Acidul uric se gaseste dizolvat in fluidele organismului fara sa indeplineasca o functie biologica speciala atat componenta libera cat si cea sub forma de saruri de sodiu. Ambele componente circula in plasma legate de globulinele plasmatice, legatura este labila si depinde de pH-ul plasmatic incat la variatii mici catre aciditate creste componenta sub forma de saruri de sodiu si in acest fel se explica aparitia atacurilor acute de guta (Arnaud (7).In conditiile unei alimentatii normale valorile acidului uric sunt cuprinse intre 3-7 mg/dl (178,44-416,36 u.mol/1) la barbati si 3-6 mg/dl (178,44-356,88 umol/l) la femei, cu variatie care tin de varsta, obiceiuri alimentare si zona geografica. Clearance-ul acidului uric este de 10 ml/minut in conditiile unei functionalitati renale normale.
Pool-ul miscibil al acidului uric defineste cantitatea din acest produs susceptibila de a participa rapid la schimburi pe cand turnover-ul reprezinta cantitatea de acid uric care se reinnoieste zilnic, prin acid uric proaspat sintetizat din purinele alimentare, celulare (structurale) si purinosinteza "de novo", in decurs de 24 ore. Pool-ul miscibil este in medie de 1 200 mg cu variatii cuprinse intre 900-l 600 mg, in functie de sex, varsta si greutate corporala.
Turnover-ul reprezinta 50-75% din pool-ul miscibil de acid uric din organism, ceea ce reprezinta ca in medie 600-l 000 mg (35 688-59 480 umol/l/24 ore) de acid uric patrund zilnic in capitalul uric al organismului si in acelasi timp o cantitate echivalenta paraseste organismul. Din aceasta cantitate aproximativ 400-600 mg/24 ore (23 792-35 688 umol/24 ore) se elimina prin rinichi si numai 200 mg (11 896 umol/l) se pierd prin tubul digestiv in urma uricolizei intestinale. Valori peste 7 mg/dl (416,36 umol/l) la persoanele de sex masculin si 6 mg/dl (356,88 umol/l) la cele de sex feminin sunt patologice si determina tulburarea meolica denumita hiperuricemie.
Acidul uric se gaseste dizolvat in concentratii diferite si in alte sectoare ale organismului uman astfel:
- in lichidul interstitial concentratia este asemanatoare cu cea plasmatica;
- in lichidul sinoal concentratia este echivalenta cu cea plasmatica;
- in lichidul cefalorahidian si saliva acidul uric se afla in concentratie mult redusa;
- in secretia sudorala concentratia acidului uric este extrem de scazuta.

BIOSINTEZA ACIDULUI URIC

Acidul uric in organism prone din trei surse:

1. Caolismul acizilor nucleici de origine alimentara;

2. Degradarea acizilor nucleici celulari;

3. Purinosinteza "de novo".

1.1. CATABOLISMUL ACIZILOR NUCLEICI DE ORIGINE ALIMENTARA
Nucleoproteinele alimentare ingerate sub actiunea unor enzime proteolitice intestinale genereaza acizii nucleici liberi. Sucul pancreatic prin enzimele sale - nucleaze - degradeaza acizii nucleici in nucleotide care sub actiunea unor hidrolaze intestinale sunt transformate in baze purinice si pirimidinice libere. in lumenul intestinal bazele purinice: adenina si guanina sunt transformate in acid uric.
Adenina, prin dezaminare, se transforma in hipoxantina, care sub actiunea xantinoxidazei se transforma in xantina, care din nou, sub actiunea xantinoxidazei, formeaza acidul uric.
Guanina, sub actiunea guanazej se transforma in xantina, care este oxidata pana la acid uric. in intestin acidul uric, sub actiunea bacteriilor este degradat pana la C02, NH3 si H20 sau poate sa fie absorbit de mucoasa intestinala participand la pool-ul miscibil al acidului uric.

1.2. DEGRADAREA ACIZILOR NUCLEICI CELULARI

Caolismul acizilor nucleici celulari in conditii normale furnizeaza o cantitate neglijabila de acid uric. Aceasta cantitate dene importanta in caz de distructii celulare exagerate cum este cazul sindroamelor mielo si limfoproliferative sau administrarea de citolitice. Cea mai mare parte din acizii nucleici rezultati din degradarea celulara sunt meolizati pana la adenina si guanina, care printr-un sistem de recuperare specific acestui meolism sunt incorporate in sinteza de acizi nucleici. La nivelul ficatului o parte nesemnificativa de acizi nucleici sunt degradati pana la acid uric prin intermediul unor sisteme enzi-matice asemanatoare cu cele din intestin.

1.3. PURINOSINTEZA "DE NOVO"

Purinosinteza "de novo" reprezinta o sursa importanta pentru formarea acidului uric. Sinteza debuteaza cu formarea de 5-fosforibozil-pirofosfat care este un precursor nu numai pentru bazele purinice ci si pentru cele pirimidinice. Acesta, sub actiunea amidotransferazei, si in prezenta glutaminei donatoare de NH2 se transforma in 5-fosforibozilamina. Viteza de formare a fosforibozilaminei determina teza de sinteza de novo a nucleo-tidelor purinice in timp ce amidotransferaza are un efect reglator al acestei sinteze. Aceasta enzima este activata de 5-fosfori-bozil-l-pirofosfat, iar in cele din urma este inhibata de nucleo-tidele purinice care intra in competitie alosterica cu fosfori-bozil-pirofosfatul.
Sinteza "de novo" nu se poate realiza in eritrocite si poli-morfonucleare, deoarece acestea nu pot sintetiza 5-fosforibozila-mina, pe cand ficatul are capacitatea de sinteza marita, incat poate acoperi necesitatile tesuturilor inapte pentru acest tip de reactie (Arnaud (7).
Dupa mai multe reactii catalizate de enzimele citoplas-matice se sintetizeaza acidul inozinic. Prin procese caolice din acidul inozinic se formeaza acidul uric prin doua cai denumite cicluri: scurt si lung.

1.3.1. CICLUL SCURT
Ciclul scurt consta in trecerea acidului inozinic in inozina, care sub actiunea catalitica a inozin-fosfatazei, este transformata in hipoxantina. Hipoxantina, sub actiunea enzimei xantinoxidazei se transforma in xantina, care pentru a doua oara, sub influenta xantinoxidazei se transforma in acid uric.
Formarea de acid uric pe aceasta cale a fost demonstrata prin studii izotopice cand s-a evaluat ca la o persoana fara tulburari meolice se produc zilnic 70 mg acid uric prin care se elimina surplusul de acid inozinic din organism. Aceasta cale meolica de formare a acidului uric are mare importanta in fiziopatologia hiperuricemiilor, deoarece prin exces de precursori "de novo" ai purinelor ia nastere o cantitate mare de acid inozinic, care prin caolizare cu randament maxim determina hiperuri-cemii semnificative.

1.3.2. CICLUL LUNG

Ciclul lung este format dintr-un lant de reactii chimice, laborioase cu cheltuiala mare de energie, prin care acidul inozinic se transforma in nucleotide: acid adenilic si guanilic. O parte din aceste nucleotide sunt incorporate in acizi nucleici, iar o alta parte sunt transformate in purine libere si de aici in acid uric.
Studiile izotopice au dovedit si existenta acestui ciclu, care se desfasoara tot prin intermediul acidului inozinic insa participa in mai mica masura in geneza hiperuricemiilor ativ cu calea ciclului scurt.
1.3.3. REGLAREA BIOSINTEZEI DE PURINE Sl ACID URIC
Productia de acid uric este dependenta in special de biosinteza "de novo" a purinelor care se desfasoara numai in acele celule unde exista mecanisme reglatoare dependente de energia consumata si precursorii necesari acestei sinteze.
Principalul reglator al biosintezei de purine este concentratia intracelulara de fosforibozilpirofosfat care este dependenta de ribozo-5-fosfat ce ia nastere din glucoza-6-fosfat prin intermediul ciclului pentozelor si care este limitat de actitatea fosforibozilpirofosfat-sintatazei. Cel de-al doilea reglator al biosintezei de purine este fosforibozil-pirofosfat-amidotransfe-raza a carei actitate este dependenta de concentratia de fosforibozil-pirofosfat si de nucleotizii monofosfatici care exercita o retroinhibitie asupra acestei enzime.
Transformarea acidului inozinic in nucleotide sau in acid uric in special prin intermediul lantului lung este dependenta de prezenta acidului adenozintrifosforic ca sursa de energie si de actiunea inhibitorie a unor enzime asupra sintezei de nucleotide sau activarea altor enzime ce favorizeaza sinteza de acid uric.
Arnaud (7), prin studii biochimice, a dovedit ca sinteza echilibrata de nucleotide sau acid uric este dependenta de concentratia intracelulara de fosforibozilpirofosfat si de sincronizarea actitatii enzimatice, care prin procese de retroinhibitie dirijeaza sinteza acestor meoliti.