Imunoprofilaxia infectiilor - imunoprofilaxia pasiva (seruri terapeutice)

IMUNOPROFILAXIA INFECTIILOR

Utilizarea serurilor si vaccinurilor, alaturi de chimioterapice, reprezinta o arma esentiala in profilaxia si tratamentul unor boli infectioase.

Profilaxia specifica (imunoprofilaxia) infectiilor bacteriene poate fi de doua categorii: pasiva (transfer de anticorpi specifici) si activa (administrare de vaccinuri).

1. IMUNOPROFILAXIA PASIVA (SERURI TERAPEUTICE)

Serurile sunt produse biologice cu un continut bogat in anticorpi specifici fata de unul sau mai multi agenti patogeni si se folosesc pentru blocarea procesului infectios la subiectii infectati cu agentul patogen respectiv.

Aceste seruri confera imunitate pasiva (fara participarea sistemului celular imunocompetent). Imunitatea prin transfer de anticorpi este rapida (contine anticorpi gata formati), dar de scurta durata (10-l5 zile pentru serurile heterologe si 20-30 de zile pentru serurile homologe), timp necesar proteinei straine sa se elimine din organism.

Dupa provenienta, serurile sunt de doua categorii: seruri heterologe si seruri omologe.

1.1. ADMINISTRAREA DE ANTICORPI SPECIFICI HETEROLOGI (SEROPROFILAXIE, SEROTERAPIE)

Serurile heterologe se obtin pe animale (cal, iepure, oaie) hiperimunizate activ cu diferite vaccinuri si antitoxine

Se utilizeaza in prevenirea unor boli bacteriene care recunosc in mecanismul patogenic interventia prioritara sau exclusiva a exotoxinelor bacteriilor infectante: tetanos, difterie, gangrena gazoasa, botulism.

Dupa compozitie, serurile se clasifica in:

seruri antibacteriene (ser antimeningococic);

seruri antitoxice (ser antidifteric, antitetanic, antigangrenos, antibotulinic);

seruri mixte: antibacterian + antitoxic (ser anticarbunos).

Dupa scop, serurile se clasifica in seruri administrate profilactic (seroprofilaxie) si seruri administrate curativ. De exemplu, la copii contacti cu un bolnav de difterie se administreaza preventiv ser imun antidifteric. Dar pentru a obtine o imunizare mai puternica si durabila, seroprofilaxia se continua cu vaccinarea (anatoxina difterica).

Imunizarea pasiva are caracter de urgenta in urmatoarele cazuri:

protectia pacientilor cu a-gamaglobulinemie fata de infectiile cu bacterii piogene in conditii de risc crescut pentru infectiile respiratorii;

protectia persoanelor nevaccinate in conditii de risc ctrescut pentru tetanos sau pacienti cu plagi traumatice, arsuri, avort septic;

gangrena gazoasa la pacientii cu plagi traumatice;

terapia unor toxiinfectii si intoxicatii: difterie, tetanos, botulism, muscatura de serpi veninosi.

1.2. ADMINISTRAREA DE GAMAGLOBULINE SPECIFICE HOMOLOGE

Se obtin de la om, fie de la convalescenti de boli infectioase (seruri de convalescent), fie de la persoane imunizate activ, in mod special, si se numesc seruri hiperimune. Serurile omologe se folosesc astazi sub forma de imunoglobuline (gamaglobuline) specifice, extrase din aceste seruri.

Imunoglobulinele extrase din amestecuri diferite de plasma (de la mai multi donatori adulti normali) se numesc imunoglobuline normale sau gamaglobuline normale standard (contin IgG fata de microorganismele care infecteaza majoritatea populatiei);

Gamaglobulinele obtinute din seruri de convalescent sau din serul unor voluntari umani hiperimunizati cu un anume antigen (prin vaccinare sau administrare de anatoxina) se numesc imunoglobuline umane specifice anti-(ex.: tetanos) sau gamaglobuline umane hiperimune.

Avantajul administrarii gamaglobulinelor specifice: numar redus de injectii; aport mare de anticorpi care se mentin in organism un timp mai indelungat (10-l4 saptamani); fara riscul sensibilizarii la o eventuala repetare.

Administrarea gamaglobulinelor se face prin injectii intramusculare si nu intravenoase. Introducerea directa in sange poate determina forme grave de hipersensibilitate imediata (agregarea trombocitelor, activarea complementului).

2. IMUNOPROFILAXIA ACTIVA (VACCINURILE)

Vaccinurile sunt esantioane de germeni microbieni sau toxine bacteriene, preparate astfel incat si-au pierdut capacitatea de a produce boala (patogenitatea), dar si-au pastrat capacitatea de a induce raspuns imun (imunogenitatea), deci de a proteja activ, specific organismul impotriva unei reinfectii homologe cu germeni patogeni.

Un individ vaccinat, venind in contact cu germenul patogen sau cu toxinele acestuia, va dezvolta nu un raspuns primar (de mica intensitate, de durata scurta), ci un raspuns secundar (intens si persistent).

2.1. CATEGORII

In functie de starea agentilor patogeni (modul de preparare) si natura componentelor antigenice, vaccinurile se pot clasifica in:

vaccinuri corpusculare preparate din agenti patogeni vii atenuati (microbieni, virali);

vaccinuri corpusculare preparate din agenti patogeni omorati sau inactivati (microbieni, virali);

vaccinuri preparate din:

componente microbiene purificate (produse ale metabolismului bacterian);

fractiuni sau subunitati structurale ale microorganismelor (polizaharide capsulare, componente ale peretelui bacterian, subunitati antigenice virale);

vaccinuri sintetice

vaccinuri clonate sau biosintetice obtinute cu ADN-recombinant

2.1.1. Vaccinuri corpusculare preparate din agenti patogeni vii atenuati

Majoritatea vaccinurilor vii atenuate sunt vaccinuri virale, cele bacteriene fiind mai putine. Aceste vaccinuri complete contin tulpini bacteriene (sau virale) selectate pentru nivelul redus si stabil al virulentei

Exemple de vaccinuri vii atenuate sunt prezentate in tabelul 1.

Tabelul 1: Vaccinuri vii atenuate (dupa Moldovan Roxana, Cosnita Monica, 1997)

Atenuarea bacteriilor se face prin caldura, mutaganeza chimica (bacil tific), pasaje timp indelungat pe medii de cultura (ex.: tulpini de bacil tuberculos bovin intretinut timp de 13 ani prin pasaje succesive pe mediu cu cartof glicerinat si bila).

Administrarea la persoanele sanatoase produce o infectie inaparenta, urmata, dupa o singura inoculare, de instalarea unei imunitati mediate umoral (prin anticorpi) si/sau celular (limfocite T reactive specifice).

In tabelul 2 sunt prezentate principalele avantajele si dezavantajele vaccinurilor preparate din agenti vii atenuati.

Tabelul 2: Avantajele si dezavantajele vaccinurilor preparate din agenti vii atenuati (dupa Moldovan Roxana, Cosnita Monica, 1997)

2.1.2. Vaccinuri corpusculare preparate din agenti patogeni omorati sau inactivati

Sunt suspensii sau produse obtinute din particule bacteriene (sau virale) totale, la care, prin diverse procedee fizice (caldura, radiatii UV) sau chimice, s-a neutralizat infectiozitatea cu mentinerea proprietatilor imunogene. Induc un raspuns imun mediat umoral (anticorpi).

Exemple:

vaccinul antitifoidic (TAB);

vaccinul antiholeric;

vaccinul antipertussis;

vaccinul anti-E. coli (experimental);

vaccinul anti-Yersinia pestis.

Principalele avantaje si dezavantaje ale vaccinurilor preparate din agenti infectiosi omorati sunt prezentate in tabelul 3.

Tabelul 3: Avantajele si dezavantajele vaccinurilor preparate din agenti infectiosi omorati (dupa Moldovan Roxana, Cosnita Monica, 1997)

2.1.3. Vaccinuri preparate din componente microbiene

a. Anatoxine

Anatoxinele sunt produse microbiene purificate. Se obtin din toxine bacteriene (tetanica, difterica, clostridiilor gangrenei gazoase, stafilococica) detoxifiate prin invechirea la caldura cu formol 4%.

Administrarea anatoxinelor este insotita de aparitia in organismul omului vaccinat a anticorpilor antitoxici, protectori impotriva infectiei cu germeni secretori de exotoxine cu specificitate similara anatoxinei vaccinante.

Cele mai eficiente anatoxine utilizate in vaccinare sunt anatoxina difterica si tetanica. Formeaza, impreuna cu Bordetella pertussis inactivat, un trivaccin Di-Te-Per. O alta anatoxina este cea preparata din neurotoxina secretata de Clostridium botulinum.

b. Vaccinuri preparate din fractiuni sau subunitati structurale ale microorganismelor

Sunt preparate vaccinale constituite din componenti structurali care sunt responsabili de raspunsul imun: polizaharide capsulare, componente ale peretelui bacterian, subunitati antigenice virale.

Avantajele constau in eliminarea reactiilor postvaccinale iar dezavantajele in obtinerea unei imunitati celulare slabe, cu necesitatea asocierii de adjuvanti.

2.1.4. Vaccinuri sintetice

Se obtin prin sinteza in vitro a fractiunilor polipeptidice care reprezinta antigenele vaccinante ale unor microorganisme. Pentru a deveni antigene complete, fractiunile sintetice trebuie cuplate cu un carrier. Aceste vaccinuri sunt inca obiect de studiu experimental.

2.1.5. Vaccinuri obtinute cu AND-recombinant (vaccinuri clonate sau biosintetice)

Sunt preparate in scopul obtinerii de fractiuni antigenice imunogene purificate a caror administrare sa excluda reactiile adverse si complicatiile postvaccinale

Prin tehnica ADN-recombinant, genele care codifica proteinele (antigenele) componente ale vaccinului sunt selectionate, izolate si introduse in genomul unei celule vector: bacterie (E. coli), levura (Saccharomices cerevisiae) sau celule de mamifere capabile apoi sa le sintetizeze in cantitati industriale.

In raport cu numarul antigenelor inrudite sau diferite in acelasi preparat, vaccinurile pot fi:

- vaccinuri monovalente care provin de la o singura specie bacteriana sau virala (toate vaccinurile);

- vaccinuri asociate care reprezinta o asociere a vaccinurilor impotriva mai multor boli, asociere care trebuie sa asigure eficacitatea fiecaruia dintre vaccinuri, iar reactiile adverse sa nu fie mai frecvente si mai grave decat cele cunoscute pentru fiecare vaccin in parte. Exemple: vaccinul antidiftero-tetanic (vaccin bivalent), diftero-tetano-pertussis (vaccin trivalent), antimeningococic (tetravalent).

2.2. INDICATII DE VACCINARE

Aceste indicatii pot fi: generale, selective si elective.

Vaccinarile generale vizeaza toata populatia infantila sau adulta in raport cu un program de vaccinare stabilit in functie de gravitatea si prevalenta intr-o anumita tara a unor infectii. Astfel, in Romania, vaccinarile anti-tetanica, anti-difterica, anti-tuberculoasa, anti-pertussis si anti-poliomielitica sunt obligatorii.

Vaccinarile selective vizeaza grupe de populatii cu risc crescut la o infectie (anti-pneumococica, anti-meningococica, anti-gripala in colectivitati).

Vaccinarile elective vizeaza pacientii la care anumite infectii sunt mai frecvente si mai grave decat in populatia generala (vaccinul anti-pseudomonas la pacientii arsi, vaccinul anti-gripal la pacienti cu afectiuni respiratorii cronice, la cei cu diabet zaharat).

2.3. CALEA DE ADMINISTRARE A VACCINURILOR

Calea de administrare este in general parenterala, deci fara producerea de anticorpi IgA secretori. Se impune, atunci cand bariera imuna a mucoaselor este esentiala pentru o protectie buna, administrarea vaccinurilor atenuate pe cale orala, pentru a stimula producerea de IgA secretor.

2.4. COMPLICATIILE VACCINURILOR

Aceste complicatii constau din: inducerea bolii infectioase si diverse accidente alergice.

Boala infectioasa poate fi indusa prin vaccinuri vii (tulpini bacteriene sau virusuri atenuate) la persoanele cu deficiente ale apararii imune.

Accidentele alergice (reactii anafilactice) se pot datora impuritatilor antigenice provenite din substratul pe care se cultiva tulpina vaccinanta.

2.5. CONTRAINDICATIILE VACCINURILOR

Pot fi temporare si definitive. Din categoria celor temporare fac parte: sarcina, boli febrile acute. Cele definitive se refera la pacientii cu imunodeficiente si pacientii hipersensibilizati la antigenele vaccinante.