in cadrul preocuparilor noastre privitoare la practica masajului, aparatul locomotor ocupa un loc central, bine justificat prin masa mare a elementelor constitutive, prin functiunile lor statice si dinamice si prin rolul lor in economia organismului.
In cadrul masajului general, elementele aparatului locomotor sunt prelucrate in randul celorlalte componente somatice, dar in cadrul masajului diferentiat pe tesuturi si organe, aceste elemente necesita o atentie deosebita.
Din punct de vedere functional, aparatul locomotor este format de elemente active - muschii si articultiile si din elemente pasive - oasele. Aceasta impartire este luata in considerare si in metodica masajului.
a) Masajul muschilor. Pentru sportivi, masajul constituie un excelent mijloc de ingrijire igienica a muschilor, de dezvoltare a proprietatilor lor fiziologice, de prevenire si combatere a starilor de oboseala si, in fine, de tratament al unor leziuni accidentale sau tulburari functionale.
Muschii se maseaza prin alunecari puternice, prin frictiuni profunde, dar mai ales prin framantari si stoarceri. Tocatul, plescaitul si batatoritul cu palmele si cu pumnul sunt manevre excitante, stimulatoare: virbatiile, cernutul si rulatul sunt calmante, relaxatoare.
Alunecarile se executa in lungul fibrelor musculare, de la o insertie la alta, presand mai usor pe portiunile tendinoase si mai tare pe partea carnoasa a muschiului. Cu o deosebita grija se maseaza tendoanele si spatiile dintre muschi.
Netezirea cu rfurile degetelor si cu palmele este o manevra utila pentru fasciile si aponevrozele musculare de suprafata; pentru formatiile fibroase profunde folosim manevre mai patrunzatoare, ca netezirea cu partea dorsala a degetelor, taisul mainii si nodozitatile pumnului.
Frictiunea este o manevra tot atat de utila pentru a prelucra partea carnoasa a muschilor, cat si pentru a actiona asupra formatiilor aponevrotice, asupra tendoanelor si tecilor tendinoase, asupra insertiilor musculare pe oase si a trecerilor de la tendon la muschi. in lungul tendoanelor executam o frictiune liniara, iar la nivelul insertiilor o frictiune circulara.
Framantatul ramane procedeul de baza al masajului muscular. EI se aplica in forma de cerc sau bratara si serpuit, in lungul segmentelor membrelor, dar mai ales in cuta, pe regiunile e. Prin framantat influentam, asa cum am mai amintit, proprietatile fiziologice ale muschilor si exercitam o actiune de stoarcere a lor, care ajuta la golirea si umplerea alternati cu sange a selor, actind circulatia locala si schimburile de substante energetice.
De cele mai multe ori preferam framantatul inaintea frictiunii, dar putem obtine rezultate bune si asociindu-le.
Este de retinut faptul ca framantatul nu se aplica pe formatiile fibroase, pe fascii sau pe tendoane.
Cernutul si rulatul membrelor produc intotdeauna o relaxare a muschilor si o scadere a incordarii nervoase generale. Acelasi efect linistitor se obtine aplicand virbatiile simple sau asociate cu netezirea si frictiunea.
Masajul muschilor este tot atat de necesar sportivului incepator care oboseste repede, cat si sportivului de performanta care depune eforturi maximale. Efectele sunt desigur mai evidente atunci" cand se aplica pe muschii slabi, nedezvoltati, neantrenati sau obositi.
Masajul este socotit ca cel mai potrivit mijloc de lupta impotri oboselii generale sau locale. Combaterea oboselii a fost explicata pana acum mai ales pe baza actirii prin masaj a proceselor de eliminare a reziduurilor toxice ramase in muschi dupa efortul fizic intens sau de durata. in ultima vreme aceste efecte sunt explicate prin sporirea capacitatii de refacere meolica a substantelor energetice.
In terapie, masajul muschilor este folosit impotri atoniei si atrofiei, a starilor de contractura sau spasm, a sechelelor traumatice, reumatice sau neu-rogene. Cu oarecare prudenta, masajul este indicat in tratamentul sinovitelor, tenosinovitelor si altor afectiuni cronice ale tendoanelor si tecilor respective.
b) Masajul articulatiilor este o forma de masaj local, care capata caracterul unui masaj special din cauza structurii Iui functionale.
Acest masaj se reduce la neteziri, frictiuni si vibratii. Nu sunt admise manevre de framantare, batere sau scuturare decat atunci cand articulatiile sunt acoperite cu tesuturi moi abundente. Tractiunile si tensiunie se executa numai la nevoie, in cadrul mobilizarii articulare metodice.

Netezirea consta din alunecari scurte, circulare sau liniare, adaptate la forma anatomica a articulatiei si executate cu o intensitate mica si medie.
Frictiunea se executa insistent, pentru a prelucra tesuturile moi periarticu-lare, capsula si ligamentele articulare.
Vibratiile se fac numai manual si urmaresc sa influenteze atat elementele dinafara, cat si dinauntrul articulatiilor. Dupa cate sedinte de masaj articular de tatonare, putem incepe la nevoie mobilizarea articulara metodica. Vom folosi la inceput miscari pasive pentfu cercetarea mobilitatii, apoi miscari active libere si active cu rezistenta, pentru a exercita articulatiile si musculatura periarticulara.
Tensiunile si tractiunile se aplica mai ales pe articulatiile mici si mijlocii, cu scopul de a amplifica miscarile limitate.
Dupa gimnastica articulara este indicat de regula un masaj linistitor de incheiere, care consta din neteziri si frictiuni vibrate.
Masajul articular nu se incadreaza in masajul general decat in cazul genunchilor. El este indicat in tratamentul leziunilor si tulburarilor articulare provocate de solicitari excesive, sau cele de natura traumatica, atat de frecvente la sportivi.
Oasele nu se pot masa; ele nu pot beneficia de actiunea directa a diferitelor procedee de masaj. Se poate insa deduce ca, in mod indirect, actind circulatia din sele care strabat tesuturile moi si in special muschii, care le acopera, masajul nu poate ramane fara efecte utile asupra irigatiei si schimburilor meolice din interiorul oaselor.
c) Masajul periostal este o metoda destul de noua, introdusa de curand in masajul terapeutic. Noutatea acestei metode consta in aplicare unor presiuni simple sau presiuni vibrate foarte puternice, pe anumite puncte sau portiuni mici de periost, indeosebi acolo unde osul nu este acoperit cu tesuturi moi. Manevrele trebuie sa produca o durere cel putin egala cu aceea pe care a acuzat-o mai inainte cel masat; ele dureaza un timp scurt (2-3 min) si se repeta de cate ori, pana ce durerile si simptomele de contractura musculara si de opresiune au cedat, dupa care regiunea se acopera si se pune in repaus. Efectele de durata se obtin in 3 - 4 sedinte, dar in cazuri rebele sunt necesare in continuare 20 - 30 de sedinte.
Efectele masajului periostal se bazeaza pe unele reactii somotorii locale si pe efectul unor reflexe profunde.