in 1935 B. T. Horton a descris o afectiune intilnita la subiectii rst-nici totdeauna dupa 50 de ani, pe care a denumit-o arterita temporala, in raport cu localizarea loului clinic in teritoriul aferent arterei temporale. De fapt, cum s-a aratat mai tirziu, regiunea temporala este sediul localizarii unei vasculopatii sistemice, care afecteaza si alte teritorii vasculare ca aorta, carotidele, arterele intracraniene. Afectiunea fusese insa semnalata cu mult inainte, pentru prima oara de Hutchinson in cinci acesta a descris un caz la un subiect de 80 de ani; dar, dala fiind speranta de ata mai scazuta in acea perioada, nu a putut stringe un numar prea mare de cazuri si deci, nu a avut posibilitatea sa coreleze loul clinic observat cu rsta inaintata.
De asemenea, exista descrise relatii ale arteritei temporale cu poli-mialgia reumatica, insa in vreme ce aproape toate mialgiile
reumatice au si arterita temporala, nu toate arteritele au polimiaigii.
Un alt cadru clinic il poate constitui instalarea unei involutii fizice si psihice cu progresiune rapida spre
dementa (greu de diferentiat de
ateroscleroza cerebrala), situatie care trebuie sa orienteze gindirea diagnostica si spre eventualitatea unei arterite Horton, cu interesarea predominanta a arterelor mouingiene si intraeerebrale.
Arteritele cu celule gigante fac parte din grupul angcitelor necroti-zanie nesupurative.
Evolutia este cronica, de la citeva luni plna la 2 ani sau mai mult, cu posibilitatea aparitiei de leziuni ulcero-necrotice, care pot cuprinde teritorii intinse ale
pielii capului in leziunile arteriale cu caracter steno-zant. La acest deznodamint evolutiv se pot adauga cecitatea si decesul, apreciat de Roux ca eventualitate evolutiva in 10% din cazuri. in general insa, prognosticul este considerat benign, deoarece un diagnostic precoce si o instituire imediata a terapiei cu corticoizi are un efecl favorabil.
Tratamentul se bazeaza pe administrare de corticoizi, imediat ce s-a precizat diagnosticul, spre a impiedica extinderea leziunilor si aparitia complicatiilor. instituit precoee, tratamentul este eficace in 80% din cazuri; tratamentul cu eortizonice impiedica dezvoltarea de noi localizari .si blocheaza evolutia celor instalate.
Dozele de atac: 40fiO mg/zi, scaderea facindu-se lent, in functie de evolutia tezei de sedimentare a critrocitclor; dozele de intretinere (10 mg/zi) se mentin circa 1224 luni (Healey).
