complexe a sistemului dentomaxilar.

Anomalii de dezvoltare si de eruptie
La nastere, in mod normal, copin sunt edentati clinic, dar in interiorul maxilarelor exista multe dintre formatiunile dentitiei temporare si permanente.In catatea bucala a nou-nascutului trebuie recunoscute cateva anomalii. in cursul examinarii unui sugar, pediatrul poate observa la nivelul gingiilor, fie bilateral, fie cvadrilateral, existenta unor saculeti transparenti sau olacei umpluti cu fluid.
Aceste chisturi dentare laminare in general nu sunt dureroase, nu sunt inconjurate de tesut eritematos, nu deranjeaza suptul si dispar fara tratament in cateva saptamani. Chisturile alb-galbui, usor edematiate, situate pe marginile alveolare, sunt numite noduli Bonn, iar cele de pe rafeul median al palatului, la nivelul liniei de unire a palatului dur cu cel moale, sunt numite perlele Epstein. Ele reprezinta insulite de celule epiteliale ramase de la formarea embrionara a lamelelor dentare sau din fuziunea palatala. Aceste chisturi sunt obisnuite, vor disparea si nu necesita tratament.
Migrarea dintilor din zona osoasa in care s-au format coroanele acestora in catatea bucala, pana la atingerea ului de ocluzie, reprezinta erupte dentara. in timpul dezvoltarii osului alveolar exista doua etape caracteristice:
- etapa de eruptie a dintilor temporari, care incepe la 6 luni si se termina la 2 ani si jumatate;
- etapa de eruptie a dintilor permanenti (cu exceptia molarului de minte) care se extinde pe o perioada lunga de timp, de la 6 la 13 ani.Intre structurile osoase si cele dentare exista o serie de diferentieri din care decurg urmatoarele aspecte de importanta practica:
- dupa incheierea dezvoltarii, atat forma dintilor, cat si continutul lor in Ca si P nu se schimba si nici una dintre acestea nu poate fi afectata de tulburarile sistemice generale;
- modificarile structurilor dentare sau pierderile de substanta dentara, caracteristice distrofiilor dentare si cariei, nu beneficiaza de reparatii pe cale generala.
Secventa eruptiei dentare si ordinea mineralizarii sunt supuse unui determinism genetic. Viteza cu care apar grupele dentare este strans corelata cu dezvoltarea somatica, ceea ce face ca accelerarile acesteia sa fie insotite de accelerarea eruptiei dentare si invers. Aceiasi factori, hormonii si taminele care regleaza dezvoltarea generala, regleaza si eruptia dentara. Dintre hormonii cu importanta in teza eruptiei dentare se citeaza hormonul tiroidian si hormonul de crestere din lobul anterior al hipofizei. in caz de hiperactitate a lobului anterior al hipofizei cu hiperproductie de hormon de crestere, cum se intampla in acromegalia juvenila, se produce concomitent si accelerarea eruptiei dentare.
Actitatea tiroidei influenteaza diferentierea tesuturilor dentare. Actitatea in minus duce la tulburari in mineralizarea tesuturilor dentare, deci intarzieri in erupti*. Actitatea in plus determina accelerarea eruptiei, cu efect dominant asupra dintilor permanenti.
Dintre tamine, un rol important in teza eruptiei dentare il au taminele A, C si D. Vitamina A, dupa cum este in erces sau in deficit, poate produce accelerari, respectiv intarzieri ale eruptiei dentare. Vitamina C are rol in formarea roatricelor organice. Accelerarea sau intarzierea eruptiei sunt in functie de excesul sau de deficitul de tamina C. Vitamina D este cea mai importanta, avand rol in mineralizarea tesuturilor dentare. Lipsa ei duce la intarzieri in eruptie, asa cum se intampla in rahitism.In general, intarzierile in eruptie sunt mai frecvente decat eruptia precoce.
Variatiile normale ale eruptiei dintilor temporari sunt determinate de anumiti factori:
- greutatea la nastere influenteaza momentul eruptiei primilor dinti;
- sexul: primii dinti erup mai devreme la baieti decal la fete;
- varsta mamei si numarul nasterilor. Cu cat mama este mai tanara, cu atat eruptia primilor dinti are loc mai devreme. Dupa un numar crescut de nasteri, primul dinte apare mai tarziu;
- momentul nasterii: copin prematuri au o eruptie intarziata a primilor dinti, dar ritmul se compenseaza pana la 2,5 ani.
Variatiile patologice ale eruptiei dintilor temporari sunt influentate de factori etiologici:
- rahitismul, sifilisul congenital, rubeola prenatala sunt insotite de intarzieri mari in eruptia dintilor temporari;
- in unele anomalii cromozomiale, dintre care se citeaza in mod special sindromul Down, se intalnesc intarzieri si dereglari ale secventei eruptiei dintilor temporari;
- febrele eruptive exercita o influenta limitata, actionand doar asupra grupelor dentare in curs de eruptie, carora le accelereaza aparitia.


Dintii natali si neonatali

La nastere, medicul pediatru poate observa prezenta pe arcada a unui numar de dinti temporari (dinti natali) sau aparitia lor in primele 30 de zile de ata (dinti neonatali). Aceste situatii sunt exceptionale si, intr-un studiu facut in 1984, Kates a descoperit dinti natali la'-f 3 din cei 18.155 nou-nascuti studiati (1 la 1400), toti situati in zona incisilor centrali maxilari. in general, acesti dinti sunt prost mineralizati, prezinta hipoplazii ale smaltului si tulburari in formarea cementului si deci, in dezvoltarea radacinii, ceea ce duce la pierderea lor rapida; rareori ei pot ramane pe arcada 4-5 ani.

Daca dintii natali (neonatali) sunt situati pe arcada inferioara in zona anterioara, ei pot produce iritatii pe fata dorsala a limbii sau pot stanjeni suptul prin iritarea sanului mamei. Daca provoaca ulceratii mari sau, prin mobilitatea lor, prezinta pericol clar de aspiratie, ei trebuie extrasi. in luarea acestei decizii trebuie tinut cont ca ei reprezinta, totusi, dentitia temporara care s-a format superficial si a erupt timpuriu. Kates si colaboratorii au observat ca numai 5% din acesti dinti erau supranumerari, iar 95% faceau parte din dentitia temporara normala. Daca se extrageau se putea pierde spatiu pentru succesorii lor permanenti si cativa ani dupa aceea aparea necesitatea unui tratament ortodontic. Dintii natali si neonatali se intalnesc de obicei la copin ce prezinta despicaturi ale buzei sau/si ale palatului, in care patogeneza anomaliei poate deforma lamela dentara, avand drept consecinta amplasarea superficiala a mugurilor dentari temporari.
Asa cum am mai amintit, dintii temporari incep sa erupa la 6 luni, dar durata poate sa varieze intre 3 si 16 luni. Daca pana la aceasta varsta copilul nu are nici un dinte, dar se dezvolta normal din punct de vedere somatic, nu este un motiv de ingrijorare, dar trebuie examinat si de un stomatolog.
Nu este indicat sa se recomande radiografii dentare decat daca este edent un proces patologic.
De obicei, toti dintii temporari erup pana la 3 ani, cand incepe si procesul de resorbtie radiculara in vederea inlocuirii lor cu dintii permanenti. Prima zita pentru un tratament stomatologic de rutina terbuie sa aiba loc in acest moment (in cazul in care copilul nu a mai fost consultat anterior pentru o ingrijire preventiva).Ingrijirea dintilor temporari are o mare importanta pentru a eta tratamentele ortodontice de mai tarziu.In jurul varstei de 6 ani, primii molari permanenti erup distal fata de dentitia temporara si incisii permanenti ii inlocuiesc pe cei temporari. Din acest moment si pana la pierderea ultimilor dinti temporari, intre 12 si 14 ani, dentitia este denumita mixta si apoi permanenta.
Cel de-al treilea molar (molarul de minte), care poate sa erupa spre sfarsitul adolescentei, este innuit de generarea unor probleme stomatologice cum ar fi: inghesuirea dintilor, dureri in articulatia temporo-mandibulara, infectii in timpul eruptiei (pericoronarita). Multi pacienti n-au suficient spatiu in zona retromolara a mandibulei pentru acesti dinti. Din acest motiv al 3-lea molar poate sa erupa incomplet sau sa ramana total inclus. De multe ori se impune indepartarea lui, avand in vedere tulburarile pe care le provoaca, dar nu mai inainte de finalul adolescentei. incercarile timpurii de a indeparta cel de-al 3-lea molar la copii, inainte de aceasta perioada, sunt complicate si traumatizante pentru pacienti.

Multi factori pot interveni si modifica eruptia dentara.
Modificarile de forma, numar, dimensiuni si structura produse de tulburari care au afectat dintele fcn diferitele etape ale perioadei formative si care sunt edente pe structurile dentare in momentul eruptiei, fie sub forma unor cicatrice, fie sub forma unor leziuni evolutive, se numesc distrofii dentare (Dechaume].
Dupa Magi tot si Lebourg, la acestea se pol adauga si unele tulburari ce se manifesta la distanta de momentuL eruptiei, pe dintii ce apar in catatea bucala cu aspect normal.
Distrofiile dentare cuprind modificari ce pot interesa numarul, dimensiunea, forma si structura dintelui.
Modificarile de numar se prezinta sub doua aspecte: numarul dintilor poate fi mai mare sau mai mic decat cel normal. Dintii supranumerari pot avea in mod exceptional forma normala, dar cel mai frecvent forma este modificata si insotita de perturbari ale eruptiei. Astfel, ei pot aparea pe arcada intre dintii normali sau in afara acestora, pot ramane inclusi sau, prin prezenta lor, pot impiedica eruptia dintilor normali. in acest caz, ei trebuie extrasi. Cea mai frecventa anomalie din aceasta categorie este prezenta celui de-al treilea central superior (meziodens).
Reducerea numarului de dinti poate fi totala (forma clinica extrem de rara), numita anodontie si partiala cu doua aspecte clinice: hipo-dontie (lipsa a mai putin de 5 muguri dentari) si oligodontie (lipsesc mai mult de 5 muguri dentari).
Modificarile de dimensiune se prezinta sub doua forme: macro-dontie (dinti mai mari decat cei normali) si microdontie (dinti mai mici decat cei normali).
Modificarile de forma. in aceste modificari sunt incriminati factori etiologici foarte variati, cum ar fi: luesul congenital, rahitismul si unele boli genetice. Aici se descriu dintii in forma de surubelnita, caracteristici luesului congenital tardiv si rahitismului, dintii conoizi ce apar in boli genetice (sindromul Down), incisii superiori in forma de "V" prezenti in despicaturile velopalatine.
Modificarile de structura sunt cele mai frecvente. Dupa nastere, factorii etiologici incriminati, in ordinea frecventei, sunt: rahitismul si dispepsiile, bolile infectocontagioase, tulburarea functiei glandelor endocrine, unele anomalii cromozomiale. Un aspect special il constituie efectul pe care il exercita asupra structurilor dentare unele antibiotice, in special tetraciclina, care, administrata in perioada de formare a dintilor, poate determina o data cu colorarea smaltului si a dentinei, si aparitia unor hipoplazii de smalt. Cea mai periculoasa este difnetil-clortelraciclina, care coloreaza smaltul si dentina in galben-brun sau negru-gri, insotita de un grad de fluorescenta. Profunzimea pigmentarii si deci gradul modificarii culorii depinde de doza administrata pe kg corp si mai putin de durata administrarii. in orice caz, o durata medie de 4-5 zile este suficienta pentru a colora edent smaltul.

Caria dentara si complicatiile ei
Mecanismul de aparitie a cariei dentare este extern si presupune pentru debut demineralizarea smaltului de catre acizii organici rezultati din degradarea hidratilor de carbon sub actiunea florei microbiene bucale.
Afectarea prin carie a dentitiei la copii a crescut foarte mult in ultimele decenii. in tara noastra, 90-95% dintre copin intre 15 si 17 ani au cel putin un dinte distrus, lipsa sau obturat. Pierderea prematura a structurilor dentare are drept rezultat pierderea spatiului nu numai prin migrare, ci si prin coborarea antagonistului, probleme de masticatie, probleme psihologice (cand este afectata fizionomia), dureri, infectii etc.
Una dintre primele manifestari ale unui proces grav de carie este caria de tip "biberon". Acest tip clasic de carie incepe pe suprafetele netede (vestibulare sau palatinale) ale incisilor maxilari temporari, se extinde pe suprafetele vestibulare (dinspre obraz) ale molarilor maxilari temporari si apoi cuprinde suprafetele vestibulare ale molarilor mandibulari temporari. Incisii mandibulari si caninii sunt cuprinsi numai dupa ce procesul s-a instalat de mai mult timp, iar descrierea clasica arata carii masive ce cuprind toti dintii, cu exceptia celor 6 dinti temporari mandibulari anteriori. Stomatologul si pediatrul trebuie sa avertizeze mama asupra efectului nociv al hranirii cu biberonul (cu lapte sau cu lichide indulcite) timp indelungat. Acest tip de carie este rezultatul unei hraniri prelungite si excesive cu biberonul, in special in timpul somnului. S-a emis teoria ca in timpul hranirii cu biberonul limba ne in fata, in partea superioara, protejand dintii inferiori, care in plus sunt acoperiti de saliva glandelor sublinguale, astfel explicandu-se afectarea mult mai tardiva a dintilor mandibulari anteriori. Din cauza varstei foarte mici a acestor pacienti, tratamentul de restaurare este foarte greu, fiind posibil de obicei numai sub anestezie generala si poate necesita folosirea unor coroane metalice pe molari, precum si extragerea dintilor irecuperabili.In procesele carioase, cel mai frecvent, atacul incepe in santurile ocluzale cele mai adanci sau pe fetele aproximale ale dintilor posteriori, sub punctul de contact. Procesul este marcat printr-o pierdere de substanta sau o pata cretoasa care, lasata netratata, erodeaza smaltul extinzandu-se la dentina. Atacarea dentinei poate provoca primele simptome, dar nu este un caz neobisnuit pentru copii sa aiba leziuni carioase si sa nu acuze dureri. O data ce a trecut de la dentina spre pulpa, in a carei structura intra tesut conjunctiv, vase de sange si ner, procesul clasic de inflamatie se extinde. Din cauza peretilor rigizi ai camerei pulpare si ai canalelor radiculare, precum si din lipsa unei circulatii colaterale eficiente, in timpul unor procese inflamatorii chiar limitate, presiunea intrapuLpara creste, determinand iritatia terminatiilor nervoase amieliriice din capsula senzitiva periferica ce declanseaza durerea. Intensitatea durerii creste paralel cu cresterea presiunii si se mentine atata timp cit se mentine si talitatea capsulei senzitive. in declansarea durerii trebuie luata in consideratie si interventia mecanismelor psihologice care imprima o interpretare personala a durerii. La copii, acest factor joaca un rol extrem de important si, desigur, limiteaza foarte mult posibilitatile de descriere, dar si pe cele de diferentiere a durerilor pulpare.
Peste inflamatia pulpara (in cazul camerei pulpare deschise) se poate adauga agresiunea directa a germenilor bacterieru din carie si a toxinelor acestora. Pe masura ce infectia se extinde spre spatiul periradi-cular, dintele dene mobil si secretia purulenta poate perfora corticala subtire a osului, producand o fistula de scurgere.

La mandibula, daca infectia difuzeaza dinspre molari spre spatiul de sub milohioidian, edemul se poate intinde sub limba pe intreg hemi-seul, ducand la ridicarea limbii si la dificultate in respiratie. Din cauza pozitionarii molarilor temporari, aceasta afectiune nu apare la copin sub 7 ani.
La maxilar edemul se extinde in sus, cuprinzand spatiul subor-bital si ulterior pe cel supraorbital, inconjurand ochiul.
Antibioticul recomandat este ampicilina (250-500 mg oral la 6 ore). Se poate administra si eritromicina (200-400 mg oral, la 6 ore).
Tulburarile de respiratie sau tromboza sinusurilor cavernoase sunt rare la copii, dar deshidratarea si starea septica sunt frecvente, deoarece aceste complicatii apar foarte rapid.
Paralel cu tratamentul medicamentos este obligatoriu tratamentul local efectuat de stomatolog.


Gingita si periodontita

Gingita, o forma timpurie si reversibila a bolii periodontale, e mai frecventa la copii decat se credea si poate preceda forma progresiva si ireversibila a imbolnarilor gingivale ce apar ulterior.
Gingita se refera la inflamatia acelei parti a gingiei adiacente dintelui, iar periodontita se refera la o inflamatie mai extinsa a gingiei si a suportului osos.
Cele mai timpurii forme de gingita se asociaza cu eruptia dentara si dispar o data cu incheierea acestui proces. Chiar inainte de eruptie nu e un fenomen neobisnuit sa apara un sac olaceu cu fluid, care acopera dintele ("chist" de eruptie), un indiciu de acumulare sanguina in sacul folicular. "Chistul" de eruptie (care nu este un chist adevarat) sau hematomul, dispare la scurt timp dupa eruptie si nu necesita nici un tratament.
Dupa eruptia dintilor, formarea placii bacteriene (o combinatie lipicioasa de bacterii, resturi alimentare si saliva) pe suprafetele dintilor, chiar langa gingie, poate genera o forma mai severa de gingita.Intr-un studiu recent intreprins de Institutul National de Sanatate al SUA, incidenta inflamatiei gingivale usoare spre moderata s-a constatat a fi de 92% la scolari; 3% din copin inclusi in studiu aveau afectiuni mai grave ce necesitau tratament.
O forma mai rulenta a periodontitei la copii este periodontita juvenila, care s-a demonstrat ca se afla la originea pierderii suportului osos si a inflamatiei profunde a tesutului gingival, mai ales in zona incisiva si molara. Microorganismele anaerobe si in special Actinobacillus acti-nomycetem comiians si speciile de Capnocytophaga sunt responsabile de aceasta afectiune.

Notiuni de profilaxie stomatologicaIn ultimii ani stomatologia a facut pasi mari in profilaxia afectiunilor catatii bucale.
Unul dintre telurile stomatologiei pediatrice este sanatatea timpurie a catatii bucale a sugarului si, desi lipsesc dole stiintifice clare in sprijinul zitelor la stomatolog ale "copiilor sanatosi", proaspetilor parinti trebuie sa li se explice necesitatea igienei catatii bucale, efectele posibile ale hranirii timp indelungat cu biberonul, efectele negative ale sugerii degetului, a suzetei etc.
Igiena bucala
Sugarii colecteaza placa bacteriana pe gingii inca inainte de eruptia dintilor si vor continua sa acumuleze si pe suprafetele dintilor nou aparuti. Iritarea gingiilor si aparitia cariilor sunt posibile urmari ale acestei acumulari si parintilor trebuie sa li se explice cum sa curete gingiile sugarilor, asa cum le spala si le curata corpul.
Pentru sugarul fara dinti se va folosi o compresa curata si umeda tinuta intre degete, cu care se sterg transversal gingiile pentru a inlatura resturile de lapte si de alimente.
Dupa eruptia primilor dinti, parintii trebuie sa treaca treptat la folosirea unei perii de dinti pe masura, moale si deasa. Ei trebuie sa-si ajute copin la periere, pana cand copilul capata dexteritatea si deprinderea necesare, stand in spatele lui si tinandu-l in poala cu capul lipit de pieptul parintelui; astfel, capul e mentinut intr-o pozitie fixa, permite accesul la dinti si curatirea lor fara pericol de trauma sau sufocare. Sunt suficiente cantitati mici de pasta de dinti, care la inceput pot sa lipseasca total.
Parintii trebuie sfatuiti de asemenea in problema alimentatiei ce favorizeaza aparitia cariilor dentare (cum ar fi alimentele lipicioase, sucurile).


Suzetele, sugerea degetului, alte accesorii de calmare

O problema importanta in sfatuirea parintilor in ceea ce priveste igiena catatii bucale a sugarului este aceea a suzetelor sau a altor accesorii de linistire a copilului.

Statisticile arata Incidenta cres.cu ta a rnalocluziei severe rezultate din sugerea suzetei sau a degetului. E sigur ca sugerea degetului care este permanent la indemana copilului si senzatia de placere il ajuta sa-si satisfaca instinctul suptului, dar acest obicei pare a fi de mai lunga durata si mai dificil de combatut. Stomatologul pediatru nu prefera nici suzeta, nici sugerea degetului, dar cand acest fenomen este deja prezent, trebuie considerat relativ normal pana la varsta de 6 ani. Ocluzia deschisa sau ocluzia incrucisata nu reprezinta fenomene neobisnuite la un "sugator", dar se corecteaza mal usor ativ cu consecintele psihologice de durata, provocate de interventia parintilor in inlaturarea cu forta a acestor obiceiuri. Daca obiceiul suptului dispare inainte de eruptia incisilor permanenti, dintii noi au o mare sansa de a erupe in pozitie normala.

Fluorurile (a se vedea si "Nutritia", in modulul 1)
S-a dovedit ca fluorurile sunt eficiente in reducerea cariei dentare. Cea mai economica metoda de fluorizare este folosirea retelelor de apa publica (foarte extinsa in America de Nord si mai putin in Europa). S-a ridicat, totusi, problema copiilor hraniti cu lapte matern, care in felul acesta nu preiau apa fluorurata.
Necesarul de fluor zilnic pentru un sugar este foarte scazut (0,05-0,07 mg/kg) si chiar o concentratie mica in laptele matern poate fi suficienta pentru primele faze ale dezvoltarii dentare. Suplimentarea ulterioara cu fluoruri, in cursul fixarii smaltului dintilor permanenti (2-4 ani) este mai importanta.
Suplimentarea alimentatiei sugarului dintr-o comunitate cu continut de fluoruri in apa chiar sub 0,3 ppm trebuie reconsiderata in vederea reducerii, pentru a eta riscul aparitiei fluorozei.
Folosirea unui supliment de fluoruri chiar de 0,25 mg/zi, de la nastere pana la 2 ani, fara a tine cont de greutate, este in contradictie cu felul in care se administreaza majoritatea medicamentelor si poate fi excesiv in multe cazuri.
De asemenea, suplimentarea cu fluoruri a alimentatiei sugarilor ale caror mame locuiesc in comunitati unde fluorurile sunt prezente (pe motiv ca laptele matern nu contine decat cantitati mici de fluor) nu este necesara.
Un aport crescut de fluor in perioada de formare duce la aparitia fluorozei dentare (pete mici, albicioase, raspandite pe suprafata smaltului). S-a constatat ca fluoroza este mai frecventa la dintii recent aparuti. Concentratiile ce pot determina aparitia fluorozei sunt foarte apropiate.de dozele cariostatice.
Doze mari de fluor (5 mg) ingerate zilnic pot da un aspect mutilant, prin interesarea cvasitotala a suprafetei smaltului, o data cu aparitia unor pete maronii sau galben-inchise cu zone de smalt casant si rugos.

Folosirea unor paste de dinti sau ape de gura cu continut crescut de fluor trebuie urmarita atent de catre parinti si chiar limitata la cantitati mici.
Medicii si stomatologii pediatri trebuie sa sublinieze importanta fluorurilor pentru formarea unei dentitii sanatoase, insa trebuie sa tina cont in acelasi timp de efectele nocive ale administrarii acestora fara control.

Pacientii speciali
Copin mici cu boli de sistem si cu imunitate deficitara, precum si cei cu anomalii congenitale, formeaza o categorie speciala de pacienti, ce trebuie sa beneficieze de un tratament stomatologic aparte, combinat cu cel pediatric. Copin foarte mici, cu leziuni dentare grave, nu pot tolera uneori tratamentul restaurator pe scaunul stomatologic clasic. Din cauza costurilor mari si a riscurilor crescute, anestezia generala este rezervata pacientilor care necesita tratament extensiv sau care, din cauza unui handicap fizic sau psihic, nu tolereaza tratamentul stomatologic ambulatoriu. Anestezia generala si tratamentul in sala de operatii a unui spital pot fi acceptate pentru a reda acestor copin sanatatea dentara, dar nu pot constitui o obisnuinta in tratarea afectiunilor dentare, chiar la acesti pacienti cu probleme speciale. Parintii trebuie sa inteleaga riscurile si sa-si asume responsabilitatea de a lua masurile necesare pentru a nu mai fi nevoie sa se recurga la un astfel de tratament. Sedarea sub supraveghere medicala este,o alternativa mai buna pentru unii dintre acesti paciennti, oferind o solutie mai putin riscanta.
Pacientii cu boli de sistem nu trebuie sa suporte un risc sporit dat de infectiile dentare. De aceea ei trebuie educati pentru a intelege necesitatea mentinerii sanatatii complexului dentomaxilar. Medicul pediatru trebuie sa-i trimita la stomatolog de la aparitia primelor leziuni si sa-i avertizeze de importanta controlului stomatologic profilactic.
Pacientii cu boli cardiace majore, cum ar fi defectele septale, tetralogia Fallot si cei cu proteze valvulare, sunt supusi riscului endocarditei bacteriene cauzate de infectiile dentare. Tratamentele stomatologice la aceasta categorie de pacienti trebuie facute sub acoperire profilactica cu antibiotice, inainte ca afectiunile dentare sa se acuuzeze (dupa Asociatia Cardiologilor Americani; modulul 20).
Pacientii cu hemofilie sau cu alte diateze hemoragice pot fi tratati fara riscuri, daca in prealabil li se administreaza plasma si inlocuitori de factor (tratament de substitutie), iar dupa extractie, pentru a preveni lizarea cheagului, acid e-amino-caproic 100 mg/kg, corp, timp de cateva zile.
Pacientii sub chimioterapie sau cei care sunt pregatiti pentru transt de maduva osoasa sufera adesea de ulceratii ale catatii bucale extrem de dureroase. Acumularea de placa bacteriana poate fi redusa si ulceratiile etate sau chiar ndecate printr-o igiena bucala riguroasa si prin clatirea gurii cu clorhexkiina.In mod similar, copin care prezinta infecti cu rus HIV sunt supusi unor gingite agresive dureroase si starea sanatatii lor este inrautatita de aparitia infectiilor din catatea "bucala. O igiena, scrupulos pastrata si un tratament stomatologic profilactic sau chiar restaurator, aplicat inainte ca boala sa ajunga in stadiul critic, pot elimina complicatiile.
O alta categorie de pacienti speciali o constituie cei cu probleme craniofaciale sau cu despicaturi de bolta sau buza. Acestia trebuie tratati de pediatru si stomatolog in colaborare. La nastere atentia trebuie sa se concentreze imediat asupra alimentatiei si apoi asupra corectiei chirurgicale. Stomatologul pediatru poate sa supravegheze hranirea sau sa ajute tratamentul chirurgical prin construirea unor aparate ortodontice care sa obtureze palatul.
Stomatologul pediatru impreuna cu pediatrul reprezinta factorii-cheie in educarea parintilor si in sustinerea dezvoltarii sugarului in primele luni de ata. Ei vor face parte dintr-o echipa ce trebuie sa cuprinda un chirurg plastic, un logoped, un otorinolaringolog, un genetician.


Concluzii

Este important ca toti medicii pediatri sa inteleaga foarte bine afectiunile catatii bucale si consecintele acestora asupra starii generale de sanatate a copilului.
Ca un supraveghetor al starii de sanatate a sugarilor, pediatrul este de obicei cel care da primele sfaturi stomatologice unui parinte si poate primul care isi da seama de necesitatea acordarii sprijinului de catre un stomatolog.
Stomatologii pediatri, avand experienta in dezvoltarea copilului si in serciile medicale, sunt pregatiti sa faca parte, ca parteneri, din echipa de ingrijire a sanatatii unui copil.



Alte materiale medicale despre: Pediatrie

loading...

calitatile recunoscute ale propolisului privind efectele bio-farmacologice precum cele antibacteriene, antivirale, antimicotice, antiinflamatorii, ant [...]
Introducere Medicii pediatri pot influenta sanatatea cavitatii bucale a tinerilor pacienti, incepand chiar cu primul interviu prenatal cu viitorii pa [...]

Copyright © 2010 - 2017 : eSanatos.com - Reproducerea, chiar si partiala, a materialelor de pe acest site este interzisa!
Informatiile medicale au scop informativ si educational. Ele nu pot inlocui consultul medicului si nici diagnosticul stabilit in urma investigatiilor si analizelor medicale la un medic specialist.
Termeni si conditii -
Confidentialitatea datelor - Contact



Despre pediatrie

Advertisements


Alte sectiuni
Frumusete
Termeni medicali
Sanatatea copilului
Igiena
Geriatrie
Sarcina
Nasterea
Venirea pe lume a copilului
Mama dupa nastere
Sanatatea femenii
Dermatologie
Homeopatie
Reflexoterapie
Adolescenta
Kinetoterapie
Ginecologie
Obstetrica
Psihiatrie
Medicina generala
Oftalmologie
Oto-rino-laringologie
Ortopedie
Anestezia
Masajul
Sanatatea barbatului
Urgente si primul ajutor
Neurologie
Odontologie
Planificare familiala
Maturitatea
Varsta a iii-a
Nefrologie
Cancerologie
Pediatrie
Responsabilitatea juridica medicala
Genetica medicala
Simptome
Rinologia
Faringologia
Laringologia
Sistemul endocrin
Radiologie
Stomatologie
Medicina legala
Analize
Asistenta medicala
Chirurgie
Dependente
Fiziologie
Microbilologie
Neonatologie
Optometrie
Psihologie
Reumatologie
Traumatismele oaselor
Traumatologie

loading...

Ai o problema medicala?
Daca vrei raspunsuri scrie intrebarea mai jos:

Intrebarea in cateva cuvinte
Intrebarea cu toate detaliile
Unde se incadreaza problema medicala?
Scrie codul din imaginea alaturata
Scrie codul din imaginea alaturat

Vezi toate intrebarile