O ta semiacvatica neobisnuita, dar raspandita, obligeana (Acorus calamus) se gaseste in zonele temperate si subtemperate, atat in Lumea Veche, cat si in Lumea Noua. Are o radacina (ri-zom) ramificata si aromata, din care cresc frunze lungi, drepte. Taxonomia o plaseaza in familia Araceae, din care face parte ro-dul-pamantului, dar studiile recente sugereaza ca ar trebui creata pentru ea o familie separata. Se pare ca atat frunzele, cat si rizomii sunt psihoac-ti, datorita prezentei unei substante cristalizate similare cu camforul, care, in cantitate suficienta, are proprietati halucinogene asemanatoare cu ale mescalinei. in cantitati mai mici, ta are efecte stimulatoare si tonice. Conform botanicii populare arabe, romane si a celei europene tarzii, ta este si afrodiziac.
In Europa, ta este cunoscuta sub denumirile populare de buciumas, calamar, paura-rosie si trestie mirositoare; pe vremuri, a fost numita "otrava mongola" sau "otrava tatara" de catre popoarele invadate si cucerite de mongoli, acestia folosind-o cu scopul inocent de a purifica apa. Atat sumerienii, cat si chii egipteni o intrebuintau in ritualurile sacre, ca ta aromatica; s-au gasit ramasite de obligeana in mormantul lui Tutankamon. Se poate sa fi avut o utilizare similara in vremurile biblice. in Exodul 30: 23, 24, 34, cand Dumnezeu ii cere lui Moise sa prepare Sfantul Mir, printre componente se numara o ta aromatica despre care unele autoritati au sugerat ca poate fi obligeana. Planta este mentionata de numerosi mari clasici din domeniul medicinei, incepand cu Hipocrate (460 - 377 I.Hr.) si Theophrastus (371 - 287 i.Hr.). Potrivit afirmatiilor lui Dioscorides, fumul de Acorus calamus, administrat oral printr-un tub, calmeaza tusea. Celsus consemneaza ca ta se gasea din belsug in pietele din India cu aproape 2 000 de ani in urma.In Evul Mediu se practica presararea frunzelor aromate de obligeana pe podelele bisericilor si caselor, fiindca actionau eficient ca insecticide si pentru improspatarea aerului. Prima observatie despre cultivarea acestei te intr-o gradina europeana pare sa fie cea a botanistului austriac Clusius, din anul 1574. in Germania, ta era cunoscuta in jurul anului 1588, iar marele botanist Cerard o cultiva in Anglia inca din 1596. in doctrina corespondentelor, expusa de filosoful ocultist Henry Cornelius Agrippa, Acorus calamus se afla sub influenta Soarelui, desi alte surse ii confera caracteristici selenare. Obligeana a mai fost utilizata ca aditiv in pomezile halucinogene ale vrajitoarelor ( Pomezile vrajitoarelor). in Europa, radacina tei si-a gasit si o intrebuintare mai inocenta, anume la prepararea dulciurilor, fiind populara si in randul colonistilor Lumii Noi. Aprecierea ei nu tine in nici un caz de trecut. Marele poet american Walt Whitman a dedicat obligenei nu mai putin de treizeci si noua de poezii: sunt cunoscute sub titlul "Calamus Poems" ["Poezii despre Calamus"] si pot fi gasite in volumul Leas of Grass.
Folosirea Acorus calamus a fost si este raspandita la popoarele bastinase ale Americii de Nord. Poate fi numita pe buna dreptate "coca nordului", intrucat joaca in viata medicala si rituala un rol de stimulent similar cu cel al tei corespondente, mai renumite, din sud ( Coca). Exista do ferme cum ca anumite popoare indiene, intre care pawnee si sioux, cultivau obligeana, intrucat ta se gaseste adesea pe locurile fostelor sate indiene si locuri de ara. Obligeana era cultivata, probabil, nu doar pentru obtinerea unei rezer cu scopuri medicale, ci si pentru a furniza bizamului hrana sa favorita (de aici, numele indian popular al obligenei - "radacina bizamului") si pentru a beneficia, astfel, de o sursa constanta de blanuri. Pentru indienii pawnee era o ta sacra importanta, in riturile lor ceremoniale existand mai multe cantece care o elogiaza. Indienii din zonele rurale si urbane de astazi folosesc si astazi frecnt obligeana, in special pentru a calma durerile de dinti.
Daca folosirea traditionala a obligenei ca stimulent de catre numerosi aborigeni nord-americani nu este contestata, presupusa utilizare ca halucinogen in randul indienilor cree din nordul statului Alberta a provocat multa confuzie. Relatarea lui Hoffer si Osmond din 1967 a fost citata, dupa publicare, in numeroase carti drept dovada ca ta era folosita ca halucinogen. De fapt, Hoffer si Osmond afirma limpede ca cele doua persoane care le-au furnizat aceasta informatie erau albe. Atat informatorul, cat si sotia sa (asistenta de psihiatrie) incercasera deja LSD inainte sa consume bucati de radacina de obligeana cu o lungime de 25 de centimetri (doza stimulatoare normala este de aproximativ cinci centimetri) in cinci ocazii diferite. Ei au descris efecte asemanatoare cu ale LSD, dar nu au afirmat ca vreun popor localnic foloseste radacina in doze halucinogene. Ideea ca indienii americani consuma obligeana drept halucinogen ar putea fi respinsa daca n-ar exista un comentariu graitor, desi facut in treacat, intr-o relatare scrisa despre o populatie din nordul indepartat al Canadei. Un indian localnic i-a descris antropologului June Helm obiceiul de a mesteca o bucata mare de radacina pentru "distractie". Obligeana se mai foloseste in ceremoniile introducti ale cultului ciupercii halucinogene palaria-sarpelui practicat de populatia ojibwa din zona Marilor Lacuri ( Palaria-sarpelui), dar pentru ca aceste rituri sunt putin cunoscute, nu se poate spune daca obligeana este consumata in doze stimulatoare sau halucinogene, desi in acest context pare sa fi fost folosit ca purgativ ritual. Dar intrucat cercetatorii occidentali au descoperit ca populatia ojibwa foloseste ciuperca halucinogena palaria-sarpelui abia acum vreo douazeci de ani, este posibil ca membrii tribului ojibwa sa-si fi pastrat secrete cunostintele despre proprietatile halucinogene ale obligenei. Tribul iai din Noua Guinee afirma ca ingerarea rizomilor de Acorus calamus ajuta la comunicarea cu lumea spiritelor. Chinezii au folosit in mod curent Acorus calamus in scopuri practice, cum ar fi cel de insecticid. Totusi, exista un paragraf interesant intr-o sectiune scrisa in jurul anului 370 d.Hr. de un anume Wang Chia, pe care il citeaza Joseph Needham: "Pe Ying-chou [una dintre insulele Nemuritorilor] exista o ta numita yun miao, care seamana la aspect cu pipirigul [Acorus Calamus], dar, daca cineva mananca frunzele ei, se imbata, iar daca apoi mananca din radacina, isi revine din betie". Sa fie aceasta o pura fantezie sau o amintire vaga despre o ta psihoactiva? Se mai afirma ca chii chinezi preparau o substanta halucinogena din obligeana, canabis si alte ingrediente. Astfel, in ambele emisfere exista indicii referitoare la aparentele proprietati halucinogene ale obligenei.

Surse: Agrippa 1651, De Smet 1985a si 1985b, Gunther 1959, Hoffer si Osmond 1967, Morgan 1980, Motley 1994, Needham SCC6/1, Ratsch 1992, Schultes si Hofmann 1980a, Schultes si Hofmann 1980b.